Dacă vă gândiți să mergeți cu copiii în Parcul Natural Văcărești, trebuie să știți că este vorba de acel loc deosebit din București, în care s-a auto-dezvoltat un întreg ecosistem pe o întindere de aproape 200 ha.
Aici poți găsi ochiuri și canale de apă, stufăriș, sălcii, trestie, stuf sau diverse specii de păsări și animale.
Pare de necrezut faptul că la doar câțiva kilometri de centrul orașului te poți regăsi într-un univers paralel, cu vulpi, vidre și alte surprize urbane.
Cu copiii în Parcul Natural Văcărești – cum arată locul
Ajunsă prima dată în radarul public în urma unui reportaj publicat de revista National Geographics, balta Văcărești a devenit, între timp, arie protejată în urma unei hotărâri de guvern.
Acest lucru nu s-a întâmplat de la sine, desigur, ci în urma unei campanii asidue derulate de Asociația Parcul Natural Văcărești în ultimii 5 ani.
De la declararea bălții Văcărești ca fiind arie protejată până la definitivarea amenajării ei ca parc natural mai este cale lungă de parcurs.
De aceea, dacă ajungeți în acest loc, încercați să nu fiți prea critici, pentru că lucrurile nu sunt perfecte, ele fiind totuși la început.
Da, încă mai sunt ecologizări de făcut, spații de amenajat sau de îmbunătățit signalistica.
Cu toate acestea, prin eforturile asociației care se ocupă de administrarea parcului, s-au făcut pași semnificativi în această direcție.
Ce s-a amenajat
În aprilie 2017, asociația a preluat administrarea parcului și a demarat mai multe acțiuni de ecologizare a zonei, educație, vizitare, protecție și conservare a speciilor și habitatelor.
În ceea ce privește amenajarea efectivă a zonei, organizatorii mi-au explicat că până acum s-au realizat doar mici proiecte, care să fie utile pâna la stadiul de elaborare a planului amplu de management.
Sunt obiecte și spații construite prin care se urmărește atragerea vizitatorilor, bazate pe mici structuri ușoare, temporare, care și-au propus să nu intervină prea mult în teritoriul parcului.
Ca să vă faceți o idee mai clară despre cum arată zona, iată o imagine cu parcul văzut de sus și cele 3 zone principale de lacuri care îl compun:
Cu copiii în Parcul Natural Văcărești – ce poți vizita
Cea mai populară intrare în parc și singura amenajată este cea dinspre complexul de locuințe Asmintha Gardens. Adresa complexului: Splaiul Unirii 168.
Nu aveți cum să ratați acest complex, cu blocurile lui înalte, care amintesc de Shanghai sau Beijing.
Există două scări de acces: una care urcă din complex pe baraj și alta pe care puteți coborî de pe baraj în parc.
Poteca Biodiversității
Există coşuri de gunoi, locuri speciale de observat fauna şi flora, panouri cu detalii despre ce specii pot fi văzute, indicatoare de direcţii.
Toate acestea fac parte din prima poteci de vizitare amenajate în Parcul Natural Văcărești.
Conform detaliilor găsite pe siteul asociației, ”poteca tematică măsoară aproximativ 2,5 km și străbate principalele zone naturale ale parcului: zona de zăvoi, zona de lacuri, zona inundabilă de mlaștină, zone de vegetație scundă de cîmp, zone de tufăriș.
Poteca are în componență șapte zone tematice indicate prin panouri de informare: păsări de zăvoi, păsări de apă, viață acvatică, reptile și amfibieni, mamifere, vizuină de vidră și peisaj.
Accesul pe potecă începe din Splaiul Unirii 168, din fața complexului rezidențial Asmita Gardens.”
Foișoarele de observație și odihnă
Între cele 3 lacuri care compun parcul a fost amplasat un foișor cu perspectivă circulară deschisă către lacuri și o formă adaptată spațiului și specificului de baltă.
Foișorul a fost realizat în vara 2017 de o echipă de arhitecți și meșteri tâmplari.
Cele 3 tone de material lemnos necesare foișorului au fost trecute peste dig pe durata câtorva ore bune. Totul a durat de la 3 după-amiaza până a doua zi la 5 dimineața, fără oprire!
Pe durata construirii foișorului s-a amplasat o tabără la cort iar echipa a cărat mese, bănci și veselă pentru mâncare și băutură. Nu s-au folosit recipiente de unică folosință din motive ecologice, dar și ca exemplu că se pot organiza astfel de activități fără poluarea mediului natural.
Pilonii de salcâm ai foișorului au fost introduși pe fundul apei, iar apoi a fost ridicată și asamblată structura acestuia. La final structura a fost acoperită cu stuf.
Echipa a lucrat și 24 de ore în anumite zile, pentru a termina la timp.
Cele mai mari dificultăți întâmpinate au fost căldura (zile cu 39 de grade la umbră) și țânțarii. Așadar, mergeți și bucurați-vă de acest foișor pentru că a fost multă muncă (voluntară) în spatele lui!
În zona lacurilor mari a fost amplasat un alt pavilion, destinat observațiilor ornitologice, care a fost finalizat la început de octombrie 2017.
Obiectele de ceramică
Tot în octombrie a fost amplasată o serie de obiecte de artă (ceramică și sculptură de exterior), realizate în cadrul proiectul ”BiotopArt Bucharest” al Asociației Uma Ed România, finanțat de Arcub.
Acest proiect a promovat arta pentru educația de mediu și arta pentru știința de mediu, prin crearea de microhabitate care le oferă vizitatorilor posibilitatea de a vedea și de a interacționa cu viețuitoarele din zonă, dar și a unor refugii artificiale necesare activităţilor de cercetare.
Toate obiectele realizate în cadrul proiectului sunt amplasate în prezent de-a lungul Potecii Biodiversității.
Evenimente de socializare organizate în Văcărești
Partea cea mai captivantă este faptul că au fost organizate și evenimente de activare a structurilor descrise mai sus, pentru a le populariza și pentru a atrage vizitatori în parc.
La unul dintre aceste evenimente, numit Perifeeric Astro-Gastro, am participat și noi. Vă pot spune că a fost minunat!
Proiectul gândit împreună cu echipa de la Bucate reAlese s-a vrut a fi o zi de weekend în Parcul Natural Văcăreşti. Pe durata zilei au avut loc: picnic în comunitate, poveşti ale naturii din parc, observații astronomice, muzică, vizionare de filme etc.
Noi am ajuns cândva pe seară, când era deja întuneric. Am găsit o adunare inedită, care practic avea loc în mijlocul unei pustietăți urbane.
Am fost primiți călduros, am mâncat o grămadă de bunătăți vegetariene la picnicul comunitar. Am socializat și ne-am simțit foarte bine, mai ales copiii.
Cu copiii în Parcul Natural Văcărești – ce puteți face cu familia
Explorare, explorare și iar explorare!
Spațiul este amplu și liber, numai bun pentru hălăduială de colo colo. De câte ori am fost în Văcărești cu fetița noastră și cu copiii altor prieteni, aceștia au alergat entuziasmați peste tot. S-au trântit în grămezile de paie, au intrat prin stufăriș, au observat păsări și au ”dat la pește” pe marginea ochiurilor de apă, cu bețe.
Copiii cărora le place să zburde în aer liber și să se joace în natură vor iubi acest loc!
Nu am avut noroc să ne întâlnim până acum cu vulpea sau cu vidra, dar mai încercăm. Cred că parcul este foarte mișto de vizitat și iarna, nu aș vedea un motiv ca frigul sau zăpada să vă țină departe de el.
Tips and tricks pentru o vizită cu copiii în Parcul Natural Văcărești:
- Deși sunt mai multe posibilități de intrare în parc, vă recomand să alegeți intrarea amenajată dinspre complexul Asmitha Gardens. Aici puteți parca și mașina.
- Rezervația este foarte mare, ideal ar fi să vă aventurați cât mai mult prin ea. Încercați să intrați din diverse direcții ale barajului, să vă abateți de pe poteca amenajată, să explorați cât mai mult zonele cu apă și vegetație.
- Să veniți cu încălțăminte și îmbrăcăminte adecvate; copiilor le puteți de ”haine de tăvăleală”, pentru că oricum asta vor face :).
- Luați la voi multă apă și gustări! Există un supermarket de unde vă puteți aproviziona, în incinta Complexului Asmitha Gardens.
- Atenție la căpușe! Noi am văzut câteva, chiar în octombrie!
- Respectați regulamentul de vizitare al parcului, afișat pe panoul amplasat la intrare. Printre lucrurile interzise se numără: abandonarea deșeurilor de ambalaje, aprinderea focului, eliberarea animalelor de companie, ruperea sau distrugerea vegetației, pescuitul.
Continuăm cu alte tips and tricks
- Puteți încerca o explorare a parcului cu bicicletele, distanțele fiind destul de vaste. Atenție la alți bicicliști, unii dintre circulă ca și cum spațiul le aparține în totalitate :D. Înțelegeți ce vreau să spun.
- Nu ratați cele 2 pavilioane de observație despre care am scris mai sus. Copiii le vor iubi, cu siguranță!
- Dacă mergeți în sezonul cald, recomandarea este să mergeți după 6 pm sau dimineața devreme. Astfel,nu veți avea probleme cu soarele și căldura. În afară de cele 2 pavilioane, nu sunt prea multe locuri unde vă puteți retrage la umbră.
- Cel mai bun moment pentru a observa păsările active este dis-de-dimineață. Dacă vă ține să ajungeți încă de la ora 7am în Văcărești, cu siguranță veți auzi zeci de triluri! Nu ar strica să aveți la voi un binoclu. Se poate folosi și zoom-ul de la telefon!
- Vă puteți înscrie și la tururile gratuite organizate de ghizii Asociației Parcul Natural Văcărești, trimițând un email la adresa contact@parcnaturalvacaresti.ro și urmărind evenimentele planificate pe contul de Facebook al parcului. Durata unui tur este de aproximativ 1,30 h.
- Puteți lua în calcul și vizitarea Observatorului amenajat în complexul rezidențial Asmita, la o înălțime de 60 de metri, de unde se poate vedea panorama parcului. Accesul în cadrul Observatorului se realizează pe bază de înregistrare și puteți solicita mai multe detalii folosind formularul de contact de pe siteul asociației.
Acest material face parte din campania ”Călătorii urbane cu părinți și copii”, un proiect inițiat de blogul Kinder Trips, care încurajează o altfel de explorare a Bucureștiului și a spațiilor urbane de către familiile cu copii.
Îi mulțumim lui Bogdan Alto de la Asociația Parcul Natural Văcărești pentru furnizarea de informații care au servit acestui articol.
Poți citi și despre alte explorări Kinder Trips aici:
EXPLORARE URBANĂ CU COPIII ÎN BUCUREȘTI – CARTIERUL CĂȚELU
TURIST ÎN BUCUREȘTI – CARTIERUL PANTELIMON VĂZUT DE LA ÎNĂLȚIME
CU BARCA PE DÂMBOVIȚA, ÎN BUCUREȘTI
În cazul în care vrei să vizitezi locuri aflate în preajma Bucureștiului, aruncă un ochi aici:
LOCURI DE VIZITAT CU COPIII PE LÂNGĂ BUCUREȘTI
Pe Kinder Trips scriem despre:
- Călătorii cu copii
- Educație în natură
- Comunități și stiluri alternative de viață
➡️ Urmăriți-ne pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. Avem și cont de Instagram.
➡️ Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.
➡️ Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:
Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!
Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.
CITEȘTE ȘI:
OAre e periculos sa ma duc singura intr-o zi? Exista pericolul sa ma ratacesc, e vreo poteca amenajata cat de cat? Ca sunt curioasa cume pe acolo, dar nu am cu cine sa ma duc
Buna. Nu ar fi vreun motiv pentru care sa fie periculos :). Oricum, din ce am vazut, deja sunt vizitatori in permanenta in parc, deci ar trebui sa nu fie 100% pustiu. Da, este poteca despre care am scris in articol, cea care porneste de la complexul Asmitha Gardens, cu scara de acces. Plimbare placuta! Cand se asterne zapada cred ca o sa fie tare frumos 🙂
Ce tare e, eu mi-am petrecut zile multe din copilarie acolo ca locuiam in apropiere si acum s-a facut in sfarsit ceva 🙂
Da, chiar te deconectezi de oras 🙂
Stau langa ea dar nu am fost pana acum, doar m-am urcat pe margine sa vad cum arata. Nici nu stiam de unde incepe poteca, cred ca vom incerca in weekend, in locul plimbarii din parc cu cea mica.
Sa stiti ca merita coborat, e alta atmosfera jos acolo 🙂