Ne aflăm în vizită la Comarnic de peste o săptămână. O căsuță mică și minunată din lemn ne găzduiește. Plouă cel puțin o dată pe zi, apoi aerul devine și mai curat.

Atunci când locuiești într-o cabană, te asigur că ploaia este acel moment al zilei pe care îl aștepți cu cea mai mare nerăbdare!

Înainte să-ți povestesc câte ceva despre Comarnic, trebuie să știi că acest articol face parte din proiectul nostru de călătorie Romania Slow Travel, care a avut loc în vara anului 2018 și prin care am încercat să descoperim tihnit țara noastră.

Am călătorit timp de o lună și jumătate, prin 3 județe din România, împreună cu fetița noastră în vârstă de 3 ani. Citește mai multe despre proiect aici:

ROMANIA SLOW TRAVEL

Comarnic este un oraș răsfirat pe o mulțime de dealuri subcarpatice, aspect care îl face să arate ca un sat. Dar nu este.

În vizită la Comarnic cel răsfirat pe dealuri

Singurul spațiu public ”urban”, ca să îl numesc așa, este strada principală situată chiar pe celebrul DN 1. Aici mașinile trec în goană, asurzindu-te și transformând orice încercare de a te plimba într-un mic coșmar.

În vizită la Comarnic – șoseaua principală a orașului

În vizită la Comarnic – ca să treci de pe o parte pe alta a șoselei centrale, ca pieton, nu ai încotro decât să traversezi acest pod.

La șosea, prin Comarnic

Era să-mi iasă inima din piept de spaimă, când Noria a sărit într-o baltă, în timp ce eu am stat cu spatele la ea, timp de o secundă.

Nu știu de ce am avut impresia că sare direct în mijlocul șoselei, printre mașini. Toată faza a fost, desigur, în capul meu. Copilul era bine mersi, doar se bucura de bălți. Eu eram stresată degeaba, cred că mă făcuseră mașinile de cap.

După 20 de minute de preumblare ”prin centru”, în căutarea unei cofetarii și a unei brutării, mă simțeam de parcă mersesem pe jos timp de 7 ore prin Bangkok.

Am reușit să fotografiez câteva dintre casele tradiționale muntenești, aflate la șoseaua principală din Comarnic.

În vizită la Comarnic – casă tradițională aflată la șoseaua principală

În vizită la Comarnic – fragment de casă tradițională aflată la șoseaua principală

În vizită la Comarnic – mica noastră exploratoare

În vizită la Comarnic – casă tradițională aflată în apropierea șoselei principale

În vizită la Comarnic – casă tradițională aflată la șoseaua principală, cu reclamă contemporană 😀

În vizită la Comarnic – casă tradițională aflată la șoseaua principală

În vizită la Comarnic – casă tradițională aflată la șoseaua principală

Cu toate acestea, nu este cazul să vă lăsați păcăliți de șoseaua prăfuită de la DN1, care ține loc de spațiu public urban al Comarnicului.

Comarnic este mult mai mult decât atât!

În vizită la Comarnic – ce poți face aici

Comarnic înseamnă și:

  • Dealuri superbe, cu căpițe, case și animale care pasc în tihnă.
  • Livezi încărcate cu pomi fructiferi.
  • Drumuri pe care te poți plimba în liniște, în căutarea unei pajiști în care să poposești. Ok, multe pajiști aparțin oamenilor, dar nu va fi nimeni deranjat de pătura ta de picnic și popasul pe care îl vei face acolo.

În vizită la Comarnic – fântână publică

În vizită la Comarnic  – mâncând niște vișine incredibil de dulci, la capătul străzii Poiana

În vizită la Comarnic – dealuri și pajiști de vis

Comarnic mai înseamnă și apropiere de frumoasa Vale a Doftanei, alternativă infinit mai bună la Valea Prahovei. Comarnic se află la o aruncătură de băț de Valea Doftanei, unde găsești peisaje absolut rupte din poveste.

Totodată, Comarnic reprezintă o bază foarte bună, din care poți explora părțile mai puțin cunoscute ale județului Prahova.

O să îți povestim noi în curând pe blog cam ce e de văzut, rămîi pe aproape!

Micuța noastră exploratoare, ”dând la pește” în lacul Paltinu de pe Valea Doftanei, aflată la câțiva kilometri de Comarnic

  • Magazinul lui Ginel, unde poți cumpăra cașcaval delicios făcut în casă (așa numita ”cașcavea” specifică Văii Doftanei, dar se găsește și aici), carne de la animale crescute în gospodăria proprietarului, roșii cu gust bun.
  • Oameni cumsecade, care iau copiii în curtea lor, să le arate berbecii, așa cum ni s-a întâmplat nouă 🙂

Am urcat pe niște mici scări deschise din șoseaua principală a Comarnicului și am dat în ceea ce credeam noi că este o mică piațetă publică. Surpriză, era curtea comună a mai multor gospodării :)))

Dacă tot am ajuns în curtea omului care curăța tacticos vinete coapte, acesta a invitat-o pe Noria în gospodărie, ca să îi arate berbecii. Mulțumim!

Tot oamenii cumsecade din Comarnic ne-au luat la un mic autostop cu căruța 🙂

Așadar, chiar dacă prin Comarnic treci de regula mereu în goană, în drum spre alte destinații mai populare, te asigur că merită să poposești mai mult aici!

Distanța dintre Comarnic și alte orașe

  • București – Comarnic – 125 km
  • Câmpulung Muscel – Comarnic – 121 km
  • Târgoviște – Comarnic – 66 km
  • Brașov – Comarnic – 66 km
  • Sibiu – Comarnic – 200km
  • Pitești – Comarnic – 147 km
  • Craiova – Comarnic – 257 km
  • Buzău – Comarnic – 121 km
  • Râmnicu Vâlcea – Comarnic – 205 km

În vizită la Comarnic – unde te poți caza

Localitățile Comarnic și Breaza sunt cunoscute, în general, ca locuri unde se află multe case de vacanță (în general ale bucureștenilor).

Însă există câteva alternative și pentru turiști!

Noi am locuit în căsuța unei cunoștințe, însă am făcut puțină cercetare online, pentru tine!

Iată ce posibilități de cazare am identificat:

Pe Booking.com

  • Casa Grădinarilor – o casă de vacanță, cu 5 camere, care se închiriază cu totul, la aproximativ 175 euro / noapte.
  • Casa David – o casă de vacanță, cu 5 camere și piscină, care se închiriază cu totul, la aproximativ 160 euro / noapte.
  • Pensiunea Comarnic-Moisa, un loc care arată foarte bine, cu camere spațioase, duble/twin/junior suite, la preț între 45-60 euro/cameră. Au și o mică zonă de joacă pentru copii.

Pensiunea Comarnic Moisa. Fotografie preluată de pe booking.com

Pe Airbnb.com

Voi folosiți Airbnb.com? Noi da. Este un serviciu de cazări, în care oameni obișnuiți își închiriază diverse spații (ex: o cameră într-un apartament, o căsuță pe care poate nu o folosesc așa des etc).

Ideea este că uneori poți găsi oferte foarte bune, la prețuri mai mici decât pe booking.com.

Te poți trezi cu un view foarte verde 🙂

M-am uitat de curiozitate la posibilitățile de cazare în Comarnic, pe airbnb.com, și iată ce am găsit:

  • O căsuță cu 3 dormitoare, 3 paturi, 2 băi, până la 7 oaspeți – 416Ron/noapte, la care se adaugă 110 Ron cleaning fee și taxa (service fee) Airbnb 65-90 Ron/zi (în funcție de numărul de nopți rezervate).
  • O vilă cu 5 dormitoare, 6 paturi, 5 băi, până la 15 oaspeți – 680 Ron / noapte, la care se adaugă 100 Ron cleaning fee și service fee Airbnb 65-90 Ron/zi, în funcție de numărul de nopți rezervate. O găsiți aici.

Pe airbnb.com am văzut câteva căsuțe frumoase de închiriat și în Breaza, localitatea alăturată, aflată la mică distanță față de Comarnic.

De exemplu aici și aici.

Tot un fel de locuire la Comarnic, pe verticală 🙂

În vizită la Comarnic – unde poți mânca

La acest capitol Comarnicul nu stă foarte bine. Nu prea ai de unde să alegi, oferta nu e foarte variată. Noi ne-am pregătit la căsuță majoritatea meselor.

Totuși am adunat la un loc câteva sugestii. Sper să îți fie de ajutor!

  • De la Magazinul lui Ginel, aflat pe strada Poiana nr. 139, unde poți cumpăra ”cașcavea”, un soi de brânză locală afumată, foarte gustoasă!

Tot de aici poți lua carne produsă chiar în gospodăria proprietarilor, pe care o gatești acolo unde te cazezi. Ginel are și un restaurant. Adeseori au loc aici evenimente (nunți, botezuri etc) și este posibil să nu poată servi. Dar o pizza la pachet tot poți lua, cum am reușit noi de fiecare dată.

  • Restaurant La Nicușor, strada Poiana 467. Și aici au loc în mod frecvent evenimente. Cel mai bine este să dai un telefon înainte să verificați dacă servesc mese.
  • Pensiunea Comarnic Moisa, pe care am menționat-o mai sus, la cazare. Am sunat la ei și am înțeles că pensiunea servește masa și celor care nu sunt cazați aici. Cu condiția de a se da un telefon înainte.
  • Pe DN1, în centrul orașului, se află o pizzerie pe care nu am testat-o, doar am remarcat-o: Pizzeria Sicilia
  • Tot pe DN1, vizavi de Pizzeria Sicilia, se află o cofetărie cu laborator propriu. Unele prăjituri sunt bune.
  • Ai 2 supermarketuri de unde te poți aproviziona: Mega Image și Carrefour, ambele aflate la șoseaua DN1.
  • Ai și varianta de a mânca prin vecini: la Breaza (mai ofertantă la capitolul restaurante, parcă) și pe Valea Doftanei.

În vizită la Comarnic – Pizzeria Sicilia, din centrul orașului, se află într-o casă tradițională muntenească.

În vizită la Comarnic – ce poți vizita prin împrejurimi

1.Dealurile din jurul localității Comarnic

Iată o sugestie: mergi până la capătul străzii Poiana. Ultimii 2-3 km sunt neasfaltați, trebuie să ai mașina în stare bună. Îi poți parcurge și pe jos.

Drumul acesta se intersectează cu alt drum, care duce spre Valea Doftanei. Chiar la intersecție sunt dealuri pe care te poți urca.

În vizită la Comarnic – plimbare pe strada Poiana. Noria construiește un ”restaurant pentru gărgărițe”, tati stă la datorie. Ncsf…

În vizită la Comarnic – partea neasfaltată a străzii Poiana.

Cea mai reușită plimbare este cea de după ploaie!

2. Parcul Brâncoveanu din localitatea Breaza și dealurile de aici

  • Breaza se află la o aruncătură de băț față de Comarnic.
  • Avantajul acestor dealuri este că au trasee marcate corespunzător.
  • Detalii despre traseele marcate și hărți aici și aici.

3. Localitatea Secărie

În drum spre Valea Doftanei, oprește-te în localitatea Secărie, aflată la mică distanță față de Comarnic, pentru a admira panorama de pe dealuri.

Noi am găsit un punct de belvedere care ne-a plăcut. Se află până la intrarea propriu-zisă în comună și este marcat de o troiță.

Locul ”Kinder Trips” de belvedere, dintre Comarnic și Secărie, mai poate fi recunoscut după grămada din imagine 🙂

Iată ce tip de peisaj poți vedea pe drumul dintre Comarnic și Valea Doftanei!

4. Valea Doftanei

  • Dă o tura cu mașina prin toată localitatea Doftana, pentru a-ți face o idee despre amplasament.
  • Apoi mergi la locul de belvedere de pe malul lacului Paltinu, unde te poți bucura de un picnic. Locul acesta este ușor de identificat, pentru că tot acolo se află un soi de camping improvizat de rulote și corturi. Se mai poate ajunge pe malul lacului prin diverse puncte din pădure, dar va trebui să explorați pe cont propriu.
  • Mănâncă la Atra Doftana, o pensiune cu aspect avangardist, aflată pe malul lacului, deschisă în permanență. O problemă în zona Valea Doftanei este faptul că majoritatea locurilor unde poți mânca sunt deschise doar în weekend.
  • Mergi cu mașina de-a lungul lacului, până la barajul Paltinu, căruia îi poți acorda o scurtă vizită fotografică.

Lacul Paltinu – punct de popas

Valea Doftanei, frumos așezată

5. Muzeul Cinegetic

  • Se află în cartierul Posada (parte tot din Comarnic), aflat pe fostele domenii Bibescu. Găzduiește colectii de trofee, obiecte cu specific vânătoresc și arme. Arată ca un muzeu Antipa, cu animale care trăiesc în pădure.
  • Deși vânătoarea nu reprezintă o activitate care să reflecte interesele noastre, am fost curioși să vedem cum arată un astfel de muzeu. Spre surprinderea mea, este un muzeu bine realizat și pus la punct.
  • Nouă nu ne-a priit vizita aici, deoarece fetița noastră a început să plângă, după ce i-am explicat că animalele expuse acolo sunt ”împăiate” și conservate cu ajutorul diverselor substanțe. Își dorea ca animalele ”să scape din închisoarea asta” și ”să li se scoată substanțele”. A fost un episod destul de traumatic pentru ea și o lecție pentru noi. Pe viitor ne-am propus să evităm astfel de locuri, care oricum nu reflectă valorile noastre.
  • Taxa de fotografiere este de 40 Ron.

Fostele domenii Bibescu

Din interiorul Muzeului Cinegetic

Muzeul Cinegetic văzut de afară.

?Alte sugestii de locuri pentru excursii vom oferi într-un material mai amplu, despre ce se poate vizita cu familia în județul Prahova. Acest articol va fi publicat pe blog în decursul lunii septembrie.?
Poți vedea marcate pe harta de mai jos toate locurile sugerate mai sus:

Ajută-ne cu o distribuire, dacă ți-a plăcut materialul nostru despre Comarnic! ??

Ce mai poți citi la noi pe blog

Aruncă un ochi și pe alte destinații de vacanță, cu familia, în România, descoperite și explorate în stilul Kinder Trips. Le găsești în linkul de mai jos:

DESTINAȚII DE VACANȚĂ CU FAMILIA 

Mai găsești un articol cu diverse sugestii de cazări child friendly din România. Poate îți este de folos!

SUGESTII DE CAZĂRI CHILD FRIENDLY ÎN ROMÂNIA  

Te invităm să te înscrii mai jos, dacă vrei să primești pe email:

  • articole de la noi
  • recomandări pe care nu le publicăm pe blog
  • coduri de discount la cazări
  • materiale printabile
  • resurse utile călătorilor

 

 

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram.