Fie că suntem acasă, fie că suntem în deplasare, cărțile de povești sunt nelipsite din repertoriul nostru zilnic. De cele mai multe ori, Noria se atașează de câteva, pe care le citim apoi săptămâni la rând (spre disperarea mea). La un moment dat încerc cu șiretenie să introduc în schemă unele noi, ca să nu mai fiu nevoită să citesc sau să improvizez de o mie de ori pe aceleași teme, dar nu îmi iese mereu. Așa că mă resemnez, recitesc și aștept să trecem lin la alte povești :).
În acest articol o să vă prezint 3 dintre cărțile de care Noria s-a atașat cel mai mult în anumite momente. Prima a cam ieșit deja din repertoriu, a doua este pe val, iar cea de-a treia încă ne bântuie, la propriu și la figurat :).
Haideți să vedem despre ce e vorba!
NU ȚI-E SOMN, URSULEȚULE?
**Despre ce e povestea
Un ursuleț nu poate să adoarmă, deși mama lui ursoaică îl pune în repetate rânduri la somn, în pătuțul confortabil. Ursulețul se teme de întunericul din peșteră. Mama lui îi aduce felinare de diverse mărimi, direct proporționale cu spaima lui :). Ultimul felinar adus luminează întreaga peștera, dar ursulețul tot se foiește în pat și nu poate să adoarmă. Acum când tot locul este luminat, se teme de întunericul care se întrezărește la intrarea în peșteră. Ursoaica îl îi spune că vor ieși împreună afară, ca să îi arate ceva. Îl ia de mână și pornesc încet spre gura peșterii. Afară este beznă, iar ursulețul se ghemuiește și mai speriat în blana mamei lui. Până când o lună enormă înconjurată de steluțe topește întunericul. Ursulețul se liniștește și adoarme instant, iar mama lui îl aduce înapoi în peșteră, adormit în brațele ei. Nu îl mai pune înapoi în pătuț, ci adorm împreună, îmbrățișați.
**Despre ce poți discuta împreună cu copilul
Se poate discuta despre relația dintre părinți și copii, despre grijă și protecție, despre ce anume ne face să ne simțim în siguranță. Noria s-a identificat imediat cu ursulețul, iar pe mine m-a asociat, evident, cu mama lui (”Nana ete usulețul ăla mic). Se pot introduce și explica termeni precum ”teamă” și ”iubire”. Bineînțeles că nu vor înțelege din prima, dar de undeva trebuie să pornim atunci când îi învățăm pe copii despre lume, despre emoții și sentimente, nu? Cuvintele noi învățate de Noria în urma lecturării acestei cărți au fost: felinar, peșteră, întuneric, tumbe (”tube”). 🙂
**Unde ar fi indicat să avem grijă cu explicațiile
[Poveștile sunt instrumente incredibil de puternice în formarea copiilor iar cuvintele îi pot influența enorm pe aceștia, în sensuri pe care uneori nu ni le dorim.]
- Copiii care nu se tem de întuneric ar putea începe să susțină că se tem. Eu am avut grijă tot timpul să îi explic Noriei, așa cum am putut, că întunericul e ceva abordabil, de care nu trebuie să ne speriem.
- Copiii care dorm în pătuț ar putea începe să manifeste dorința de a adormi și ei în brațele părinților, la fel ca ursulețul cel mic :). Aici nu am nimic de spus, vă las să vă descurcați 🙂
**De unde am luat cartea
Am găsit-o redusă la Târgul de carte Gaudeamus și a fost ”love at first sight”. A apărut la editura ”Cartea copiilor”. Autori: Martin Waddell și Barbara Firth
###
POGGLE AND THE TREASURE
**Despre ce e povestea
Două creaturi prietenoase, un fel de combinație între ursuleți și rozătoare, numite Poggle și Henry, se joacă pe plajă, săpând gropi în nisip și căutând comori. Într-o zi găsesc un ou mare și se întreabă cu mirare ce o fi înauntru. Henry propune să se așeze pe el ca să îi țină cald, dar Poggle aleargă în coliba lui de la malul mării ca să aducă o eșarfă și să învelească oul. În curând oul începe să crape, iar Poggle și Henry se sperie, crezând că din el va ieși un monstru. Sar în groapa săpată și se ascund. Când în sfârșit își fac curaj să iasă afară, se întâlnesc cu fostul locatar al oului: o broscuță țestoasă. Poggle îi aduce un castron cu lapte, broscuța îl bea, după care începe să alerge pe plajă, până când se împiedică de un dâmb de nisip. Poggle și Henry o aduc înapoi de unde a plecat și se întâlnesc cu mama broscuței, care a venit să o ia, să o ducă în apă și să o învețe să înoate. Poggle și Henry sunt fericiți pentru că au găsit ”o adevărată comoară”. Întorși la groapa lor de nisip, găsesc și mai multe ouă, din care ies broscuțe. Toate se reunesc cu mama lor.
**Despre ce poți discuta împreună cu copilul
Despre o grămadă de lucruri, cum ar fi: animale marine (mai apar și altele în ilustrații), ordine și curățenie (căsuța lui Poggle este foarte îngrijită), bunătate și grijă pentru celălalt, relația dintre pui și mamele lor (momentul preferat al Noriei, pe care îl strigă în gura mare, de câte ori citim cartea este ”A venit mama ei!”), modul în care se nasc unele animale, modul în care își depun broaștele țestoase ouăle. În plus, e rost de multe cuvinte noi învățate. Unul dintre ele ar fi ”carapace” – Noria a învățat sa zică: ”să nu luăm caaapacea a boscuță, e căsuța ei!”.
**De unde am luat cartea
Dintr-o librărie extrem de ieftină aflată în Kuala Lumpur (Malaezia) – dar bănuiesc că se poate comanda și pe net. Apărută la editura Egmont Press (UK). Autor: Michael Evans // www.egmont.co.uk
###
PIXI ȘI MICILE FANTOME
**Despre ce e povestea
Cartea face parte din seria populară numită ”Pixie”, care e debutat în 1954, în Germania. Pixi este un spiriduș vrednic și empatic, care locuiește într-o pădure împreună cu prietenii săi, alături de care are tot felul de aventuri. În povestea de față, Iepurașul, unul dintre prieteni, socializează într-o seară în casuța lui Pixi, aflată într-o scorbură de copac, până când se face târziu și se hotărăște să plece acasă. Pe drum, Iepurașul se întâlnește cu o fantomă, despre care reiese mai târziu că era doar Ratonul costumat și pus pe șotii. Speriat, Iepurașul se întoarce la Pixi acasă, care îi propune să se costumeze și ei în fantome. La rândul său, Ratonul se sperie de „fantome”. Cu toții decid să facă o petrecere de fantome, dacă tot s-au costumat. Iepurașul se mai sperie încă o dată, atunci când trece în zbor Bufnița costumată, crezând despre aceasta că este cu adevărat o fantomă.
**Despre ce poți discuta împreună cu copilul & unde ar fi indicat să avem grijă cu explicațiile
Poți discuta despre ce înseamnă spaima și când e cazul să ne speriem/să fim îngrijorați. Sincer, eu personal m-am săturat până peste cap de cărțulia asta ajungând să regret în anumite momente că am cumpărat-o, pentru că Noria a făcut o adevărată obsesie și seară de seară trebuie musai să audă povestea cu ”pampome”. În afară de asta, a dezvoltat un joc nou, în care ne spune: ”Tata, mama, m-a periat o pampomă. Era atolo!”, râzând cu gura până la urechi, desigur. Într-un fel mi se pare ok, parcă ar fi un fel de tehnică de gestionare a conceptului de ”frică”, în alt fel m-am săturat de atâtea ”pampome”.
De asemenea, ar trebui să vă gândiți ce sentimente vreți să le cultivați vizavi de ”fantome”. Există? Nu există? Ce sunt, mai precis? Există doar în povești? Sunt înspăimântătoare? Sunt inofensive? Etc 🙂
**De unde am luat cartea
De la librăria Eminescu, lângă Universitate (București). 4 lei bucata. În general, cărțuliile din seria Pixi se găsesc cam în orice librărie care are și secțiune de copii. Noi le vânăm, ca să avem acasă cât mai multe din serie. Au un format foarte mic și prietenos, se pretează să fie cărate oriunde.
Lecturi frumoase vă doresc!
