100 de zile de călătorii cu copii și 7 luni de blogging – bilanț 2017

Pe 31 decembrie 2016, la miezul nopții, urcam pe bloc împreună cu fetița noastră de 1 an și 10 luni, ca să privim artificiile din toate colțurile Bucureștiului. Nu, nu dormea la ora aceea. Ne resemnasem cu gândul că nu vom mai pleca în Asia de Sud Est, toți 3, așa cum ne doream tare mult. Încercam să ne scoatem din cap orice gând legat de călătorii cu copii prin Asia, iar în schimb ne tot spuneam că trebuie să fim responsabili și să nu ne tocăm în doar câteva săptămâni toate economiile adunate cu greu. Mai ales că renunțasem să mai facem proiecte în asociația în care lucram de ani de zile și eram descoperiți pe plan profesional.

Și apoi zbang, într-o seară de ianuarie, ne-am răzgândit radical și am luat decizia să ne achiziționăm bilete de avion până în Malaezia. După ce am întors dorința de a pleca în Asia de Sud Est pe toate părțile, după ce ne-am schimbat părerea de o mie de ori, am găsit un zbor bun la KLM și, după ce ne-am întrebat unul pe altul ”băh, nu facem o prostie?” (”hai că nu facem, ne descurcăm cumva”), am apăsat pe butonul ”buy”.

Așa a început saga călătoriilor noastre din 2017. Cu emoții, neliniște, pentru că eram la primul zbor intercontinental cu fetița noastră, dar și cu multă bucurie combinată cu nerăbdare.

Călătorii cu copii, prin Asia

Prima oprire a fost în Kuala Lumpur (Malaezia), unde i-am vizitat pe Vlad și Eli, niște prieteni care între timp au devenit părinți și s-au mutat înapoi la București, după aproape 10 ani de locuit în China și în Malaezia. Am petrecut câteva zile frumoase la ei acasă, explorând orașul în măsura în care o poți face împreună cu un copil în vârstă de aproape 2 ani, sub temperaturi tropicale. Ne-am simțit foarte bine, per ansamblu, iar micuța s-a adaptat rapid la toate schimbărilor întâlnite, și, surprinzător, mai ales la diferențele de fus orar. Aici am scris despre recomandările noastre de spații verzi pe care să le vizitați alături de cei mici, în Kuala Lumpur.

În Eco Park din Kuala Lumpur, o mini-junglă aflată în inima orașului.
Pe terasa unui hotel unde venisem să bem o bere la Happy Hours, lângă un infinity pool. Din păcate ploua și nu am făcut baie.

Călătoria noastră a continuat cu 2 săptămâni superbe petrecute în Thailanda, în localitatea Khanom. De fiecare dată când mă gândesc la zilele acelea, rememorez liniștea și relaxarea totale de care am avut parte acolo, plimbările lungi pe plaja nesfârșită, serile petrecute la malul mării și plimbările cu scuterul, cu fetița bine îndesată la mijloc, între noi. Khanom a devenit borna mea number one de relaxare și detașare.

În legătură cu mersul pe scuter am avut ceva emoții, dar fără un  alt mijloc de deplasare la dispoziție, ne-am urcat toți 3 pe el și gata. Am evitat să punem vreo poză pe Facebook, ca să nu facă bunicii din România atac de panică.

Alegerea locului de vacanță în Thailanda a fost și ea o decizie de ultim moment, întoarsă la 180 de grade, în stilul caracteristic nouă. După ore întregi de research pe internet, făcut liste de locuri, căutat cazări și simulat bugete, ne oprisem la insula Koh Lanta. Apoi tam nesam, ne-am hotărât că vom merge în Khanom, un loc puțin frecventat de turiști, despre care nu știam mare lucru. Am ales acest loc la recomandarea lui Brad Florescu, travel blogger care locuiește sau a locuit acolo o bună perioadă de timp. A fost cea mai bună decizie din această călătorie în Asia.

Călătorii cu copii – vacanță în Thailanda, cu Kinder Trips.
Plaja din Khanom, Thailanda – călătorii cu copii.
Călătorii cu copii – Kinder Trips în Thailanda!
Am fost invitați la masă de proprietara resortului de bungalouri în care am locuit.
Călătorii cu copii, prin junglă.

Am mai fi stat cu dragă inima în Thailanda, dar din păcate, fiind o călătorie organizată în cea mai mare grabă, nu am avut timp să ne luăm viza de 3 luni din București și am mers pe varianta visa on arrival, care avea durata de doar 2 săptămâni. Aaa, am uitat să vă spun că pașaportul meu cel nou a ieșit fix cu o zi înainte de plecarea din România, la limita! Am avut mari emoții din cauza aceasta, dar se pare că toate astrele s-au aliniat perfect pentru călătoria noastră.

După Thailanda a urmat Bali, o alegere mai puțin inspirată dar totuși interesantă. Bali și turismul agresiv de aici au fost puțin cam too much pentru noi, însă am nimerit o cazare minunată, cu piscină și multă verdeață, unde ne-am refugiat. Este scump să explorezi Bali de colo colo, taxiurile costă mult iar transportul public este aproape inexistent. Cu scuterul nu ne-am riscat să mergem prin Bali, pentru că distanțele și aglomerația din trafic erau mult mai mari decât în Khanom. În schimb, am avut parte de experiențe reușite pe insula vecină Nusa Lembongan, despre care o să povestesc pe blog cât de curând.

Cu toate acestea, aș mai da o șansă insulei Bali și aș mai merge încă o dată să o explorez, pentru a putea descoperi puținele locuri neturistice rămase.

Bali – sanctuar pentru țestoase.
Cazarea din Bali.
Nusa Lembongan – Noria explorează un instrument tradițional.
Priveliște din Nusa Lembongan.
Cazarea din Nusa Lembongan – perfectă pentru călătorii cu copii!
Conexiunea indoneziană ;).

Back to Romania

Am revenit în țară după 33 de zile de călătorie în 3 țări din Asia de Sud Est, după care ne-am retras cuminți la ”bază”. În primăvară nu am avut foarte multe deplasări, din lipsa bugetului nu din alt motiv. Că dacă era după noi, ne îmbarcam urgent spre alte destinații, care mai de care mai îndepărtate :)). Am organizat un mic road trip de Rusalii, în nordul județului Dâmbovița, despre care am povestit aici și diverse deplasări în împrejurimile Bucureștiului, care nu intră la categoria călătorii, ci la plimbări.

Gone to Greece

În iunie am pornit spre Grecia, în campingul nostru de suflet, Lacara, unde am stat prima dată la cort, în 2016, când Noria avea vârsta de 1 an și 4 luni. Lacara a devenit, între timp, un loc tare drag, pe care am putea deja să îl numim ”acasă”. Mulți dintre grecii care petrec timp în acest camping se mută, efectiv, întreaga vară aici, la rulotă, pentru că Lacara este într-adevăr un loc care merită să devină ”acasă”. Poveștile noastre din Lacara se pot citi aici și aici.

Lacara – viața de camping
Lacara, Grecia – la ceas de seară, cu muntele Athos în fundal.
Aici abia ajunsesem :). Pe fața mea se poate vedea rânjetul specific reîntâlnirii cu marea :)).
Lacara – viața dulce de camping.

Nomazi, din nou

Vara a continuat cu o călătorie de 35 de zile la rând, prin România, care a fost cea mai lungă deplasare a noastră cu copilul. Am mers la două festivaluri de muzică, la Căciulata Călimănești, la Câmpulung și în localitatea magică Șirnea, un alt ”acasă” în care mi-am petrecut, pentru al 3-lea an la rând, ziua de naștere.

La festivalul Waha.
La festivalul One Love, unde am amenajat un mini traseu senzorial pentru copii.
La festivalul One Love, unde Noria și-a făcut prieteni.
La izvoarele din Călimănești.
Culegând plante medicinale pe dealurile din Șirnea.

Uff, și a trecut vara noastră nomadă! A sosit septembrie, care a debutat cu o nouă incursiune la mare, în localitatea bulgărească Kavarna, unde am mers pentru al doilea an la rând, pentru că am început să ne atașăm și de acest loc. Nu se putea să nu salutăm măcar o dată și 2 Mai-ul, satul copilăriei și adolescenței mele, sau să ratăm lebedele maiestuoase plutind pe marea de septembrie, așa că am dat o fugă și aici, în alt weekend din septembrie.

Octombrie a fost cu multă treabă și am stat pe loc în București. Iar în noiembrie am mai dat o tură până la Râșnov și am vizitat pentru prima oară Azuga și Cramele Hallewood, un loc primitor, unde am văzut o ursoaică cu pui în curtea pensiunii, iar a doua zi o vulpe dormind în iarbă sub fereastra noastră. Pentru că România, în ciuda tuturor neajunsurilor și dificultăților din societate, rămâne un loc magic, prin care ne vom preumbla întotdeauna cu plăcere.

Kavarna, Bulgaria.
2 Mai
Cramele Hallewood, Azuga. Potrivite și pentru călătorii cu copii, după cum se poate vedea.

Suntem recunoscători că am putut călători un număr atât de mare de zile. Nu ne pare deloc rău pentru faptul că ne-am cheltuit toate economiile pe călătorii, cred că a fost cea mai înțeleaptă decizie, deși la prima vedere nu pare. Am învățat multe, ca familie, am trecut prin tot felul de situații, ne-am adaptat, ne-am depășit frici, am adunat amintiri neprețuite, am văzut peisaje fabuloase, am cunoscut oameni și am socializat chiar și atunci când google translate era singurul mijloc de comunicare, am prins curaj în ceea ce privește călătoriile cu copii, fetița noastră a rămas cu o mulțime de achiziții noi din toate aceste deplasări, și, totodată, s-a născut ideea blogului, căruia i-am dat drumul la câteva săptămâni de la întoarcerea din Asia.

Îți mulțumim pentru atenție și sperăm că poveștile noastre de călătorie te vor inspira și te vor motiva să pleci alături de copii în aventuri pline de amintiri, cele mai prețioase resurse care îi rămân unui om în viață.

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, metode inovatoare de educație, spații de joacă, antropologie și explorare urbană Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:


10 Comments

  • vavaly

    decembrie 30, 2017

    foarte frumos bilanțul vostru de sfârșit de an. daca e ceva ce imi doresc pentru anul ce vine este sa ajungem in catmai multe locuri noi pentru noi, sa vizitam cat mai multe locuri frumoase. sunt cu ochii pe voi 🙂

    Reply
    • Miruna Tirca

      decembrie 30, 2017

      Iti doresc sa ajungeti in cat mai multe locuri. Si noi ne dorim acelasi lucru, trebuie sa ne concentram pe munca, pentru a economisi din nou.

      Reply
  • Elena Munteanu

    decembrie 30, 2017

    Ce curajosi ati fost! Cate amintiri frumoase ati adunat din aventurile voastre!
    Sa aveti un 2018 la fel de interesant 😉

    Reply
  • Ioana

    decembrie 30, 2017

    Cat de frumos! Și cât curaj! Ar fi fost util sa pui și ceva bugete, măcar orientative, pentru Asia. Ma bate și pe mine gândul, dar mi se pare prohibitiv.
    A, și apropos, 2 Mai e și satul copilăriei și adolescentei mele 🙂
    Un an minunat, plin de călătorii inspirate sa aveți!

    Reply
    • Miruna Tirca

      decembrie 31, 2017

      Hei Ioana, planuiesc sa scriu un mic ghid de calatorie cu tot ceea ce am facut in cele 3 tari, si acolo o sa includ si detalii despre bugete. Ca idee, in Asia am cheltuit putin peste 4000 de euro, cred ca 4200-4300, absolut tot, including zboruri. Intr-adevar dureaza sa aduni bani pentru astfel de calatorii, dar nu este imposibil. Trebuie doar sa stii la ce sa renunti ca sa poti economisi. Si, desigur, sa poti calatori si low budget, nu doar sa cauti mega confort. Revin cu detalii, oricum. Multumesc pentru comentariu!

      Reply
  • Maria - Ruxandra Istrate

    decembrie 31, 2017

    foarte frumos. din pacate nu toți pot avea atâtea zile libere, deși dispun de resurse financiare. oricum din ce povestiți ați ales variante mai ieftine. succes in.continuare și la cat mai multe plimbari!

    Reply
    • Miruna Tirca

      ianuarie 6, 2018

      La noi e putin invers: dispunem de timp dar nu de atat de multe resurse financiare pentru calatorii, asa cum ne-am dori. Incercam sa ne construim un stil de viata in care sa avem parte si de timp liber si de bani facuti in orice colt al lumii. Incet incet :). Toate cele bune va dorim!

      Reply
  • mirela

    ianuarie 1, 2018

    Ce an superb cu calatorii frumoase ati avut! Bravo pentru curaj, dar si pentru articol si poze 😊 La cat mai multe excursii prin lume!!!

    Reply

Lasă un răspuns