CU TODDLERUL LA FESTIVAL – WAHA FEST

Festivalurile sunt un fel de povești care se conturează încet încet, zile la rând, timp în care se țese pe nesimțite o plasă invizibilă de relații, întâmplări, lucruri noi și fel de fel de vibrații. Până la final, poți fi sigur că te impregnezi de energia lor, devenind astfel parte din poveste. Dacă energia este una buna, când pleci, ceva din tine rămâne în acel loc (ceva care să te atragă înapoi și la anul) iar tu la rândul tău pleci cu o parte din povestea creată. Cum se spune, povestea merge mai departe 🙂

În vara lui 2016 am ieșit pentru prima dată la festivaluri în România în formula extinsă, cu fetița noastră Noria, în vârstă de aproape un an jumătate. După cel dintâi an de părințeală, cu toate provocările de rigoare, au sosit și momentele mult așteptate în care am putut călători săptămâni la rând, am stat la cort, am cunoscut oameni și am ascultat muzică live.

Cele două festivaluri la care am ajuns sunt: Waha și One Love, acesta din urmă fiind de fapt un regggae&dub gathering. Ambele s-au ținut în locuri minunate, în care ne-am putut bucura din plin de natură: Waha undeva în județul Covasna, pe niște dealuri aflate în apropierea localității Micfalău, iar One Love Gathering la Vidra, un resort semi-abandonat, cu un aer misterios, situat într-o zonă de munte, nu departe de Transalpina, cea mai înaltă șosea din România.

La Waha am stat la cort într-o pădure deosebită, despre care multă lume a căzut de acord cum că ar fi magică ;). Am adus după noi tot arsenalul de camping și l-am instalat – aveam deja experiența primei șederi la cort cu bebe, într-un camping din Grecia, despre care am scris aici și aici. În prima seară, numai bine ce am finalizat cu instalarea taberei (ne ia minim 2 ore), că a și început o ploaie care s-a extins până târziu în noapte. S-a lăsat cu frig și umezeală, ocazie cu care am testat rezistența cortului Arpenaz Family 4.2 în condiții neprielnice. Totul a fost ok. A doua zi soarele a uscat la propriu și la figurat amintirile nopții neplăcute, iar noi am început să ne bucurăm de festival.

La Waha nu există semnal pe telefon, nici Wifi (se prinde doar în anumite zone din parcare, dar noi nici măcar acolo nu am prins), iar din punctul meu de vedere acest lucru face festivalul unul aparte. Nu mai stai cu ochii lipiți de ecran, eventual accesând fluxurile trepidante de informație de pe internet, iar dacă vrei să comunici pe telefon, trebuie să te deplasezi în parcare. Numai că, de cele mai multe ori, nu ai chef să o faci. Pădurea magică te prinde în mrejele ei, iar rezultatul este că rămâi undeva suspendat, departe de tehnologie, pe durata zilelor de festival. Nu pot să spun decât că nouă ne-a plăcut tare mult acest lucru și ne-a priit din plin cura de ”fără net”.

Ce am făcut la Waha

  • Waha are o zonă denumită ”Kids area”, amenajată cât de cât (cu leagăne, tobogane, hamace, masă pentru ateliere etc). ”Kids area” este mai degrabă un spațiu de socializare pentru familii, activitățile destinate copiilor nefiind foarte clar conturate sau susținute de traineri specializați în lucrul cu copii. Cu toate acestea, ”Kids area” este un spațiu primitor și binevenit, care atrage mulți părinți și copii la festival, încurajând socializarea între aceștia. Partea amuzantă a fost că mulți dintre copii erau toddleri, iar noi, părinții lor, glumeam că numele locului ar trebui să fie, de fapt, ”Toddler area”. În concluzie, pe aici am petrecut zilnic 2-3 ore.
  • Am stat în pădure pe lângă cort. Pur și simplu, era extrem de relaxant – mai o bere, mai un vin, mai o mâncărică, mai un hamac, mai una alta și uite așa treceau ore bune din zi.
  • Am coborât la râu și am mers prin păduricea de pe marginea acestuia – un loc superb, liniștit și liniștitor, unde nu ajungea zgomotul de la festival. Nu știu cum se face că treaba asta cu coborâtul la apă s-a întâmplat fix o dată – și la Waha, și la One Love.
  • Ziua am făcut turul scenelor. Cel mai mult am frecventat scena numită ”Community stage”, unde aveau loc improvizații, jam sessions și tot felul de workshop-uri. Aceasta ni s-a părut cea mai ”child friendly” scenă – micuța Noria, dar și alți copii s-au distrat bătând la tobe sau dansând.
  • Am gătit, că nu prea aveam încotro. Nu ne-am bazat pe mâncarea de la festival, din 2 motive: o dată pentru că Noriei urmăream să îi dăm chestii sigure și sănătoase (ok, recunosc, i-am dat pizza într-o seară); apoi pentru că nu voiam să depindem de orele în care se gătea/găsea mâncare la festival – un punct mai slab, nu aveai chiar tot timpul de unde alege.
  • Am mers cu rândul noaptea pe la petreceri, între turele de somn ale Noriei. Tania și Simon, niște părinți cu experiență mai mare de festivaluri, aveau o mini-stație pe care o foloseau de zor. În lipsa semnalului, stațiile sunt singurele mijloace prin care poți comunica la Waha. Fetița lor, la fel ca Noria, se tot trezea noaptea pentru a fi alăptată, și atunci Tania trebuia să se prezinte la post, convocată prin stație. Noi nu am avut stație, așa că eu plecam și stăteam după intuiție iar Silviu stătea cât dorea :). Oricum, în ieșirile mele nocturne nu am avut noroc să prind muzică pe plac, deci la capitolul distracție nu am ieșit pe plus, dar nu contează, pentru că la Waha am avut destule alternative.
  • Am mers la zona de ”Healing” – din păcate cam târziu, într-una din ultimele zile, când deja era aglomerație la masaje și la fel de fel de workshopuri care se țineau pe acolo.
  • Am socializat și am cunoscut oameni noi, în special părinți, în fiecare zi – o chestie tare, de care în București nu prea am avut parte, dar pe care am compensat-o la festivaluri.

Aaa, și să nu uit: altă chestie deosebită la Waha mi s-au părut bunicii. Noi am fost flancați la cort, pe dreapta și pe stânga de 2 familii cu tot cu bunice, foarte tari amândouă!

Citește și: 


3 Comments

Lasă un răspuns