La începutul anului 2022 am petrecut o lună întreagă în insula Gran Canaria. În materialul de mai jos vă povestim cum am umplut 2 zile cu copilul în Las Palmas de Gran Canaria, capitala insulei.

Am lăsat acest oraș pentru ultimele zile ale călătoriei, după care ne-am îmbarcat în zborul Wizz Air cu destinația București. În cazul în care nu știați deja, Wizz are zboruri directe București – Gran Canaria, începând din octombrie 2021.

Noi sperăm să se mențină această linie de zbor, pentru că ne-a plăcut tare mult insula, ne-am simțit bine și ne dorim să revenim.

Am scris deja 2 articole despre experiențele noastre în Gran Canaria, pe care le găsiți mai jos

➡️ VACANȚĂ ÎN GRAN CANARIA – CE AM VIZITAT ÎN SUDUL INSULEI

➡️ 12 LOCURI ȘI EXPERIENȚE PE CARE SĂ NU LE RATEZI ÎN GRAN CANARIA

Colaj din Gran Canaria

Haideți acum să vă povestim despre Las Palmas de Gran Canaria, un oraș animat, locuit de peste 400 000 de oameni, scăldat de apele Atlanticului și situat în nordul insulei.

Vă lasăm mai jos lista cu locurile și obiectivele vizitate de noi pe durata a 2 zile, care să vă ajute să vă orientați dacă o să vă aflați vreodată cu copilul în Las Palmas de Gran Canaria.

Casa de Colón

Casa de Colón este un muzeu care abordează călătoriile navigatorului Cristofor Columb, aspecte legate de istoria Insulelor Canare, de popasurile exploratorului în zonă sau de relațiile socio-economice dintre Canare și Americi.

Clădirea care găzduiește muzeul este impresionantă (stil arhitectural colonial), fiind în fapt un conac care a aparținut primilor guvernatori ai insulelor (datează din secolul al XVI-lea).

În spaniolă, numele lui Columb este cunoscut drept Cristobal Colón (de aici și denumirea clădirii).

Casa de Colon

O intrare fastuoasă

Aici poposea Columb în timpul călătoriilor sale spre Americi (care au fost mai multe la număr, diferite ca durată, iar planșele din muzeu ne explică în detaliu aceste aspecte).

Personal noi nu ne dăm în vânt după un asemenea personaj istoric (dimpotrivă), însă muzeul este o binevenită lecție de istorie și prilej de a-i familiariza pe cei mici cu termeni precum ”colonialism” (și desigur implicațiile sale, modul în care ceea ce considerăm ”civilizat” în ziua de azi s-a construit adeseori pe furtul resurselor altor culturi și pe distrugerea acestora) sau „postcolonialism” (în care continuăm să trăim).

În orice caz, cu siguranță cei mici vor aprecia vizita, dat fiind că sunt expuse modele de nave, instrumente de navigație, chiar și o replică la scară mare a unei cabine dintr-o navă aparținând flotei lui Columb.

Admirăm machetele cu corăbii

Tot machete 🙂

O replică a unei cabine de pe ambarcațiunea ”La Nina”, parte din flota lui Columb

Casa de Colón este un spațiu amplu, care deține și alte funcțiuni în afară de cea de muzeu. Are peste 10 săli de expoziții permanente, un centru de studii, o bibliotecă.

Ne-a plăcut expoziția de artefacte precolumbiene, specifice culturilor din Americi (o găsiți la subsol).

Culturile pre-columbiene – ”evacuate” la subsolul muzeului ?

Cu totul, sunt 5 zone în care este împărțit muzeul:

  • o secțiune dedicată călătoriilor lui Columb
  • o secțiune dedicată culturilor pre-columbiene
  • o secțiune despre influența pe care a avut-o navigatorul asupra Insulelor Canare
  • o secțiune despre istoria orașului Las Palmas (cu o machetă atractivă pentru cei mici)
  • o secțiune cu picturi datând din secolele 16 – 19 (există și gravuri de Goya)

În afară de cele descrise mai sus, mai sunt 2 papagali ușor isterici care vă întâmpină la intrare ?

Cam așa arăta scrisul lui Columb, în caz că vă interesează ?

Machetă cu orașul Las Palmas

Foarte aproape de Casa de Colón este o piațetă cu o biserică numită Iglesia de San Antonio Abad (aici se spune că mergea Columb la slujbele religioase).

Piața San Antonio Abad, aflată lângă Casa de Colon

Biserica unde mergea Columb

Cartierul Vegueta

Alături de Triana, este unul dintre cartierele vechi ale orașului Las Palmas. Concret, aici au început primii coloniști spanioli ajunși pe insulă să construiască primele locuințe și să întemeieze așezarea, care a evoluat până la ceea ce vedem în prezent.

Din păcate, nouă nu ne-a ajuns timpul să explorăm și Triana, dar am explorat Vegueta, pe care am luat-o la pas după ce am terminat cu vizita la Casa de Colón (aflată și ea tot în acest cartier).

Ne-a plăcut să rătăcim pe străduțele cu case coloniale viu colorate, să descoperim tot felul de colțișoare, să poposim în mici piațete și să ne uităm la oameni.

Cu copilul în Las Palmas de Gran Canaria – la pas vioi prin Vegueta ?

Străzile pitorești din Vegueta

Dacă este ceva ce nu trebuie să ratați în Vegueta, atunci cu siguranță acest locuri sunt Plaza Santa Ana și Catedrala care veghează maiestuoasa asupra întregii piețe.

Construcția catedralei a durat câteva sute de ani (a început în secolul 16 și s-a finalizat pe la jumătatea secolului 19). Fațadele sunt în stil neoclasic, iar interiorul în stil gotic.

Se poate urca sus de tot în Catedrală, pentru a avea o vedere panoramică asupra întregului cartier Vegueta (costă undeva la 1.5 Euro, dar din păcate noi nu am apucat să urcăm).

Catedrala din Piața Santa Ana

Plaza Santa Ana

În fața Catedralei sunt niște sculpturi interesante cu câini, care au fost bine călărite de fetița noastră și de alți copii ?.

Un alt loc care ne-a mai plăcut este Strada Balcoanelor (Los Balcones street), unde am putut admira mai multe tipuri de balcoane specifice arhitecturii coloniale.

Sculpturile din Piața Santa Ana

Explorare urbană în Las Palmas, cartierul Vegueta

Una dintre micile piațete din Vegueta

La pas prin Vegueta

Alte locuri de vizitat sau experiențe de încercat în Vegueta

Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție, ne-ar fi plăcut să:

  • Vizităm Centro Atlantico de Arte Moderno (l-am găsit închis pentru ceva renovări)
  • Să încercăm Route of Tapas – în fiecare joi, barurile și restaurantele din Vegueta servesc tapas la prețuri foarte accesibile, iar străzile se umplu de oameni care le iau la rând și fac un adevărat tur. Străzile cele mai populară în acest sens sunt Calle Mendizábal și Calle Pelota.

Teatrul Guiniguada

Un humus cu legume servit la o terasă aflată lângă Teatrul Guiniguada, Vegueta

Detalii arhitecturale

Mercado de Vegueta

Cu copilul în Las Palmas de Gran Canaria – Acvariul Poema del Mar

Este poziționat în apropierea portului de ferries & vase de croazieră și nu foarte departe de plaja principală a orașului, numită Las Canteras.

Acvariul este compus din 3 zone principale, în care veți găsi sute de:

  • specii de apă dulce
  • specii din ecosistemele marine de mică adâncime
  • specii din ecosistemele marine de mare adâncime

Vizita în Poema del Mar va începe cu zona numită ”Jungle”, unde se încearcă reproducerea unor peisaje de pe mai multe continente.

Apoi veți ajunge în zona ”Reef”, unde veți vedea un design foarte interesant: o pasarelă construită în jurul unui cilindru uriaș plin cu apă și cu vietăți care înoată printre corali.

Cu copilul în Las Palmas de Gran Canaria – acvariul Poema del Mar

O parte din cilindrul din zona Reef

Ultima zonă pe care o veți vizita se numește ”Deep Ocean”, iar piesa centrală este un perete de sticlă uriaș, înalt de 7 metri și lung de 36, în spatele cărora veți vedea o sumedenie de specii marine.

Peretele este chiar spectaculos și merită un popas mai lung (de altfel, sala este amenajată și cu locuri de stat, numai bune pentru a admira priveliștea în tihnă).

Noi până acum nu am mai văzut un perete de aquarium atât de uriaș (dar ce este drept, nici nu am fost în prea multe).

 

„Piesa centrală” din Aquarium

Detalii practice

  • În incinta aquarium-ului există cafeterie și restaurant (nu le-am încercat)
  • Au Shop, dar obiectele disponibile nu ni s-au părut cine știe ce (ne-am luat un magnet drept amintire)
  • Peste drum de Poema del Mare există o parcare cu plată (costă în jur de 4 Euro / zi)
  • Pentru o vizită alături de copii e bine să alocați undeva la 3 ore, pentru a parcurge totul fără grabă
  • După ce terminați de vizitat merită să dați o tură pe faleza de afară
  • Costuri bilete: 25 Euro / adult și 17 Euro / copil (4-11 ani). Copiii cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani au gratuitate. Puteți achiziționa biletele online, de aici.

Un pod suspendat în acvarium

Plaja Las Canteras

Este principala plajă a orașului, întinsă pe 3-4 km, cotată ca fiind una dintre cele mai bune plaje urbane din Spania.

Las Canteras este mărginită de o promenadă lungă de câțiva km, plină cu terase, hoteluri și restaurante, pe care lumea se plimbă încontinuu, chiar și mult trecut după miezul nopții.

Varietatea culinară este destul de ridicată – găsiți chestii pentru toate gusturile, poftele și buzunarele.

Nisipul este deschis la culoare iar apele în general liniștite, fapt care se datorează unui recif aflat nu departe de mal, numit ”La barra”.

O mică parte din plaja Las Canteras

Această formațiune acționează ca un perete marin, care domolește forța valurilor, astfel încât poți înota liniștit. Surfing se face mai în larg, dincolo de această barieră naturală.

Las Canteras este împărțită în 8 zone, însă nu am apucat să le explorăm în profunzime, astfel încât să ne facem o idee legată de particularitățile fiecăreia. În orice caz, am înțeles că multe familii cu copii preferă zona numită ”Playa Chica și Muro Marrero”.

Noi ne-am plimbat mai mult în zona unde am avut hotelul (Reina Isabel). Nu am prins vreme de plajă, ci niște zile destul de înnorate și răcoroase (oricum nu am fi avut timp de plajă, deci nici o pierdere pe planul acesta ?).

O zi cu ceață și nori în Las Palmas, pe care o colorează Noria cu mantia ei ?

Dar tot am stat puțin la relaxare pe nisip, iar pe plajă erau destui oameni chiar și într-o zi cu nori, pentru că în afară de înot, Las Canteras se pretează la tot felul de alte activități: alergat, plimbat, practicat tot felul de sporturi.

Într-una din seri am făcut și o plimbare lungă pe țărm, în picioarele goale, iar plaja era chiar și atunci plină de grupuri- grupuri de oameni, care fie se plimbau, fie stăteau la povești pe nisip.

Și faleza este la fel de animată precum plaja, la orice oră din zi sau din noapte. Ne-a plăcut atmosfera din Las Canteras și cu siguranță am reveni aici (poate data viitoare reușim să ne și scăldăm ?)

Bine de știut ar mai fi faptul că este interzis fumatul pe întrega plajă (din 2017).

Cu copilul în Las Palmas de Gran CanariaPromenada Las Canteras

CitySightseeing (Hop on, hop off bus)

Am încercat o plimbare cu autobuzul turistic care pleacă din Parcul Santa Catalina – Hop – On Hop – Off Tour. Turul dureaza cam o oră și jumătate, având diverse puncte pe traseu unde poți coborî sau te poți urca, după caz.

Bus-ul este descoperit, iar în caz de vreme cu vânt sau ploaie va trebui să stați jos sau în locurile acoperite de sus (care nu sunt foarte multe la număr).

Primești  căști care se conectează la un sistem din autobuz, iar apoi ai acces la informații în diferite limbi de circulație internațională, în care afli detalii despre obiectivele întâlnite pe drum (clădiri istorice, spații publice, biserici etc).

Hop-on, hop-off bus, Las Palmas

Autobuzele nu sunt chiar în cea mai bună stare a lor și ar merita o mai bună întreținere, dar reprezintă o bună alternativă pentru a acoperi toate obiectivele de interes turistic într-o singură zi, mai ales dacă nu aveți mult timp la dispoziție.

Aceste obiective nu se află aproape unul de altul (spre exemplu, între Las Canteras și Vegueta e o distanță de câțiva kilometri).

Traseul prin care te poartă busul turistic acoperă cam tot ce e de văzut în Las Palmas, prin urmare puteți lua în calcul această variantă. Biletul este valabil o zi întreagă.

Găsiți aici costurile și tipurile de bilete disponibile.

Văzute din autobuz

Unde ne-am cazat

Am fost cazați la Bull Reina Isabel & Spa, situat chiar pe faleza Las Canteras, cu ieșire imediat pe plajă. Avantajele acestui hotel sunt legate de poziție, curățenie, restaurant de calitate, priveliștile spre ocean (doar unele camere le au, altele dau spre oraș și spre parcarea din fața hotelului).

Apus văzut de pe bacon, la Hotel Reina Isabel

Vedere din cameră

Piscina de pe acoperișul hotelului – nu era încălzită, dar nici noi nu am avut timp de ea ?

Prețurile de la acest hotel nu sunt deloc mici, dar dacă petreceți o noapte sau un număr scurt de zile în Las Palmas merită, pentru că ai totul la îndemână, plus acces la spa și un mic dejun foarte bun & variat, servit pe o terasă superbă cu vedere la ocean.

Mic dejun la Hotel Reina Isabel

Recomandări de restaurante

Vă lăsăm mai jos câteva recomandări de restaurante (nu le-am încercat pe toate, dar recomandările vin de la niște prieteni care au petrecut mult timp în Las Palmas):

  • Cafe Reina Isabela (chiar terasa hotelului în care am stat)
  • Corazon de Venezuela
  • Amigo Camilo
  • Organic Jungle
  • Momoland

Cafe Reina Isabel

Explorări pe lângă Las Palmas de Gran Canaria

Pentru că eram curioși cum arată orașul mai înspre marginile sale, am dat o tură scurtă cu mașina, conducând câțiva kilometri pe autostrada care merge în paralel cu țărmul, spre sud (direcția Telde, more or less).

Am admirat falezele lungi și generoase care se întind kilometri întregi pe lângă ocean (dar totuși accesibile doar prin pasaje subterane din partea cealaltă a autostrăzii).

Pe drum

Am făcut un popas la Plaja de la Laja, ne-am amuzat pe lângă uriașa sculptura Triton, Exordio (Triton fiind o zeitate, fiul lui Poseidon, zeul apelor, în mitologia grecească) și am ajuns până în Marzagan, un fel de suburbie din Las Palmas.

Ce să facem, doar ne știți că suntem cu explorarea urbană în sânge și ne place să mergem cât mai adânc pe firul unui oraș.

Zeitatea cu pricina ?

Un soi de spațiu public, în genul panseluțelor de la noi ?

Tot pe drum ne-am oprit să admirăm oceanul furios lovindu-se de stânci

Și dacă tot am ajuns în acest off the beaten track Marzagan, ne-am gândit să încercăm să mâncăm la o ”bochinche” – un fel de bodeguță unde se servesc mâncăruri tradiționale homemade.

Așa am ajuns la Bochinche Asador Ca’ Tita, unde am mâncat o superbă și uriașă caracatită pe grătar, alături de o porție enormă de calamari și o salată ”cu de toate”.

Ne-a plăcut această scurtă explorare, a fost mai ”altceva” și mai inedită decât obiectivele turistice descrise mai sus.

Pulpo frito ?

La ”Bochinche” ?

Cam așa ne-am petrecut noi cele 2 zile cu copilul în Las Palmas de Gran Canaria, un oraș în care ne-am simțit bine și pe care ne-ar plăcea să îl descoperim mai în profunzime în viitoarele noastre călătorii.

Alte articole despre Gran Canaria

➡️ VACANȚĂ ÎN GRAN CANARIA – CE AM VIZITAT ÎN SUDUL INSULEI

➡️ 12 LOCURI ȘI EXPERIENȚE PE CARE SĂ NU LE RATEZI ÎN GRAN CANARIA

➡️ MIC GHID DE CĂLĂTORIE PENTRU NORDUL ȘI CENTRUL INSULEI

Proiectul nostru de călătorie în Gran Canaria s-a derulat în parteneriat cu Gran Canaria Tourist Board, cărora le mulțumim pentru sprijin.

Textele și fotografiile ne aparțin – se pot prelua doar cu acordul nostru scris!

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație în natură
  • Comunități și stiluri alternative de viață

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: