Călătorii sustenabile. Ce este ecoturismul și de ce să îl practici?

Salut. Poate că ai auzit în ultimul timp de călătorii sustenabile sau ecoturism, și te întrebi care e treaba cu acești termeni. Ți-am asamblat un scurt material introductiv.

Călătorii sustenabile – ce este ecoturismul

Există destule dezbateri în domeniu și s-au propus multe definiții de-a lungul timpului. În România avem chiar și o strategie națională de dezvoltare a ecoturismului. O găsești aici.

Oricum, definițiile vor evolua și vor rămâne fluide. Nu e cazul să cunoști toată informația din domeniu, ci doar să te familiarizezi cu principiile de bază ale ecoturismului.

În primul rând, vorbim de un tip de turism responsabil, care câștigă din ce în ce mai multă popularitate la nivel global.

În viitor, dacă nu vrem să ne auto-devorăm ca specie, va fi nevoie să ne redefinim modurile în care consumăm, ne raportăm la resursele planetei și călătorim.

Probabil va sosi și acel moment în care turismul de masă va fi considerat de ev mediu, iar omenirea va dezvolta noi modalități de a se deplasa, de a cunoaște, de a vizita și de a interacționa cu alte culturi. Ecoturismul este deja una dintre posibilități.

Călătorii sustenabile și ecoturism în România
Călătorii sustenabile și ecoturism în România: zona ecoturistică Poarta Carpaților!

Despre ecoturism trebuie să știi că e o formă complexă de călătorie, care include mai multe tipuri de activități. Iată doar câteva:

  • Drumeții în aer liber și explorări ale naturii.
  • Plimbări cu bicicleta sau cu barca.
  • Călărit.
  • Rafting și canoe.
  • Ski, escaladă sau zboruri cu parapanta.
  • Explorări și ascensiuni montane.
  • Observarea animalelor și păsărilor în mediul lor natural.
  • Consumul de produse locale.
  • Activități culturale sau educaționale care presupun interacțiunea cu comunitățile pe care le vizitezi și familiarizarea cu elemente din istoria/cultura acestora

Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) ne oferă următoarea definiţie pentru ecoturism:

”O călătorie responsabilă în arii naturale, care contribuie la conservarea mediului și la susținerea bunăstării locale, cu o puternică dimensiune educațională”.

Călătorii sustenabile și ecoturism în România:
Călătorii sustenabile și ecoturism în România: aici exploram pădurea virgină Glodeasa, din județul Prahova.

Călătorii sustenabile: filosofia celor 4C

Fundația Germană Zeitz Foundation a propus filosofia celor 4C, pentru a defini pilonii de bază ai ecoturismului.

Aceștia sunt:

  • Conservarea. În primul rând a biodiversității, apoi managementul sistemelor de mediu, care se referă inclusiv la construcții sustenabile, analiza impactului asupra ecosistemului, gestionarea apelor, a energiei și a gunoaielor.
  • Comunitatea (beneficiile și responsabilitățile care îi revin acesteia).
  • Cultura locală și respectarea ei.
  • Comerțul. O inițiativă în ecoturism trebuie să fie robustă, fezabilă, viabilă și să producă beneficii economice rezultate în urma unor afaceri care au la bază valori morale.
Călătorii sustenabile și ecoturism în România
Călătorii sustenabile și ecoturism în România: zona ecoturistică Zărnești Piatra Craiului.

De ce să practici acest tip de turism

  • În primul rând, pentru că vrei să devii o ființă umană mai responsabilă, căreia îi pasă de mediu, de comunitățile locale și de resursele planetei.
  • Prin ecoturism susții protejarea naturii, a biodiversității dar și a durabilității. Spre exemplu, dacă vizitezi o arie naturală protejată, prin taxa de acces plătită poți susține managementul acesteia. Dacă nu vizitezi o arie naturală, poți susține oricum organizațiile de mediu care se ocupă cu întreținerea acestora.
  • Îți cheltui banii în mod responsabil, direcționând resurse către comunitățile locale. Astfel, prin călătoria ta, generezi beneficii pentru comunitățile locale, sub formă de joburi create, venituri atrase în zonă, achiziția de bunuri și servicii locale etc.
  • Dacă practici ecoturismul în România, ajungi să îți cunoști țara mult mai bine și să te conectezi cu ea!
Călătorii sustenabile și ecoturism în România
Călătorii sustenabile și ecoturism în România: am participat la un eveniment gastronomic local, organizat în comuna Corbi de Asociația My Secret Romania. 

Noi, spre exemplu, am demarat în iulie 2018 proiectul de călătorie Romania Slow Travel și suntem uimiți de câte locuri magice am descoperit în țara noastră, călătorind pe îndelete.

  • Ecoturismul poate fi o experiență foarte bogată de învățare! Afli multe lucruri noi despre locuri, oameni, istoria, poveștile și cultura lor, despre ecosisteme, biologie sau geologie. Și altele, probabil 🙂
Călătorii sustenabile și ecoturism în România
Călătorii sustenabile: slow travel în România, cu Kinder Trips!

Practici neetice pe care le poate aduce cu sine ecoturismul

Dacă se ajunge la situații în care localnicii sunt mutați pentru a face loc unor afaceri ”ecoturistice” (resorturi, restaurante etc), atunci cu siguranță această practică nu este una morală.

În România, nu am auzit încă de astfel de situații. Din păcate, ele există în diverse colțuri din lume. Iată un exemplu: în Africa de Est, s-au înființat diverse inițiative ecoturistice pe pământurile care aparțineau triburilor Maasai.

În jungla amazoniană au existat, de asemenea, cazuri în care au avut loc evacuări ale populațiilor locale, pentru a se pune bazele unor resorturi ecoturistice de lux.

Călătorii sustenabile și ecoturism în România
Din fericire, pentru ca noi să practicăm ecoturismul în minunata localitate Șirnea, nici un locuitor nu a fost evacuat.

Ai grijă ce călătorii sustenabile alegi!

Din cauza faptului că ecoturismul devine un trend din ce în ce mai important la nivel global, multe organizații și persoane încearcă să se alinieze în mod superficial cu această tendință.

Se ”branduiesc” ca organizații ecoturistice sau inițiative care promovează călătoriile sustenabile, dar în realitate nu practică și nu aplică în mod consistent principiile de bază ale acestui tip de turism.

Soluția ar fi ca atunci când apelezi la serviciile unei astfel de organizații să faci și o cercetare a acesteia: ce istoric are, ce feedback, în ce măsură respectă principiile celor 4C, pe care ți le-am expus mai sus.

La urma urmei, poate vrei să ai un minim control asupra modurilor în care îți cheltui banii.

Iar în final să nu uităm că locuim pe o planetă cu resurse limitate, care trebuie să le ajungă și generațiilor viitoare!

Călătorii sustenabile și ecoturism în România
Încercăm să o învățăm de mică pe fetița noastră despre călătorii sustenabile și ecoturism!

Dată viitoare îți ofer și o listă cu locuri în care poți practica ecoturismul în România. Până una alta, găsești idei aici și aici.

Înscrie-te mai jos pentru a primi articolul pe mail și a nu-l rata!

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație alternativă, comunități și stiluri alternative de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram. 

CITEȘTE ȘI:


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.