În ianuarie 2022 am petrecut o lună de iarnă în Gran Canaria, împreună cu fetița noastră în vârstă de 7 ani. Este o insulă despre care nu știam mare lucru, mult mai puțin cunoscută decât vecina Tenerife.
Am rămas cu o impresie tare plăcută și cu dorința de a reveni, întrucât am simțit că o singură lună nu a fost suficientă pentru a descoperi tot ceea ce are insula de oferit.
Despre prima parte a șederii, în sudul insulei, am scris deja aici.
Am mai publicat un material despre capitala Las Palmas și o selecție de 12 locuri & experiențe de neratat în Gran Canaria.
Ce putem să vă spunem, pe scurt, este faptul că merită din plin să petreceți iarna în Gran Canaria (sau măcar o parte din iarnă), pentru că veți fi întâmpinați de o climă în general blândă și de o insulă versatilă, extrem de ofertantă.
În articolul de față o să vă povestim cum ne-am organizat șederea în partea de nord și în centrul înverzit al insulei.
O săptămână în SARDINA DEL NORTE
Sardina del Norte este un oraș micuț de coastă, situat în municipalitatea Galdar, în nordul insulei, după cum îi spune și numele.
Plaja principală pare la prima vedere un simplu petic de nisip (negru și vulcanic). Dar odată ce cobori pe ea vei constata că e destul de lată și are tot felul de colțișoare, fiind genul de loc micuț care totuși nu creează impresia de aglomerație.
Faleza din Sardina, mărginită de case colorate, care de altfel definesc întreaga zonă, a fost destul de recent amenajată și renovată.
Pe faleză se găsesc 3 restaurante specializate în general pe sea food și feluri tipice din Canare. Noi am încercat 2 dintre acestea și ne-au plăcut mult.
Apa nu are curenți oceanici puternici, însă trebuie să aveți puțin grijă la zilele cu valuri înalte. Aceste valuri sunt în general prietenoase, dar totuși dacă aveți copii trebuie stat cu ochii pe ei, mai ales dacă sunt mici.
Cum a fost vremea și ce am făcut
Am prins vreme foarte bună, perfectă pentru plajă, în majoritatea zilelor. Temperatura apei a fost undeva la 21-22 de grade.
Deși vorbim de un orășel situat în nord, unde clima se presupune că este mai rece decât în sud, am constatat că Sardina este cumva protejată atât de curenți oceanici foarte puternici, cât și de vremea rea.
În general pe plajă vin destui localnici și nu foarte mulți turiști, așadar atmosfera este una autentică, mai ales în weekend-uri.
Zilele ni le-am petrecut stând la plajă, făcând plimbări lungi pe faleză și încercând tot felul de preparate din restaurante.
Serile ni le-am petrecut ori la Farul din Sardina (câteva minute de condus), unde poți vedea unele dintre cele mai frumoase apusuri de pe insulă, ori pe terasa de la cazarea noastră.
Sardina del Norte, cu căsuțele ei colorate, mâncarea delicioasă, faleza relaxantă și plaja prietenoasă a fost exact ceea ce trebuie pentru noi și nevoile noastre.
Unde ne-am cazat
Nu sunt extrem de multe cazări în Sardina del Norte, însă am reușit să închiriem pe Airbnb etajul unei căsuțe, cu o terasă inclusă. Proprietarii locuiau la parter. O găsiți aici.
Printre avantajele acestei locații se numără curățenia, spațiul generos, bucătăria dotată cu tot ce trebuie, terasa, atmosfera autentică din cartier, unde toată lumea se salută cu toată lumea, iar vecinii își dau zilnic întâlnire la barul de tapas aflat chiar lângă casă.
Am avut 3 dormitoare și un living, mult peste nevoile noastre (dar la un preț bun) – altceva nu am găsit pentru ziua în care am ajuns noi aici, respectiv 1 ianuarie.
Printre dezavantaje se numără distanța destul de mare până la plajă (am ajuns doar cu mașina, niciodată pe jos) și faptul că unele dimineți erau mai zgomotoase (îi puteai auzi atât pe proprietarii care plecau la servici, cât și pe alți vecini).
Una peste alta, ne-a priit șederea în această căsuță și ne-am simțit bine.
Unde am mâncat
În 3 locuri mari și late:
- Terazza El Ancla, aflată pe faleza din Sardina del Norte – un fel de bodeguță cu deschidere la ocean și mâncare delicioasă.
- Restaurant La Pizzara, Sabores del Mar, un restaurant aflat tot pe faleză, cu priveliști minunate spre ocean.
- La o cantină locală, cu mâncare proaspătă și ieftină, luată la pachet. Ca idee, aici am mâncat cea mai bună paella de pe insulă, gătită ca la mama ei acasă.
Ocazional am mai luat pizza de la o terasă aflată nu departe de casă (o pizza excelentă, care ne-a amintit de Napoli). Și am mai și gătit la cazare, mai ales că aveam un spațiu perfect pentru așa ceva.
Ce am vizitat prin împrejurimi
Oricât de mare era relaxarea în Sardina del Norte, nu am putut să stăm doar pe loc, pentru că ne împingea prea tare de la spate curiozitatea de a descoperi cât mai mult din insulă.
Astfel, în săptămâna petrecută aici, am făcut următoarele incursiuni:
- În orașul vecin Galdar, unde am vizitat centrul vechi și unul dintre cele mai vestite sit-uri arheologice din Gran Canaria, numit Cueva Pintada (deopotrivă muzeu și sit). Am scris pe larg aici despre experiență.
- Am mers într-un tur ghidat de ecoturism, cu cei de la Etno Experience Canarias. Am făcut o drumeție în munții din jurul Galdar-ului și am urcat la o stână, unde am cunoscut ciobani și producătorii unora dintre cele mai bune brânzeturi de pe insulă. Găsiți aici povestea detaliată.
- Am ajuns în orășelul Guia, unde am explorat centrul vechi și am vizitat Centro Turistico La Bodega din Santa Maria de Guia, o mică piață de desfacere cu produse tradiționale de pe insulă.
Două zile în AGAETE
Agaete este o municipalitate aflată în nord-vestul insulei, fiind destul de cunoscută și de vizitată de turiști, dar cu toate acestea păstrând o atmosferă veritabilă, diferită de ceea ce găsești prin sud.
Localitatea este înconjurată de munți înverziți și de văi fertile, având un climat blând și fiind protejată de vânturile care suflă prin alte părți ale insulei.
Cum a fost vremea
Vremea a fost în general bună, am putut să facem baie și plajă, dar seara ni s-a părut mai răcoare decât în Sardina și a fost nevoie să ne îmbrăcăm mai gros (inclusiv cu pantaloni lungi).
Este normal, dacă te gândești că vorbim de o localitate aflată la poalele muntelui.
Unde ne-am cazat
Nu am avut prea multe de ales, prin Agaete fiind cam totul ocupat în perioada în care am ajuns noi. Însă am găsit o casă drăguță într-un complex de locuințe, cu living & baie & bucătărie pe parter și 2 dormitoare, plus băi, pe etaj.
Casa avea fațade albe, tâmplărie verde la geamuri și uși, plus tot felul de detalii arhitecturale drăguțe, cum ar fi un vitraliu viu colorat pe ușa de la intrare. O găsiți aici.
Din nou prea mare pentru nevoile noastre, însă aceasta era printre puținele oferte disponibile în Agaete.
Ne-au plăcut curățenia, faptul că am avut suficient spațiu să ne desfășurăm, bucătăria utilată și gustările de bun venit din frigider, amplasamentul (ajungeam pe jos în centrul vechi), liniștea.
Ce lipsea totuși la casă era un balcon mai spațios. E drept ca totuși avea la parter o foarte mică terasă, dar fără intimitate deplină.
Una peste alta, ne-a plăcut să testăm tipul acesta de locuire (în ciuda numeroaselor drumuri făcute pe scări de la etaj la parter și invers 😂).
Unde am mâncat
- La restaurant Cofradia de Pescadores din Puerto de Las Nieves (cu meniu format predominant din pește, scoici și fructe de mare)
- La Terazza Angor din Puerto de Las Nieves (foarte aglomerat în weekend-uri, se stă la coadă pentru a prinde masă)
- La Restaurant Casa Romantica din Valea Agaete – se află pe drumul către Finca de la Laja. Recomandăm să încercați aici crochetele de pește, legumele la grătar, vinul, brânzeturile și mai ales cafeaua. Restaurantul aparține celor care se ocupă de crama și plantația de cafea Finca de la Laja & Bodega Los Berrazales (despre care povestim puțin mai jos).
Ce am vizitat
- Prima incursiune a fost la Piscinele Naturale Salinas de Agaete, despre care am scris pe larg aici.
- Am făcut plimbări pe faleza care leagă piscinele de Puerto de Las Nieves. Pe această faleză am văzut niște apusuri de soare absolut fabuloase.
- Am explorat centrul vechi din Agaete, cu tot felul de obiective ușor de reperat (inclusiv o grădină botanică micuță), marcate prin panouri pline de informații.
- Am vizitat Finca de la Laja & Bodega de los Berrazales, unica plantație de cafea din Europa, care deține totodată o cramă cu vinuri artizanale, livezi de portocali și alte fructe. Un loc minunat, de neratat, unde am luat parte și la un tur ghidat finalizat cu degustări. Ajungeți aici cu mașina, cu taxi sau prin intermediul unor tururi organizate. Am oferit mai multe detalii aici.
- Am mers în Puerto de Las Nieves, un sătuc pescăresc care aparține de Agaete, unde există și un port din care pleacă feriboturi spre Tenerife. Aici găsiți o plajă cu nisip negru vulcanic (nu este ceva wow, dar are priveliști frumoase spre malul stâncos) și o faleză plină cu terase & restaurante.
Sincer, am alocat puține zile pentru zona Agaete (2). Intervalul corect ar fi fost, probabil, undeva la minim 4 zile.
În jurul localității Agaete sunt tot felul de trasee montane care abia așteaptă să fie descoperite, dar din păcate noi nu am apucat să facem vreunul.
Nu am explorat nici la plaja sălbatică Guayedra. Deși am petrecut o lună întreagă pe insulă și am umblat mult, am simțit că nu ne-a ajuns timpul să vedem tot ce are de oferit.
Iarna în Gran Canaria – 5 zile în SAN FELIPE
Alături de Sardina del Norte, San Felipe a fost un alt loc autentic pe care l-am descoperit în nordul Gran Canariei. Este un orășel foarte mic, care aparține de municipalitatea Santa Maria de Guia.
Zona se definește prin prezența numeroaselor plantații de banane dar și a valurilor puternice care fac din San Felipe un loc frecventat de surferi.
Dacă nu sunteți foarte buni înotători sau surferi, nu este cazul să încercați să vă scăldați în oceanul din această zonă, pentru că poate fi brăzdat de curenți puternici, chiar și la mal.
Nu prea ai ce face prin San Felipe, decât să te odihnești, să te plimbi și să te relaxezi. În afară de toate acestea, noi l-am folosit și ca bază pentru a descoperi cât mai mult din zonă.
În San Felipe nu există magazine de unde te poți aproviziona (ai de condus câteva minute), doar vreo 3 locuri unde poți mânca sau bea (dintre care unul este un soi de asociație a vecinilor, cu acces deschis oricui, iar altul o cafenea foarte drăguță numită Pio Pio).
Cum a fost vremea
Am prins tot felul de momente: o furtună pe ocean care s-a lăsat cu vânt, fulgere și ploi nocturne, zile noroase și nu foarte călduroase, zile cu cer senin și soare, perfecte pentru plajă și chiar baie. Am avut de toate pe durata celor 5 zile 😂.
Față de vremea oarecum stabilă din sud, și chiar din Sardina sau Agaete, aici au fost într-adevăr cele mai mari variații, iar când am urcat mai sus spre zone de munte (cum ar fi în orășelul Firgas), am prins vreme chiar rece, unde am avut nevoie de adidași, pantaloni lungi și jachete de ploaie.
Unde am înotat
Chiar dacă oceanul din nord este agitat, ne-am scăldat în piscinele naturale care împânzesc tot nordul Gran Canariei, cu precădere în Piscinele Charco de San Lorenzo, aflate la câteva minute de condus de cazarea din San Felipe.
Despre piscinele naturale am scris pe larg aici.
În rest, chiar dacă nu am făcut surf 😛, am tot privit și admirat surferii, uneori chiar de la fereastra cazării noastre!
Prin San Felipe trece și Camino Real del Norte, un drum istoric despre care se crede că datează din perioada vechilor populații aborigene, fiind ulterior modernizat sub stăpânire hispanică.
Drumul merge de-a lungul coastei și leagă municipalitățile Santa María de Guía și Gáldar de Las Palmas de Gran Canaria. Probabil este foarte fain de parcurs, fiind și marcat, însă nu am apucat să încercăm această experiență.
Ce am vizitat prin împrejurimi
- Plaja San Felipe (sau Vagabundo Beach) – bolovănoasă, cu ape în care sunt curenți puternic, dar sălbatică și fermecătoare în felul ei (aveți poze mai sus).
- Piscinele Naturale Charco de San Lorenzo
- Piscinele Naturale El Atillo
- Citadela El Roque, scăldată în apele impresionante ale Atlanticului, aflată la câteva minute de condus de San Felipe
- Orășelul Firgas, cunoscut pentru machetele sale la scară largă cu Insulele Canare (Paseo de Canarias) și pentru mini-cascadele & fântâna care formează interesantul Paseo de Gran Canaria.
- Arucas, pe care recomandăm neapărat să îl vizitați! Drept pentru care îi alocăm un paragraf separat, mai jos, după poze.
Arucas
Arucas este un oraș înconjurat de munți (nu foarte înalți), al cărui centru a fost declarat sit de interes istoric și artistic. Cu un vibe care ne-a adus aminte oarecum de Sibiu.
Orașul a fost construit de conchistadorii spanioli pe rămășițele vechii așezări Arehucas, întemeiată de civilizațiile pre-hispanice care locuiau in aceasta regiune a Atlanticului (înainte de a fi invadate și distruse 🤷♀️).
Emblema orasului este Biserica San Juan Bautista (cunoscută sub numele de Catedrala din Arucas, deși unii sunt de părere ca nu este chiar o catedrală). Biserica este un reper cultural, istoric și turistic al întregii insule Gran Canaria.
Merita vizitat și interiorul, pentru a admira diverse opere de artă: sculpturi, picturi, vitralii minunate.
Am mai explorat centrul vechi și diverse clădiri istorice de interes și diverse spații publice. Parcul „Jardin Municipal”, cu specii de plante de pe 5 continente, era din păcate închis, din cauze legate de pandemie.
Din fericire apucasem să vizităm frumoasa Grădina Botanică „Jardin de la Marquesa”, aflata la 1 km de centrul vechi al orașului.
Un alt lucru pe care îl puteți face în Arucas este să vizitați distileria de rom (Destilerias Arehucas), cu tur & degustări.
Dacă aveți timp, urcați și pe Muntele Arucas (cu priveliști asupra orașului si coastei de nord).
Unde ne-am cazat în San Felipe
În San Felipe am avut una dintre cele mai spectaculoase cazări alese de noi pe insula Gran Canaria: o căsuță aflată la malul oceanului.
Când spunem ”la malul oceanului”, acest lucru înseamnă, literalmente, că valurile puternice se spărgeau uneori la 3 metri de geamul nostru și bubuiau cu putere, de cele mai multe ori 😂.
Ei bine, niciodată nu am stat chiar atât de aproape de oceanul cel atotputernic, iar să locuim câteva zile în această energie chiar a fost ceva deosebit.
Totuși dacă vă știți cu probleme pe la inimă, nu recomandăm neapărat să stați aici (fără să fie vreo glumă).
Uneori, noaptea, zgomotul și forța valurilor pot fi atât de ridicate încât e posibil să apară impresia că în secunda doi te vei trezi cu ele peste tine.
Dar dacă vă place puțintică adrenalină, atunci locul este perfect. Ok, recunoaștem că în prima seară și noi am dat niște search-uri pe google, de tip ”tsunami in Canarias” sau ”highest wave ever in Gran Canaria”, dar apoi ne-am potolit 😂.
În altă ordine de idei, casa este una spațioasă, dar fără o departajare deplină a camerelor, acestea fiind despărțite de pereți care nu urcă până la tavan (ca un fel de paravane), astfel încât sunetele circulă de colo colo. Și mirosurile 😂.
Designul este totuși foarte interesant și cel mai probabil locuința a fost proiectată într-un fost depozit sau spațiu cu specific pescăresc, totul reconvertit.
Curățenia, în ciuda notelor uriașe de pe Booking nu putem spune că a reprezentat punctul forte al acestei cazări, fiind loc de îmbunătățiri. Iar de la expunerea continuă la umezeală casa a dezvoltat și un miros destul de închis (aviz pentru cei cu alergii).
Una peste alta, a fost un loc unde ne-am relaxat, ne-am odihnit, ne-am conectat cu oceanul și ne-am simțit foarte bine. Găsiți cazarea aici.
Iar mai presus de toate putem spune că au fost ”spectacolele” cu surferi privite din dormitor, de la geamul uriaș cu vedere neobturată spre ocean.
Unde am mâncat
Pe durata șederii în San Felipe cel mai des ne-am organizat să ne gătim noi, având și condiții să o facem.
De câteva ori am mers la restaurant Marisma Food & Chill Out, aflat la câteva minute de condus de San Felipe, pe o șosea cu vedere la ocean.
Mâncarea de la Marisma a fost în general bună, iar priveliștea generoasă către ocean și către surferii care plutesc pe valuri merită oricum cel puțin o venire.
Două zile în LAS PALMAS DE GRAN CANARIA
Am rezervat 2 zile vizitării capitalei Las Palmas de Gran Canaria, care se află tot în nordul insulei. Ce e drept ar mai fi mers una în plus, dar nu mai aveam de unde să o scoatem 😂.
Am scris deja un articol separat despre Las Palmas, cu toate informațiile necesare: obiective de vizitat, recomandări de restaurante, locul unde ne-am cazat etc.
Nu are rost să mai reluăm aici informațiile, le găsiți pe toate în materialul de mai jos:
➡️ CU COPILUL ÎN LAS PALMAS – 2 ZILE DE EXPLORĂRI URBANE
Cinci zile în TEJEDA
Pentru explorarea centrului muntos al insulei am alocat 5 zile, alegând ca bază satul Tejeda.
Tejeda este o așezare fermecătoare, compusă din case cu fațade albe (din categoria satelor cunoscute sub numele de ”pueblos blancos”). De altfel, face parte din lista oficială a celor mai frumoase localități rurale din Spania.
Ce oferă satul
În afară de centrul vechi cel pitoresc, Tejeda oferă mai multe lucruri:
- Priveliști panoramice spre monoliții vulcanici Roque Nublo și Bentayga – embleme geologice și geografice ale insulei.
- Cofetării (numite ”dulcerii”) cu marțipan, dulciuri din migdale și alte bunătăți, la care se formează cozi non-stop în weekend-uri.
- Numeroși migdali (prin împrejurimi) a căror perioadă de înflorire este în ianuarie-februarie, noi având norocul să o prindem la fix.
- Diverse muzee și un centru de interpretare (cu informații utile pentru turiști). Preferatul nostru a fost Muzeul Plantelor Medicinale.
- Porniri către diverse trasee montane.
Noi ne-am bucurat de Tejeda și de atmosfera relaxată pe care ne-a oferit-o. Dar desigur că nu am putut sta locului și am pornit către explorarea zonelor adiacente.
Cum a fost vremea
Ei bine, aici a fost cea mai friguroasă vreme pe care am prins-o în Gran Canaria. Am avut și zile însorite, cu 18-19 grade, dar am avut parte și de ploaie mocănească, frig, vânt.
La un moment dat, chiar ne aliniasem perfect cu temperatura de acasă, unde era un ianuarie mai călduț, undeva la 10 grade 😂.
Dacă am fi plecat din Tejeda direct la aeroport și apoi în București, putem spune că ajungeam perfect aclimatizați 😊.
În orice caz, față de zilele călduroase petrecute în sud, cu temperaturi de 24-27 grade, uneori chiar 30, în Tejeda am găsit ceva diferențe climatice.
Zi cu ploaie ușurică
Iarna în Gran Canaria – plimbare prin Tejeda
Unde ne-am cazat și unde am mâncat
Ne-am cazat la Rural Apartments Fonda de la Tea. Au și hotel, dar noi am ales un apartament, astfel încât să ne putem gospodări dacă aveam nevoie și să stăm mai liniștiți.
Apartamentele se află în alt loc față de hotel, dar se ajunge de la una la alta în câteva minute de mers pe jos.
Apartamentul rural are 2 dormitoare, un living și o bucătărie, nu foarte spațioase și destul de îngrămădite, dar este de înțeles, pentru că în Tejeda există destule restricții cu privire la ce poți construi și ce nu.
Concret, pentru conservarea peisajului arhitectural, nu ai voie să ridici ce îți trece ție prin cap, iar reconvertirile de spații au la rândul lor tot felul de reguli care trebuie respectate.
De pe balconul de la cazare puteam vedea stâncile emblematice Roque Nublo & Roque Bentayga, dar și apusul soarelui deasupra lor.
O parte dintre mese le-am servit chiar la restaurantul hotelului Fonda de la Tea, aflat chiar sub apartamentul nostru. Mai erau și alte posibilități de luat masa în Tejeda, dar nu le-am încercat.
Ca idee, noi nu ne-am dat în vânt după mâncarea de aici, să îi zicem mai ”rurală”. Nu este vorba de restaurantul în sine (unde am gustat și chestii care chiar ne-au plăcut, cum ar fi deserturi, un super gazpacho sau o mâncare gustoasă de linte), ci de specificul întregii zone montane.
Pentru vegetarieni erau destul de puține opțiuni, multe feluri fiind bazate pe carne. În orice caz, preferatele noastre pe insulă rămân de departe restaurantele de coastă, specializate în sea food.
Apropo, pe Instagram avem un întreg album de Stories dedicat felurilor de mâncare pe care le-am încercat în Gran Canaria. Îl găsiți aici.
Ce am vizitat prin împrejurimi
- Hike la landmark-urile Roque Nublo & Roque Bentayga, despre care am scris pe larg aici.
- Satul Artenara, cu ale sale puncte de belvedere spectaculoase și peșteri scobite în stânci vulcanice – detalii aici.
- Ne-am familiarizat cu peisajul cultural, etnografic, istoric și arheologic Risco Caido y Las Montanes Sagrades intrat în patrimoniul mondial UNESCO, în 2019. Ai nevoie de câteva zile pentru a te imersa în vastitatea acestui peisaj cultural (care nu este localizat într-un singur loc, ci întins pe mai multe arii) și a înțelege câte ceva din istoria sa. Aici am descris pe larg modul în care am abordat noi acest peisaj localizat în centrul insulei.
Pe drum din sud spre nord
Mutarea noastră în nordul și ulterior centrul insulei a avut loc după o săptămână petrecută în sudul insulei.
În timpul deplasării din sud spre nord, cu mașina închiriată, am profitat să mai vizităm câte ceva pe coasta de est, coastă pe care am explorat-o cel mai puțin în această primă iarna în Gran Canaria.
Am apucat să vedem doar 2 locuri: orașele Aguimes și Arinaga.
Aguimes
Aguimes este foarte drăguț, iar dacă sunteți cu copiii chiar merită vizitat pentru admirarea (și călărirea😅) sculpturilor din bronz care împânzesc centrul vechi.
Am mai admirat:
- Biserica cu turnuri duble „Iglesia de San Sebastian” (arhitectură canariană neo-clasica).
- Străduțele pitorești cu case construite din materiale locale, cum ar fi lutul, piatra de Aguimes sau rocile vulcanice.
- Spațiile publice și piațetele din jurul unor instituții (teatru, politie etc), cu amenajări peisagistice ca la carte și multă liniște.
In Aguimes mai găsiți:
➡️ Interpretation center, unde primiti informatii despre arhitectura din centrul istoric si particularități artistice.
➡️ Muzeul de istorie
➡️ Muzeul Gastronomic
➡️ Shopuri si ateliere de artizani
➡️ Cateva cafenele si restaurante pentru pauza de masa.
Arinaga
Arinaga este un oraș cu vibe mai industrial, străjuit de numeroase eoliene care strălucesc psihedelic în lumina apusului de soare.
Nouă ne-a plăcut pentru că este autentic, puțin bătut de turiști, în plus are o faleză foarte reușită care se întinde 2 kilometri de-a lungul oceanului, fiind presărată cu terase și restaurante (mai puțin partea dinspre far, unde sunt doar faleza și oceanul wild).
Am mai urcat la far, unde există un restaurant cu priveliști frumoase. Totuși nu recomandăm neapărat să mâncați acolo, ci doar să beți o bere. Este singurul loc de pe insulă unde am avut niște mici probleme la stomac după ce am plecat (nimic nasol, but still)
În Arinaga sunt și ceva piscine naturale, dar nu am apucat să le încercăm. Am fost aici doar în trecere, cam 2 ore, după ce vizitasem și Aguimes. Mai multe despre Arinaga găsiți aici.
Alte articole despre Gran Canaria
VACANȚĂ ÎN GRAN CANARIA – CE AM VIZITAT ÎN SUDUL INSULEI
12 LOCURI ȘI EXPERIENȚE PE CARE SĂ NU LE RATEZI ÎN GRAN CANARIA
Proiectul nostru de călătorie în Gran Canaria s-a derulat în parteneriat cu Gran Canaria Tourist Board, cărora le mulțumim pentru sprijin.
Textele și fotografiile ne aparțin – se pot prelua doar cu acordul nostru scris!
Pe Kinder Trips scriem despre:
- Călătorii cu copii
- Educație în natură
- Comunități și stiluri alternative de viață
Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole.
Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.
Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:
Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!
Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.
CITEȘTE ȘI: