Cum a fost la Hora cu Brazi, o pensiune perfectă pentru familii cu copii (S)

Te invit să afli din acest articol cum a fost la Hora cu Brazi, o pensiune de poveste, aflată în orașul Zărnești din județul Brașov.

Când o vezi din strada Râului 34-36, nu îți dai seama ce priveliște de vis ascunde în spate.

Nu-i nimic, dacă îți rezervi câteva zile aici, o să ai timp să o descoperi pe îndelete.

Mai întâi de toate, trebuie să știi că acest articol face parte din proiectul ROMANIA SLOW TRAVEL, inițiat de blogul nostru, proiect prin care încercăm să descoperim tihnit țara noastră.

Le mulțumim celor de la pensiunea Hora cu Brazi pentru susținerea proiectului!

Iată un mic preview: în spate se vede pensiunea albă, cu balcoane, înconjurată de un peisaj deosebit.

Cine se ocupă de Hora cu Brazi

Hora cu Brazi este o afacere de familie, în care sunt foarte activi Răzvan și Andreea, doi tineri pe care i-am cunoscut acum ceva timp la un festival de dub&reggae din România.

Nu am vorbit prea multe atunci, țin însă minte că am băut un suc de mere delicios, care era produs tot de ei, la ferma pensiunii.

În august 2018, s-au aliniat astrele și am putut, în sfârșit, să îi vizităm.

Răzvan Munteanu este și președintele Asociației Ecoturistice Zărnești Piatra Craiului, care mișcă diverse proiecte utile în zonă.

O să scriu detaliat despre AEZPC în următorul nostru material care va avea ca subiect minunata zona ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului.

Vreau doar să fie cât mai limpede faptul că în România sunt destui tineri care fac lucruri valoroase și mențin țara pe linia de plutire, fiecare în felul său. Răzvan și Andreea sunt doi dintre aceștia.

Hai mai bine să îți povestesc câte ceva despre Hora cu Brazi, afacerea lor de familie.

Zona ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului. Lume de basm, fără filtru.

Cum a fost la Hora cu Brazi – ce zic alții

Încep prin a-ți spune că au un scor foarte bun pe Booking (9.5), susținut de numeroase comentarii pozitive.

Mai mult, au fost vizitați incognito de niște jurnaliști de la The Guardian, care s-au plimbat prin zonă și s-au cazat la Hora cu Brazi. Apoi au scris articolul acesta, după care au început să curgă non-stop rezervările. Sunt mulți străini care se cazează aici.

De altfel, am observat un număr ridicat de turiști străini care descoperă întreaga zonă ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului și fac trasee pe munte. Un semn bun pentru turismul din România!

Cum a fost la Hora cu Brazi: frumos și relaxant. Ai de ce să vii aici, după cum se observă 🙂

Cum a fost la Hora cu Brazi – incinta pensiunii

Pensiunea este amplasată la circa 1-2 km de intrarea în Parcul Național Piatra Craiului, mai precis de Cheile Zărneștiului.

Practic, ea se găsește la poale de munte, ceea ce face cadrul natural înconjurător unul deosebit.

Sunt 18 camere care compun pensiunea. Toate sunt spațioase și curate, mobilate simplu, dar cu tot ce ai nevoie.

Există balcoane pentru fiecare cameră. Unele au vedere în spatele pensiunii, spre coline și peisaje superbe, fiind un pic mai scumpe.

Noi am avut vedere în spate 🙂

Altele au vedere spre parcare, stradă și Munții Bucegi. Nici peisajul de aici nu e chiar mai prejos, iar în schimb, poți avea parte de cele mai frumoase răsărituri 😉.

Prețul camerelor

Preț cameră dublă cu vedere la oraș – 150Ron/noapte.

Preț cameră dublă cu vedere munte – 170Ron / noapte.

Toate camerele sunt duble, dar se pot folosi și în regim single. Pentru rezervarea unei camere single, se scade 10% din prețurile de mai sus.

Pentru un pat suplimentar costul este de încă 30 Ron.

Se intenționează și amenajarea unor apartamente, în viitorul apropiat.

În camere există calorifere cu auto-reglaj; noi nu le-am încercat, mergând aici în miezul verii 🌞🌞🌞.

Nu sunt frigidere în camere, iar uscătoarele de păr se solicită de la recepție.

Cam așa ceva (fotografie preluată de pe websiteul pensiunii).

Cum a fost la Hora cu Brazi – alte spații aferente pensiunii

  • Un restaurant unde poți servi masa, chiar dacă nu ești cazat aici.
  • O fermă proprie, compusă din văcuțe, câteva zeci de oi, purcei și păsări domestice, la care se mai adaugă 2 cai și 3 ponei cu care se plimbă copiii.
  • Un iaz cu păstrăvi, care ajung pe masa ta :).
Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere din restaurant
Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere spre domeniile fermei.
  • Spații exterioare de joacă și de relaxare (foișoare, mobilier de grădină, balansoar).
  • O sală de agrement, cu mese de biliard, aflată la parterul pensiunii
  • Un loc de odihnă, la parter, în prelungirea restaurantului, cu canapele, jucării de pluș și televizor.
  • O pajiște mare și o pădure de brazi (”Hora”), care nu aparține pensiunii, dar este ușor accesibilă din curtea acesteia.
Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere din spatele pensiunii, unde Noria își făcuse prieteni 🙂
Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere de la spațiul de joacă
Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere de la spațiul de joacă
Cum a fost la Hora cu Brazi – inspecție, la căsuță 🙂
Cum a fost la Hora cu Brazi – inspecție, la trenuleț 🚂🚃🚃
Cum a fost la Hora cu Brazi – spațiu interior de relaxare, cu masă de biliard (fotografie preluată de pe websiteul pensiunii)
În pădurea cu brazi, accesibilă din curtea pensiunii.

Wifi-ul este diponibil în toată pensiunea.

🔴Atenție! Dacă pleci în plimbare spre pădurea de brazi, nu uita să îi anunți pe cei de la pensiune, pentru a opri curentul electric, deoarece pe traseu sunt câteva gărdulețe electrice pentru animale.

Nu este cazul să te sperii și să eviți pădurea! În principiu, gărdulețele nu sunt periculoase pentru oameni, dar mai bine ar fi să anunți excursia.

Doar nu vrei să ratezi o așa relaxare în pădurea de brazi! (hamacul este din dotarea proprie).

Hora cu Brazi – cum este mâncarea

Din discuțiile cu Răzvan, a rezultat că mâncarea servită la pensiune provine într-un procent ridicat de la ferma pe care o administrează familia lui (peste 70%).

Astfel, la Hora cu Brazi puteți gusta produse de casă precum precum zacuscă vinete, brânzeturi, drob, șuncă, dulceață, pâine, lapte, unt, păstrăv, cârnați, pui, murături etc.

Nu e puțin lucru ca atâtea alimente să provină din producția proprie a fermei unei pensiuni! Evident, toate sunt gustoase!

Cum a fost la Hora cu Brazi – cu multe produse locale, din producția fermei proprii.

Prețuri mic dejun:

  • copii 0-3 ani – gratuit
  • copii 3-6 ani – 10 Ron
  • copii 6-9 ani – 12 Ron
  • copii 9-12 ani – 15 Ron
  • adulți – 25 Ron

Prețuri cină:

  • copii 0-3 ani – gratuit
  • copii 3-6 ani – 12 Ron
  • copii 6-9 ani – 15 Ron
  • copii 9-12 ani – 20 Ron
  • adulți – 35 Ron
La Hora cu Brazi consumi produse de la animale care trăiesc fericite!

Alte informații utile:

  • Prețurile menționate mai sus nu includ desert sau băuturi (nici apă). Acestea se pot comanda separat.
  • Fiecare masă de  la restaurant este rezervată pe cameră. Tot ce consumi se contorizează aici, iar la final se plătește.
  • În cazul în care dorești să rezervi cu demipensiune inclusă, prețul este de 270 Ron, pentru 2 persoane, cu mic dejun și cină tip bufet suedez (cazare în camerele cu vedere la oraș). Demipensiunea cu cazare în camerele cu vedere la munte costă 290 Ron.
  • Mesele pot fi repetitive, dar trebuie să ții cont de faptul că sunt produse locale, sigure și gustoase. Până la urmă, câte tipuri de alimente poate produce o fermă? Noi zicem că sunt suficiente 🤙.
  • Micul dejun, prânzul și cina se servesc numai într-un anumit interval. Respectiv:

08:30-10:30 – micul dejun
12.30-15.30 – prânzul
19.00 – 21.30 – cina

  • Prânzul se comandă a la carte.
  • Micul dejun și cina sunt sub formă de bufet, bazate pe mai multe preparate calde. În cazul în care ai chef de altceva, poți comanda a la carte și în timpul micului dejun/cinei.
Zona de bufet
Un extras din meniu, ca să îți faci o idee despre prețuri
Cum a fost la Hora cu Brazi – variantele de meniu pentru copii

Hora cu Brazi – alte activități conexe

Cu ajutorul celor care se ocupă de pensiune, poți beneficia de:

  • Plimbări cu căruța trasă de cai (prin împrejurimile fermei și chiar până în satul Măgura).
  • Închiriere biciclete (cu sau fără ghid).
  • Plimbări cu poneiul, pentru copii (prin curtea pensiunii).
  • Trasee montane în Piatra Craiului (se pot rezerva și ghizi locali). Cei de la pensiune te pot direcționa, cu siguranță, spre cei mai buni ghizi locali :).
  • Foc de tabără (în curtea pensiunii).
  • Muzică folk (anual, spre finalul lunii august, Hora cu Brazi organizează un festival de folk, pe domeniile sale).
  • Plimbări cu sania trasă de cai (dacă vii iarna în zonă).
Cum a fost la Hora cu Brazi – Răzvan îi plimbă pe copii cu poneiul. Noria nu a fost interesată de această plimbare, în schimb o puteți vedea acolo în spate, la iepurași 🙂
Cum a fost la Hora cu Brazi – cald și bine, la focul de tabără 🙂

Recomandări de excursii în preajma pensiunii Hora cu Brazi

Platoul ”Hora cu Brazi”

Aici e simplu de ajuns. O iei chiar prin curtea pensiunii, pe o potecuță. În 10 minute ai și ajuns în pădure, printre brazi.

Nouă ne-a plăcut foarte mult să stăm cu hamacul la răcoare, timp de vreo 2 ore. Dacă vreți, puteți să vă aventurați și mai mult în plimbare, pe la poale de munte.

Nu uitați să anunțați personalul de la pensiune, atunci când vreți să urcați ”la brazi”, pentru a opri curentul electric care trece prin gărdulețele pentru cai.

Cum a fost la Hora cu Brazi – pe potecă, în drum spre pădurea cu brazi accesibilă din curtea pensiunii
Tot pe drum spre pădurea cu brazi. Vine o vreme când și părinții au nevoie de ajutorul copiilor, nu? 🙂

Cheile Zărneștilor

Se află la mică distanță față de pensiune (circa 2 km). Dacă mergeți cu mașina, parcați la barieră și continuați pe jos, cât doriți. Este drum drept, din care se deschid, la un moment dat trasee montane.

Noi am mers circa o oră dus și o oră întors cu Noria (3a6l). Mai mult nu a rezistat.

Noria, explorând Cheile Zărneștilor
Popas de mâncat struguri, în Cheile Zărneștilor

Plaiul Foii

Plaiul Foii este un fel de prelungire a orașului Zărnești. Ajungi acolo mergând pe un drum pitoresc (asfaltat), pe la poalele Pietrei Craiului.

Pe drum te poți opri să vizitezi și Centrul de Vizitare Parcul Național Piatra Craiului, găzduit într-o clădire inedită.

Copiii se vor distra aici, cu siguranță! Sunt diverse spații expozitionale, care includ o machetă tridimensională a masivului Piatra Craiului, machete de peșteri și stâni, diorame și diverse exponate.

Centrul de Vizitare Parcul Național Piatra Craiului
Centrul de Vizitare Parcul Național Piatra Craiului

Apoi poți lua masa la cabana Plaiul Foii sau la Restaurant Padina Craiului, aflat vizavi de Centrul de Informare Turistică.

Mergi până la capătul Plaiului Foii și parchează mașina la barieră, după care poți intra în pădure pentru o plimbare.

Restaurant Padina Craiului

Trasee montane

Cei care sunt antrenați pot încerca, desigur, unul din numeroasele trasee montane în Piatra Craiului. Noi încă nu ne-am simțit pregătiți să urcăm pe munte cu Noria.

Alte informații utile

Taxa de vizitare a Parcului Național Piatra Craiului este de 5 Ron/7 zile, de persoană. Pentru Noria nu am plătit. Alternativ, se poate face abonament de 20 lei/sezon, în perioada 1 mai-31 octombrie. Biletul se taie chiar la intrarea în parc, fiind acolo o persoană care va încasa.

Distanțe între Zărnești și alte orașe

  • București – Zărnești – 215 km
  • Târgoviște – Zărnești – 116 km
  • Pitești – Zărnești – 118 km
  • Ploiești – Zărnești – 115 km
  • Craiova – Zărnești – 237 km
  • Constanța – Zărnești – 400 km
  • Sibiu – Zărnești – 150 km
  • Cluj – Zărnești – 320 km
  • Timișoara – Zărnești – 420 km
  • Brașov – Zărnești – 30 km

Pentru cei care nu au mașină, Zărnești este un oraș ușor accesibil cu trenul.

Vom publica mai multe informații despre zona ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului în următorul nostru material! Rămâi pe aproape!

Zărnești, Plaiul Foii

În loc de concluzie

Hora cu Brazi reprezintă, cu siguranță, genul de loc unde sunt șanse mari să revii an de an. Cum de altfel fac multe dintre familiile cu care am intrat în vorbă, la pensiune.

Locația se potrivește de minune familiilor iubitoare de natură și aer liber, dornice de explorări și aventură. Curtea pensiunii este perfectă pentru odihnă, iar dacă vrei plimbări sunt numeroase alternative, nu departe de Hora cu Brazi.

Sper că ți-am oferit un articol detaliat, folositor și plin de inspirație. Dacă ajungi la Hora cu Brazi, să ne lași, te rugăm, un comentariu în care să ne povestești cum a fost!

Alte detalii găsești pe websiteul lor.

Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți sprijini printr-o distribuire! 🤙🤙🤙

Dacă vrei să afli și despre alte cazări child friendly din România, le găsești în materialul de mai jos:

🔺 VACANȚĂ CU FAMILIA ÎN ROMÂNIA – SUGESTII DE CAZĂRI CHILD FRIENDLY 🔺

🌀🌀🌀🌀🌀

Dacă vrei să primești pe email articole de la noi, recomandări pe care nu le publicăm pe blog, materiale printabile și alte resurse utile călătorilor, te invităm să te înscrii mai jos:

🌀🌀🌀🌀🌀

 

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. 


9 Comments

  • Andreea

    septembrie 3, 2018

    Foarte bun articolul! Cu o mica modificare: Cladirea dinspre Plaiul Foii mentionata ca Centru de Informare Turistica Zarnesti este defapt Centrul de Vizitare Parcul National Piatra Craiului, care are si un spatiu alocat informarii turistilor. Centrul de Informare Turistica Zarnesti este o alta locatie, cladirea din centrul orasului Zarnesti- langa Posta Romana, pentru a nu se face confuzie intre cele doua.
    Asteptam cu nerabdare articolul despre destinatia ecoturistica Zarnesti-Piatra Craiului

    Reply
  • Miruna Tirca

    septembrie 5, 2018

    Multumesc, Andreea! Modific 🙂

    Reply
  • Andreea-Carmen

    septembrie 5, 2018

    Ce zonă frumoasă! Noi mergem des la Brașov, bunica lui Tudor este de acolo. Cred că o să facem o excursie acolo cu prima ocazie.

    Reply
  • Ana

    septembrie 5, 2018

    Wow, ce nostalgie. Rudele bunicului meu erau din Zărnești și mi-am petrecut verile adolescenței mele acolo. Nu era nimic construit în Horă. Acolo aveam derdelușul iarna, de acolo culegeam flori sau muguri de brad vara și ne ascundeam printre brazi cu băieții și fetele din sat. Frumoase vremuri.

    Reply
    • Carmen

      septembrie 5, 2018

      Arată foarte bine, doar când vezi zona, te relaxezi. Sper să ajungem și noi, în curând. Mulțumim de recomandare.

      Reply
    • Miruna Tirca

      septembrie 6, 2018

      Merita 🙂

      Reply
    • Miruna Tirca

      septembrie 6, 2018

      Mi se pare o zona de vis 🙂

      Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.