Am fost cu copilul în Nessebar în timpul proiectului nostru de călătorie cu autorulota derulat în parteneriat cu Joy2Wander.

Aici găsiți un material detaliat despre ce presupune o vacanță cu copilul în autorulotă, care sunt costurile și aspectele de avut în vedere.

Cu copilul în Nessebar

Cu copilul în Nessebar – jurnal de autorulotă 🙂

În afara faptului că este o stațiune populară a litoralului bulgăresc, Nessebar rămâne și un oraș muzeu, cu o istorie de peste 3000 de ani, al cărui centru vechi a fost inclus în patrimoniul Unesco.

Cu copilul în Nessebar

Ruinele unei biserici din Nessebar

Cu copilul în Nessebar

Spații publice și ruine în Nessebar

Cu copilul în Nessebar – pe unde ne-am plimbat

Așezare traca, apoi colonie grecească, apoi parte a Imperiului Român de Est, apoi stăpânită de otomani și de țarii imperiilor bulgărești, Nessebar ne-a întâmpinat pe noi cu următoarele:

➡️ O faleză lungă și plăcută, care includea un loc de joacă tare reușit, un teren de baschet și o parcare cu plată. Desigur, nu am pierdut ocazia de a parcă autorulota în parcarea de la malul mării, așa cum am procedat și în Sozopol. Se pare că am devenit experți în a găsi cele mai cool parcări ?.

Cu copilul în Nessebar

Faleza din Nessebar

Cu copilul în Nessebar

Aici am dormit 🙂

Cu copilul în Nessebar

Drumul spre căsuța noastră din autorulotă 🙂

➡️ Un mic loc de joacă cu specific marin, bazat pe materiale preponderent naturale, unde am stat mult și bine până când Noria a luat la explorat fiecare colțișor posibil.

Cu copilul în Nessebar

Locul de joacă de pe faleză clar este o oprire într-o vacanță cu copilul în Nessebar

Cu copilul în Nessebar

Nessebar, pe faleză

Cu copilul in Nessebar

La joacă

Cu copilul in Nessebar

➡️ Un colț amenajat de plajă, unde ne-am scăldat și am adunat melcișiori pentru proiectele artistice ale Noriei.

Cu copilul in Nessebar

Cu copilul in Nessebar – la plajă

➡️ Străduțe pietruite și case tradiționale din lemn, cu baza din piatră. Nessebar este foarte bine conservat, poate mai bine decât Sozopol, însă mult mai comercial și mai puțin autentic.

Cred că nici un oraș din Bulgaria nu va putea să detroneze locul ocupat de Sozopol în inima noastră! Am scris pe larg despre Sozopol, aici.

Cu copilul in Nessebar

Arhitectură tradițională în Nessebar

Cu copilul in Nessebar

Cu copilul in Nessebar – acest colț face parte din modul de prezentare a unui magazin de mirodenii

Cu copilul in Nessebar

Am zis să vă arătăm câte ceva din spiritul comercial al locului 🙂

Cu copilul in Nessebar

Tarabe și ruine

Cu copilul în Nessebar

Cercetătoarea de meniuri

Cu copilul în Nessebar

La pas pe străduțele pietruite

➡️ Priveliști frumoase la ceas de seară și dimineață, când am ieșit din autorulotă și ne-am băut cafeaua pe pietrele digului.

Cu copilul în Nessebar

Seara pe faleză

Cu copilul in Nessebar

Dimineața pe dig, la cafea în fața autorulotei

Cu copilul in Nessebar

Poză făcută de copila noastră

Cu copilul în Nessebar

Priveliștea de noapte

Nu prea am mâncat în Nessebar, pentru că nu ne-a inspirat spiritul comercial al locului, deci nu putem să formulăm o părere. Am luat doar o pizza și un kebab, în rest ne-am gătit noi în autorulotă.

Per ansamblu, Nessebar este un loc care merită văzut și explorat măcar o dată, prin prisma faptului că reprezintă un sit istoric, arheologic și cultural.

Cu copilul în Nessebar

Sunt destule colțuri frumoase în Nessebar

Cu copilul în Nessebar

Cu copilul în Nessebar – un loc numai bun pentru preumblări

Cu copilul în Nessebar

Moara din imagine este un obiectiv turistic important

Nouă ne-a plăcut mult și faleza. Am reveni oricând acolo pentru o plimbare, inclusiv pe biciclete. Ce păcat că nu le-am avut la noi!

?? Proiect de călătorie derulat în parteneriat cu Joy2Wander.

Cu copilul în Nessebar

Vă salutăm din Nessebar

Cu copilul în Nessebar

Și vă lăsăm cu acest frumos apus 🙂

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram!

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: