Cum îi ajută educația alternativă pe copii și de unde poți afla mai multe despre ea?

Salutare! În acest articol vreau să vă informez despre un eveniment unic: târgul de metode educaționale alternative numit Iarmaroc Edu, care va avea loc duminică, 17 martie, la Nod Makerspace în București (Splaiul Unirii 160).

Până ajungem acolo, aș vrea să împărtășesc cu voi câteva frânturi din povestea trecerii mele prin școli și contactul cu diverse contexte educaționale.

De când mă știu, am avut o aplecare spre educația alternativă. Am crescut într-o casă plină de cărți și discuri. Pe măsură ce au trecut anii, discurile s-au transformat în benzi de magnetofon, casete, Cduri. Pasiunea mea pentru muzică s-a mărit direct proporțional cu numărul lor.

Cărțile și discurile erau refugiul părinților mei, fără ca ei să facă vreun efort special să mă familiarizeze cu ele. Simplul fapt că au fost acolo, a contat enorm în evoluția mea.

În clasele 5-8

Mai târziu, în clasele 5-8, am avut norocul să fac parte dintr-un experiment educațional alternativ, despre care o să povestesc pe larg la momentul potrivit.

Unul dintre lucrurile care se întâmplau acolo, în perioada haotică de la începutul anilor 90, era următorul: într-o școală publică de cartier, dintr-un orășel șters și anonim de provincie, copiii din clasa mea învățau engleză cu tineri voluntari din UK, plecați prin lume într-un ”GAP year”, cu scopul de a se dezvolta personal. Se dezvoltau și ei, ne dezvoltam și noi.Toată lumea avea de câștigat.

Aici nu era nimic alternativ, doar eu împreună cu doi colegi, în prima zi de școală, într-o uniformă comunistă. În dreapta mea: Mihăiță de la etajul trei. Iar în stânga: George de la parter, căruia i-am pierdut complet urma. Sper să nu se supere că am postat această fotografie, dacă se întâmplă să citească articolul.

În liceu

În liceu am început să particip anual la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Pregătirea pentru acest eveniment îmi lua destul de mult timp. Aveam dreptul de a sta acasă, din când în când, pentru a învăța pentru olimpiadă, în timp ce restul colegilor mergeau la liceu.

Evident, am folosit dreptul cu pricina nu doar pentru olimpiadă, ci și pentru a citi după pofta inimii literatură universală sau filosofie. Cred că în anii de liceu am citit mai mult ca niciodată în viață. Oricât de clișeistic ar suna, în acei ani cărțile chiar au fost cei mai buni prieteni ai mei. Iar tihna de atunci nici că am mai regăsit-o vreodată…

La facultate

Spre stupoarea întregii familii, care nu a fost neapărat de acord cu decizia mea, am ales secția de Etnologie și Folclor de la Facultatea de Litere din București. Eram prima generație care studia la o astfel de secție, proaspăt înființată.

Printre cursuri de mitologie românească și folclor, care de altfel mă interesau destul de puțin, secția oferea și cursuri de antropologie culturală sau urbană. Acesta era scopul meu final: să iau contact cu antropologia, pe care în acei ani nu aveai unde să o studiezi în altă parte (cel puțin în București).

După ce am absolvit facultatea, ce să vezi, s-a înființat și primul master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară din București (la SNSPA) – un alt pionierat. Evident, m-am înscris. Ca o paranteză, pionieratul și aplecarea spre educație alternativă mi-au definit mereu viața studențească și apoi pe cea profesională.

Anii de facultate și de master au fost presărați cu o grămadă de activități ”extra-curriculare”: în primul rând călătorii, participări la festivaluri de arte și la proiecte interdisciplinare, multe piese de teatru și filme văzute la Cinemateca din București, întâlniri cheie cu  oameni de la care am învățat tot felul de lucruri, un an ”înghețat” de studii, în timpul căruia am făcut voluntariat în Marea Britanie, lucrând într-o fermă locuită de persoane cu dizabilități.

Un lucru e sigur: m-am educat alternativ mult mai mult în afara facultății decât în interiorul ei.

Călătoriile și diversitatea adusă de ele au fost dintotdeauna părți importante în educația mea. Aici eram în Londra, la un festival de reggae cu acces gratuit, organizat în parc, într-un cartier oarecare.

În ONG-ul pe care l-am condus timp de 12 ani, am creat și am aplicat, alături de colegi, o sumedenie de metode educaționale alternative, adresate copiilor și adolescenților.

M-au ajutat toate aceste contacte cu educația alternativă, pe care le-am avut chiar dacă eram înscrisă în sisteme oficiale de predare? Cu certitudine, da!

În ziua de azi știu cu siguranță că unele dintre cele mai importante cărămizi din procesul formării mele ca om au venit pe filiera educației alternative.

Nu am avut șansa de a beneficia de pedagogii consacrate de educație alternativă, dar cumva lucrurile s-au așezat în așa fel încât mereu am avut contact cu numeroase elemente extra-sistemele educaționale din care făceam parte.

Atelier de educație alternativă în cadrul unui eveniment al asociației Komunitas, condusă de mine între 2006 și 2017

După ce am devenit mamă

Între timp am devenit mamă. Cresc o fetiță magică și frumoasă, cu ochii de un albastru intens, pasionată de pictură, explorare în natură și dans. A dispărut interesul meu pentru educație alternativă? Nicidecum, ba chiar s-a consolidat mai bine ca niciodată.

Micuța N., de ziua ei :), la masa de creație la care se așează zilnic.

A sosit timpul altor descoperiri, alături de copilă! Mă atrag tot felul de curente cum ar fi ”worldschooling”, educația în natură sau educația urbană.

Despre toate acestea am scris sau o să scriu pe blog, în campania ”Slow Education – Educație pe îndelete”, care se va derula pe tot parcursul anului 2019.

De 1 an, fetița mea merge la grădiniță. Cunoscând bine felul ei de-a fi și pasiunea pentru natură, am ales pedagogia Waldorf. Tot o formă de educație alternativă, pentru că desigur, nu se putea altfel. Probabil avem deja înscrisă în ADN educația alternativă 😂.

Lunile în care am căutat o grădiniță au fost presărate cu stres și incertitudine.

Posibilitățile erau nenumărate iar pedagogiile disponibile diverse. Nu știam mare lucru despre nici una dintre ele. În schimb, conștientizam faptul că îmi doresc pentru copila mea o grădiniță unde să se simtă liberă, să iasă zilnic afară, să fie lăsată să descopere în ritmul ei și să fie înconjurată de blândețe.

Am scanat rapid principiile de bază ale pedagogiei Waldorf și am ales această variantă pentru fetiță. A fost o alegere mai mult intuitivă, decât bazată pe o documentare prealabilă profundă.

Grădiniță amenajată în stilul Waldorf

Nu aveam timp de prea multă documentare în acea perioadă. Munceam pe rupte, eram nedormiți, alergam toată ziua bună ziua pentru supraviețuire și depuneam eforturi pentru buna creștere a copilului.

Eram epuizați, ca orice părinte contemporan. Numai de investigat grădinițe și petrecut zile întregi pe internet pentru documentare nu mai aveam noi energie…

Probabil m-ar fi ajutat foarte mult un eveniment care să îmi aducă tot felul de oferte educaționale alternative la un loc și să îmi ofere ocazia să înțeleg mai bine principiile de la baza lor.

Nu am avut norocul să găsesc un astfel de eveniment la momentul în care începusem căutările pentru grădiniță.

Vestea bună este că voi aveți ocazia să participați la un astfel de eveniment!

Așa cum v-am spus deja, se numește Iarmaroc Edu – Metode Alternative de Educatie și va avea loc pe 17 martie, în București, la Nod Makerspace. Acest proiect pilot este organizat de The Village – Your Family Hub iar partenerul principal este Artesana – Arta lactatelor naturale și sănătoase.

Din punctul meu de vedere, evenimentul acoperă o mare nevoie de informare care există în rândurile părinților: aceea de a afla și de a alege cea mai bună formă de educație pentru copiii lor.

Practic, târgul îți aduce la un loc o sumedenie de informații, după care în mod normal ești nevoit să scormonești o grămadă de timp atât prin lumea virtuală, cât și prin cea reală.

Nu sunt reprezentate chiar toate metodele de educație alternativă, însă oferta va fi oricum destul de bogată.

Printre metodele și pedagogiile expuse se numără: Montessori, Reggio Emilia, Forest Kindergarten, metoda de comunicare Espere, metoda eematico, cursuri de aritmetică mentală, pedagogiile muzicale Dalcroze, Kodaly și Orff, educație acvatică etc.

Dilemele legate de educația copilului nu se opresc doar la alegerea grădiniței, ci merg până mai târziu în viață. De aceea, Iarmaroc Edu este dedicat părinților cu copii între 0-12 ani și aduce laolaltă o serie de furnizori de educație alternativă, la activitățile cărora puteți participa și cu care puteți sta de vorbă.

Educația în natură și în pădure sunt unele dintre metodele noastre preferate. Le practicăm pe cont propriu, cât de des putem!

Din structura Iarmarocului Edu fac parte:

  • O zonă expozițională, unde vor fi prezente grădinițe, centre și ateliere educaționale, cărți și jucării și unde vor exista diverse atelier demonstrative.
  • O zonă dedicată workshopurilor și panelurilor pe diverse teme educaționale.
  • O zonă de joacă pentru copii (Kids Corner) și o zonă pentru schimbat/alăptat/hrănit bebelușii (baby Lounge).
  • O zonă de socializare, unde veți găsi mâncare și băuturi

Biletul de intrare costă 10 Ron / adult, iar copiii au intrare liberă. Suma respectivă include accesul la toate zonele din cadrul evenimentului, inclusiv participarea la panelurile de discuții și la workshopurile din agenda Iarmarocului.

Joaca în parc – pentru noi este tot o formă de educație 🙂

Structura agendei de workshopuri:

10:30-11:30 – Workshop „Cum alegem grădinița potrivită pentru copilul nostru? Ce criterii sunt cele mai importante?” – susținut de Ruxandra Manea, fondator Educarium School & Kindergarten și cofondator și board member Aspire Teachers.

• 12:00 -13:00 – Workshop „Montessori Acasă” – susținut de un reprezentant al grădiniței Monterra.

• 13:30-14:30 – Panel metoda Montessori – „Este metoda Montessori potrivită pentru copilul tău?” Invitați reprezentaț ai grădinițelor: Grădinița Monterra, Natura Montessori și Montessano. Durata; 45 min.

• 15:00-16:00- Panel Forest Kindergarten – educație în natură. „Grădinița în pădure – o opțiune pentru copilul tău?” Invitați reprezentanți: Bergman Nature Kindergarten, Karin’s Kids Academy. Durata: 45 min.

• 16:30- 17:30 – Workshop „Poate fi părintele și un bun coach pentru copilul său?” – susținut de Parent as Coach – Erickson International. Tehnici simple și puternice, care îți permit să construiți o relație puternică, respectuoasă și iubitoare cu copilul tău. Durata 45 min.

Pentru alte detalii despre programului evenimentului sau tipurile de workshopuri la care puteți participa, accesați cu încredere pagina evenimentului:

Evenimentul este o premieră și sper că se va dovedi util părinților interesați să ia contact cu diverse pedagogii, să compare opțiuni și să adreseze întrebări direct la fața locului.

Ne vedem acolo!

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri alternative de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Te așteptăm și în comunitatea privată de Facebook, unde postăm frecvent resurse legate de educație alternativă și joacă. Click aici: Copii, Călătorii, Joacă, Educație Alternativă

CITEȘTE ȘI:


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.