Brașov va rămâne întotdeauna o idee foarte bună pentru o călătorie de weekend în familie. Dacă se întâmplă ca în weekendul respectiv să aibă loc și un festival de arte, atunci ar putea fi chiar perfect!

TAMTAM este un festival care va avea loc în perioada 26-28 iulie 2019, în Brașov. Majoritatea evenimentelor vor fi cu intrare liberă și se vor derula în frumoasele spații și piețe publice ale acestui oraș.

TAMTAM Festival este primul eveniment care va aduce împreună MUZICA, DANSUL, TEATRUL, ARTELE VIZUALE și FILMUL  în Centrul Vechi din Brașov.

Unde?

TAMTAM prezintă publicului evenimente pe străzile orașului vechi și pe scenele din Piața Sf. Ioan, Piața Enescu, Rectorat, strada Republicii, strada Michael Weiss, Piața Paul Richter, în Parcul ”Nicolae Titulescu” și la Poarta Ecaterinei.

Totodată, la Sala Reduta, se vor desfășura spectacolele de teatru ”În Parc” de Radu Iacoban (la recomandarea lui Claudiu Bleonț), Atelierul de Teatru și jazz cu Oana Pellea și Mircea Tiberian și ”Insula Sclavilor” cu teatrul Logos – primul teatru independent din România.

Activități pentru copii

De asemenea, în Parcul Central, copiii vor avea ocazia să se bucure de ateliere de pictură, iar tinerii vor avea ocazia să folosească într-un mod artistic graffiti-ul pe panouri special amenajate.

Programul de derulare

Programul începe vineri (26 iulie) la ora 16:00 și se termină la ora 22:00, iar sâmbătă (27 iulie) și duminică (28 iulie) toate scenele vor avea program între orele 12:00 și 22:00.

Comunitate în acțiune

Într-un weekend din iulie, într-un oraș cu un patrimoniu impresionant cum este Braşovul, artiști din toată lumea invită întreaga comunitate să participe la un act artistic unic.

Prin inovație în cultură și prin implicarea comunității în activități artistice, generăm “Cetățenia Culturală”. Facem astfel auzite vocile artiștilor în oraș pentru a transforma inima țării, în inima culturală a Europei.

Transformăm întreg centrul Brașovului într-o imensă scenă multiculturală în care vom surprinde prin calitate, varietate și versatilitate, 5 forme de exprimare artistică – muzica, teatrul, dansul, artele vizuale și filmul – ce își dau mâna într-o sărbătoare a frumosului, a armoniei și a bucuriei.

Am decis să construim o comunitate preocupată de artă, cultură și de spațiu public, să redăm cetatea locuitorilor săi, și să îi primim pe vizitatori cu inimi ce bat simultan.

Din program

Publicul are acces la evenimente precum: Opera Rock ”The One Born From A Star” după basmul Făt-Frumos din Lacrimă, concerte cu Luiza Zan, Alex Azevedo, Vibrate!, Alex Harding, Orkid Band, Irina Sârbu, Claudia & Nocturno Band, Kamerata Kronstadt și la peste alte 60 de concerte susţinute de formații de jazz, muzică clasică, alternativă, pop şi DJi.

Pentru publicul cinefil, filmele artistice ”Moromeții 2” și ”The Florida Project” vor fi proiectate, iar programul festivalului este completat cu actori în cafenele care vor surprinde spontan vizitatorii, expoziții și Brașovul văzut în Virtual Reality. Finalul TAMTAM Festival Brașov va fi marcat de un eveniment de Video-Mapping în piața Sf. Ioan.

Pentru un inedit muzical, în cadrul TAMTAM Festival Brașov, 4 piane sunt disponibile în oraș pentru cei interesați să încânte la rândul lor trecătorii şi să devină pianişti de ocazie.

Festivalul include și mai multe componente de implicare socială prin programele de voluntariat cu tinerii și prin evenimentul de dans pentu persoane cu dizabilități de pe scena de la Rectorat.

Împreună vom aduce un suflu nou în urbea noastră așezând-o acolo unde îi este locul, în rândul orașelor europene moderne, în care educația, cultura și educația prin cultură au roluri primordiale pentru dezvoltarea unei comunități echilibrate, sănătoase, în deplină armonie cu locul în care trăiește.

Ce spun organizatorii

”Brașovul merită acest fel de a face TAMTAM, are nevoie de un festival multicultural de excepție care să augmenteze toate valorile și tradițiile deja existente, care să aducă o nouă energie, atât pentru locuitorii săi, cât și pentru turiștii care ne vizitează”, a declarat Horia Mihail, directorul general și inițiatorul festivalului.

Ioan-Dragoș Dimitriu, directorul artistic al festivalului, completează: ”Prin amplasamentul scenelor în centrul vechi al Brașovului vom oferi posibilitatea tuturor celor dornici să ia parte și la alte evenimente culturale pe care nu le-au mai experimentat înainte, având astfel posibilitatea să descopere ceva nou. TAMTAM își propune să redea Brașovului vitalitatea culturală pe care o merită și pe care o cere publicul de ani de zile.

Parteneri și finațatori

TAMTAM Festival este cofinanțat din bugetul local al Municipiului Brașov și de Consiliul Județean Brașov. Organizatorul TAMTAM Festival Braşov 2019 este Asociația Depoul de Artă Urbană.

Sponsori: TEMAD, Delaco, Peroni, Schaeffler, Everest Ropack.

Parteneri: Centrul Cultural Reduta, Universitatea ”Transilvania”, UCIMR, Agenția Metropolitană, Bridge Gurad Group, Asociația Șaguniști Pentru Șaguniști, Centrul Multicultural Rectorat, Artburg, Asociația Renaște România, Asociația Carpamont, Asociația Pentru Dezvoltarea Turismului Brașov, Casa Matei, Casa Nostalgia, Deanes, AHA!, The Square, Amural.

Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, Radio România Regional, Kiss FM, Rock FM, Revista Atelierul, Art Fashion Fair, Modernism.ro, bookblog.ro, IQADS, SMARK, Asociația Operatorilor Culturali din România, 24 FUN, Metropola, Grupul Iubim Brașovul.

Organizatori: Asociația TAMTAM Brașov, Asociația Depoul de Artă Urbană

Evenimentele din cadrul festivalului se vor ține cu intrarea gratuită. Excepție fac doar reprezentațiile de teatru de la Sala Reduta. Biletele pot fi achiziționate online pe www.bilet.ro și la Centrul Cultural Reduta.

Detalii festival: www.tamtamfestival.ro

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri  de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram.