Cu bebe în mașină, până în Grecia

Mulți părinți se tot întreabă cum e să pleci la drum lung cu un copil mic și acest aspect ridică destule semne de întrebare, așa cum ne-a ridicat și nouă. În consolidarea deciziei de a pleca, pe noi ne-a ajutat și faptul că în luna aprilie 2016 am mers într-o călătorie de 10 zile prin Transilvania, împreună cu Noria. A fost o călătorie de lucru, dar și o bună ocazie de a testa cum se comportă copilul la drum lung și cum se adaptează la diverse medii (avea în jur de 13 luni atunci). Am scris aici despre experiența acestei călătorii, din care am aflat că Noria nu rezistă la mai mult de 300-350 km pe zi, parcurși cu multe pauze și opriri. De aceea, nici măcar nu ne-am pus problema că am putea parcurge tot drumul București-Salonic-Sithonia dintr-o singură bucată, ci l-am împărțit mental în 3 părți, de la bun început.

*** Prima oprire a fost în Sofia, unde am stat la un hotel rezervat fix cu 2 minute înainte de a ieși din casă. L-am rezervat la repezeală, după ce am observat pe hartă că era situat lângă ceva ce părea a fi un mare spațiu verde și m-am gândit că va fi ușor de reperat, fiind singurul hotel din acea zonă, dar în același timp eram curioasă ce anume putea fi acea enormă pată de verde aflată chiar în mijlocul orașului. Am uitat să menționez că am plecat la drum fără a avea un GPS sau o hartă a orașelor în care urma să ne oprim, doar o listă generală cu localitățile prin care urma să trecem. Iar apoi, pe drum, s-a dovedit că nu ne mergea nici netul, deci ne-am descurcat în Sofia prin metoda ”Silviu” – adică abordat și bombardat cu întrebări o sumedenie de oameni, până am găsit locul.

”Metoda Silviu”

Hotelul cu look socialist s-a dovedit a fi o alegere decentă, care ne-a întâmpinat și cu o surpriză plăcută: o panoramă generoasă asupra orașului, prilej cu care am văzut că, într-adevăr, acel spațiu verde identificat de mine pe hartă chiar este spectaculos în realitate, cel puțin privit de sus (Borissova Grădina). Imediat cum am coborât din mașină, am intrat în acest parc stufos, care arată practic ca o pădure și chiar ne amuzam: ”hai frate, abia am pus piciorul în Sofia și deja am ajuns într-o pădure” 🙂

Vedere de la fereastra noastră

*** Următoarea bucată de drum (tot în jur de 350 de km), până la Salonic, am parcurs-o lin, cu ceva opriri prin benzinării. În general tot traseul din București până în Salonic e compus din drumuri bune, care se parcurg ușor, cu destule porțiuni de autostradă. În principiu, pentru cine merge întins, tot traseul București-Salonic nu ar trebui să dureze mai mult de 10 ore, însă la noi nu a fost cazul. Am oprit cam la două ore pentru a hrăni și dezmorți fetița sau pentru a ne juca cu ea. Drumul București-Sofia a durat cam 8 ore și ceva (de la ieșirea din casă până la intrarea în hotel, dar cam jumătate de oră am bâjbâit prin oraș în căutarea hotelului iar minim o oră am stat prin vamă), iar cel Sofia-Salonic în jur de 6.

*** În Salonic am mers direct la țintă, pentru că de data aceasta aveam hărți detaliate salvate în telefon la hotelul din Sofia. Am ajuns relativ târziu în Salonic, dar la fix cât să facem o plimbare prin piața centrală Aristotelous și pe chei, un spațiu public extrem de viu, plin de sute de tineri care socializau, jucau cărți, table sau beau bere (ceea ce am făcut și noi, instalați confortabil pe un obiect interesant de mobilier urban). Noria s-a simțit imediat ca acasă pe chei, se pare că i-a plăcut tare mult vânzoleala de acolo.

Cum am găsit campingul perfect

Buun, și să trecem acum la treaba cu găsirea campingului perfect. Din Salonic până în Kalamitsi-Thallata (ținta noastră), am mai băgat circa 150 de km – ei bine, ăștia au fost cei mai obositori, veniți cumva așa, parcă în plus. Desigur, am fi avut opțiunea să facem dintr-o bucată drumul Sofia-Kalamitsi, dar având în vedere că nu cunoșteam locurile, fiind pentru prima dată pe aceste meleaguri, am vrut să ne lăsăm ceva timp la îndemână pentru a explora și a monta cortul.

