În weekendul 26 – 28 iulie 2019, am avut bucuria de a participa la un eveniment urban magic, cum mai rar am văzut prin România: festivalul TAM TAM, organizat în Brașov.

Conceptul evenimentului a fost de a activa cultural mai multe puncte din oraș, sub forma unor scene micuțe sau medii, amplasate în mod coerent în colțuri bine alese din centrul vechi al orașului.

În Piața Sf. Ioan a fost amplasată scena principală a festivalului

 Piața Sf. Ioan la ceas de seară

Atmosferă informală și incluzivă, așa cum îi stă bine oricărui festival stradal 🙂

Timp de 3 zile, pe străzile Brașovului s-au perindat peste 300 de artiști și s-au împletit armonios concerte, cu reprezentații de teatru, dans, proiecții de filme și arte vizuale. Majoritatea evenimentelor au fost cu acces gratuit, cu excepția spectacolelor de teatru.

Proiectul muzical J’Z Spot, care îmbină sonorități etnice românești cu muzică electronică

Pe scenă: Soul Serenade

Nimic nu a fost strident sau zgomotos, dimpotrivă, toate evenimentele din festival au fost organizate cu respect față de oraș, arhitectură și nevoile locuitorilor din centru. Am rămas impresionați de modul în care a fost gândit și coordonat festivalul. Pe scurt, în mod impecabil, de la cap la coadă!

Scena din Piața Enescu

Scena de pe strada Michael Weiss

European Collective, cu Paulo Profeti

Deși la prima vedere TAMTAM poate părea un festival de dimensiuni restrânse, în realitate a fost un eveniment complex, care a adus laolaltă peste 300 de artiști din diverse domenii. Oferta a fost atât de bogată, încât ne-a fost imposibil să ajungem în absolut toate punctele activate de festival, oricât de mult ne-am preumblat de colo colo.

Scena din Piața Enescu, la ceas de seară

Alexu & The voices inside

TAM TAM a reușit să creeze o adevărată constelație de evenimente și o oază urbană în care și-au dat întâlnire comunitățile locale, turiștii, arta și cultura.

Din nou, Piața Sf. Ioan

Luiza Zan & Alex Harding

Luiza Zan & Alex Harding & copiii 🙂

Pentru mine, ca om care a lucrat peste 10 ani într-un ONG care s-a ocupat cu multe activări urbane și culturale, a fost o mare bucurie să văd străzile și piețele publice ale Brașovului pline de evenimente culturale de calitate.

Din punctul meu de vedere, astfel de festivaluri dau viață și culoare orașelor, contribuind din plin la dezvoltarea comunităților. Cu siguranță, TAMTAM reprezintă un model foarte bun de intervenție culturală care poate fi replicat în orice oraș.

În stanga este Horia Mihail, pianist și director al festivalului. Dreapta: Ciprian Dancu

Live drawing – fotografie preluată de pe pagina de Facebook a festivalului.

Piesa de teatru la coltul copiilor – fotografie preluată de pe pagina de Facebook a festivalului.

Proiecție de film în aer liber – fotografie preluată de pe pagina de Facebook a festivalului.

Îi dorim acestui festival să crească frumos de la an la an și sperăm că vom putea participa de fiecare dată. Felicitări și mulțumim pentru invitație!

Scena de pe Aleea Republicii

Un festival family friendly!

”The one born from a tear”, operă rock de Dan Spinu, dirijor Bogdan Chiroșca

La mulțumim partenerilor de la Pensiunea Nostalgia, unde ne-am simtit minunat și celor de la Grătar Urban.

Dacă o să treceți prin Brașov, încercați burgerii, limonada și lava cake-ul de la Grătar Urban, un mic restaurant de familie aflat pe strada Weiss, centrala însă liniștită, lipsită de zumzetul altor pietonale din Brasov.

La Grătar Urban, în Brașov

Aici puteți citi și despre alte festivaluri cu care blogul nostru a colaborat.

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram.

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre călătorii cu copii, natură, comunități și educație alternativă. Îl găsești aici.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

CITEȘTE ȘI: