Am vizitat un loc care ne-a plăcut foarte mult, numit Tinovul de la Fântâna Brazilor. Aparține de comuna Corund și se află în județul Harghita.

Tinovul de la Fântâna Brazilor se află în vecinătatea localității cu același nume.

A fost desemnat sit de interes comunitar iar din 2007 face parte din rețeaua de arii protejate numite Natura2000.

Tinovul de la Fântâna Brazilor – poteca tematică Taiga (aci arată binișor, dar are și porțiuni foarte degradate)

Ce sunt tinoavele

Tinoavele sunt niște spații naturale extrem de interesante în care poți vedea tipuri de vegetație care nu sunt specifice României, ci altor biomuri, cum ar fi taigaua.

Cu alte cuvinte, este ca și cum vegetații specifice Siberiei si zonelor îndepărtate din nord se dezvolta la mii de km distanță de zona lor tipica, în locuri în care nu te-ai aștepta să le găsești.

Aceste tinoave sunt petice relicte glaciare, rămase din glaciațiune neschimbate, având microoclima mai răcoroasă datorită surplusului de apă.

Mai sunt cunoscute sub numele de ”turbării”. Au un aspect mlăștinos, în care solul de tip turbă face dificilă drenarea apei.

Acest lucru duce la dezvoltarea unei flore și a unei faune specifice.

În Harghita sunt mai multe tinovuri, unele foarte cunoscute cum este Tinovul Mohoș de lângă Lacul Sfânta Ana.

Noi am vrut să explorăm unul mult mai puțin cunoscut și am ales Tinovul Pădurea Brazilor, aflat în localitatea cu același nume, la câțiva km de Corund.

Cum a fost drumul spre Tinov

Am ajuns la tinov plecând din localitatea Corund. Drumul a fost extraordinar de frumos, cu păduri de un verde crud și sălbăticie cât cuprinde.

După o urcare destul de abrupta pe un drum asfaltat, am ajuns sus în ceea ce se numește platoul vulcanic Praid-Dealu al Munţilor Gurghiu, situat la o altitudine de cca 950m.

Platoul vulcanic Praid-Dealu al munților Gurghiu

Drumul este asfaltat doar în porțiunea de urcare abruptă, în rest primii și ultimii km cum vii dinspre Corund nu sunt asfaltați. Dar nici nu ni s-a părut că ar putea ridica probleme deosebite (am mers pe vreme uscată).

Am parcat mașina cu vreo 2 km înainte de tinov, atunci când ne-a ieșit în cale o plăcuță care anunța ce distanță mai aveam de parcurs.

Am mers pe biciclete în această ultimă porțiune. Peisajul este superb, dar țineți cont că drumul se prăfuiește atunci când trec mașini sau ATV-uri (și cam treceau).

Pe biciclete spre tinov

Cum arată tinovul

Din donațiile localnicilor, a fost amenajată o potecă din scânduri, aflată într-o stare avansată de degradare, la fel și unele dintre plăcuțele informative expuse.

Dacă mergeți cu copiii, e bine să aveți grijă pe porțiunile degradate din potecă.

Vestea bună este că anul acesta se va renova întreaga potecă tematică numită ”Taiga”!

Tinovul de la Fântâna Brazilor

Elemente specifice tinovului

Specifice tinovului sunt creșterea lentă a coniferelor, unele plante insectivore pe care le putem regăsi în habitatele siberiene și o centură acvaticã formată în jurul tinovului, un fel de inel mlăștinos numit “lagg” (termen suedez).

Una dintre plantele carnivore pe care le putem găsi aici este “Roua cerului”. În mai, când am vizitat noi tinovul, nu era înflorită încă.

Tinovul de la Fântâna Brazilor are o suprafață de 38 de hectare și conține habitate de turbărie cu vegetație forestieră, specii deosebite de faună cum ar fi broasca roșie de pădure, broasca roșie de munte, salamandra de munte.

Bine de știut

Cei de la Slow Tours Transylvania se ocupă de tururi ghidate în această zonă. Dacă vreți să beneficiați de informații profesioniste în tinov, îi puteți contacta.

Atenție! Acest tinov nu este păzit, spre deosebire de cel de la Lacul Sf. Ana, care este păzit în permanență. Nu rupeți vegetație de aici și nu culegeți plante, aria fiind una protejată!

Am scris un articol detaliat despre alte obiective naturale pe care le puteți descoperi în județul Harghita. Îl găsiți mai jos:

10 locuri deosebite de vizitat în Harghita cu familia

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație în natură
  • Comunități și stiluri alternative de viață

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

➡️Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

➡️ Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: