Pentru mine, anul 2018 a fost unul în care diverse conștientizări au început să se aștearnă și să se structureze, încet, încet.

Procesul acesta nu s-a petrecut lin, ci a fost punctat de o serie de momente dureroase, pe care mi le-am asumat ca atare și le-am trăit în mod conștient, fără să mai fug de ele. Am încercat să am în minte ansamblul mai larg al ecosistemului emoțional și să îi permit să se consolideze.

Încă mai am destul de lucru. Cu toate acestea, mă bucur de pașii făcuți spre claritate și limpezime interioare.

Mă simt mult mai bine acum, în comparație cu zbuciumul de acum câțiva ani, când munceam încontinuu și ardeam la foc mic, doar ca să nu aud vocea interioară care încerca să iasă la suprafață și să îmi comunice lucruri despre mine.

Sau față de primii ani de maternitate intensă, în care, din cauza lipsei somnului, totul mi se părea învăluit într-un nor negru, extrem de apăsător.

În primul rând, 2018 este anul în care am început să scap de iluzii. Atât cele pe care mi le făceam în legătură cu mine însămi, dar mai ales cele dăunătoare pe care mi le proiectam în legătura cu ceilalți. Și aici mai am de lucru. E un capitol dificil și, cumva, neverending.

Pe plan profesional am explorat drumuri noi și am reușit să îmi depășesc, parțial, frica de a face acest lucru.

În 2016 am lăsat pe stand by (probabil definitiv) activitățile ONG-ului pe care l-am condus mai bine de 10 ani – Asociația Komunitas.

Am pus atât de mult entuziasm, energie, idealism în acest ONG, încât el devenise un fel de copil al meu. Wrong, aceasta era doar o altă iluzie.

De prin Asociația Komunitas, acum câțiva ani

Când am adus pe lume adevăratul meu copil, pe micuța Noria, iluzia de mai sus nu a avut încotro decât să se spulbere, chiar dacă procesul a fost unul lung și dureros.

După ce am întrerupt activitățile (de oboseală avansată și lehamite), o bună perioadă de timp am avut un blocaj în plan profesional: știam să fac atât de multe lucruri și totuși nu aveam chef de nici unul dintre ele.

Pe cât puteam, respingeam orice avea legătură cu munca. Asta era în perioada mea cruntă de nesomn, când alăptam și nu am dormit o noapte legată peste 2 ani și jumătate.

În 2018, colaborarea de câteva luni în acest proiect a mișcat primele rotițe. Am început să mă dezmorțesc din blocaj.

Apoi, în calitate de consultant pe dezvoltare comunitară, am pus bazele și altor colaborări, care sper să se materializeze în primăvara lui 2019. E totul relativ, pentru că așteptăm rezultatele evaluărilor de propuneri.

În paralel, m-am profesionalizat în munca de evaluator de proiecte. Ma gândesc să  iau în serios această meserie, pe termen lung. Citesc adeseori și mă familiarizez cu tehnici de evaluare/monitorizare care se practică prin alte țări, în diverse domenii.

Am realizat că experiența practică acumulată în cei 10 ani de gestionat granturi/proiecte mă ajută considerabil în a deveni un evaluator obiectiv, realist și bun.

La treaba, sub smochin

Totodată, mă documentez constant și sunt la curent cu ceea ce mișcă în domeniul dezvoltării urbane, atât la noi cât și în afară.

Am simțit că nu pot să abandonez complet acest domeniu, având în vedere că ani de zile m-am format, în munca de ONG, pe zona de educație urbană, activare urbană, antropologie și studii urbane.

Mențin legătura cu domeniul respectiv prin documentare și analizare a trendurilor contemporane de dezvoltare urbană. La asta se adaugă și gestionarea grupului de Facebook Educație pentru oraș.

Fac toată documentarea aceasta, momentan, ca hobby. În realitate, îmi reconstruiesc conexiunea mentală cu interesele pe care le aveam când lucram în ONG și pe care am vrut, la un moment dat, să le abandonez complet. Și de fapt chiar le-am abandonat o perioadă.

Am conștientizat că nu este nevoie să le abandonez și că pot aborda treaba din altă perspectivă. Aceea a omului care analizează strategic și reflectează în liniște, după ce ani de zile a fost cufundat în cea mai intensă practicalitate, ca într-un submarin sigilat.

A fost o conștientizare foarte puternică pentru mine, omul mereu ”în acțiune”.

Toate sloganurile pe care le-am avut în ONG au fost cu ”acțiune”. Comunitate în acțiune, spații urbane în acțiune. O goană continuă, o acțiune sufocantă și mult prea puțin timp pentru interiorizare sau reflectare.

Cu toate acestea, nu regret nimic. Am învățat enorm  din toți acești ani de ”practicalitate” și am dobândit cunoștințe solide în tot felul de domenii.

Orașul pe care îmi place să îl observ și să îl studiez.

Cel mai mult m-au ajutat blogul și călătoriile cu familia.

Când am scris pe blog sau când am călătorit m-am simțit bine și aproape de mine. Munca la blog nu am perceput-o vreodată ca pe o muncă. Dimpotrivă, orice are legătură cu blogul sau cu scrisul, mă relaxează și mă umple în mod pozitiv.

În 2018, blogul a crescut în sensul pe care mi-l doream. Au început să apară primele colaborări plătite și s-au înmulțit cele cu unități de cazare.

Am învățat lucruri noi: despre comunicare, social media, blogging, SEO. Am aplicat principiul meu preferat de învățare:  ”learning by doing”. Că nu aveam încotro ??.

În 2018, am avut peste 100 000 de vizitatori unici pe blog și peste 180 000 de page views. Nu e rău pentru un blog aflat în al doilea an al său, cu investiții minime în publicitate.

Am participat la primul nostru press trip, cu Experience Bucharest.

Mi-am făcut un selfie plin de speranță în Turnul de Apă din Pantelimon, București ?

experience bucharest_kindertrips

Apoi m-am cocoțat în vârful turnului.

Am primit prima nominalizare la o competiție cu proiecte de travel. Campania nominalizată a fost Romania Slow Travel.

Am avut 5 apariții media notabile.
Iqads
Turism Club
Copii și părinți
Esky.ro
• Forbes Kids

Campania noastră, începută în 2018, pe care vrem să o derulăm pe termen lung.

În 2018 am avut o conștientizare puternică și pe partea de travel.

Am realizat că vrem să devenim călători cât mai responsabili, care practică mai ales anumite tipuri de turism și încearcă să le evite pe altele.

Am constatat că ne regăsim cel mai bine în ecoturism, slow travel și worldschooling. A fost un an de definire a ceea ce vrem să facem cu blogul, pe termen lung, și mai ales a valorilor pe care vrem să le promovăm.

Ecoturism în satul Șirnea.

Am demarat o comunitate online în jurul blogului, un pas pe care îmi doream demult să îl fac, însă nu m-am simțit pregătită până de curând. Grupul de Facebook se numește Copii, Călătorii, Educație Alternativă, Joacă. Join us!

Nu am mai organizat atât de multe călătorii, pentru că am fost într-un proces de redefinire a modului în care vrem să călătorim și de direcționare a stilului de viață în acest sens.

Am mers pentru cel de-a treilea an consecutiv într-un camping din Sithonia, Grecia. Am explorat plaje noi din Bulgaria. Am explorat mai bine și împrejurimile Bucureștiului.

Grecia, mergând spre o plajă nouă, mai ascunsă.

Pe o plajă din Bulgaria a exersat pentru prima dată literele din numele ei 🙂

Întâmpinarea primăverii, la Snagov, pe lângă București 🙂

Noi, părinții, am avut o ieșire în doi, la Veneția. A fost o călătorie cu treabă: am vizitat Bienala de Arhitectură, unde a existat o contribuție la Pavilionul României, din partea organizației conduse de mine între 2006 și 2016.

Pavilionul României, Bienala de la Veneția.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale anului 2018

Pentru mine, acest moment a fost când ne-am plimbat printr-o pădure virgină. Se numește pădurea Glodeasa și se află în județul Prahova. Am trăit niște stări deosebite acolo. Le-am descris aici.

Prin pădurea virgină Glodeasa, județul Prahova

De departe, cea mai interesantă călătorie a fost experimentul Romania Slow Travel. În vară, am călătorit timp de o lună și jumătate, la rând, prin județele Prahova, Dâmbovița, Brașov. Iar în toamnă ne-am preumblat 1 săptămână prin județul Buzău. Tot timpul, fetița noastră Noria ne-a însoțit.

Vulcanii Noroioși, jud. Buzău

Pe coclauri, prin județul Dâmbovița (și cu bunicul)

Șirnea, jud. Brașov

Cel mai deosebit loc pe care l-am descoperit în timpul acestei lungi călătorii prin România, a fost cătunul Muscel, așezat pe dealuri subcarpatice din  județul Dâmbovița, locuit doar de câteva persoane. Am povestit aici despre acest loc minunat.

Cătunul Muscel, jud. Dâmbovița

În timpul proiectului Romania Slow Travel am avut parte de multă natură și explorare în aer liber. Am învățat ce aveam de învățat și din acest experiment: în primul rând cum este să călătorești și să muncești (digital) în același timp. O lecție tare utilă pentru noi, ca familie: cu bune și rele, în nici un caz perfect, însă o variantă destul de potrivită pentru ceea ce ne dorim.

Explorare și educație în aer liber – principii în care credem și pe care le aplicăm frecvent

Mica excursionistă.

Cam așa a arătat anul 2018 pentru mine și pentru familia mea. Un an mai domol decât alții, în care am găsit timp să reflectez și să plantez  câteva semințe pentru viitor. Rămâne de văzut care dintre ele vor încolți.???

La mulți ani și toate cele bune vă doresc!

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos: