Îmi place la nebunie să fiu turist la mine în oraș, atunci când am timp. Ultima experiență pe care am încercat-o a fost o zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei.

La fel ca mulți locuitori ai Bucureștiului, probabil ești de părere că nu prea ai ce vizita în cartierele acestui oraș.

Aș vrea totuși să te asigur că o plimbare în orice cartier bucureștean poate fi o experiență urbană plăcută.

Ai ocazia să înțelegi mai bine orașul, să te apropii de el și să îți lărgești geografia mentală cu locuri pe care înveți să le cunoști și în care te simți bine.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – am descoperit un cartier inundat de verdeață!

De ce am vrut să petrec o zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei

De ceva timp încoace lucrez în Drumul Taberei și am fost curioasă să cunosc mai bine acest cartier, dacă tot mă deplasez aici de câteva ori pe lună.

Am auzit că mulți oameni sunt atașați sentimental de Drumul Taberei, iar unii se plimbă în timpul liber pe alei, printre blocuri.

Din discuțiile pe care le-am purtat cu mai mulți oameni, se pare că aceasta ar fi una dintre modalitățile preferate de petrecere a timpului liber în cartier.

Bineînțeles că am vrut să mă plimb și eu, ca să văd ce este atât de interesant aici.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – verdeață și street art 🙂

Cine mi-a fost ghid

M-am întâlnit cu prietena mea Iuliana Dumitru, care locuiește de mulți ani în Drumul Taberei și care a devenit la rândul ei foarte atașată de cartier.

Iuliana practică antropologia, iar eu am fost tare curioasă să văd în ce fel de tur în cartier mă duce un antropolog.

Apropo, poți citi mai multe despre munca de antropolog a Iulianei, aici.

Ne-am întâlnit într-o zi de iulie, care a început cu nori și a continuat cu soare. Un motiv în plus să ne pierdem pe labirinturile de străduțe scăldate în vegetație.

Ne-am întâlnit în față la Food Court, pe strada Brașov nr. 25, să bem o cafea și să mâncăm o prăjitură la Nedelyia.

Eee, uite cam așa ceva voiam noi să ne luăm de la Nedelya

Am decis să bem doar cafeaua, urmând să ne întoarcem mai târziu pentru prăjitură.

După cum s-a dovedit, nu a mai fost nevoie să ne cumpărăm vreo prăjitură, deoarece se pare că Drumul Taberei este un cartier plin de…surprize dulci.

După ce am savurat cafeaua și am discutat proiecte de viitor, Iuliana și cu mine am traversat intersecția străzilor Brașov, 1 Mai și Drumul Taberei.

Am ajuns în faimosul Parc Drumul Taberei.

Faimos nu într-un sens chiar atât de pozitiv, pentru că vorbim de un parc care a stat închis timp de 3 ani. Când s-a redeschis, au fost tăiați o mulțime de copaci și s-au betonat masiv aleile, după cum am înțeles din poveștile Iulianei dar și ale altor locuitori.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – Parcul Drumul Taberei

În prezent, parcul are tot felul de amenajări peisagistice, despre care părerile sunt împărțite.

Unii consideră că s-a făcut ceva bun, alții spun că parcul arăta mult mai bine înainte, iar betonarea aleilor a însemnat un mare minus.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – Parcul Drumul Taberei.

În poze parcul poate arăta chiar spectaculos. În realitate am văzut pe pielea noastră că nu prea ai multe variante să te adăpostești de soarele verii.

Am fotografiat pavilionul cu măsuțe de șah, pe care îl împărțeau niște gardieni publici și niște adolescenți.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – Parcul Drumul Taberei.

Skate park cu orar

Tot aici, Iuliana mi-a arătat (probabil) singurul skate park cu orar, din București.

Hai că asta e chiar culmea, cine a mai auzit de skate park cu orar ? Îmi și imaginam skaterii grăbindu-se să prindă orele disponibile din program.

Nu vreau să denigrez în vreun fel acest parc, despre care am înțeles că este principalul spațiu verde din cartier, fiind așadar important pentru locuitori.

Dar nu am avut cum să nu mă amuz de faza cu orarul la skate park sau de glumele Iulianei, care spunea că parcul Drumul Taberei este ”un spațiu prea aglomerat, plin cu de toate, fix ca o păpușică botoxată”.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – skate park cu orar

Explorare printre blocuri

Am ieșit din parc și ne-am cufundat imediat pe niște străduțe foarte mișto, inundate de vegetație, în zona Aleii Pașcani.

Era liniște, răcoare, atmosferă de oraș mic, în care toată lumea se cunoaște și se salută.

Am văzut oameni care meștereau în fața garajelor încărcate de verdeață, care ne-au salutat și ne-au lăsat să facem poze. O femeie ne-a povestit despre atmosfera de carnaval pe care o capătă aceste străduțe de Anul Nou.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – pe străduțe este liniște, răcoare și vegetație abundentă.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – viță de vie, cu struguri urbani aflați în plină coacere 🙂

Am dat o tură și prin curtea înfrunzită, parțial îngrijită, a Grădiniței nr. 94.

Întotdeauna curțile de școli și licee mi s-au părut niște spații semi-publice cu un potențial urban enorm, care ar putea fi mai bine valorificat pentru locuitorii din proximitatea lor.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – curtea Grădiniței 94 arată ca un parc veritabil.

O făcut o scurtă oprire la Mega, să luăm apă, după care am mai poposit într-un soi de parc semi-public, dosit prin spatele unor blocuri.

Mi s-a părut interesantă ideea aceasta de parc semi-public, arondat doar câtorva blocuri.

Un mic parc de cartier arondat câtorva blocuri.

Peste tot pe unde am mers, era plin de oameni și mici forme de auto-organizare a spațiului public.

Acest lucru mi-a confirmat încă o dată teoria mea, potrivit căreia cartierul bucureștean reprezintă un țesut urban mult mai plin de viață decât pare la prima vedere și decât ne-am obișnuit să credem.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – mici forme de îmbunătățire a spațiului public

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – mici forme de îmbunătățire a spațiului public

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – mici forme de îmbunătățire a spațiului public.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – un mural interesant

Plimbarea urbană a continuat, iar Iuliana mi-a arătat ”blocul colorat”. Nu am înțeles exact care e povestea acestui mural, voi aveți idee ce este cu el și la inițiativa cui s-a realizat? Mie mi-a plăcut.

Update: o cititoare a indicat un link cu povestea acestui mural. O găsiți aici.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – ”blocul colorat”

Am ieșit în Aleea Topoloveni, unde am văzut puzderie de grădini urbane și verdeață.

Dacă aș fi locuitor al cartierului, cu siguranță că m-aș plimba și eu frecvent printre alei, așa cum am înțeles că fac mulți. Ai și de ce!

Turnul de apă

Iuliana m-a dus să văd un turn de apă din cartier. Imediat m-am gândit cum ar arăta, dacă ar fi revitalizat în stilul celui din cartierul Pantelimon, așa cum au facut-o cei de la Asociația Make a Point.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – turnul de apă.

Puteți vedea în fotografiile de mai jos cum arată un turn de apă revitalizat, care a devenit obiectiv turistic într-un cartier oarecare din București (Pantelimon). Ce părere aveți, oare i-ar sta bine și celui din Drumul Taberei?

Fără legătură cu cartierul Drumul Taberei, doar pentru inspirație! Turnul de apă din cartierul Pantelimon, revitalizat și vizitat!

Din turnul de apă aflat în Pantelimon, poți vedea lucrări de artă realizate pe acoperișurile clădirilor din jur!

La pas prin zona Favorit

Pentru că ne simțeam obosite, am luat un troleu până în altă zonă a cartierului, la Favorit.

Știam deja despre vechiul cinema Favorit, care a fost un simbol al cartierului, și care face în prezent obiectul activității Grupului de Inițiativă Civică Favorit.

Cinematograful Favorit este un simbol al cartierului Drumul Taberei și se pare că există planuri de construire a unui centru cultural pe locul acestuia.

Ajunse de căldura soarelui de iulie, cam dogoritor, nu prea mai aveam mare chef de plimbare. Iuliana a vrut să îmi arate și părculețul din spatele cinematografului dezafectat.

Aici avea să ne aștepte surpriza dulce de care vă povesteam, sub forma unui pahar cu spumă de căpșuni și a unui tort cu frișcă.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – oameni cumsecade îți dăruiesc spumă de căpșuni!

Acestea ne-au fost oferite de un grup de vecini care se adunaseră într-un chioșc, la un mic parastas în cartier.

Mi s-a părut foarte tare modul acesta de socializare, și din nou mi s-a confirmat teoria că în cartierele bucureștene există viață (aparent invizibilă), resurse locale și potențial comunitar.

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – vecini care se adună la un mic parastas.

Nu mai zic de gustul celor primite: câte o felie de tort, însoțite de un pahar cu spumă de căpșuni.

Una peste alta, pentru mine spuma de căpșuni reprezintă unul din deserturile copilăriei. În plus nu mai mâncasem una de foarte mult timp.

O să asociez întotdeauna de acum încolo cartierul Drumul Taberei cu gustul regăsit al spumei de căpșuni pe care o mâncam în copilarie!

Vezi, de aceea sunt bune și binevenite plimbările urbane!

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – ia uite ce minunăție de tort împart niște vecini din cartier!

O zi de vacanță în cartierul Drumul Taberei – Iuliana mi-a arătat și Pardon Cafe. Nu ne-am oprit, rămâne pe data viitoare. Mi-a plăcut mult cum arăta!

Sper să mă plimb din nou prin Drumul Taberei, cât de curând!

Una peste alta, mie mi-a priit din plin această plimbare în cartierul Drumul Taberei! M-am atașat de cartier, am interacționat cu oameni cumsecade și m-am simțit ca într-o zi de vacanță.

După cum vă ziceam, îmi place tare mult să fiu turist în propriul oraș. Aștept cu nerăbdare tura numărul 2 în Drumul Taberei!

Între timp, sper să te inspir să te plimbi și tu prin unele din locurile vizitate de noi.

Un ultim cadru din Drumul Taberei – nu am făcut poza pe furiș, mi-a permis doamna 🙂

Citește mai jos despre alte explorări urbane pe care le-am făcut:

PLIMBARE ÎN BUCUREȘTI, ÎNTR-O ZI DE TOAMNĂ

EXPLORARE URBANĂ ÎN CARTIERUL CĂȚELU

➡ CU BARCA PE DÂMBOVIȚA

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:

CITEȘTE ȘI: