Pun pariu că atunci când vă gândiți la calitatea vieții dintr-un oraș, spațiile publice sunt poate printre ultimele lucruri care merită să fie luate în calcul. Și totuși nu e chiar așa…

Expresie a ideii de urbanitate, spațiile publice sunt componente importante ale unui oraș si o resursa colectivă pe care o împărțim cu toți ceilalți concitadini.

Ne putem gândi la spațiul public ca la un fel de suflet al orașului, o măsura a calității vieții sociale și a interacțiunilor dintre oameni.

Cum trebuie să fie un spațiu public urban

Un spațiu public trebuie sa fie prietenos, util, confortabil, flexibil si accesibil tuturor. Un spațiu public de calitate facilitează si stimulează interacțiunea între oameni.

Practic, putem spune că oraşul se organizează în jurul spaţiilor publice, care la rândul lor vorbesc despre personalitatea unui oraş.

Deși poate nu este evident, calitatea vieții dintr-un oraș se leagă, printre altele, de calitatea spațiilor sale publice. Deoarece suntem fiinţe sociale, avem nevoie de comunicare şi de prezenţa altor oameni, un lucru aparent simplu, dar care uneori este greu de obţinut.

”Te afli totuși printre ceilalți!”

Vorbind despre spaţiile publice, Jan Gehl, un renumit designer urban, ne spune următorul lucru:

Prezenţa altor oameni, posibilitatea de a-i vedea, de a-i auzi, de a primi semnale de la ei reprezintă experienţe care înving singurătatea. Chiar dacă nu eşti cu cineva anume, te afli totuşi printre ceilalţi”.

(Jan Gehl, Viața între clădiri, editura Igloo Media).

Ei bine, ajungând la ceea ce voiam să spun de fapt, Brașov este un oraș pe care îl vizităm adeseori, tocmai datorită calității spațiilor sale publice (inclusiv cele naturale – traseele lejere prin munți).

Piața Sfatului bifează multe dintre avantajele unui spațiu public reușit. Din punctul meu de vedere, această piața reprezintă un spațiu public de calitate și aduce un mare plus orașului.

Totodată, este un loc child-friendly, în care pâna și copiii mici (toddlerii de pâna la 2 ani) pot zburda în voie și pot socializa, așa cum se poate vedea în pozele din articol. Un spațiu safe, amplu, deschis, fără mașini care să te terorizeze.

Fetița noastră Noria iubește piața asta, iar de câte ori am stat aici am fost relaxați și am lăsat-o să exploreze în voie, ceea ce nu s-a întâmplat pâna acum în vreuna din așa zisele „piețe” publice ale Bucureștiului. În plus, mereu am socializat și am cunoscut oameni în acest loc.

Poate că ar fi timpul ca bucureștenii (în mod special părinții) să înceapă sa înțeleagă ca orașul le aparține și că „producerea” lui nu este doar treaba administrației.

În felul acesta am putea lupta împreună pentru crearea unor spații publice coerente (și nu mă refer aici doar la parcuri), care să stimuleze vitalitatea orașului și să ridice, astfel, calitatea vieților noastre.

Linkuri suplimentare pentru documentare

1. Un studiu scris de mine (pentru adolescenți, dar de fapt merge și la alte categorii de vârstă): „Spațiul public – un spațiu care îți aparține” – despre importanța spațiilor publice, scurtă istorie a acestora, perspective contemporane etc.

2. Un articol foarte bun, care pune punctul pe I vizavi de tot ceea ce înseamnă spațiu public bucureștean, dar oferă si soluții!

Citește și: