Am revenit în București după un road trip pana în Grecia și înapoi, care a durat 3 săptămâni în cap. Ne-am desprins cu mare greutate din mijlocul naturii și a trebuit să lăsăm cu regret în urmă apele azurii și copacii din campingul din Lacara, sub care am locuit atâtea zile, pentru a putea păstra buget și pentru alte călătorii.
*** Bucureștiul ne-a întâmpinat cu o temperatură acceptabilă, turul entuziast al tuturor obiectelor din părculețul de joacă realizat de Noria, fasole bătută și ciorbă de legume servite pe terasă la Dineș, în parcul Carol, și un apus de vara prelung, cu multe nuanțe verzui inedite.
Am făcut un scurt popas administrativo-gospodăresc, timp în care mașina de spălat a mers încontinuu, valizele s-au desfăcut și refăcut pentru alte expediții.
Mi-am depus cererea pentru reintrare în concediu de maternitate, iar din august vom avea iarăși indemnizatie lunara – cea mai buna veste a anului de pana acum!
*** Am fugit apoi de căldura urbană la Pucioasa, locul meu de baștină, un mic orășel subcarpatic pe care îl folosim adesea ca punct de plecare pentru diverse excursii. De la baza din Pucioasa am pornit într-o explorare a nordului județului Dâmbovița.
Am urcat spre comuna Brebu și am mers sa vedem Potcoava, o pensiune recent deschisă, la poalele munților Leaota. Peisajul era foarte frumos iar pensiunea părea mișto, cu o herghelie de cai care puteau fi călăriți, cu un mic spa, cu diverse spatii de socializare si petrecut timpul, exterioare si interioare. Mâncare se servea doar pentru cei cazați acolo, deci la punctul ăsta nu am avut noroc.
*** Excursia a continuat cu o oprire pe Valea Runcului, la gârlă, unde Noria (1 an și 4 luni) dorea încontinuu sa meargă prin apa și să sară de pe o piatră pe alta, spre încântarea dar și disperarea noastră. Am facut apoi un popas la Hanul Leaota, unde am mâncat decent.
Ne-am dat seama că nordul județului Dâmbovița este o zonă mai puțin cunoscută și frecventată, dar cu foarte multe locuri pitorești unde poți fugi de caniculă și unde poți petrece timp în natură.
Următoarea excursie: lacul Vidra și Transalpina. Pe curând!
Citește și: