Salutare! Noi suntem echipa Kinder Trips (Miruna, Noria și Silviu) , iar principalele subiecte pe care le abordăm pe acest blog sunt: ecoturismul, educația prin călătorii și educația în natură.

Pe final de octombrie 2022 am reușit să ajungem la unul dintre cele mai frumoase proiecte de ecoturism pe care le-am văzut până acum în România: ferma de biodiversitate Cobor, aflată în comuna Ticușu Vechi, în județul Brașov.

Ferma este amplasata într-o zonă mult îndrăgită de noi, în destinația ecoturistică Colinele Transilvaniei, pe care o explorăm anual și o descoperim pas cu pas.

Pe dealurile din jurul fermei

Ce reprezintă proiectul Cobor

La Cobor am avut ocazia de a vedea pe viu ce înseamnă un model reușit de afacere verde și o inițiativă de revitalizare a unui sat prin ecoturism (făcut ca la carte), prin agricultura sustenabilă, conservarea biodiversității și managementul durabil al pășunilor.

Ferma Cobor este un proiect creat și gestionat de Fundația Conservation Carphatia – una dintre cele mai relevante și mai active organizații axate pe conservare și protecția mediului în România.

Bucătăria, sala de mese și o parte din zona de găzduit oaspeți

În afară de Cobor, cei de la Conservation Carpathia derulează o grămadă de alte inițiative de reconstrucție ecologică, conservare, educație și dezvoltare comunitară în perimetrul Munților Făgăraș, Piatra Craiului, Leaota și în localitățile din preajma lor.

Nu în ultimul rând, ferma a creat locuri de muncă pentru oamenii din sat. În prezent, 10% din sătenii care locuiesc în Cobor sunt angajați aici, ceea ce nu este puțin lucru.

În căsuța din stânga am stat noi

Intrarea de la bucătărie este bine păzită

Ce animale sunt la fermă

La fermă sunt găzduite diverse animale: cai (majoritatea în vârstă, care își petrec bătrânețea aici, Cobor fiind practic un loc de ”ieșit la pensie” pentru ei dar și un loc de reabilitare), vaci din specia numita sură de stepă și câini din rasa ciobănesc carpatin.

Cu surele de stepă este o treabă mai deosebită, ele fiind practic o specie semi-sălbatică de vaci, aproape dispărută de pe teritoriul României, reintrodusă cu succes în ferma la Cobor, unde în momentul de față se află cele mai multe exemplare din țară.

Cei de la Conservation Carphatia consideră că pășunatul cu vite este cel mai potrivit pentru menținerea biodiversității pajiștilor.

Ca fapt divers, aceste vaci cu coarne mari se găsesc în tabloul „Carul cu boi” pictat de Nicolae Grigorescu.

Pajiștea cu sure de stepă – cam la vreo 2 km de fermă

Ciobăneștii carpatini sunt la rândul lor o rasă specială de câini crescuți la Ferma Cobor. Acești ciobănești înfruntă animalele sălbatice dar cu oamenii sunt blânzi și jucăuși.

Prin urmare am putut să îi mângâiem fără griji și putem să vă spunem că pentru cei mici este o mare bucurie să îi atingă și să se joace cu ei.

Ciobăneștii carpatini sunt donați de către fundație ciobanilor de la stânele din zona Munților Făgăraș, cu scopul de a preveni pierderile cauzate de carnivorele mari, acesta fiind un alt program Conservation Carphatia (început în 2019).

Fotografie preluată de pe pagina de Facebook Ferma Cobor

Cum ajungeți la Cobor

Ferma este situată undeva în nord-vestul județului Brașov, la vreo 18 km de orașul Făgăraș. Sunt 2 variante principale de acces:

  • Prin localitatea Ticușul Vechi, de unde sunt cam 5 km până la Cobor (drum cu cu pietriș dar cu mult praf, pe care se circulă bine, cu condiția mergeți încet).
  • Prin localitatea Felmer, un drum care nouă toamna ni s-a părut magic, ca un fel de pregătire pentru ceea ce urmează, și anume faptul că ajungi într-un loc liniștit, deconectat și desprins dintr-o poveste. Din Felmer mai aveți până la Cobor cam 4 km, pe un drum de pământ și pietriș, care se poate parcurge cu orice mașină, încet și cu atenție.  Înainte de biserica fortificată din Felmer se face stânga și se merge tot înainte până la Cobor.

Pe drumurile acestea nu prea este semnal, de aceea e bine să cunoașteți în mare detaliile de mai sus.

Pe drum spre Cobor

În Felmer e și o biserică fortificată, nerenovată, care mi-a plăcut mult, pentru că arăta ca un decor de film și avea farmec, chiar dacă părea în stare de semi-abandon. Desigur, i-ar sta bine și renovată.

Vizavi de biserică locuiește un domn care deține cheile și vă poate descuia să o vizitați pe dinăuntru. Noi ne-am mulțumit cu explorarea exteriorului, nu prea ne-a inspirat încredere să intrăm cu copilul în interior.

Biserica fortificată din Felmer

Cam așa arată biața fortificație de la Felmer. La intrare Noria desena fețe de spiriduși pe pietre, ca să știe lumea că locul este bântuit 

Cum sunt spațiile de cazare la Cobor

Casele de oaspeți de la Cobor sunt foste locuințe ale sașilor care au populat cândva această regiune.

Au fost renovate impecabil de către un arhitect neamț în parteneriat cu meșteri de prin partea locului, prin păstrarea a numeroase elemente tradiționale.

Am fi stat cu orele să studiem diverse detalii arhitecturale sau îmbinări fantastice ale lemnului (fară cuie). Multe bucăți de lemn sunt recuperate și restaurate.

Pat realizat din lemn îmbinat fără cuie

Masă amenajată pe o fostă fântână

În orice caz, puteți fi siguri că fiecare colțișor și fiecare material natural utilizat are o poveste în spate, iar povestea respectivă este cea care dă farmec, autenticitate și o atmosferă deosebită spațiilor restaurate.

Sunt cu totul 12 camere, care pot găzdui undeva la 22 de persoane. Au camere duble, triple și single.

Cameră dublă la Cobor

Casele de oaspeți sunt amplasate în mai multe locuri din sat (în două părți, mai precis), aproape unele de altele.

Peste drum de căsuța în care am stat noi există și un spațiu de evenimente numit Sala Seminar, superb renovat și amenajat.

Noi am avut o camera triplă, cu vedere spre ulița din sat, în care am încăput perfect și ne-am simțit foarte bine, de parcă eram în vizită la bunici.

Camera în care am stat noi

În curtea de la Sala Seminar

O să vedeți că a sta într-o astfel de casă renovată cu măiestrie, care deține elemente moderne dar păstrează o energie străveche va fi în sine o experiență deosebită.

Seara dacă poposești în curte este o liniște binefăcătoare, miroase a natură și a tihnă, iar în nopțile senine cerul este plin de stele.

Când se lasă seara peste Ferma Cobor

Prin curte nu sunt foarte multe facilități pentru copii (o trambulină, un arc cu săgeți, niște palete de badminghton, un slackline) dar nici nu trebuie, după părerea mea.

La Cobor veniți cu cei mici ca să vă conectați cu natura, să explorați împrejurimile minunate, să mâncați curat și bun, să simțiți aerul de demult al așezărilor de sași (o regiune unică în România), să sprijiniți dezvoltarea unei comunități și  să susțineți o afacere verde.

Cu copilul la ferma de biodiversitate Cobor

Nu sunt nici televizoare în cameră. Pentru noi nu a fost nici cea mai mică problemă, având în vedere că nu mai avem televizor în casă de câțiva ani.

V-am scris toate detaliile de mai sus ca să vă ajustați corect așteptările. Cu siguranță Cobor nu e pentru toată lumea, dar toată lumea s-ar putea familiariza cu genul acesta de turism și ar putea învăța să îl aprecieze.

La cealaltă casă de oaspeți de la Cobor

Cum este mâncarea

Pe scurt: este foarte gustoasă. Mesele sunt preparate de 2 doamne bucătărese care locuiesc în sat, fiind bazate pe ingrediente naturale, alese cu atenție, multe fiind produse în zonă sau fiind culese direct din grădina / solarul fermei.

La plimbare prin solar ?

Prânzul constă într-un singur fel, iar cina conține felul 1, felul 2 și un desert. La micul dejun am avut ouă (ochiuri sau omletă), brânzeturi, zacuscă, unt, legume, mușchi file, lapte proaspăt, miere, cereale, fructe și legume, cafea, ceai.

Zona de luat masa

La prânz și la cină am servit mai multe feluri: ciorbe delicioase și supe cremă, ciulama de ciuperci din hribi, tocănițe, legume la cuptor, vinete prăjite, salate, murături, bulz, carne la graniță și cârnați de casă prăjiți (pentru partea non-vegetariană din familie), chec și clătite, sirop de casă.

Am încercat în premiera dulceață de porumbe, un fel de „afine de deal”, pe care până acum le gustasem doar în forma raw, adică direct din tufă.

Ora cinei

Dacă vă cazați la Cobor puteți opta pentru servirea tuturor meselor aici sau puteți alege varianta cu demipensiune (mic dejun și cină), potrivită în cazul în care vreți să mai explorați zona și să mâncați prin alte locuri.

Există și posibilitatea de a lua doar micul dejun (dar nu recomandăm, pentru că opțiunile de a mânca în zonă sunt limitate și ar trebui să alergați de colo colo pentru mese).

Ca fapt divers, e bine să știți că în sat există un magazin, însă nu e deschis chiar non-stop.

Tocănița de hribi culeși din zonă

Ce activități puteți face cu copiii la Ferma Cobor

Turul fermei

Cel mai bine este să începeți cu turul fermei, activitate care oricum este inclusă în costul cazării și care este potrivită atât pentru familiarizare cu locul, cât și pentru a înțelege cât de ample sunt domeniile acestei ferme, de fapt!

Vorbim de un spațiu întins pe 500 de ha, dar fiți fără grijă, turul este lejer!

Începe chiar din curtea casei de oaspeți unde am stat noi, apoi veți merge pe jos maxim 1 km pentru a vedea refugiul de căluți, ciobăneștii carpatini și…căprioare zburdând pe dealuri, dacă aveți noroc să le prindeți în acțiune, cum am avut noi.

Partea fermei care se află chiar în curtea cu casele de oaspeți

Spre pajiștile gestionate de Ferma Cobor

Nu a scăpat vreun gard la cocoțat 

În planul din spate a trecut la un moment dat o turmă de căprioare

Căluți la odihnă și refacere (Ferma Cobor este deopotrivă și o ”pensiune” pentru cai)

Plimbare cu căruța pe dealuri și admirat surele de stepă

Plimbarea se rezervă în prealabil și costă 50 Euro / căruță, indiferent de numărul de pasageri (dar totuși nu pot fi mai mult de 5 adulți). Noi am început plimbarea la ora 10 am și a durat undeva în jur de 2 ore și jumătate.

După tururi cu bicicleta și plimbări pe jos, realizate de-a lungul timpului, a fost pentru prima dată când am experimentat Colinele Transilvaniei cocoțați în căruța.

Popas pentru admirat surele de stepă

Vechile drumuri de căruțe ce legau satele săsești și secuiești medievale au devenit în prezent trasee pitorești de drumeție, ciclism sau plimbări cu căruță.

Este de fiecare data o mare bucurie să mai descoperim și să ne mai conectam cu cate o bucățică din Colinele Transilvaniei.

Explorata pe jos, cu bicicleta sau cu căruță, regiunea rămâne la fel de atractiva și frumoasa, cu o energie misterioasa, sălbatica și vie.

Ducem curcubeul printre coline ?

Cu căruța a fost funny, cu hăhăială, cu multiple opriri pentru a face tone de poze cu surele de stepă și pentru a admira natura în culori de toamnă.

Surele de stepă mi s-au părut foarte poetice, cum pășteau liniștite pe colinele încă verzi, mărginite de păduri în haine de toamnă, cu niște coarne impresionante (cred că le-aș fi pictat și eu dacă eram Nicolae Grigorescu :))).

Știu că motivul pentru care sunt crescute la Cobor este pentru a fi tăiate și comercializate sub formă de ”carne bio”, urmând ca în curând să se dezvolte o adevărată piață de desfacere în acest sens.

Dar nu a putut decât să îmi fie milă de ele (vegetariană fiind de peste 25 de ani, fix din motivul că nu doresc să mănânc animale).

Prin urmare nu am vrut să vizitez nici abatorul și nu am lăsat-o nici pe Noria să îl vadă, fiind singurul punct din turul fermei la care am dat skip.

Un mic co-locatar de la fermă. Sper să nu ajungă la abator 

Plimbări cu bicicleta

De data aceasta nu ne-am plimbat cu bicicleta, pentru că atunci cât a fost soare am făcut alte activități, iar când am fi avut timp de biciclete vremea devenise cam rece și bătea vântul, Noria era cam obosită, așa că am zis pas.

La fermă sunt biciclete care se închiriază, însă nu au și pentru copii, așadar va fi necesar să le aduceți de acasă.

Probabil vara, când pajiștile sunt pline de flori și plante medicinale, când diversitatea sunetelor de păsări atinge punctul maxim, este o nebunie să te plimbi pe 2 roți. Dar și toamna, cu condiția să fie o zi însorită.

Cei de la fermă vă pot pune la dispoziție și ghid care să vă însoțească pe bicicletă (dar trebuie să discutați și să aranjați cu câteva zile în avans).

Motiv pentru care ne-am propus să revenim în zonă, cu acest obiectiv clar trasat, de a explora pe biciclete.

Cost închiriere: 20 Euro / bicicletă

Un sat pe care l-am văzut în vale în timpul plimbării cu căruța

Vizită la pajiștea de arbori seculari de la Ticușu Vechi

Iubesc aceste pajiști cu arbori seculari, adevărate sit-uri de patrimoniu natural. Este a treia pajiște pe care o exploram în Colinele Transilvaniei, după Platoul Breite-Sighișoara și Mercheasa (despre care am scris pe larg aici).

Pășunile cu arbori seculari sunt specifice regiunii ecoturistice Colinele Transilvaniei, ele fiind rezervații naturale cu valoare culturală și istorică.

Sunt considerate sisteme ecologice unice, dar și extrem de rare la nivel European și mondial.

Pajiștea cu arbori seculari de la Ticușul Vechi

Un fel arbore – înger 

Noi avem aceste „perle” rare în patrimoniul natural din România și nu ne rămâne decât să le descoperim și să le apreciem la adevărată lor valoare!

Am ajuns la pajiște cu o mașină 4×4, însoțiți de ghidul nostru (mulțumim Nicu!) și highlight-ul ieșirii a fost un carpen cu vârsta de peste 700 de ani, aflat cumva ascuns într-o vale, mai departe de pajiștea propriu-zisă.

Dacă aveți mai mult timp, se pot face și drumeții ușoare în zonă, dacă vorbiți din timp și aranjați cu ghidul.

Carpen de 700+ ani și o specie de Amanita

O onoare să poți atinge un astfel de arbore!

Bătrân, dar susținător de viață!

Picnicuri pe deal și cină cu stil pe pajiștea cu arbori seculari

Nu am experimentat aceste activități, doar vă spunem despre ele și probabil că sunt foarte faine! Se pretează unor grupuri mai mari.

Pot doar să îmi imaginez cum este să ajungi pe pajiștea de arbori seculari și să găsești o masă frumos pusă, plină de bunătăți pe care să le încerci în compania copacilor misterioși.

Tururi botanice și bird watching

Dealurile din jurul satului Cobor sunt perfecte pentru a practica educația în natură alături de cei mici și cu siguranța aveți ce vedea, mai ales că parte din misiunea Fermei Cobor este să protejeze și să susțină biodiversitatea sau flora spontană de pe pajiștile și din pădurile aflate în împrejurimi.

Rezervările pentru acest tip de tururi pot fi făcute cu cel puțin 5 zile în avans. Preț: 70 €/tur.

Desen făcut de Noria pe durata șederii la Cobor, după ce a văzut căprioarele zburdând pe dealuri

Plimbare cu căruța cu coviltir și campare peste noapte

Nu am încercat, dar se poate. Activitatea aceasta este cu plimbare, foc de tabără, gătit, dormit la cort sub cerul liber.

Prețuri: 250 €/noapte/căruță, max. 5 pers./căruță (include căruța, căruțaș, cai, ghid, cort, sac de dormit și izopren, organizarea taberei – costurile pentru alimente nu sunt incluse, 20 €/pers./zi).

Cereți detalii suplimentare la telefon sau pe email, dacă vă interesează acest gen de activitate.

Plimbare prin sat

Iată o activitate la îndemâna tuturor, pe care o puteți realiza pe cont propriu. În sat aveți de vizitat o biserică fortificată (aflată în renovare) și de admirat căsuțele săsești.

La plimbare prin Cobor

Zile ale porților deschise

Dacă doar vreți să luați contact cu Ferma Cobor și să vedeți care este atmosfera de aici, urmăriți pagina lor de Facebook unde sunt anunțate evenimente de tip ”Ziua Porților Deschise”. Ultimul a avut loc în septembrie și a arătat așa.

În orice caz, rețineți că orice activitate alegeți, programul este flexibil și maleabil, cu condiția să vorbiți din timp cu ghizii, atunci când faceți rezervare.

Prin grădina de legume de la Ferma Cobor

Ce mai puteți vizita în zonă

Aveți multe obiective din Țara Făgărașului de vizitat în zonă – găsiți o parte din ele aici.

Apropo de asta, când am ajuns la fermă aveam o mică nedumerire cu privire la amplasament: credeam că ferma face parte din Țara Făgărașului, o altă regiune care se promovează ca fiind ecoturistică.

Apoi am realizat că există cumva o suprapunere de branding regional cu Colinele Transilvaniei. Deci nah, vă veți afla unde doriți voi :)).

Noi am reușit să vizităm misterioasele movile de la Șona și Cetatea Făgărașului (un super obiectiv, de neratat ca experiență educativă).

Movilele de la Șona, în Țara Făgărașului

Bineînțeles că ne-am cocoțat pe toate movilele :))

Pe listă pentru data viitoare avem: Mănăstirea Rupestră de la Șinca Veche (Templul Ursitelor), vâltorile de la Lisa, Muzeul de Pânze și Povești, Moara de la Ohaba, atelierul de fierărie de la Șona, satul Holbav.

Dar pentru aceste obiective ne-am propus să revenim în zonă și să ne cazăm în Șinca Veche.

În rest, puteți să vă mai plimbați printre coline și să explorați alte sate cum ar fi Saschiz, despre care am scris pe larg aici sau Viscri, unde sunt mai multe obiective de vizitat.

Să aveți în vedere că pentru relaxare la fermă și activitățile de acolo ar fi nevoie de vreo 2 zile, așa că dacă vreți să descoperiți mai mult din regiune ar trebui să alocați minim 3-4 zile.

Cetatea Făgărașului

Costuri și alte detalii utile (aferente anului 2022)

  • 40 euro / persoana / zi (cu mic dejun)
  • 61 euro / persoana / zi (full board)
  • Copiii între 4-14 ani au discount  40 % din prețurile de mai sus
  • Un prânz costă 7 Euro / persoană
  • O cină costă 14 Euro / persoană
  • Cost închiriere căruță – 50 Euro (indiferent de numărul de pasageri, dar cu maxim 5 adulți)
  • Cost închiriere bicicletă – 20 Euro

Plata se poate face și cu cardul. Ora de intrare este 14, iar ora de ieșire 11. Există wifi la proprietate, merge bine, dar în rest nu prea aveți semnal pe dealuri.

Contact

Website Ferma Cobor: https://cobor-farm.ro/ro/
Email: reservation@cobor-farm.ro
Telefon: +40 770 963 238 / +40 754 227 763

Articole utile

Acest material a fost realizat în colaborare cu Ferma Cobor.

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Ecoturism și family travel
  • Educație prin călătorii
  • Educație în natură

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. 

CITEȘTE ȘI: