Idei de activități pentru călătoriile cu copii

Orice părinte are nevoie de idei de activități pentru călătoriile cu copii, mai ales acelea care implică drumuri lungi cu mașina.

Pentru primul road trip din vara aceasta (România – Grecia), am realizat niște mici truse de vacanță cu tot felul de surprize pentru fetița noastră de 3 ani.

M-am gândit să vă împărtășesc colecția noastră de idei de activități pentru călătoriile cu copii mici (3-4 ani). Este o listă în lucru, pe care plănuiesc să o completez cu idei noi, pe măsură ce le descoperim.

Am realizat trusa de vacanță în mai multe etape.

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – documentarea

Cu câteva săptămâni înainte de perioada vacanțelor, am început o documentare online, în urma căreia mi-am notat în agdenda telefonului câteva chestii.

M-a inspirat o postare de pe Facebook a bloggeriței Raluca Loteanu, în care  prezenta un ”travel bid” pe care l-a realizat pentru fiul ei: un dosar solid, umplut cu multe mape ”plic” cu capse, la rândul lor pline cu obiecte pentru diverse activități.

Travel bid realizat de Raluca Loteanu (fotografie preluată cu acordul autoarei).

Nu am avut timp să alcătuiesc ceva la fel de complex, dar păstrez ideea pentru călătoriile viitoare, mai ales cele cu avionul, în care un astfel de dosar se pretează de minune.

După lista de idei, am trecut la realizarea listei de cumpărături pe care le-am avut în vedere pe parcursul mai multor săptămâni.

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – cumpărăturile

Am dat ture prin diverse locuri din București, cum ar fi: Magazinul de jucării reciclate din Strada Padeșu nr. 70 (zona Brâncoveanu), papetării din cartier, centre comerciale mai mari (Auchan, Lidl etc).

Nu am mers special în aceste locuri, ci am aruncat un ochi când am fost cu treabă prin zonă. Important este să ai planul alcătuirii trusei de vacanță deja conturat în cap, după care vei achiziționa lucrurile necesare din mers.

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – un joc Peppa Pig cu magneți, achiziționat de la Magazinul de jucării reciclate.

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – gruparea pe tematici

Următorul pas al acestui mini-proiect a fost gruparea  pe tematici, cât de cât. Aici fiecare ar trebui să se orienteze în funcție de copil și de preferințele acestuia.

Noria, de exemplu, are o anume obsesie cu aranjatul și combinatul lucrurilor în cutii si cutiuțe, îndeletnicire care o ține ocupată minute în șir. Așa că i-am pregătit cutii și cutiuțe, cu tot soiul de ”umpluturi”.

”Obsesiile” de care vă ziceam. Pe acestea nu le-am avut în călătorie, doar vi le arăt 🙂

Iată ce am asamblat în trusa de călătorie:

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – joc de îndemânare, achiziționat de la Lidl. 
Idei de activități pentru călătoriile cu copii – carte cu stickere reutilizabile, de la Mellisa & Doug – cel mai bun preț l-am găsit la Bebe Tei, Sun Plaza, București.
Idei de activități pentru călătoriile cu copii – trusă cu creioane colorate (bine ascuțite), carioci lavabile, mandale găsite pe internet și printate, câteva cărticele de colorat, plus o agendă pentru mâzgălit.
Magneți luați de la o papetărie din cartier.
Un alt joc magnetic, în caz că se plictisește de cel cu Peppa Pig.
Abțibilduri, luate de la Auchan.
Din nou abțibilduri – nu ai cum să dai greș cu ele! Luate din Auchan.
Mini-clești și sfoară, să aibă ce înșira 🙂
Postituri, mărgeluțe, ac cu vârful șlefuit și nasturi, cretă (pentru la destinație) – toate de la papetării din cartier.
Tot felul de alte chestiuțe (ștampile, agrafe colorate din care se pot face brățări, niște mini-jocuri), neapărat băgate în cutiuțe 🙂 Toate luate de la Magazinul de jucării reciclate.
Din nou carioci, să fie 🙂 Desenatul este activitatea preferată a Noriei, de departe.
Idei de activități pentru călătoriile cu copii – câteva instrumente muzicale.
Brățări – pe acestea le-am asamblat la destinație, nu pe drum.

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – asamblarea finală

Am introdus toate lucrurile deja grupate în niște genți mici, iar pe acestea le-am introdus, la rândul lor, în niște genție mai mari, ca pe păpușile rusești :).

Idei de activități pentru călătoriile cu copii – toate gentuțele și penarele au fost luate de la Magazinul de jucării reciclate.

În final mi-au rezultat aceste două genți, pe care le-am lăsat la îndemână în mașină și pe care le-am manevrat cu destul de multă ușurință, de câte ori o auzeam pe Noria din spate spunând ”viau să fac activități”.

Iată-le, doldora cu surprize!

Una dintre genți (cea cu Peppa Pig) a fost procurată de la Magazinul de jucării reciclate, iar pe cealaltă am găsit-o în casă, ca fostă husă a unui cort.

Un alt obiect important pe care l-am procurat a fost o măsuță care se atașează scaunului de mașină, cu buzunare laterale. Am găsit cel mai bun preț aici. Când am comandat eu masa, prețul era de 30 de Ron, la care am mai plătit transportul. Acum văd că au crescut scorurile. Măsuța este ușoară și a fost tare folositoare pe drum.

Măsuța de activități în mașină.

UPDATE AUGUST 2017

Am mai adăugat pe lista o cărțulie tare reușită, în care se poate picta doar cu apă! Cartea se numește Jungle Magic Painting Book, vine însoțită de o pensulă și poate fi găsită în librăria online Club de carte copii – Usborne Independent  Organiser.

Este un obiect care poate fi folosit la popasurile de pe drum, la destinație, dar și în mașină, cu puțina organizare, fără prea multă apă la îndemână:)). Mai jos puteți vedea cum a fost folosită :).

Tips and tricks:

  • Adaptați trusa pentru grupa de vârstă a copilului!
  • Având în vedere faptul că orice părinte din ziua de azi este extrem de ocupat și are de îndeplinit responsabilități pe mai multe planuri, secretul este să începeți din timp demersurile pentru alcătuirea unei truse cu idei de activități pentru călătoriile cu copii. Ar fi bine să încercați să nu lăsați pe ultima sută de metri acest lucru, în prag de vacanță.
  • Am gândit trusa descrisă mai sus pentru călătoriile cu mașina. Pentru cele cu avionul probabil că o să readaptez și o să apelez la un dosar cu șine, cum este cel pe care l-am văzut în postarea Ralucăi Loteanu.
  • Trusa se poate folosi din plin și la destinație, nu doar pe drum 😉
Din nou, travel bid-ul realizat de Raluca Loteanu. Foarte bun pentru călătoriile cu avionul! (fotografie preluată cu acordul autoarei).

Sper că acest material v-a inspirat cu ceva. Poate vă interesează să citiți și alte recomandări legate de organizarea călătoriilor cu cei mici. Iată mai jos:

CĂLĂTORII CU COPII MICI – 5 SFATURI PENTRU O VACANȚĂ REUȘITĂ

Călătorii frumoase tuturor!

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.