Salutare!  Vă prezentăm un planificator săptămânal de activități pentru copii , cu fișiere printabile incluse.

Noi suntem Kinder Trips, un blog unde promovăm educația alternativă, călătoriile cu familia, natura și beneficiile acesteia pentru copii. Puteți afla mai multe despre noi aici.

Grupa de vârstă potrivită 

Planificatorul propus se adresează în principal copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani. Însă unele activități se pot adapta și pentru grupe de vârstă ceva mai mici sau mai mari.

Teme si domenii atinse 

În acest prim planificator, atingem următoarele teme:

  • Artă și creativitate
  • Proiect săptămânal de științele naturii – aflăm mai multe despre păsări
  • Yoga, muzică și dans
  • Arhitectură și construcții
  • Family screen time

Tocmai ce am încheiat acest planificator, așadar absolut toate activitățile din el au fost testate, iar copilul le-a găsit atractive. Ce nu a funcționat, nu am mai inclus în planificator.

Ne propunem să încercăm să vă oferim doar metode și activități testate de noi, în măsura în care vom găsi timpul necesar.

Update: între timp am publicat și Planificatorul nr. 2 – îl găsiți aici.

Materiale și instrumente necesare pentru o săptămâna

Aveți adunat la un loc tot ce vă trebuie pentru acest planificator.

  • Hârtie albă și colorată
  • Creioane colorate și carioci
  • Cuburi de construit
  • Semințe de floarea soarelui (sau in, sau dovleac), 1 măr sau o jumătate de portocală (doar coaja)
  • Flori și frunze (inclusiv deja presate dacă aveți)
  • Pastă de modelat sau plastilină
  • Lipici
  • Fișe printabile – le găsiți pe toate aici, aici și aici
  • Canal Youtube Kosmic Kids Yoga
  • Canal Youtube Putumayo for Kids
  • Mix cu muzică românească veche pentru părinți și copii, realizat de noi
  • Animație Totoro, Netflix
  • Serialul ”You VS Wild”, Netflix

Puteți descărca necesarul de materiale și instrumente de lucru de aici sau îl puteți vizualiza mai jos.

➡️ Ideal este să aveți imprimantă, dacă nu, vă adaptați în funcție de ce găsiți prin casă.

➡️ Suplimentar, daca bugetul o permite, recomandăm următoarele resurse educative:

➡️ Iată câteva titluri cu cărți despre păsări, pe care le puteți parcurge împreună cu copii de 3+ ani.

Fișier printabil cu planificator pe o săptămână

Descărcați planificatorul de aici.

ZIUA 1

Felicitare pentru cel mai bun prieten

Rugați copilul să creeze o felicitare pentru cel mai bun prieten sau pentru cineva cu care nu s-a văzut de mult timp și de care îi este dor.

După ce felicitarea este gata, sunați acea persoană (preferabil prin video call) și rugați copilul să i-o arate.

Proiect săptămânal despre păsări

Vizionăm planșele cu păsări urcate pe Facebook de SOR (Societatea Ornitologică din România). Le găsiți aici. Dacă puteți, printați-le și dați-le copiilor să le coloreze.

Alternativ, îi puteți ruga pe copii să deseneze propria schiță, avându-le pe acestea ca model (noi așa am procedat).

La final se poate alcătui un mic album cu păsări desenate sau colorate de copil.

Construim un oraș

Rugați copilul să construiască un oraș, din orice cuburi sau materiale aveți prin casă. Bonus – dacă aveți imprimantă, îi puteți printa niște șosele de aici.

În timpul activității, puteți sprijini copilul adresându-i întrebări cum ar fi:

  • Ce avem noi nevoie să existe într-un oraș?
  • De unde ne cumpărăm alimente?
  • Unde ne ducem când suntem bolnavi?
  • De unde luăm autobuzul?
  • Unde ne jucăm?

Ideea este că aceste întrebări îl ajută pe copil să își dea seama mai bine ce are de proiectat. Când orașul este gata, lăsați proiectul copilului așa, fără să strângeți. Anunțați-l că a doua zi urmează o surpriză!

ZIUA 2

Yoga for Kids

Dăm drumul la unul dintre episoadele de pe canalul Cosmic Kids Yoga și realizăm exercițiile împreună cu copilul. Un episod are circa 10-20 de minute.

Proiect săptămânal despre păsări

Intrăm pe acest site și explorăm sunetele de păsări. Încurajați copilul să le imite. Alternativ, putem răsfoi cardurile cu păsări din România, de la Editura Gama.

Orașul intră în carantină!

Ca să integrăm puțin mai mult situația actuală în care trăim, propunem următorul joc: anunțați copilul că orașul pe care l-a proiectat cu o zi înainte, va intra în carantină (din cauze pe care le cunoaștem ?).

Întrebare cheie: cum îl aprovizionăm? De unde vine mâncarea și cum circulă ea? Ce soluții propun copiii?

Este un bun prilej pentru a discuta cum funcționează un oraș și ce solutii putem găsi în situații de criză. Nu vă speriați că e prea greu subiectul sau că nu dețineți cunoștințele necesare!

Aveți încredere în imaginația copiilor! Și veți fi uimiți de soluțiile lor ?.

ZIUA 3

Ascultăm muzică și dansăm

Am pregătit un mix muzical din cântece românești vechi, excelente. Am avut un feedback foarte bun de la cei care l-au ascultat, așa că nu veți fi dezamăgiți. Găsiți mixul aici (se poate și descărca sub forma de fișier MP3).

Proiect săptămânal despre păsări

Încurajați copilul să modeleze din plastilină sau din pastă de modelat un cuib pentru păsări și ouă.

Noi l-am făcut pe al nostru din pastă de modelat, l-am lăsat să se usuce și să se întărească, iar Noria l-a umplut cu fire de iarbă, bețigașe și puțin mușchi.

Desenăm și ne distrăm

Și cel mai bine o facem utilizând un printabil, cu baze de desen deja conturate (ex: un oval pe care copilul îl transformă în portret, o farfurie goală pe care copilul desenează mâncarea lui preferată etc). Le descărcați gratuit de aici.

Dacă nu aveți imprimantă, încercați să le trasați chiar voi niște contururi copiilor, pornind de la modelele din fișa printabilă.

Desen pe o bază existentă (roți în cazul de față)

ZIUA 4

Yoga for Kids

Din nou, dăm drumul la unul dintre episoadele de pe canalul Cosmic Kids Yoga și realizăm exercițiile împreună cu copilul.

Proiect săptămânal despre păsări

Realizăm o pasăre din frunze sau flori (inclusiv unele presate, dacă aveți). Găsiți aici descrierea activității, alte surse de inspirație și printabil cu capete de pasăre pe care îl puteți folosi.

Family screen time 

Ne uităm la un episod din ”You VS Wild”. Este un serial interactiv, care rulează pe Netflix. Serialul se compune din 8 episoade care au ca subiect supraviețuirea în medii și condiții dificile.

Personajul Bear Grylls se aventurează în locuri izolate și ostile ale planetei, unde îndeplinește diverse misiuni.

El se adresează camerei, cerând audienței să facă alegeri care să îl ajute să continue misiunea (ex: mănânc o ciupercă sau muguri, dorm într-un copac sau într-o peșteră? etc).

Este recomandat copiilor de 7+ ani, însă Noria (5a) se uită captivată la el și învață multe, deci zicem că merge lejer pentru 5+.

ZIUA 5

Cutia cu scrisori

Noi am lucrat-o după un model printabil. Găsiți aici descrierea activității și printabilul cu forma cutiei de scrisori.

După ce cutia este gata, rugați copilul să lase acolo ”scrisori”, surprize și felicitări pentru toată familia.

Proiect săptămânal despre păsări

Facem mici hrănitori pentru păsări: oridin jumătăți de portocală, umplute cu tot felul de semințe și atârnate cu sfoară, ori dintr-un măr, cu semințe înfipte în el.

Amplasați-le în copacii din preajma casei sau pe balcon (de ce nu).

Colțul zânelor

Încurajați copilul să construiască undeva în casă sau în curte un colț secret al zânelor, unde ele să vină să se odihnească noaptea ?.

Îl poate face din orice aveți la dispoziție prin casă: cuburi, materiale reciclabile, elemente ale naturii. Noria a făcut căsuța din scoartă de copac și resturi de lemn, adunate din plimbările noastre mai vechi.

Bonus: găsiți aici niște printabile frumoase cu zâne. Setul a fost gândit pentru a fi laminat și pus în grădină. Dar cu siguranță se poate adapta pentru amenajări prin casă.

ZIUA 6

Ascultăm muzică și dansăm

Călătorim virtual și cultural prin diverse părți ale lumii, ascultând și dansând pe un frumos mix muzical de la Putumayo for Kids. Îl găsiți aici.

Proiect săptămânal despre păsări

Citim împreună cu copiii o carte despre păsări, din lista de materiale oferită mai sus. Dacă nu aveți o carte cu sau despre păsări, poate găsiți una pe o tematică legată de natură.

Family screen time 

Ne uităm la animația ”Vecinul meu Totoro”, pe Netflix. Totoro este povestea unei familii (2 fetițe, tatăl și mama bolnavă, care locuiește o perioadă la spital) care se mută undeva în Japonia rurală.

Aici ei ajung să interacționeze cu tot felul de spirite prietenoase ale pădurii.

Nouă ne place mult această animație și credem că va fi pe placul oricărui iubitor de natură. Dacă ați văzut-o deja, puteți alege câteva episoade din ”Minunatele aventuri ale lui Nils Holgersson” – în felul acesta se continuă și tematica legată de păsări.

ZIUA 7

Yoga for Kids

Dăm drumul la unul dintre episoadele de pe canalul Cosmic Kids Yoga și realizăm exercițiile împreună cu copilul.

Proiect săptămânal despre păsări

Alcătuim un raft sau un colț tematic despre păsări, ca rezultat final al procesului educațional prin care a trecut copilul în cursul săptămânii. În el amplasăm: desene cu păsări, cuibul cu ouă, crenguțe, cărți cu păsări și orice altceva mai dorim.

Așa arată colțul nostru

Colaje

Căutați materiale prin casă: reviste și poze vechi, resturi de cartoane și foi colorate de la alte activități, orice altceva ce poate fi de folos.

Apoi încurajați copilul să creeze propriul colaj și să asambleze elemente așa cum dorește. Voi doar îi explicați în mare ce are de făcut.

Model de planificator pentru propriile voastre activități

Vă lăsăm mai jos și un model de planificator pe care să îl folosiți pentru a organiza propriile voastre activități. Îl puteți descărca de aici.

Sperăm că v-au plăcut sugestiile noastre de activități pe care să le faceți cu copiii acasă, pe durata unei săptămâni.

Data viitoare vom călători virtual în țări de pe glob, ne vom juca de-a geologia și ne vom împrieteni cu alfabetul într-un mod creativ!

Vă rugăm să distribuți articolul dacă v-a fost de folos! Mulțumim!

➡️ Găsiți mai jos Planificatorul nr. 2:

Planificator săptămânal de activități pentru copii – cu fișiere printabile (2)

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram! 

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: