Salutare! Noi suntem Kinder Trips (Miruna, Silviu și Noria) – scriem pe acest blog despre educație prin călătorii, ecoturism și drumeții în natură, turism cultural, family travel.

La finalul verii 2023 am vizitat și noi pentru prima oară Viena, un oras cu numeroase oportunități de învățare & cunoaștere pentru copii și familii.

Nu putem spune ca ne-a intrat la suflet, așa cum au reușit alte orașe, nu ne-am atașat emoțional de el și nu am simțit că este neapărat pe vibe-ul și energia noastră.

Dar ne-am simțit foarte bine oriunde am mers și considerăm ca este un oraș perfect pentru a face educație prin călătorii, care musai cere o revenire, întrucât ne-au rămas prea multe chestii interesante de vizitat & explorat.

Oricum Viena reprezintă un loc bun de oprire in road tripurile prin Europa, așa că îl vom lua în calcul pentru noi călătorii în viitor.

Cum am ajuns în Viena

Am ajuns în Viena cu mașina personală, ca parte dintr-un Eurotrip mai mare.

Am plecat din nordul județului Dâmbovița și am poposit 3 nopți în Timișoara, unde ne-am cazat la hotel Casa de la Rosa, pe care vi-l recomandăm și vouă.

Nu este un hotel central, ci unul aflat într-o zonă rezidențială foarte liniștită.

Camerele sunt confortabile și curate, iar hotelul este îngrijit, cu o personalitate anume, cu mobilier vintage care îți dă o stare de bine, cu mic dejun atent la detalii.

Hotel Casa de la Rosa

În Timișoara clar merită să vă opriți, orașul arată bine și are multe de oferit, fiind un bun preambul la Viena – nu degeaba este cunoscut și sub numele metaforic de ”Mica Vienă”.

Din Timișoara am mers direct în Viena, drum care a durat în jur de 6-7 ore, cu tot cu popasuri (destul de dese în cazul nostru) și cu o oră de stat în graniță.

Marea parte din drum îl reprezintă traversarea Ungariei pe autostradă – mega plictisitor, să vă luați muzică bună la voi :))).

Apropo, aici găsiți mixul meu muzical pentru familii cu copii, merge perfect în road trips.

Rovinietele pentru Ungaria și Austria le-am luat online (Austria – 10 Euro, Ungaria – 20 Euro) – apoi nu am mai plătit nimic.

Timișoara cea frumoasă – credit foto FAM la pas turistic

Unde ne-am cazat în Viena

Alegerea noastră pentru cazare în Viena a fost Austria Trend Parkhotel Schönbrunn Wien, despre care am scris un review mai detaliat, aici.

La întoarcerea din Germania ne-am mai oprit o noapte în Viena și am ales tot un hotel din același lanț, anume Schloss Wilhelminenberg.

Am scris despre ambele în acest articol, îl puteți accesa dacă vă interesează.

Austria Trend Parkhotel Schönbrunn Wien

Cum ne-am deplasat în Viena

Am avut 2 Viena City Card (cu durata de 72 de ore), achiziționate online de aici. Copilul a intrat în mod gratuit pe unul dintre cele 2 carduri.

Costul total a fost de 58 Euro. Am avut transport gratuit pe toate mijloacele, plus niște mici reduceri la achiziția intrărilor la muzee.

Apoi ne-am întrebat dacă nu am fi ieșit mai bine cu un abonament simplu de transport (17 Euro / 3 sau 7 zile) și răspunsul este că probabil da.

De reținut: copiii cu vârste de 6+ au nevoie de bilet / abonament pe transportul public din Viena, cu excepția duminicilor, a vacanțelor și a sărbătorilor. Cu Viena City Card, copilul intră gratuit în abonamentul unui adult.

Intrare la o stație de metrou

Viena cu copilul – ce am vizitat

Am stat în Viena 4 nopți și am avut 3 zile pline de explorări. Prima seară nu o punem la socoteală, întrucât am venit obosiți după drum și nu am făcut nici o vizită.

Am valorificat la maxim cele 3 zile rămase, dar tot ni s-au părut insuficiente pentru ceea ce are Viena de oferit (drept pentru care ne-am propus să revenim).

Cu atât mai mult cu cât suntem genul de vizitatori cărora le place să exploreze în tihnă, fără a alerga cu disperare de la un obiectiv la altul.

În față la Muzeul de Istorie Naturală

Muzeul de Istorie Naturală

Vă zic din prima: este un muzeu genial! Dacă aveți micuți pasionați de științele naturii, cum e și fetița noastră, muzeul este de neratat!

Muzeul adăpostește colecțiile Casei Imperiale de Habsburg, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și este localizat într-un palat somptuos, care la fel ca Palatul Belvedere, reprezintă o experiență în sine.

Arhitectura, designul încăperilor și frescele exterioare de artă barocă vă vor fura cu siguranță privirea.

La parterul Muzeului de Istorie Naturală din Viena

Muzeul este uriaș și necesită multe ore pentru o vizită pe îndelete. Deși citisem că ar fi suficiente 3-4 ore, noi am stat peste 6 și ar mai fi intrat, dacă nu venea ora închiderii.

Atenție! Muzeul nu are aer condiționat și nu este foarte bine ventilat, așa că este de evitat vizitarea lui într-o zi caniculară. Când am mers noi a fost acceptabil, dar cu câteva grade în plus probabil nu ar fi fost o experiență prea plăcută.

Muzeul prezintă evoluția și istoria lumii naturale, fiind structurat în mai multe încăperi tematice: colecții fabuloase de minerale, fosile, primele organisme, plante și viețuitoare de pe Terra, meteoriți, fenomene naturale, animale etc.

Highlight-urile vizitei la Muzeul de Istorie Naturală:

  • Una dintre cele mai mari colecții de meteoriți din lume
  • Un exemplar împăiat din pasărea Dodo (specie extinctă)
  • O statuetă cu Venus veche de 29 500 de ani
  • Un os adevărat de dinozaur pe care l-am putut atinge
  • Toate instalațiile interactive (puteți vedea o parte în albumul de Stories Viena 2023 de pe Instagram)

Pasărea Dodo

Zona cu cristale și minerale

Meteoriți

Atingând un os adevărat de dinozaur

Venus cea veche de 29 500 de ani

Am petrecut ore întregi la muzeu, cu pauză la cafeneaua de la etaj, unde prețurile nu erau așa de mari precum ne-am fi așteptat.

Ba chiar ne-am hrănit și sănătos, cu o mâncare foarte gustoasă de linte. Bine, și cu o prăjitură clasică vieneză numită Sachertorte. Plus limonade delicioase cu zmeură și un view superb către cupola fabuloasă a palatului.

Tortul cu pricina

Am achiziționat biletele de intrare de pe site-ul muzeului, în dimineața vizitei. Costul a fost de 24 de Euro pentru 2 adulți, iar copila a avut intrare gratuită.

Nu uitați să treceți pe la magazinul muzeului, sunt multe lucruri drăguțe pe care le puteți cumpăra de acolo (ex: bucăți de meteoriți).

Vizavi de Muzeul de Istorie Naturală se află o cladire identică arhitectural, care găzduiește Muzeul de Istoria Artei (nu l-am vizitat)

Palatul Belvedere și picturile lui Gustav Klimt

La Palatul Belvedere am intrat doar eu cu Noria, întrucât pe Silviu nu îl pasionează deloc pictura :))

După „Guernica” lui Picasso admirată în Madrid împreună cu micuța artistă Anastasia’s Art Corner a venit rândul „Sărutului” de Gustav Klimt în Viena.

A fost un moment deosebit mama – fiică, parte din demersul nostru de a vedea împreună cât mai multe dintre marile picturi ale lumii (în original, desigur).

Celebra pictură se află în Palatul Belvedere. Intrarea costă 16 euro pentru adulți – bilet achiziționat online de pe site-ul muzeului, ușor redus cu Viena Card. Copiii intră gratuit.

La rezervarea online trebuie ales un slot de timp în care doriți să vizitați muzeul.

În afara de colecția cu tablouri Klimt vă mai puteți bucura de lucrările altor artiști (printre care se numără Monet, Rodin, Klinger, Kokoschka), de grădinile superbe ale palatului și de elementele fabuloase de arhitectură barocă prezente la tot pasul în clădire.

Și palatul în sine este o experiență, dincolo de operele de artă pe care le găzduiește!

Detalii din palat

Alte tablouri superbe ale lui Klimt

Sunt 2 palate Belvedere: Inferior și Superior. Ambele se pot vizita (exista bilete combo și bilete separate), dar pe Klimt îl găsiți doar în Belvedere Superior. Noi ne-am mulțumit doar cu Belvedere Superior.

Grădinile dintre cele 2 palate se pot vizita gratuit și sunt deschise până la 6pm. Pentru a vizita tot ansamblul de palate și grădini ar trebui să alocați un minim de 3 ore.

Grădinile dintre cele 2 palate Belvedere

După ce am încheiat cu vizita la Belvedere, ne-am revăzut (după ani buni) cu o familie mutată din București în Viena.

Ne-am dat întâlnire în parcul Schweizer Garten, aflat peste drum de palat, unde copiii noștri au profitat de locurile de joacă.

V-am spus de acest parc ca să știți de el, în cazul în care micuții au nevoie să facă mișcare și să se joace.

Casa Hundertwasser

Hundertwasser a fost un artist austriac polivalent, iar casa cu pricina se află la colţul străzilor Kegelgasse și Löwengasse, fiind un popular obiectiv turistic în Viena.

Nu aveam cum să o ratăm, având o copilă pasionata de artă, construcții și arhitectura, care deja l-a îndrăgit pe Hundertwasser din cărți și albume.

În 1977, primarul Vienei l-a invitat pe artist să facă designul acestei clădiri, conform viziunilor sale legate de o arhitectură mai umană și mai aflată în conexiune cu natura.

Casa este decorata cu mozaicuri și bazată pe forme asimetrice, fără linii drepte (pe care Hundertwasser le ura ).

„Unii spun că o casă este formată din ziduri, dar după mine din ferestre”, afirma artistul.

Casa are și mici grădini încorporate – printre altele, Hundertwasser a fost și un precursor al arhitecturii ecologice și un promotor al naturii în mediul urban.

Unii consideră arta și creațiile lui la limita kitsch-ului. Noua ne plac, la fel și filosofia din spatele lor.

Casa este locuita și nu se poate vizita, doar admira pe dinafară.

O doamnă șterge pervazul, netuburată de zecile de turiști de sub ferestre :)). Curățenia e curățenie, chiar dacă locuiești în Casa Hundertwasser 🙂

Elemente verzi încorporate în clădire

În vecinătatea casei se afla o fântână decorată tot de Hundertwasser și un complex de cafenele & magazine de suveniruri numit Hundertwasser Village (decorat în același stil arhitectural).

Fântâna Hundertwasser

În apropiere mai exista și un muzeu cu operele artistului, dar din păcate nu l-am putut vizita, fiind închis pentru renovări pe toată durata anului 2023. Un motiv în plus să revenim în Viena!

În complexul Hundertwasser Village

Muzeul Copiilor din Palatul Schönbrunn

Aveți nevoie de o zi întreagă alocată domeniului Schönbrunn, întrucât sunt o mulțime de chestii de văzut și făcut. Și chiar și așa, tot nu îți ajunge timpul să descoperi absolut tot.

În ziua petrecută aici am mers la Muzeul Copiilor, la Zoo (cea mai veche din lume, înființată în 1752) și la Maze & Labyrinth.

O alee din Parcul Schönbrunn – este destul de întins, așteptați-vă să mergeți mult pe jos!

Palatul nu am apucat să îl vizităm, nici cafeneaua Gloriette, nici serele Desert Experience House sau Palm House.

Poate că am fi avut timp să vedem mai multe, dar nici nu am vrut să alergăm de colo colo, ci să ne simțim bine în ritmul nostru și să zăbovim acolo unde ne-a plăcut.

Puteți achiziționa un bilet combinat, cu acces la turul extins al palatului, Zoo și la serele din curtea palatului.

Noi am avut bilet combo doar pentru Zoo, Maze, Palatul Copiilor, achiziționat online de pe siteul lor.

Costul total a fost de 87 de Euro (2 adulți și un copil). Grădinile palatului se pot vizita în mod gratuit, în orele de deschidere.

Ne-au plăcut și instalațiile de la zona Maze & Labyrinth, iar pe fetiță am extras-o cu greu de la locul de joacă descoperit aici. Am pus mai multe poze și filmări în albumul de Stories de pe Instagram – Viena 2023.

Zona Labyrinth & Maze

Labirint din oglinzi

Nu ratați Muzeul Copiilor din Palatul Schoenbrunn, daca vizitați Viena împreună cu cei mici.

Muzeul prezintă viață „odraslelor” imperiale, fiind structurat în mai multe încăperi tematice. Muzeul este interactiv și foarte distractiv pentru copii.

Una dintre cele mai atractive activități este faptul că adulții și copiii se pot îmbrăcă în prinți și prințese.

 

Aici găsiți un scurt video cu experiența de la Muzeul Copiilor.

Spații publice și observații urbane

În afară de vizitele la muzee și alte obiective punctuale, ne-am mai bucurat în Viena de parcuri, locuri de joacă inteligent construite, arhitectură și de spațiile publice ale orașului.

Toate acestea le puteți întâlni la orice pas. Ce ar fi educativ aici? Faptul că le puteți antrena copiilor gândirea și perspectiva de mici arhitecți sau urbaniști.

Puteți discuta despre calitatea / frumusețea spațiilor publice, despre modul în care le folosesc oamenii, dacă par să aibă sau nu succes la public, dacă au fost sau nu proiectate în mod inteligent.

Un spațiu public simplu, dar eficient – realizat din paleți și decorat cu plante aromatice

Puteți admira clădiri istorice și elemente de arhitectură, centrul istoric al Vienei fiind un mare muzeu arhitectonic in aer liber.

Noi am explorat pe îndelete piațeta Museum Quartier, un spațiu vibrant și plin de viață. Aici se află și muzeele Leopold și Mumok, pe care din păcate nu am avut timp și energie să le vedem, deși ne-am fi dorit.

Museum Quartier sunt practic vechile grajduri imperiale ce au fost transformate într-un complex extins de muzee.

Piațeta Museum Quartier

Muzeul de Istorie Naturală se află aproape de această piațetă, așa că am venit pe jos la Museum Quartier, după ce am terminat cu vizita.

În Museum Quartier am observat mobilierul urban, am prins un concert (gratuit) de muzică experimentală, am mâncat înghețată de la chioșcul Veganista (cu un preț mai mult decât decent, având în vedere că ne aflam în centrul Vienei).

Apoi am urcat (gratuit) cu liftul pe acoperișul Muzeului Leopold, unde se află o terasă cu view panoramic spre Viena.

Terasa face parte dintr-un ansamblu arhitectural mai mare numit MQ Libelle, fiind construită din oțel și sticlă. Ansamblul încearcă să reprezinte forma unei libelule.

MQ Libelle – pe acoperișul Muzeului Leopold

View panoramic asupra Museum Quartier

Viewul panoramic de sus merită admirat, iar pe terasă există și o zonă privată unde poți consuma băuturi.

Dar terasa este deopotrivă și un spațiu public, unde poți sta fără să consumi nimic și unde poate urca oricine, ceea ce mi s-a părut foarte fain și democratic.

Apoi am mers pe jos de la Museum Quartier la Rathaus (Primărie). Și acolo am găsit un mare spațiu public activat pentru comunitate, sub forma unui festival de film cu acces gratuit.

În fața Primăriei

Recomandări de restaurante și cafenele

  • Brandauer Schlossbräu (restaurant cu grădină aflat în apropiere de Parcul Schoenbrunn)
  • Waldermar – Tagesbar (cafenea cu brunch-uri bune, tot în zona Schoenbrunn)
  • Cafe Aida Conditorei (pentru cafea, ștrudel și alte deserturi vieneze) – sunt răspândite prin tot orașul
  • Gelateriile Veganista
  • Taste of India Marxergasse (restaurant indian nu departe de Casa Hundertwasser)
  • Schnitzelwirt Neubaugasse (cu prețuri mai friendly)
  • 7 Stern (au meniul zilei la prețuri accesibile)
  • Pasajul de la Operă pentru gustări rapide între explorări

Taste of India în Viena :))) Suntem mari fani ai mâncării indiene, așa că o căutăm oriunde

Cam acestea ar fi în mare experiențele noastre cu copilul în Viena. Am petrecut aici 4 nopți și am avut 3 zile pline de explorare. Plus o noapte la întoarcerea din Germania, dar aceasta a fost mai mult de odihnă.

Cele 3 zile nu au ajuns nici pe departe – ne-au rămas o mulțime de locuri de explorat sau experiențe de încercat, drept pentru care am decis că vom reveni în Viena.

Iată lista noastră pentru următoarea vizită în Viena:

  • Casa Mărilor (Haus des Meeres)
  • Sera de fluturi (Das Schmetterlinghaus)
  • Magazinul cu jucarii Pinocchio, de pe Augustinerstrasse 7
  • Muzeul Albertina, muzeul Mumok și muzeul Leopold
  • Canalul Dunării
  • Ștrandul Gansehaufel
  • Zoom Children Museum
  • Donauinsel
  • Turnul Dunării și restaurantul din vârful lui
  • Piața Naschmarkt
  • Plimbare cu tramvaiul turistic Vienna Ring Tram

Alte informații

Pe Instagram @kinder_trips am creat un album de Stories Viena 2023 pe care îl puteți accesa aici.

Citiți și acest articol despre Viena cu cei mici, scris de cei de la Dream, Book and Travel, găzduit la noi pe blog.

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Ecoturism și family travel
  • Educație prin călătorii
  • Educație în natură

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: