În primul an de părințeală am cumpărat o grămadă de lucruri pe care mai apoi le-am folosit foarte puțin sau chiar deloc. Casa ni s-a umplut pe nesimțite de saci și cutii cu hăinuțe, jucării, lenjerii și fel de fel de alte obiecte. Nu mai zic de banii cheltuiți aiurea și fără folos.
Vorbind cu alți părinți, am înțeles că mulți au căzut în capcana aceasta, de care am învățat cum să ne ferim începând cu anul al doilea de părințeală. Pentru început, am vândut sau am donat o parte din lucrurile vechi, deși nu am reușit nici până în prezent să ne golim casa așa cum dorim.
Stilul de design interior la care visez eu demult este unul de tip minimalism japonez, dar mai avem ceva drum de parcurs până acolo. Golirea treptată a casei face oricum parte din seria noastră de activități în familie :).
În prezent, am găsit totuși un echilibru în ceea ce privește lucrurile fetiței noastre. În fiecare anotimp îi procurăm fix hăinuțele de care are nevoie.
Preferăm să aibă un număr restrâns de obiecte vestimentare, care să fie de calitate, confortabile, ușor de întreținut și de combinat între ele.
O dată sau de două ori pe săptămână i le spăl și cam aia e. Ne-am oprit și din nebunia achiziționării de jucării, pentru că am observat că oricum își găsea de lucru cu diverse obiecte de prin casă.
Spre exemplu, în toamna aceasta, cea mai de succes jucărie a fost un coșuleț din nuiele plin cu castane adunate din parc, printre care se amestecau și câteva bile sau stele făcute din plastilină. Coșul acesta este plimbat de dimineața până seara de colo colo, iar conținutul lui scos, aranjat în fel și chip, apoi introdus la loc.
I-am mai lăsat la discreție blocuri de desen, acuarele și pensule, pe care le folosește zilnic. Mai are ceva cuburi, 2-3 puzzleuri, 2-3 plușuri, câteva instrumente muzicale, cărți de povești și un cărucior mic de plimbat bebeluși. În schema aceasta nu există păpuși!
Am vrut să îi luăm și păpuși, dar nu s-a arătat prea interesată. Uneori mi se pare că exagerăm și că privăm copilul de jucării, că deh, incertitudinile de părinte rămân bine înfipte acolo, indiferent ce ai face. Dar oricum vin din urmă bunicii și recuperează la capitolul acesta.
O parte din lucrurile pe care le folosim în prezent sunt reciclate, ceea ce înseamnă fie că le primim de la alții, fie că le achiziționăm pe internet, de pe diverse grupuri de părinți, în care se schimbă sau se cumpără obiecte.
Dacă și pe voi vă bate gândul să repuneți în circuit lucrurile vechi și nefolosite ale copiilor sau să găsiți unele noi la prețuri bune, am o veste bună: duminică, 10 decembrie, va avea loc Iarmarocul Părinților și Copiilor, un puzzle de evenimente compus din 5 piese.
Iarmarocul Zen se adresează atât părinților, copiilor, bunicilor cât și viitorilor părinți care caută să achiziționeze diferite lucruri pentru noua etapă care va veni.
Iarmarocul Zen va avea loc într-un spațiu excepțional, pe care l-am vizitat mai demult și care m-a impresionat în mod deosebit.
Este vorba de Grădinița Educateria, o casă cu ferestre largi și multă lumină naturală, înconjurată pe toate părțile de arbori, amplasată chiar la intrarea în Parcul Tineretului. Este un loc perfect pentru o duminică de activități în familie și o să vă placă la nebunie, garantez!
Ce activități în familie poți face la Iarmarocul Zen:
1. Duci lucruri curate și functionale la zona de donații “Pay it Forward”, care vor servi cauzelor sociale susținute de eveniment.
2. Copiii se pot juca în zona „Play & Discover”, unde vor avea loc diverse activități pentru copii:
- Ateliere susținute de Centrul Educațional ”Educateria”: bradul cu miros de portocala (2ani+), natura de Craciun(2-3ani), manute creative (4-5ani), Christmas in a jar (6-7 ani) etc. Costul unui atelier: 25 Ron / copil. Părinții care fac rezervare din timp la contact@educateria.ro au prioritate. Trimiteți un e-mail cu denumirea atelierului/workshopului, vârsta și numele copilului.
- Întâlnirea cu roboțeii celor de la Academia inventeaza.ro (gratuit)
- O cameră cu jucării puse la dispoziție de cei de la Evertoys (gratuit). Prin Evertoys îți poti face un abonament lunar la jucării și jocuri educative pe care le poti alege în funcție de etapa de dezvoltare sau pasiunile copilului.
- Camera Evertoys și atelierele creative vor avea loc la etajul 1 – Etajul Copiilor, din cadrul Iarmarocului.
3. Urci în „Mansarda Zen”, unde aproximativ 30 de părinți și copii expozanți vor vinde diverse lucruri noi și second hand, pe care ei nu le mai folosesc: jucării, cărți de copii, cărți de parenting și adulți, haine de copii, gravide și adulți, încălțăminte, sisteme purtare, mini-gadgeturi, cărucioare, trotinete, biciclete, balansoare, decorațiuni hand-made de Crăciun, ilustrații, tablouri, rame etc.
4. Arunci un ochi și în ”Living-ul și Sera Zen”, unde producatori locali vor expune spre vânzare cărți, jucării, haine și încălțăminte pentru copii, având oferte speciale și discounturi pregatite special pentru Iarmaroc. Vor fi prezenți:
bebeorganic.ro
cutiajucariilor.ro
Gatoo.ro
citrine.ro.
5. Te relaxezi la ”Food & Drinks Zen Area”, indoor și outdoor, unde furnizori locali (Tarteliciuos, Sara Green, Biofuture, 146 Cofee, Baghete pe roți) vor servi delicii precum: tarte dulci și sărate, produse tradiționale, bunatati home-made de sezon, baghete, cafea și multe altele.
Povestea Iarmarocului Zen
Iarmarocul Zen este un proiect generat de comunitatea online de mame numită ”Zen Mommy”. Cea care a pus bazele comunității este Adelina Oane, iar din grupul virtual fac parte în jur de 1500 de persoane, care locuiesc în diverse țări.
Din punctul meu de vedere, este grupul cel mai reușit de părinți din mediul virtual românesc. Pe ”Zen Mommy” am aflat sau am solicitat o mulțime de informații, am găsit colaboratori pentru blogul Kinder Trips, am purtat dezbateri interesante, deși adeseori contradictorii.
Tocmai aici se găsește punctul forte al grupului: în jurul lui gravitează persoane cu opinii și orientări socio-politice diferite, dar tonul dezbaterilor rămâne întotdeauna unul rezonabil, lăsând loc dialogului constructiv.
Așa cum ne spune chiar Adelina, ”în acesti 2 ani am construit diferite intrumente care să ne ajute pe noi ca femei și mai apoi ca mame să fim mai zen, mai relaxate, mai conectate cu noi și cu partenerii nostri, cu schimbările din viața noastră, astfel încât să putem depăși provocările inevitabile de zi cu zi în acest nou rol”.
Un alt proiect extrem de util care s-a născut tot pe baza interacțiunilor între membrele grupului ”Zen Mommy” este Asociația Grow Up Romania, al cărei scop este transformarea Bucureștiului într-un oraș child friendly. Până în prezent, inițiativele Grow Up Romania au inclus:
- identificarea și validarea problemelor din spațiul public, cu care părinții se confruntă zilnic;
- campanii civice de conștientizare a acestor probleme;
- sesizări depuse către administrațiile locale pentru remedierea unor spații publice deteriorate și murdare;
- o hartă a ieșirilor de la metrou child friendly, care au lifturi și permit utilizarea cărucioarelor.
Despre Grow Up Romania puteți afla mai multe aici.
Ce trebuie să știi pentru o duminică perfectă de activități în familie la Iarmarocul Zen
- Biletul de intrare la Iarmaroc este de 10 lei / persoană. Copiii nu plătesc.
- Atelierele susținute de Centrul Educațional Educateria, gazda evenimentului, costă 25Ron/copil. Vă puteți înscrie prin rezervare la contact@educateria.ro. Programul atelierelor îl găsiți mai sus.
- Restul activităților pentru copii sunt gratuite (camera Evertoys și întâlnirea cu roboțeii de la inventează.ro).
- Adresa Centrului Educațional ”Educateria” este: Calea Serban Voda, nr.217D
- Orele de desfășurare sunt: 10:30–17:00 (pe 10 decembrie)
- Alte detalii puteți găsi pe pagina evenimentului de Facebook dedicat.
Save the date!
Update 2018: Iarmarocul Zen a crescut pe nesimțite și a ajuns la cea de-a doua ediție!
IARMAROC ZEN – IARMAROCUL PĂRINȚILOR ȘI AL COPIILOR, EDIȚIA DE VARĂ
Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.
Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram.
Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:
Suna minunat, pacat ca nu suntem in Bucuresti, altfel Livingul si Sera Zem suna minunat!