ROAD TRIP PRIN TRANSILVANIA

În primăvara anului 2016, când Noria avea 1 an și o lună, am plecat în prima noastră călătorie serioasă: un road trip de 2 săptămâni prin Transilvania. A fost o călătorie de lucru, în care am combinat și o mică vacanță cu un scop bine definit: acela de a testa noul scaun de mașina al Noriei, de a o acomoda cu statul în el și cu deplasările mai lungi.

Cum a fost acomodarea cu noul scaun de mașină

Fetița noastră nu mai încăpea în scoica de bebe, așa că i-am cumpărat rapid un scaun de mașina mai spațios. Știu ca mulți părinți se documentează săptămâni întregi înainte de a alege scaunul de mașina, acesta fiind considerat un pas important, dar noi, având în acel moment o viață extrem de încărcată și de ocupată, am făcut asta pe repede înainte, mergând pe mâna unui consultant de la Bebe Tei, în care aveam încredere și care ne-a mai recomandat chestii ok în trecut.

Problema numărul unu care s-a ridicat a fost cum avea să accepte Noria să stea singură în acest scaun, după ce luni de zile, în mai toate călătoriile noastre, a stat mai mult în brațele mele decât în scoica de mașină. Ei bine, între timp eu luasem decizia fermă de a nu mai ceda sub nici o formă plânsetelor și de a nu mai călători astfel cu ea, riscurile fiind mult prea mari. Am hotărât împreună cu Silviu că voi călători și eu în față, pe scaunul din dreapta șoferului, iar Noria va rămâne singurică în spate, bine fixată în centurile scaunului. Motivul a fost acela de a evita ca Noria să mă vadă pe mine sau pe oricine altcineva lângă ea și de a începe, prin urmare, să plângă pentru a fi ridicată de acolo.

Nu aș fi aplicat vreodată metoda asta de tip ”cry-out”, așa cum nu mi-a trecut o clipă prin minte să îmi las fetița singură în cameră și în pătuț, pentru a plânge până ”se învață”. Dar în cazul mersului cu mașina riscurile sunt considerabile și am decis că voi strânge din dinți la primele plânsete și nu o voi lua din scaun.

Se pare că Noria nu s-a obosit să plângă prea tare la primele drumuri, s-a prins repede că nu e rost de plâns și nu a investit prea multă energie în asta, ceea ce a fost ”uau”! Astfel, periplul nostru prin țară s-a derulat pașnic iar road-tripul de test, în ciuda tuturor așteptărilor, a fost unul relaxant, cu un bebe dormind pe rupte, cu muzica la bord, căldurică la picioare și apusuri superbe.

Traseul

*** Primul segment de drum marcat a fost București-Sinaia. Am plecat strategic pe la prânz, la ora de somn a Noriei. În Sinaia am făcut popas pentru dezmorțit picioare, luat masa, după care am continuat călătoria spre Brașov.

*** Am făcut o oprire de o noapte în Brașov, unde ne-am cazat într-o pensiune situată pe una din străduțele centrului vechi, ca să avem la îndemână tot ce trebuie pentru o oprire așa scurtă. Plimbarea de seară prin centru, cu Noria în marsupiu, a fost perfectă și ne-a reamintit cât de mult ne-ar plăcea să locuim într-un oraș mai liniștit, cu multe spații pietonale. Cina și masa de prânz de a doua zi le-am servit în restaurantul-pub Simone, un loc cu destule opțiuni vegetariene și chestii interesante de mâncat, însă totuși nu l-aș ridica în slăvi așa tare, deoarece, tot revenind aici de-a lungul timpului, am realizat că bucătarii experimenteaza prea mult cu mirodeniile și combinațiile de alimente, fără să le stăpânească întotdeauna – mă refer mai ales la meniul zilei. Știu ce zic, eu personal sunt un mare ”foodie”, am testat multe tipuri de bucătării în multe locuri din lume și cred că pot să formulez opinii întemeiate despre gustul și textura mâncării, în general. Dar hai să ne întoarcem la ale noastre!

Noria în restaurantul Simone, interacționând 🙂

*** Din Brașov am pornit mai departe spre Târgu Mureș, cu o oprire de câteva ore în Sighișoara, unde, bineînțeles, am urcat direct în cetatea medievală, în piața unde se află Turnul cu Ceas, un loc special pentru mine, încarcat cu foarte multe amintiri și trăiri, din vremea când mergeam la Festivalul de artă medievală din Sighișoara (acum mai bine de 20 de ani!). Tot în Sighișoara am luat un prânz întârziat și am schimbat-o pe Noria, întinsă pe scaunele din restaurant.

În cetatea din Sighișoara

*** Am ajuns în sfârșit în Târgu Mureș, unde ne-am oprit pentru câteva zile și ne-am cazat acasă la un bun prieten. Aici am avut de bifat unul din taskurile mele legate de muncă, și anume o vizită de lucru într-o școală, în cadrul unui proiect pentru copii. În restul timpului, ne-am relaxat și am descoperit acest oraș curat, spațios și aerisit, unde ritmul vieții curge altfel decât suntem noi obișnuiți în București. Nu e de mirare că bunul nostru prieten s-a mutat înapoi în Târgu Mureș, după ani de zile petrecuți în București. Cu Noria în marsupiu am bătut străzile și am vizitat cetatea medievală din Târgu Mureș, renovată, care se întinde pe o suprafață de 4,3 ha și este formată dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri. Este un obiectiv care merită văzut, îl puteți pune pe lista de must-see-uri transilvănene.

La joacă în cetatea medievală din Târgu Mureș
La plimbare prin cetatea medievală din Târgu Mureș

*** După Târgu Mureș am poposit puțin mai încolo, în Cluj, unde ne-am cazat direct în Piața Unirii, într-un apartament spațios și luminos, pe care îl recomand. Doritorii ne pot scrie în privat pentru a afla detalii despre acest loc (email: kindertrips10x at gmail.com). După ce mi-am îndeplinit și aici sarcinile legate de muncă (o nouă întâlnire de lucru), ne-am pus pe tot felul de explorări urbane, mai ales că eram cazați strategic, în centrul orașului. Clujul a fost o experiență frumoasă – am venit și într-un moment potrivit al anului, în care totul era înflorit.

Am avut la dispoziție numeroase opțiuni de restaurante și cafenele, dar cel mai frecvent am apelat la SoupeR, un loc axat pe supe-cremă care vin însoțite de sandviciuri. Acest fast-food (sănătos) era foarte aproape de parterul blocului în care am stat și ne convenea, pentru că puteam mânca afara, în spațiul pietonal din fața lui, ceea ce făcea lucrurile mult mai simple – o fugăream cu rândul de colo colo pe Noria, dar nu era la fel de stresant ca într-un spațiu închis, cum ar fi un restarant. O altă chestie cu care ne-am tot delectat prin Cluj a fost ”mălai dulce”, un desert local pe care îl cumpăram de la patiserii sau din brutării. Noi nu suntem mari consumatori de dulciuri, o facem mai ales în deplasări! Și în Cluj am făcut-o din plin.

Nu mai mersesem de foarte mulți ani în Cluj, nu știam decât din auzite cum a mai evoluat. Am fost totuși surprinsă să percep orașul pe care atâta lume îl ridică în slăvi ca un soi de București mai mic, sufocat de trafic și mașini, în care se construiește din plin. Chiar și Piața Unirii, pietonală, este înconjurată în permanentă de trafic auto, care aduce poluare și un fundal sonor neplăcut. În sfârșit, am avut ocazia să înțeleg pe viu hashtag-ul folosit în postările pe Facebook de o colegă din mediul ONG, care locuiește de mulți ani la Cluj: #clujulcupretenții. Și cu asta cred că am spus tot :).

Piața Unirii, vedere de la fereastra apartamentului în care am locuit
Street art în Cluj
Parcul Central, Cluj
Piața Unirii – Noria explorează mobilierul urban
Cluj – canalul Morii

*** După Cluj, am început lungul drum spre casă, presărat desigur cu numeroase popasuri. Primul dintre ele a fost în comuna Saschiz, unde știam că se află Biserica Evanghelică fortificată, o construcție din secolul al XIV-lea, patrimoniu UNESCO, dar și ruinele unei foste cetăți medievale, cunoscută sub numele de ”cetatea țărănească din Saschiz”. Pentru că ne grăbeam, am sărit rapid peste obiectivul UNESCO și am pornit într-o explorare a dealurilor din zonă, în căutarea fostei cetăți țărănești, care ni s-a părut mai atrăgătoare.

Spre marea noastră uimire, traseul nu era deloc marcat, așa că am hălăduit pe dealuri cu mașina minute bune până când să ne prindem ce si cum. Ultima parte a drumului, mai precis escaladarea dealului care urca la cetate, am făcut-o pe jos, cu Noria în marsupiu. Priveliștea de care am avut parte odata ajunși sus a fost deosebită, la fel și liniștea deplină respirată în ruinele fostei cetăți. Pe drumul de întoarcere, coborând cu mașina, am văzut și căprioare zburdând pe dealuri.

Nu am reușit să înțelegem de ce aceste ruine nu sunt valorificate, fiind cumva într-o stare de semi-abandon, neavând nici măcar un traseu marcat care să ușureze identificarea lor, deși au un potențial turistic destul de ridicat, fiind amplasate oricum într-o zonă vizitată și marcată cu un obiectiv UNESCO.

Priveliște de sus asupra Saschizului
Ruinele cetății țărănești din Saschiz
Ruinele cetății țărănești din Saschiz
”Țărăncuțele” în cetatea din Saschiz

*** După popasul ”Saschiz”, am mers până la Brașov, cu o scurtă oprire de odihnă în Târgu Mureș. Am înnoptat iarăși la Brașov, iar a doua zi am explorat din plin orașul, în special Aleea de sub Tâmpa, locul nostru preferat. Am nimerit o zi superbă de aprilie, cu mult soare și voie bună generală. Am schimbat locul de luat masa și, la recomandarea unui prieten local, am mers la restaurantul Transilvania, despre care am doar două cuvinte de spus: ieftin și bun! Ne-am luat rămas bun de la Brașov și am pornit spre casă, după un periplu reușit, care a durat aproape 2 săptămâni.

Aleea de sub Tâmpa, un loc bun de prins lumina soarelui după-masa
Strada Sforii din Brașov, una din cele mai înguste străzi europene!

Sfaturi și recomandări:

# Localitățile din Transilvania sunt potrivite pentru excursii cu copii, pentru că multe au piețe centrale și zone pietonale, unde vă veți simți în siguranță cu cei mici.

# Sunt multe obiective de vizitat în Transilvania și nu se pot atinge toate dintr-o dată, așa că cel mai bine ar fi să vă focusați din capul locului pe experiențele dorite:

  • dacă vreți istorie, atunci puteți planifica un tur al cetăților săsești și al cetăților medievale;
  • dacă vreți doar relaxare și natură puteți, spre exemplu, să încercați șederea la un conac renovat (sunt destule în Transilvania, cu puțină documentare o să identificați și conacul perfect);
  • dacă vreți tradiție, hrană locală și experimentarea unui vechi stil de viață, puteți să mergeți în sate precum Viscri sau Criț;
  • dacă vreți pur și simplu să explorați și să cunoașteți orașele transilvănene, luând pulsul vieții urbane tihnite de aici, atunci puteți încerca un road trip cum a fost al nostru, bifând pe traseu câte puțin din toate celelalte.

# În cazul nostru, am descoperit că nu este o idee bună să parcurgem mai mult de 300 km/ zi cu mașina. Cu timpul, probabil orice copil se va obișnui și cu traseele lungi, dar pentru început ar fi bine să nu forțați nota și să încercați să construiți ”anduranța” la drum a celui mic, puțin câte puțin.

# În timpul deplasărilor cu mașina, ni s-au părut importante următoarele:

  • încercarea de a călători la orele de somn ale copilului;
  • popasuri dese și scurte;
  • muzică și gustări (sănătoase, evident) la bord;
  • suficiente haine de schimb (copilul transpira de la atâta stat în scaun și o schimbam frecvent).

# Nu vă temeți să plecați la drum lung cu bebelușii! Cu cât mai devreme, cu atât mai bine pentru toată lumea! Poate că începutul va fi mai greu și va trebui să vă înarmați cu multa răbdarea pentru depășirea momentelor dificile, dar după ce copilașii se vor obișnui totul va deveni mai ușor iar cei mici vor iubi călătoriile. Cel mai important, veți vedea că vor începe să dobândească o mulțime de achiziții în timpul lor!

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, metode inovatoare de educație, spații de joacă, antropologie și explorare urbană Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:

Noi, în timpul primelor deplasări lungi cu mașina, alături de bebe

Citește și: