Am descoperit o destinație perfectă pentru o excursie de o zi din București: aria naturală Bucșani, aflată în zona central-estică a județului Dâmbovița.
Această zonă protejată face parte din rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România, având o suprafață de 500+ hectare.
Aria se întinde pe teritoriul nord-estic al satului Bucșani și cel sud-vestic al localității I.L. Caragiale, în apropierea drumului național DN72, care leagă municipiul Târgoviște de Ploiești.
Din București sunt cam 80 de km de condus până în această arie. Drumul pe care îl recomandăm este cel care trece prin comuna Rățoaia.
Ploiești se află la 35 km, iar Târgoviște la 30 km de rezervație.
Excursie de o zi din București – ce poți face în aria naturală Bucșani
Înainte de toate, vrem să știți că am făcut și un scurt vlog cu toată experiența, pe care îl puteți viziona aici (setați calitatea maximă, din Settings):
Vizitați Zimbrăria ”Neagra”
Aici locuiesc 30+ exemplare de zimbri. Au la dispoziție o pădure de peste 160 ha. Noi am ajuns în rezervație într-o zi din timpul săptămânii, chiar pe 1 aprilie.
Am fost unicii vizitatori. Am înțeles că zilele cu fluxuri mai mari de vizitatori sunt cele din weekend.
Am găsit multă liniște, păsărele cântând din toate laturile rezervației și am prins zimbrii fix la ora lor de masă.
Biletul de acces costă 6 Ron pentru adulți și 3 Ron pentru copii. Alte detalii despre Zimbrăria Neagra găsiți pe site-ul lor oficial.
Recomandarea ar fi să ajungeți aici în jurul orei 10:30, când zimbrii sunt hrăniți de îngrijitori și ies din pădure. Altfel, nu este 100% sigur că îi veți vedea – este foarte posibili să stea ascunși prin pădure.
Există un turn de observații din care puteți admira zimbrii. Ideal ar fi să aveți la voi și binocluri, pentru o experiență cât mai reușită.
În cazul în care vă interesează, recomandăm un model de binoclu pentru copii și un model de binoclu pentru adulți.
În afară de turnul de observație și de o cameră cu animale împăiate, nu prea mai ai ce să faci în rezervație. În maxim 30 de minute – 1 oră cam terminați cu vizita aici.
Bine de știut: luați la voi o gustare și apă, pentru că nu veți avea de unde să cumpărați!
Drept pentru care, noi vă mai sugerăm alte activități, astfel încât să merite condusul din București (dacă veniți din această direcție).
Drumeție prin pădure
Întreaga zonă nouă ni s-a părut frumoasă, bine întreținută și destul de curată (comparativ cu ce am văzut prin alte păduri explorate).
Când am ajuns noi pe 1 aprilie, copacii erau doar înmuguriți și abia înflorise câte o plantă pe ici și colo. Probabil când se instalează de-a binelea verdeața este și mai frumos.
Nouă ne-a plăcut mult de tot chiar și așa: cântau sute de păsărele, am văzut berze zburând, erau un soare și o liniște minunate, de care ne-am bucurat din plin.
Sunt mai multe drumuri pe care le puteți explora din fața rezervației – vă orientați la fața locului.
Plimbare cu bicicletele prin pădure
Am avut bicicletele la noi, urcate pe mașină – a fost o decizie excelentă. A fost prima noastră tură cu bicicletele într-o pădure, împreună cu cea mică.
Am pornit chiar pe drumul din fața rezervației (nu cel pe care am venit cu mașina) și ne-am afundat în pădure.
Am mers înainte până am dat de o intersecție, unde am făcut dreapta. Am mai mers puțin și am observat o stână unde lătrau câini, așa că nu ne-am aventurat mai departe de stână.
Oricum, fiind prima ieșire cu fetița, nu am vrut să o obosim atât de tare. Alți câini prin pădure nu am întâlnit, în afară de unul super blând și simpatic, aciuat pe lângă Zimbrărie, care s-a ținut după noi tot drumul.
Pe drum am făcut multe popasuri pentru explorat bălțile formate prin pădure și admirat păsările. Poți să te bagi cu bicicleta și pe tot felul de drumeaguri din pădure, însă multe erau deocamdată noroioase și inundate.
Pentru cine este interesat, toate bicicletele noastre sunt de la BikeXpert.
Picnic în pădure
Ne-am încheiat explorarea cu un picnic binemeritat în pădure. Am avut primusul cel mic la noi, la care am încălzit o conservă de fasole și am pregătit ouă ochiuri.
La desert am dat gata o halvă luată din Egipt, din timpul ultimei noastre vacanțe.
Cu primusul a fost ok (ne-au văzut și pădurarii), dar atenție că este zonă protejată și aprinderea focului este interzisă!
Din recuzita noastra de outdoor fac parte:
➡️ Masa de camping, luata de aici
➡️ Scaune de camping, luate de aici
➡️ Vase de camping, de aici
➡️ Primus. Il avem pe al nostru luat demult din Grecia, insa va recomandam acest model asemanator.
Alte obiective de vizitat în zonă
Disclosure policy: articolul conține linkuri afiliate. Nu există costuri adiționale pentru pentru voi, dar dacă achiziționați un produs pornind de la recomandarea noastră, noi câștigăm un mic comision. Aceast lucru ne ajută să susținem munca pe blog și să vă livrăm în continuare informații de calitate.
Pe Kinder Trips scriem despre:
- Călătorii cu copii
- Educație în natură
- Comunități și stiluri alternative de viață
➡️ Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole.
➡️ Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.
Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:
Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!
Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.
CITEȘTE ȘI: