Categorie: ROMANIA SLOW TRAVEL

CINE SUNTEM

➡️ Romania Slow Travel este un proiect de călătorie conceput și derulat de blogul Kinder Trips.

➡️ Suntem Miruna, Silviu și Noria (3 ani). Puteți citi mai multe despre noi aici.

CE FACEM

➡️ Călătorim tihnit, cunoaștem pe îndelete oameni și locuri, după care îți povestim ție pe blog ce aflăm. Totul va fi scalat pe nevoile familiilor cu copii.

➡️ Încercăm să schimbăm percepții cu privire la modul în care se face turism.

➡️ Testăm acest tip de călătorie în familie și ne obișnuim cu el.

➡️ Ne consolidăm geografiile mentale ale locurilor pe care le vizităm.

➡️ Punem bazele unui proiect de amploare pe care vrem să îl dezvoltăm în următorii ani.

➡️ În vara anului 2018 am implementat ediția-pilot, pe care am derulat-o cu resursele noastre proprii.

➡️ Am petrecut o lună și jumătate în județele Dâmbovița, Prahova, Brașov, în perioada iulie-august 2018, împreună cu fetița noastră în vârstă de 3 ani. Am stat câte 2 săptămâni în fiecare județ.

Nominalizări ”Romania Slow Travel”

Ne bucurăm că munca noastră a fost apreciată și recunoscută prin intermediul unei nominalizări în cadrul ETravel Conference – cel mai mare eveniment national de afaceri si promovare online dedicat industriei de turism din Romania.

Proiectul nostru de călătorie a primit o nominalizare la Best Destination Campaign.

Ce înseamnă ”slow travel”:

  • O călătorie fără grabă, axată pe experiențe și nu nepărat pe bifat obiective turistice.
  • O călătorie responsabilă, care poate veni în sprijinul comunităților și resurselor locale.
  • Dragoste și respect față de natură și biodiversitate.
  • Respectarea patrimoniului cultural și istoric.
  • Stat la taclale cu localnicii și ascultat poveștile acestora.
  • Descoperirea obiceiurilor locurilor.
  • Petrecerea unui timp mai îndelungat în locurile vizitate, astfel încât să le poți cunoaște în profunzime și să te conectezi cu ele.

Conceptul de ”slow travel” se integrează într-un fenomen social mai amplu, numit ”slow movement culture”.

Cum poți ajuta campania ”Romania Slow Travel”

👉 Urmărește constant blogul Kinder Trips!

👉 Distribuie materialele pe care le realizăm în acest proiect!

👉 Lasă-ne feedback la articole, sub formă de comentarii!

👉 Sugerează locuri pe care să le explorăm!

👉 Scrie guest post-uri la noi pe blog, dacă ai călătorit și tu cu familia în stilul slow travel!

👉 Găzduiește-ne pentru câteva zile, dacă ai o unitate de cazare! Acest lucru ne va permite să călătorim mai mult, în timp ce promovăm și afacerea ta!

👉 Dacă faci parte dintr-o inițiativă comunitară sau de dezvoltare rurală/urbană și crezi că proiectul nostru ar putea fi de folos în vreun fel, dă-ne un semn și vedem cum putem colabora!

👉 Donează pentru proiect sau sponsorizează-l! Găsești datele noastre de contact mai jos.

Toate articolele care fac obiectul proiectului de călătorie Romania Slow Travel vor fi publicate sub acest text de prezentare, pe măsură ce le scriem.

Între timp, ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.

Alte detalii despre Kinder Trips

Scriem despre:

  • Destinații ecoturistice și turism rural în România.
  • Povești din călătoriile noastre prin lume, împreună cu copilul.
  • Explorări urbane în București și alte orașe.
  • Day trips, weekend trips, road trips.
  • Comunități și stiluri alternative de viață.
  • Cazări cu o energie aparte.
  • Camping cu copiii.
  • Experiențe culinare.
  • Tips and tricks pentru organizarea călătoriilor.
  • Festivaluri de muzică și arte.
  • Interviuri cu alți părinți călători.

Contact

locuri de poveste din România

Locuri de poveste din România – Cătunul Muscel

În vara lui 2018 am avut privilegiul de a descoperi multe locuri de poveste din România. În articolul de față îți povestesc despre unul dintre ele, cu adevărat deosebit. Cătunul Muscel este un sat izolat, aflat undeva în nordul județului Dâmbovița. Aici există circa 25 de…

Cum a fost cu copilul în pădurea virgină Glodeasa din județul Prahova

În miezul verii 2018, ne-am aventurat cu copilul în pădurea virgină Glodeasa, aflată în județul Prahova. Experiența a fost deopotrivă minunată și ciudată. Am ajuns destul de greu în pădurea Glodeasa. Drumul până acolo nu era marcat, iar informațiile găsite pe internet nu ajuta prea mult.…

De vizitat cu familia în nordul județului Dâmbovița

Dacă vă întrebați ce e de vizitat cu familia în nordul județului Dâmbovița, trebuie să știți, spre exemplu, că o bună marea parte din Parcul Național Bucegi aparține de acest județ. Ceea ce înseamnă că aveți ocazia să vizitați o grămadă de frumuseți. 🚗🛣️👨‍👩‍👧 Road trip:București-Pucioasa-Padina (apr.…