Am bâjbâit puțin și la ieșirea din Salonic, iar Silviu a reușit performanța de a opri pe cineva direct pe autostradă, pentru cerut sfaturi :))

Și ce să vezi, odata ajunși în mult visatul camping Thallata, am descoperit că era un loc extrem de aglomerat, cu oameni care roiau de colo colo și multe mașini care circulau pe alei – primul gând care mi s-a învârtit în cap: not safe! În plus, era mai degrabă un camping pentru rulote, locurile pentru corturi fiind relativ puține și expuse, fără prea multă intimitate.

Cireașa de pe tort a fost atunci când cei de la recepție ne-au anunțat că trebuie să plătim șederea zilnică nu doar pentru propriile noastre persoane, ci și pentru bebeluș. În general, chestia asta nu se practică, pentru bebeluș (până în 2 ani) nu prea plătești pe nicăieri, dar Thallata e genul de loc turistic, pus pe făcut bani. Pe noi știrea asta ne-a ajutat rapid în decizia de a ne lua tălpășița cât mai repede.

Am știut din prima că nu vom sta acolo. No way. Oricât de obosiți de simțeam și sătui de atâta drum, oricât de mare era tentația de a te planta acolo, fără să mai cauți, ne-am mobilizat și am tras ancora încă o dată, întorcându-ne aproximativ 35 de km înapoi, în…camping Lacara, unde poposisem ceva mai devreme pe drum, că să luăm prânzul. Știam câte ceva despre Lacara din review-urile de pe net, reținusem că e un camping mai modest și liniștit. Când ne-am oprit să mâncăm am observat că era într-adevăr liniște și pace, campingul fiind mic, iar plaja foarte aproape.

Mare noroc am avut că optasem pentru oprirea asta de prânz! Rezervele noastre de energie se epuizaseră și nu cred că mai era loc de explorat alte campinguri, așa că, dezamăgiți de Thallata, am știut imediat unde să ne refugiem.

Una caldă, alta rece. Ne-am înregistrat la recepție, unde toată lumea era drăguță și primitoare. Am vrut să rezervăm un bungalow pentru prima seară, ca să ne odihnim după atâtea zile petrecute pe drum și să montăm cortul a doua zi, dar, fiind weekend, nu mai era nimic liber. Fetele de la recepție erau relaxate: ”you can go for a swim, you know, and then install yourselves”.

Doar că era deja după-amiază, așa că hai, o ultimă mobilizare pe ziua aceea, start instalare în camping și descărcat bagaje. Proces care a durat vreo 3 ore în prima fază, și apoi câte puțin în fiecare din următoarele 3 zile, până când ne-am instalat de-a binelea 🙂

Prima întâlnire cu campingul Lacara, Grecia. Ne-am apucat să despachetăm! Primele două obiecte sunt deja descărcate 🙂

Tehnici care funcționează la noi atunci când suntem pe drum cu copilul, folosind mașina:

# Facem opriri dese și popasuri de joacă, alăptat, băut ceai verde și cafea etc.

# Renunțăm la obsesia de a ajunge ”cât mai repede” la destinație. Încercăm să facem din călătoria în sine, pe drum, ceva plăcut și interesant.

# Avem muzică non-stop la bord; ascultăm în special reggae (preferatul Noriei); funk; world music. Nu prea avem muzică pentru copii, dar uneori cântăm împreună tot felul de cântecele.

# Avem un șal pus în dreptul geamului de lângă fetiță, ca să ținem soarele departe. Apărătoarele nu prea au făcut față soarelui canicular.

# Avem ceva cărticele și carduri colorate pe care să le răsfoiască Noria în spate.

# Avem suficiente gustări. Noi evident că ne-am făcut de cap în față, mâncând pe furiș biscuiți cu ciocolată, chestii sărate și alte alimente interzise (pe care de altfel le consumăm destul de rar). Pentru Noria am avut:

  • biscuiți vegani cu cocos și ghimbir (cumpărați din plafar);
  • crackerși de legume uscați în deshidrator (cumpărați din plafar);
  • mozzarella cu castraveți;
  • avocado gata copt;
  • fructe;
  • cornuri cu unt (cumpărate din benzinării).

În febra pregătirilor, visam că vom putea găti niște gustări mai solide și mai sofisticate pentru drum, dar ne-a luat atât de mult timp împachetarea și încărcarea bagajelor, încât am ajuns să ne rezervăm hotelurile cu câteva minute înainte de plecare, ce să mai vorbim de gustări elaborate.

Update 2017:

# Acum că Noria a crescut și se plictisește din ce în ce mai ușor în mașină, am început să o lăsăm să se uite la desene animate pe tabletă. Încercăm să limităm cât de mult se poate accesul la desene animate și să folosim tableta doar în situațiile în care altfel nu se poate.

Citește și: