Vara aceasta nu am reușit să mai organizăm vacanța anuală în Grecia, însă am descoperit o bucățică de Grecia undeva în centrul vechi al Bucureștiului, pe Strada Franceză, la Zorba Taverna (fostă Faros).

Am ajuns aici la invitația lui Călin Rădulescu, cel care se ocupă de proiectul Bucătaria Grecească 2.0, un concept tare interesant, care include un site, o pagină de Facebook și un canal de YouTube unde puteți vedea: interviuri, reportaje, evenimente culinare, destinații de travel, live cooking și rețete din toate regiunile Greciei.

Zorba Taverna (fostă Faros), aflată pe Strada Franceză, în centrul vechi al Bucureștiului.

Nouă ni se făcuse tare dor de Grecia, de plajele și apele sale cristaline, de pădurile de la malul mării și mai ales de aromele bucătăriei sale, așa că ne-am bucurat mult să ne reîntâlnim cu câteva dintre preparatele sale tradiționale.

Astfel, ne-am mai alinat dorul de această țară minunată, pe care ne dorim să o descoperim pe îndelete într-o bună zi.

O bucățică de Grecia la București 🙂

Meniul de la Zorba Taverna nu este strict axat pe bucătărie grecească, ci mai degrabă de inspirație mediteraneană, astfel încât veți găsi și paste sau alte feluri.

Prețurile sunt medii sau mari (la anumite preparate din meniu), însă aliniate cu tendințele din București, unde nu prea ai cum să mănânci mâncare tradițională grecească la prețuri scăzute.

Din punctul nostru de vedere, dacă ți se face dor de preparate grecești, merită să investești într-o masă, mai ales dacă totul este pregătit ca la carte.

Bucătarul de la Zorba Taverna este școlit în Grecia, iar alimentele pe care le gătește sunt aduse dintr-o piață aflată lângă Salonic (nu întotdeauna, dar adeseori).

Haideți să vedeți lista noastră de recomandări – poate vă este de folos dacă decideți să mergeți la Zorba Taverna.

  • Vedeta meniului este de departe platoul cu fructe de mare și pește. Prețul lui nu este unul mic (160 Ron), însă platoul este suficient pentru 3 persoane și îți aduce la un loc diverse bunătăți: scoici în sos de vin, calamar, caracatiță, dorada pe grătar, creveți și pește gavros – totul pe un pat de salată.

  • Cremă de brânză picantă (ne-a plăcut foarte mult) – 12.80 Ron
  • Dovlecei prăjiți cu sos de iaurt (tzatziki) – 18.00 Ron
  • Vinete prajite (excelente, le recomandăm fără nici o ezitare!) – 22 Ron
  • Brânză feta la grătar – 20 Ron
  • Calamar prăjit – 35 Ron (200grame)
  • Salată grecească – 26.90 Ron

Vinete prăjite, moi și delicioase

Feta pe grătar

Inele de calamar prăjit, care vin cu sos tzatziki

Puteți comanda mai multe aperitive într-un singur platou, cum ar fi, spre exemplu, platoul Meze, care conține brânză picantă, salată de vinete, tzatziki și icre (50 Ron).

Platoul Meze

Mâncarea grecească este în primul rând despre a împărți, a gusta împreună din mai multe feluri, a te bucura de masă ca de o experiență socială completă, care aduce familiile laolaltă.

Pe noi ne-a adus relativ laolaltă, deoarece avem o zgâtie mică de 4 ani, care aleargă de colo colo și explorează tot ce prinde. Iar noi alergăm în paralel cu ea, cu rândul 😂.

Aici era un pic mai liniștită 🙂

Alte feluri populare din meniu, despre care am aflat că sunt des comandate de clienți:

  • Dorada la grătar – 45 Ron
  • Midii saganaki – 25 Ron
  • Midii în sos de vin – 35 Ron

Desigur, găsiți și alte feluri tradiționale grecești, cum ar fi:

  • Gyros de pui – 33 Ron
  • Souvlaki pui/porc – 33 Ron
  • Carne de miel la cuptor – 48 Ron
  • Musaca

Dacă aveți copii care nu au chef să mănânce nimic din toate acestea, e bine să știți că meniul conține și preparate cum ar fi piept de pui la grătar, mușchi de vită sau ceafă de porc, cu tot felul de garnituri. Eu una nu sunt fană, dar v-am zis, ca să știți.

Vedere din interior

Tips and tricks

  • Dacă vreți să stați în aer liber, alegeți o masă aflată la perete, pentru a avea mai multă intimitate și a fi mai departe de agitația străduței (deși are farmecul ei).
  • În weekend-uri se lasă cu muzică live grecească. Noi nu am prins, dar ne-am propus să revenim!
  • Urmăriți pagina de Facebook  și siteul Bucătăria Grecească 2.0, unde Călin Rădulescu relatează din explorările și aventurile lui culinare. Asta dacă nu vreți să vi se facă foame instant în momentul în care ați intrat acolo. Cum am pățit eu, când redactam acest articol :D.

Cam așa a arătat prima noastră experiență la Zorba Taverna din București, un loc pe care ne bucurăm că l-am descoperit și în care vom reveni, cu siguranță, ori de câte ori ni se va face dor de Grecia.

Cu Călin de la Bucătăria Grecească 2.0

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram!

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

CITEȘTE ȘI: