Aici la Kinder Trips scriem despre vacanțe cu copii, dar suntem pasionați și de subiecte precum spații de joacă, educație alternativă sau explorare urbană. Considerăm spațiile de joacă niște elemente urbane foarte importante în procesul de dezvoltare a copiilor. Totodată, copiii ar trebui tratați la egalitate cu adulții atunci când vine vorba de planificare urbană: orașul aparține tuturor, inclusiv copiilor, care până la urmă sunt viitorii cetățeni adulți, cu putere de decizie. Perspectivele și experiențele urbane ale copiilor merită să fie valorizate, iar opiniile lor luate în calcul în tot ceea ce înseamnă planificarea urbană.
Designul urban ar trebui să fie unul de calitate, iar spațiile publice (inclusiv locurile de joacă) gândite astfel încât să încurajeze interacțiunea între diverse categorii sociale și de vârstă. Spațiile publice de calitate contribuie la consolidarea coeziunii sociale, iar acest lucru este benefic pentru toată lumea, pe termen lung. Mai mult, spațiile publice, în special cele de joacă, trebuie să fie unele incluzive, astfel încât și copiii cu dizabilități să le poată folosi.
Am scris aici despre cum anume credem noi că ar trebui să arate niște locuri de joacă bine proiectate.
Ei, și acum să ne uită puțin în ograda noastră din București: avem cumva vreun spațiu de joacă gândit și pentru copii cu dizabilități? Din câte știu eu, nu. Antropolog urban fiind, am bătut acest oraș în lung și în lat, realizând diverse cercetări sau pur și simplu explorând, din curiozitate. Până acum nu prea am întâlnit nici măcar spații de joacă mai interactive sau construite din materiale naturale, ce să mai zicem despre spații de joacă incluzive, în care să se poată juca și un copil cu dizabilități.
Spații de joacă polisenzoriale în București
Vestea bună este, însă, că diverse inițiative și experimente care încearcă să facă un oraș mai bun pentru copii au început să își croiască drum în orașul nostru. Ele vin, desigur, din direcția societății civile, pentru că se pare că autoritățile locale administrative sunt ocupate cu orice altceva dar nu cu proiecte care să contribuie în mod real la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
Una dintre aceste inițiative este Răspiua, un proiect al ONGului Amais, format din arhitecți, urbaniști, activiști care vor să construiască primele spații de joacă polisenzoriale din România accesibile și copiilor cu deficiențe de vedere, auz, motorii sau tulburări de spectru autist. Așa cum se descriu chiar ei, ”Răspiua vorbește despre joc, joacă și spațiul construit – și despre importanța integrării copiilor cu nevoi speciale încă din primii ani de viață”.
Unul dintre principiile importante după care Amais se ghidează este calitatea incluzivă a spațiilor de joacă:
”Adulții de mâine au nevoie de spații de joacă care funcționează ca instrumente de integrare socială: spații de explorare a diferențelor dintre noi și platforme de socializare între copii tipici și copii cu nevoi speciale.”
În cazul Amais, termeni precum ”integrare socială” sau ”planificare urbană incluzivă” nu sunt doar niște cuvinte pe hârtie sau folosite în mod pompos prin conferințe publice. Amais a venit cu propriile soluții și a pilotat proiecte care încearcă să transpună în realitate astfel de concepte.
Astfel, ei au pus la cale playgroundul itinerant PopUP Răspiua, o serie de echipamente de joacă unice, creative și incluzive, pe care le transportă cu o dubă și le amenajează ca spații de joacă pop-up în diverse locuri din București.
Primul playdate are loc sâmbătă, 14 octombrie, între orele 10:30-15:00, în Parcul Circului din București, pe peluza din fața circului. Jucăriile sunt gândite astfel încât să fie distractive pentru toți copiii — fie tipici, cu deficiențe senzoriale, motorii sau cu afecțiuni din spectrul autist.
Mai multe detalii puteți găsi aici.
PopUP Răspiua este un proiect Urbaniada, cu sprijinul ING Bank, implementat de Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială.
Evenimentul din Parcul Circului este organizat cu sprijinul Centrului Comunitar Tei și al Grupului de Inițiativă Civică Lacul Tei.
Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, metode inovatoare de educație, spații de joacă, antropologie și explorare urbană. Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să fiți la curent cu noutățile Kinder Trips, vă invităm să ne urmăriți pagina de Facebook, contul de Instagram și să vă înscrieți emailul pe site, în comunitatea noastră.
Pe desktop, căsuța de înscriere se vede în dreapta articolului. Pe mobil, se vede în josul paginii, după finalizarea articolului. Vă așteptăm cu drag!
Cat de interesant, felicitari pentru ca ne aduci astfel de proiecte deosebite!
Multumesc Ioana! Momentan doar le promovez, in viitor sper sa ma si implic in creare unor locuri de joaca mai deosebite :).