La final de octombrie ARCUB Gabroveni devine pentru trei zile un hub efervescent pentru cei interesați de dezvoltarea proiectelor durabile şi de calitate realizate în parteneriat de cadre didactice şi operatori culturali, de rolul artelor și patrimoniului în educație și de modalități de valorificare a potențialului lor în școlile din România.www.culturaineducatie.ro
Forumul Cultura în educație 2017, organizat de Asociația MetruCub – resurse pentru cultură, va avea loc între 27 și 29 octombrie și aduce împreună profesori, educatori culturali, reprezentanți ai unor instituții publice cu rol de finanțare a proiectelor și ai unor organizații educaționale, cercetători, părinți și studenți care își doresc să afle și să împărtășească noi idei și perspective asupra culturii în educație, să comunice și să descopere proiecte și programe de calitate și să discute despre finanțări disponibile și priorități ale instituțiilor publice și private. Participarea este liberă pe baza înscrierii, iar locurile sunt limitate.
Anul acesta punem în discuție calitatea și sustenabilitatea proiectelor cultural-educaționale realizate în parteneriat între școli și actori culturali. Îmbinăm prezentări cu studii de caz, dezbateri, ateliere și conversații despre IDEI și despre RESURSE FINANCIARE pentru sectorul cultural-educațional din România.
IDEI >> Înțelege | Inspiră | Creează | Învață | Apreciază | Conectează
Calitatea nu este sinonimă cu atingerea unor obiective formalizate în programe sau proiecte și nici doar cu satisfacția celor implicați. Specialiștii spun că este o trăsătură a acelor inițiative care sunt bine calibrate la nevoile și resursele celor care participă – din care cei mai importanți sunt elevii, care îi inspiră pe alții să se implice și provoacă discuții în comunitate, care creează contexte în care copiii să creeze, care determină procese autentice de învățare, care apreciază și încurajează progresele făcute și care conectează actorii între ei și cu lumea în care trăiesc. Am invitat organizații-reper pentru calitatea actului educațional cu profil cultural la Forum: Teach for Romania, EduCab România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Coaliția pentru Educație și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.
RESURSE FINANCIARE >> Programul CIVITAS (PROEDUS) | Fondul Cultural Național | Europa Creativă | Erasmus+ | Fonduri publice și private pentru cultura în comunitate
Ideile și inițiativele școlilor și ale operatorilor culturali au nevoie de susținere și resurse stabile pentru ca impactul asupra comunității căreia îi sunt adresate proiectele să fie unul pe termen lung. De multe ori, aceștia au nevoie și de orientare în privința proceselor administrative, managementului financiar și cu toții avem nevoie de mai mult timp și reflecție asupra mizelor strategice ale promovării culturii în educație. Ziua de sâmbătă este dedicată surselor publice de finanțare – locale, naționale și europene: Programul CIVITAS al PROEDUS – Centrul de Proiecte Educationale si Sportive, Fondul Cultural Național, Europa Creativă – subprogramul Cultura și Erasmus+. Duminică abordăm inițiative educațional-culturale realizate cu ajutorul resurselor private și publice pentru proiecte mici, prin modele de acțiune prezentate de Parteneriat pentru Arte și Fundația Comunitară București.
Forumul debutează vineri 27 octombrie la ora 16.00 cu o discuție ce se va desfășura limba engleză cu Silvia Nemeth, din partea T-Tudok Inc.- Centrul pentru Management și Cercetare Educațională (Ungaria) și Raluca Iacob, coordonator Cultura în educație. Discuția se va contura în jurul metodologiei britanice Creative Partnerships, al parteneriatelor inovatoare și pe termen lung dintre școli și practicieni creativi cu scopul de a dezvolta competențele tinerilor și al unor programe dedicate copiilor provenind din medii multiplu defavorizate în Remetea Mare din România de către T-Tudok Inc.
–––––––
Forumul Cultura în educație are loc între 27 și 29 octombrie la ARCUB Gabroveni, str. Lipscani nr. 86-88, București în Sălile Librărie și Arcelor. Participarea la forum este gratuită în limita locurilor disponibile, prin înscriere. Urmăriți siteul www.culturaineducatie.ro și pagina oficială de Facebook pentru noutăți.
Participarea este liberă, pe bază de înscriere. Locurile sunt limitate.
Înscrierea se face prin Eventbrite:
https://www.eventbrite.com/e/forumul-cultura-in-educatie-2017-tickets-38491667614
–––––––
Promotor: Asociația MetruCub – resurse pentru cultură
Sponsori: www.firmacatering.ro, Aqua Capatica, Domeniile Sâmburești.
Parteneri: Fundația Comunitară București, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Asociația culturală Replika, Asociația 37, Asociația Ești Povești, Asociația Minitremu, Institutul Cultural Francez Timișoara, Școala Gimnazială Sfinții Constantin și Elena din București, Colegiul Costache Negri din Târgu Ocna, Şcoala Gimnazială nr.131 din Rahova – București, Liceul vocațional de artă din Târgu Mureș, Colegiul Naţional Bănăţean din Timișoara, Cele Mai Frumoase Cărţi, Librăria La Două Bufniţe, La firul ierbii, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu Cesianu.
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism.ro, Graphic Front, Feeder.ro, Kindertrips.ro, Art7, Știri ONG, Zepellin, Al Treilea Sector.
–––––––
Forumul Cultura în Educație 2017 este organizat sub umbrela platformei Susține cultura în educație, în contextul proiectelor Parteneri edu-creativi 2017 cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și București edu-creativ finanțat de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB, în cadrul Programului cultural București Oraș participativ. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Platforma Susține cultura în educație își propune să susțină realizarea unor programe culturale cu o dimensiune educațională în România prin dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații și a unor resurse despre practici și politici publice în domeniu. Platforma este rezultatul proiectului Susține cultura în educație, coordonat de Asociația MetruCub în perioada octombrie 2014 – aprilie 2016, realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prin programul Ești București 2015, și al Administrației Fondului Cultural Național.
Pentru mai multe detalii,
Georgiana Constantin,
Comunicator
comunicare@culturaineducatie.ro
www.culturaineducatie.ro