Dacă sunteți în căutarea unor idei de drumeții cu copiii care să aibă punctul de plecare din București sau din împrejurimile acestuia, ați ajuns unde trebuie 😊.

Noi suntem Kinder Trips, un blog unde promovăm ecoturismul, călătoriile cu familia, natura și beneficiile acesteia pentru copii. Puteți afla mai multe despre noi aici.

➡️ Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole.

Drumeții cu copiii în munții Bucegi, de la Cabana Bolboci la Podu cu Florile

La cabana și lacul Bolboci (supranumit ”Marea din Bucegi”) ajungeți cu mașina, pe șoseaua Transbucegi, aflată la câțiva km de Sinaia.

Undeva în spatele cabanei Bolboci începe un traseu destul de lejer, care duce la platoul numit ”Podu cu Florile”, pe Vârful Zănoaga.

Traseul are în jur de patru kilometri (doar dus), fiind un drum forestier în stare destul de bună.

Când ajungeți în vârf, vă așteaptă o priveliște minunată cu lacul Bolboci văzut în perspectivă.

Drumeții cu copiii – Bucegi

Pe drum spre Podu cu Florile, munții Bucegi

Copiii mai au la dispoziție pentru explorat o fostă carieră de calcar, cu un peisaj deosebit.

Noi am parcurs traseul când cea mică avea 5 ani și ne-a luat cam 2 ore dus, 1 oră de stat sus și încă vreo oră jumătate la coborât (am venit pe același drum).

Pe marea parte din traseu nu este umbră, așa că aveți grijă să luați protecție de cap și de soare, dacă mergeți într-o zi călduroasă. Să aveți și apă la voi, din ce ținem minte parcă nu am văzut izvor pe drum.

Prin carieră

Drumeții cu copiii

”Marea din Bucegi” (lacul Bolboci)

Cheile Zănoagei – Cascada 7 izvoare – la Lacul Scropoasa

Este un alt traseu prin munții Bucegi și o idee foarte bună pentru o drumeție cu copiii.

Noi cunoaștem aceste locuri superbe din vremuri de demult, de pe când eram copii, iar în ziua de azi ne bucurăm să le putem descoperi alături de fetița noastră.

Ajungeți aici cu mașina pe drumul asfaltat Transbucegi, până în dreptul camping-ului Zănoaga. Acolo parcați și vă pregătiți să începeți drumeția pe jos.

Drumeții cu copiii – pe drum spre Lacul Scropoasa

Traseul este destul de accesibil copiilor, dar nu îl echivalați cu o plimbare în parc!

Pe alocuri, poteca devine pietroasă, cu colțuri de roci ieșind în afară, deci este foarte important să aveți încălțăminte adecvată. Dacă plouă, traseul devine și alunecos.

Găsiți aici câteva idei de echipament pentru drumeții.

Shades of green

Dacă puteți, încercați să evitați perioadele cu sărbători, chiar și weekend-urile de iulie sau august: traseul a devenit foarte cunoscut în ultimii doi ani, se poate aglomera mult, iar poteca de acces este destul de îngustă (deci ajungi să stai la coadă ca să treci).

Traseul șerpuiește prin pădure, pe malul apei și este de o frumusețe impresionantă.

Dar cel mai spectaculos va fi când veți ajunge la final lângă lacul și barajul Scropoasa, cu ale lui culori verzi albăstrii, străjuit de brazi și flancat la unul dintre capete de Cheile Orzei (care din păcate nu se pot vizita aici lângă lac, având altă cale de acces).

Drumeții cu copiii – Lacul Scropoasa din Bucegi

Traseul are în jur de 3 km (doar dus), fiind marcat cu cruce albastră. La dus mai mult cobori, pe când la întoarcere drumul va fi ceva mai solicitant.

Există și unele porțiuni unde se fac traversări pe mici poduri din bârne – aici e bine să aveți ceva mai multă atenție.

Spre capătul traseului apar niște construcții – dacă faceți stânga în câteva minute ajungeți la Cascada 7 Izvoare.

Iar dacă mergeți înainte pe marginea lacului, pe poteca din pădure, ajungeți tot în câteva minute la podul peste Lacul Scropoasa și la Cheile Orzei.

Nouă traseul ne-a luat cam 2 ore la dus și 2 ore la întors, cu copilul de 5 ani.

Drumeții cu copiii – și am ajuns la Scropoasa!

Dar e bine să vă alocați chiar mai mult timp, pentru a vă putea bucura din plin de natură, popasuri, pădure, lac și cascadă. Probabil minim 6 ore ar fi intervalul pentru o drumeție cu copiii făcută fără grabă.

Există izvor cu apă pe drum, de unde vă puteți realimenta. Sau încercați apa de la Cascada 7 izvoare, despre care se spune că ar fi una dintre cele mai pure din România.

Cascada 7 Izvoare

Drumeții cu copiii – Piatra Arsă – Babele și Sfinx

Este un alt traseu lejer în Bucegi, presărat cu panorame spectaculoase și monumente ale naturii, unde îi puteți duce pe cei mici într-o drumeție de neuitat.

I-am dedicat un articol separat, unde găsiți toate detaliile necesare:

Cu copiii în Bucegi – excursie de o zi

Drumeție cu copiii la Schitul Cetățuia Negru Vodă, în județul Argeș

Schitul Cetățuia Negru Vodă este situat la o altitudine de 881m, la 22 km de Municipiul Câmpulung – Muscel, între Valea lui Coman, Valea Chiliilor și apa Dâmboviței și între satele Cetăţeni şi Cotenești.

Schitul este construit pe vârful unor stânci și ajungeți la el după parcurgerea unui traseu frumos prin pădure.

Drumeții cu copiii – cam așa arată traseul prin pădure spre Schitul Negru Vodă

Acesta este schitul săpat în piatră

Și priveliștile care vă așteaptă sus

Amplasamentul i-a adus schitului denumirea de  ”Meteora României”.

Urcușul  durează în medie 40 de minute. În vârf sunt mai multe lucruri pe care le puteți vedea.

Am dedicat un articol separat și acestui obiectiv, unde găsiți toate informațiile de care aveți nevoie:

De vizitat cu copiii prin Argeș: schituri rupestre și drumeție prin pădure

Vizită cu copiii la Zimbrăria Bucșani și drumeție prin pădure

Aria naturală Bucșani se află în zona central-estică a județului Dâmbovița.

Această zonă protejată face parte din rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România, având o suprafață de 500+ hectare.

Drumeții cu copiii – Rezervația Bucșani

Aria se întinde pe teritoriul nord-estic al satului Bucșani și cel sud-vestic al localității I.L. Caragiale, în apropierea drumului național DN72, care leagă municipiul Târgoviște de Ploiești.

Din București sunt cam 80 de km de condus până în această arie. Drumul pe care îl recomandăm este cel care trece prin comuna Rățoaia.

În pădure se află zimbrăria Bucșani, pe care o puteți vizita împreună cu cei mici.

Zimbrăria ”Neagra” din Bucșani

Pădurea se pretează și la drumeții sau la ciclism.

Noi am mers până acum de 2 ori cu bicicletele și ne-a plăcut foarte mult.

Aprilie în pădurea de la Bucșani

Mai, după ce s-a mai înverzit

Am scris detaliat despre această experiență și despre alte detalii care vă pot fi utile, aici:

Excursie de o zi din București – zimbri, pădure, biciclete și picnic

Bonus – explorați pădurile din jurul Bucureștiului

În jurul Bucureștiului se află adevărate oaze de verdeață pe care le puteți descoperi. Pe vremea când locuiam în București, iubeam să plecăm în astfel de incursiuni și să explorăm pe oriunde puteam.

Am scris despre câteva dintre pădurile în care am ajuns noi în articolul de mai jos:

5 păduri din jurul Bucureștiului, unde să mergeți cu copiii

Acestea sunt recomandările noastre de drumeții cu copiii, cu plecare din București. Vom aduce la zi lista, pe măsură ce explorăm și găsim timp să procesăm informațiile.

Dacă v-a plăcut articolul, ne puteți ajuta cu o distribuire!

Alte resurse și obiecte utile în călătorii

Dacă în loc de drumeții vreți pur și simplu să aveți o ieșire la iarbă verde, cu mâncare gătită la foc de vreascuri, vă recomandăm soba rachetă EcoZoom.

EcoZoom VERDE este o mașină de gătit pe lemne portabilă, de tip “rocket stove” sau sobă rachetă, potrivită pentru contexte off grid, pentru camping și explorări în aer liber, pentru bucătării de vară și pentru situații de urgență.

O găsiți la noi în Shop, alături de diverse detaliile tehnice, aici.

Mâncare gătita la soba rachetă

Dacă sunteți în căutarea unor obiecte care vă pot face șederile în aer liber mai plăcute, vă recomandăm:

➡️ Scaune de camping 
➡️ Patura de picnic
➡️ Vase de camping
➡️ Hamac

Un alt articol plin cu resurse și idei de conectare a familiilor cu natura este cel de mai jos:

Activități de conectare cu natura pentru familii și copii

Plus idei de drumeții în județe deosebite precum Harghita și Buzău:

➡️  CU COPIII ÎN BUZĂU

➡️ CU COPIII ÎN HARGHITA

 

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație în natură
  • Comunități și stiluri alternative de viață

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

Disclosure policy: articolul conține linkuri afiliate.

Nu există costuri adiționale pentru pentru voi, dar dacă achiziționați un produs pornind de la recomandarea noastră, noi câștigăm un mic comision.

Aceast lucru ne ajută să susținem munca pe blog și să vă livrăm în continuare informații de calitate.

CITEȘTE ȘI: