Am plecat într-o excursie ad-hoc, să admirăm un lan de lavandă undeva în județul Prahova. Ieșirea nu era în plan iar orizontul se prefigura încărcat de nori negri și amenințători, dar totuși ne-am pornit la drum.
Unde am mers
Nu am plecat din București, ci de undeva mai aproape de jud. Prahova, iar după o oră de condus am ajuns în localitatea Țipărești, la Grădina de Lavandă.
Tot drumul am mers cu nori pe dreapta și pe stânga, totuși nici o picătură de ploaie nu s-a apropiat de noi.
Când am ajuns la destinație, la mică distanță se vedeau fulgere brăzdând cerul și se auzeau tunete. Însă până la urmă nu ne-a plouat nici acolo și am putut admira lanul de lavandă 😊.
Iată mai jos cum ne-am bucurat privirea:
Bine de știut
- Intrarea în Grădina de Lavandă este 10 Ron / adult. Plătesc și copiii care au peste 10 ani.
- Este deschis în fiecare zi a săptămânii, în intervalul 9-20.
- Distanța București – Țipărești este de aproximativ 100 Km.
- La locație există și un mic magazin de unde vă puteți lua creme de lavandă, uleiuri esențiale, ceai, lumânări și alte accesorii.
- Au mici stații cu dezinfectant amplasate în diverse locuri iar toaleta era curată.
- Au o mică zonă amenajată cu măsuțe, canapele din paleți, pavilioane (nu foarte multe) și un hamac.
- Era destul de multă lume, fiind weekend, dar totuși nu sufocant. Probabil o idee mai bună este să vizitați lanul în timpul săptămânii.
- Lavanda va mai fi disponibilă pentru admirat până în jur de 5-6 iulie, după care începe recoltarea.
- După vizitarea câmpului de lavandă, puteți da o fugă pe Valea Doftanei și la barajul Paltinu, care nu se află foarte departe. Mai multe detalii despre Valea Doftanei, plus alte sugestii de excursii la maxim 230 km de București găsiți în articolul de mai jos:
➡️ 10 IDEI DE WEEKEND CU COPIII LA MAXIM 230 KM DE BUCUREȘTI
Sperăm că v-am inspirat să dați o fugă să admirați lavanda!
Pe Kinder Trips scriem despre:
- Călătorii cu copii
- Educație alternativă
- Natură și explorare în aer liber
- Comunități și stiluri de viață
Urmăriți-ne pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. Avem și cont de Instagram.
Se numește Copii, Călătorii, Educație în Natură – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.
CITEȘTE ȘI:
Ce frumoase sunt fotografiile! Deja mi-e dor să mai merg pe un câmp de lavandă, eu anul acesta am fost pentru prima data în Câmpia Bărăganului și a fost superb.
De la Ploiești la ieșirea după autostrada o iau spre Buzau ca mu îmi este clar traseul de parcurs ?