Salutare! Noi suntem Kinder Trips (Miruna, Silviu și Noria) – scriem pe acest blog despre educație prin călătorii, ecoturism și drumeții în natură, turism cultural, family travel.

Am călătorit în insula Lesvos, aflată în nordul Mării Egee, în luna iulie 2023.

Întrucât la momentul planificării vacanței în Lesvos nu am găsit prea multe informații pe internet, ne-am gândit să venim cu un mic ghid de călătorie în ajutorul celor care doresc să viziteze insula.

Unde se află insula

Lesvos se află în Marea Egee de Nord și este a treia insulă ca mărime din Grecia, fiind poziționată în apropierea Turciei.

Este totodată a 8a insulă ca mărime din Mediterană, iar capitala sa Mytilini reprezintă un centru administrativ pentru mai multe insule grecești din nordul Egeei.

Întreaga insulă este considerată a fi un Geoparc, Lesvos făcând parte din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor din anul 2000. Prin urmare, marea parte a zonelor din Lesvos sunt arii protejate.

Spre deosebire de alte insule grecești, Lesvos nu se bazează în primul rând pe turism, ci pe agricultură și pe producția de ulei de măsline.

Așadar, Lesvos este în mare parte o insulă autentică, în care turismul ocupă doar un loc secundar.

Despre Lesvos, pe scurt

Insula vulcanică Lesvos este despre liniște, sălbăticie, bird watching, flamingo leneși care se relaxează în lacuri sărate, zone umede, plaje pentru toate gusturile, păduri de pini, castani și stejari, livezi uriașe de măslini, leandru de un roz delicios ițit pe marginea drumurilor, copaci pietrificați izvoare termale, cascade, hike-uri prin păduri, sate pitorești de munte, mâncare excelentă (cu care nu am dat gres aproape nicăieri), turism dezvoltat atât cât trebuie.

Am descoperit o insulă perfectă pentru noi, autentică, necomercială, liniștită, dezvoltată din punct de vedere turistic atât cât trebuie, cu cazari și prețuri accesibile, cu peisaje deosebite și destule posibilități de petrecere a timpului.

Multe plaje degajate, sălbatice sau amenajate în mod neinvaziv

Probabil am fost printre puținii călători din România pe insulă, veniți cu mașina. În tot timpul petrecut aici am văzut o singură mașină cu număr de RO.

Lesvos este și locul care a primit în ultimii ani zeci de mii de persoane refugiate din calea persecuțiilor sau a războiului, debarcate aici după călătorii periculoase pe mare.

Lesvos a fost o insulă „frontline” a fluxurilor migrationiste dinspre Siria, Irak, Afganistan, iar aici a existat timp de câțiva ani cea mai mare tabăra de refugiați din Europa – Moria Camp.

O tabăra plină de probleme, care a avut notorietate globală și care a sfârșit într-un incendiu.

Dar și o mare pată de neșters în conștiința unei Europe căreia îi place să vorbească despre solidaritate și drepturile omului…

Fast forward 2023, tabăra Moria nu mai exista, iar sit-ul va fi transformat într-un centru cultural cu rol educativ.

Încă sosesc refugiați pe insulă, dar amploarea fenomenului migrationist s-a diminuat considerabil (ca urmare a unor politici chestionabile ale autorităților grecești și ale UE, dar asta e alta poveste).

Cum am ajuns în Lesvos

Am călătorit cu mașina personală, cu plecare din nordul județului Dâmbovița. Distanța parcursă a fost undeva la 2000 de km dus-întors. La care se adaugă kilometrii adunați pe insulă (câteva sute bune).

Am ajuns pe insulă după un road trip de 1 săptămâna prin Bulgaria și Turcia. A durat atât pentru că am vrut să revedem orașul Burgas în Bulgaria și să gustăm puțin din Turcia, dacă tot era în drumul nostru.

Astfel, am poposit în Cannakale și în Ayvalik, ambele orașe-port, pe care le-am luat la pas timp de câteva zile. Dar despre ele voi scrie într-un articol separat.

Pe faleza din Cannakale

Am traversat Marea Egee cu ferrybotul din Ayvalik (Turcia). Biletul de ferry l-am achiziționat de pe siteul  companiei Turyol, cam cu 2 săptămîni înainte de călătorie.

Se pot lua bilete si la fața locului, cu o zi înainte, dar nu recomandăm dacă sunteti cu mașina. Pe ferry locurile pentru mașini sunt limitate (undeva la 15-20) și riscati sa nu găsiți fix în ziua dorită, mai ales în sezon.

Formalitățile vamale și cele de îmbarcare au durat aproximativ 2 ore (mai mult decât ne așteptam).

În sfârșit se vede capitala Mytilini!

Alte detalii despre traversarea din Ayvalik (Turcia) spre Mytilini (Lesvos)

  • Cursa Ayvalik – Mytilini (Lesvos) pleaca zilnic doar la 9am, iar cea Mytilini – Ayvalik doar la  6pm.
  • Pentru a sta cât mai putin la cozile de check-in si îmbarcare recomandam să fiți la ora 7am în port.
  • Traversarea din Ayvalik în Lesvos (port Mytilini) durează o oră și jumătate.
  • Pe ferry a fost curat și confortabil, cu posibilitatea de a servi băuturi răcoritoare, ceaiuri și mici snacksuri. Noi oricum am avut niște produse de patiserie luate de la o cofetărie din Ayvalik.
  • Costul pentru 2 adulți, 1 copil și mașină, dus-întors: 155 Euro (plătiți în avans cu cardul online și cu bilete transmise pe email).
  • În port se mai achită o taxă de port (despre care nu am știut, întrucât nu scria nicăieri despre ea). Se acceptă plata doar cash – 13 euro am mai dat noi (se poate plăti și în lire turcești, desigur).
  • Vă lăsăm mai jos toate tipurile de cozi la care am stat, să vedeți în mare cam care este treaba :))

Coadă la check-in în Ayvalik

Coadă în port, la îmbarcarea din Ayvalik (Turcia)

Coadă la coborârea de pe ferryboat, cu câteva minute înainte de acostarea în Mytilini

Coadă la pașapoarte în Grecia

Zboruri

În caz că vă interesează, am observat că sunt și zboruri din București spre Mytilini (Lesvos), cu Tarom sau Aegean Airlines, cu escală în Atena.

Traversare Kavala – Lesvos

În cazul în care nu doriți să tranzitați Turcia pentru a ajunge în Lesvos, există și posibilitatea de a lua ferrybotul din Kavala (Grecia).

Trebuie însă să știți că traverasarea durează ore bune pe mare și biletul este mult mai scump.

Pe Instagram am urcat și un material video cu traversarea pe ferryboat, îl puteți vedea aici. 

Unde ne-am cazat și cum am împărțit timpul petrecut pe insulă

Am petrecut 2 săptămâni în Lesvos și în opinia noastră este minimul necesar pentru a înțelege ceva din insulă. Dar și pentru a merita efortul necesar de a ajunge acolo cu mașina.

Golful Kalloni – Koukmos Beach

În prima săptămână am stat în Golful Kalloni, într-o căsuță tip bungalow cu vedere la mare și acces la o plajă în mare parte pustie – Koukmos Beach.

Această plajă este împărțită între complexul format din 3 căsuțe în care am stat noi, plus încă o locuință de vacanță aflată în celălalt capăt al plajei.

Căsuța închiriată de noi este prima din dreapta

Vegetația din jurul căsuței

Vedere din căsuță

Nu știe multă lume de Koukmos Beach și este rar frecventată, așa că putem spune că am avut parte de o plajă aproape privată.

Unde mai pui că intrarea în apă era lină, iar marea foarte caldă. Trebuie avut grijă că prin apă mai sunt un fel de melci spinoși, așa că cel mai bine este să purtați încălțări speciale, ceea ce am făcut și noi.

Am avute zile perfecte de plajă în săptămâna petrecută aici, dar și zile în care sufla vântul destul de puternic și în care ne-am preumblat prin alte părți ale insulei (vara bate vântul în Lesvos, dar nu peste tot simultan).

Vecinii din celălalt capăt al plajei

De cazare am fost mulțumiți și clar este un loc unde am mai reveni, deși nu neapărat vara. Pentru o familie compusă din 3 persoane, ca a noastră, a fost un loc perfect. Pentru o familie cu 2 sau mai mulți copii spațiul ar fi destul de redus.

Am avut un pat dublu la etajul deschis, un pat single la parter, bucătărie, baie și terasă cu vedere spre Marea Egee. Un minus ar fi modul în care bătea aerul condiționat – la parter direct spre pat, iar la etaj nu prea ajungea.

Dar ne-am descurcat, în mare parte ne-am simțit bine, iar Koukmos Beach a fost locul perfect de încărcare a bateriilor, mai ales pentru mine, care veneam după o perioadă foarte obositoare, în care lucrasem mai bine de 10 weekend-uri la rând, cu scopul de a avea o vară cât mai liberă, în care să putem călători.

Drumul spre plajă, de la căsuțe – 3 minute de coborâre și 5 minute de urcare înapoi

Cazarea se numește Koukmos Beach Greenspace Living și o găsiți aici. Dacă sunteți iubitori de natură, liniște și lipsă de aglomerație, aceste căsuțe sunt ceea ce trebuie.

De reținut ar fi faptul că sunt destul de izolate (primul sat se află la vreo 4 km, iar orășelul Skalla Kalloni la vreo 12 km).

Așa că cel mai bine ar fi să veniți aici cu tot ce aveți nevoie. Noi am făcut o aprovizionare de la Lidl-ul aflat în Mytilini. În rest am tot ieșit de la Koukmos Beach să explorăm insula, așa că ne-am mai aprovizionat din mers sau am mâncat în diverse locuri.

Am încercat să surprindem vibe-ul din Koukmos Beach într-un scurt videoclip. Îl avem urcat pe Instagram și îl puteți viziona aici.

Molivos – Nadia Apartments

După liniștea și pustietatea din prima parte a vacanței (de care aveam nevoie ca de aer), în cea de-a doua parte a șederii ne-am mutat în nordul insulei, într-una din localitățile considerate turistice, anume Molivos (sau Mithymna), o fostă așezare întemeiată de genovezi.

Însă dezvoltarea turistică pe Lesvos nu poate fi comparată sub nici o formă cu turismul de pe insulele mult mai populare.

Prin urmare, din punctul nostru de vedere Molivos a fost un orășel perfect: animat, dar nu obositor, plin de viață, dar nu supra dezvoltat turistic.

Zona portului în Molivos, la ora prânzului

Zona centrală a castelului din Molivos

În Molivos ne-am cazat la Nadia Apartments, într-un studio spațios, cu ieșire spre 2 terase. Aici a fost genul de cazare în care locuiești în aceeași curte / casă cu gazda.

Nu am mai avut intimitatea deplină de la Koukmos Beach, însă am avut parte de o gazdă foarte prietenoasă și glumeață, care în fiecare dimineață ne lăsa câteva felii delicioase de chec pe măsuța de la intrare.

Studio-ul a fost foarte curat, confortabil, aflat într-o curte plină de verdeață, ceea ce a contat, întrucât am prins un val intens de căldură, iar temperatura din grădină era cu câteva grade mai scăzută față de alte locuri.

Găsiți această cazare pe Booking, aici, iar noi o recomandăm (dacă nu vă deranjează să împărțiți curtea și casa cu gazda, plus alți turiști).

Vegetația de la Nadia Apartments

Pe terasa studioului

În Molivos am frecventat aproape zilnic plaja Delfinia – o plajă sălbatică, pietroasă, neamenajată (cu excepția câtorva șezlonguri cu acces gratuit puse la dispoziție de un hotel din preajmă),  cu o energie hrănitoare, cu care ne-am încărcat zilnic.

Desigur, trebuie să îți și placă genul acesta de plajă, dar noi nu suntem genul năzuros care caută doar plaje imaculate, cu nisip fin, intrare lină și amenajate cu toate facilitățile posibile (dimpotrivă, fugim de ele).

Am folosit și aici papuci de apă, astfel încât pietrele nu au prezentat o problemă pentru noi.

O surpriză excelentă a fost faptul că am găsit o mulțime de agate pe Delfinia Beach, iar căutatul / culesul lor a devenit o formă perfectă de relaxare, seară de seară.

Delfinia beach, Molivos

Agate găsite pe plaja Delfinia

Alte detalii despre alegerea cazării în Lesvos

Cele mai animate zone de pe insulă ni s-au părut a fi Anaxos – Petra – Molivos. De altfel, majoritatea turiștilor aleg să se cazeze aici.

Sunt și turiști care preferă zona de sud (Vatera – Plomari), dar nouă totuși ni s-a părut destul de îndepărtată de diverse alte puncte de interes ale insulei.

Cel mai bun amplasament pentru noi a fost în Golful Kalloni, întrucât am fost la distanțe accesibile cam de orice punct de interes din Lesvos.

Petra cea animată

Ne-a mai plăcut și zona de vest, în Sigri, un orășel liniștit și tihnit. Dar trebuie să țineți cont că plajele din vest sunt mai vântoase, iar insula mai aridă.

În urma erupțiilor vulcanice de acum milioane de ani, Lesvos a suferit un soi de fractura geomorfologică, prin urmare partea sa vestică este mai mult aridă și lunară (spectaculoasă în felul ei), iar partea estică se prezintă înverzită și împânzită cu păduri de pin sau livezi de măslin.

Vestul cel stâncos și arid

Ce am vizitat pe insulă

Plaja Vatera

Am ajuns aici din Golful Kalloni (drum de 2 ore dus – întors), pe un drum superb presărat cu păduri de pin și leandri roz. Vatera este o plajă lungă de vreo 10 km, formată atât din zone amenajate, cât și neamenajate.

Pe plajă sunt simultan zone cu nisip și cu pietricele. Apa este foarte curată și cristalină, dar totuși se adâncește brusc. Plaja ne-a plăcut mult, este liniștită, are o energie aparte.

vacanta in Lesvos

Plaja Vatera vacanta in Lesvos

Totuși nu am sta cazați aici pentru mai mult timp (sunt diverse unități de cazare peste drum de plajă), preferăm să venim doar în vizită.

Localitatea este destul de izolată de restul insulei. Bine, și unde am stat noi în Golful Kalloni era izolat, dar poziția a fost excelentă, întrucât ajungeam ușor în orice punct al insulei.

vacanta in Lesvos

Vatera

vacanta in Lesvos

Baie la apus

Satul Agiassos

Este un sat montan cu străduțe pietruite, case cu balcoane de lemn, aer curat de munte (Olympos), trasee cu pornire din localitate, tarabe cu plante medicinale aromate culese din munți, pădurea de castani Kameno Aloni (în care primăvara pot fi admirate orhidee), pergole frumos îmbrăcate în vegetație luxuriantă, ceramică de vânzare la tot pasul, un muzeu al folclorului, plus posibilitatea de a participa la workshop-uri de meșteșuguri tradiționale.

vacanta in Lesvos

Împrejurimile din Agiasso, cu trasee montane

vacanta in Lesvos

La pas pe străduțele pietruite din Agiassos

vacanta in Lesvos

Găsiți aici gogoși tradiționale numite „lukumas” și alte bunătăți dulci, limonadă de casă servită în cafenele pline de farmec, flori de dovleac umplute cu brânză (se numesc „louloudakia” si sunt delicioase).

vacanta in Lesvos

La cafenea in Agiassos

În Agiassos sunt mulți localnici în vârstă cu o excelentă viață socială. În fața caselor stau bătrâne care curăță oregano și rozmarin de pe crenguțele deja uscate.

vacanta in Lesvos

Socializarea de seară

vacanta in Lesvos

Plin de plante medicinale la tot pasul – am cumpărat o mulțime de chestii pentru acasă, plantele fiind cumpărăturile mele preferate în călătorii

Tot aici puteți admira o biserică bizantină superbă (Church of the Virgin Mary – Agia Sion), un important sit de pelerinaj.
Fiind situat la altitudine, vara nu e nici așa cald în Agiassos ca în alte locuri de pe insulă.

Ne-a plăcut mult vibe-ul din Agiassos – foarte autentic, cu locuitori care își văd de treabă indiferent dacă sunt sau nu turiști prin preajmă. Iar după-masa petrecută aici ni s-a întipărit în suflet.

vacanta in Lesvos

Biserica Agia Sion

Atmosfera uzuală din Agiassos

Sigri

Sigri este un orășel liniștit și coerent din punct de vedere estetic, are un farmec anume. A fost o plăcere să ne plimbăm pe străduțele sale și să gustăm din preparatele locale.

Sigri mai are și o plajă prietenoasă, cu intrare lină (Paralia Sigri). Nu departe de localitate se află încă o plajă mai sălbatică, numită Faneromeni, pe care o aveam pe listă dar la care nu am mai ajuns.

Plaja principală din Sigri

 

Sigri mai deține încă 2 chestii importante: un foarte reușit Muzeu de Istorie Naturală și câteva sit-uri cu copaci pietrificați (Petrified Forest), pentru care insula Lesvos este renumită.

Lesvos este o insulă vulcanică, iar acești copaci transformați în piatră au ajuns așa deoarece au fost acoperiți cu cenușa erupțiilor vulcanice de acum 20 de milioane de ani, iar lemnul s-a silicifiat.

Nu sunt foarte multe astfel de sit-uri în lume și nu sunt chiar foarte multe locuri pe planetă unde puteți vedea copaci pietrificați.

Copaci pietrificați la Muzeul de Istorie Naturală din Sigri

Atenție, sit-urile cu copaci pietrificați se închid la ora 4 pm! Dacă nu reușiți să ajungeți la sit-uri, puteți admira în voie copaci pietrificați și la Muzeul de Istorie Naturală din Sigri – un muzeu foarte fain, care chiar merită vizitat.

Drumul cu mașina până în Sigri a fost de asemenea spectaculos, pe niște munți golași care îți dădeau impresia că circuli pe lună.

Drumul spre Sigri, printre munți stâncoși. Deși pare aproape pe hartă, am făcut mai bine de o oră din Golful Kalloni până în Sigri, pe drumuri pline de curbe și serpentine.

Anaxos și plaja Anaxos Ampeli

Am ajuns aici după ce am fugit de aglomerația cu umbrele și șezlonguri pe care am găsit-o în Anaxos. Deloc genul nostru, fugim mâncând pământul când vedem umbreluțe aliniate :))

Plaja Anaxos Ampeli a fost mult mai liniștită, în mare parte parte neamenajată. Cu valuri măricele, dar nu foarte puternice.

vacanta in lesvos

Plaja Anaxos – Ampeli

Molivos (Mythima)

Molivos este orășelul în care am petrecut o săptămână întreagă și pe care l-am explorat cu mare plăcere.

A fost alegerea perfectă pentru noi: deși turistic (dar dezvoltat într-o măsură limitată, de bun simț), considerăm că Molivos este mult mai autentic în comparație cu vecinele Petra și Anaxos. Poate și datorită structurii urbane influențate de așezarea construită de genovezi, cu castelul cocoțat pe vârf de deal.

vacanta in Lesvos

Molivos văzut în perspectivă

În Molivos ne-au plăcut:

  • Grădina cu palmieri și leandri de la cazarea noastră
  • Promenada din cetate
  • Portul
  • Plaja Delfinia
  • Barul Congas Beach (cu muzică electronică foarte bine mixată și design foarte fain al terasei)
  • Pizzeria Meltemi
  • Shopul Cooperativa Femeilor, decorat cu plante medicinale și în care mirosea minunat a biscuți cu scorțișoară
  • Restaurantul Byzantino aflat sus pe deal, chiar lângă castel, cu concerte live în unele seri
  • Străduțele centrale din cetate, cu pergole luxuriante, în care primăvara înflorește maiestuoasă glicina, oferind un adevărat spectacol vizual.
  • Micul muzeul al băilor turcești, întreținut voluntar de un cuplu de pensionari britanici.
vacanta in Lesvos

Portul din Molivos

Pe sub minunatele pergole din glicină din Molivos. Când este înflorită probabil arată și miroase superb

Apusul pe plaja Delfinia

Shopul Cooperativa Femeilor

Plaja Delfinia

Eftalou

Eftalou este o plajă aflată la 3 km de Molivos, cu pini umbroși, amenajată și cu acces la câteva taverne.

În capătul plajei se află niște izvoare cu apă termală, destul de populare printre localnici și turiști. Pe internet găsești informații cum că locul ar fi fost renovat, în realitate ni s-a părut destul de neîngrijit.

Nu ne-a tentat să încercăm apele, erau foarte fierbinți iar afară foarte cald. Probabil sunt perfecte în alt anotimp (deși erau oameni scufundați în bazine).

Drumul spre Eftalou

vacanta in Lesvos

Căsuța în care se află izvoarele termale din Eftalou

vacanta in Lesvos

Plaja din Eftalou

Petra

Petra este un orășel turistic în care am venit de câteva ori să mâncăm și să facem plajă. Destule porțiuni din plajă sunt amenajate, dar sunt și zone libere, unde te poți așeza liniștit pe nisip.

Plaja din Petra este destul de nisipoasă și am văzut multe familii cu copii aici, fiind o localitate în care aleg să se cazeze deseori turiștii.

Plaja din Petra, porțiune neamenajată

Plaja din Petra, porțiune amenajată

În Petra poți vizita biserica Panagia Glykofilousa, landmark al orașului, cocoțată pe o stâncă (atenție, sunt multe trepte de urcat), te poți plimba pe străduțele pietruite, poți face cumpărături din magazinele de suveniruri, poți alege dintr-o paletă generoasă de restaurant.

Vacanta in Lesvos

Faleza din Petra

Nouă ne-a plăcut să mâncăm la restaurantul care aparține de Cooperativa Femeilor. Această asociație încurajează cooperarea între femeile de pe insula și este un fel de business social care deține un restaurant, niște case de oaspeți și mici magazine cu produse locale. Sunt undeva la 17 Cooperative ale Femeilor pe insulă.

vacanta in Lesvos

View de pe terasă de la Cooperativa Femeilor din Petra

vacanta in Lesvos

Creveți pe grătar

vacanta in Lesvos

Platou cu aperitive de pe insulă

Am vrut să susținem Cooperativa Femeilor, așa că am cumpărat produse din magazinele lor (inclusive ulei de măsline pentru acasă) și am mâncat la restaurantul lor din Petra. Nu uitați să faceți rezervare dacă veniți la acest restaurant, este foarte căutat!

Bine de știut ar mai fi că între Molivos – Petra – Anaxos circulă zilnic un trenuleț (biletul este undeva la 9 Euro pentru un circuit).

Apus de soare pe plaja din Petra

Skalla Kalloni

Skalla Kalloni este o mică așezare la malul mării, cu hoteluri și restaurante, aflată cam la 2 km de orașul Kalloni.

Plajele de aici nu ni s-au părut cine știe ce (ba dimpotrivă, plaja centrală era chiar murdărică), dar este drăguț să vii aici să te plimbi, să faci cumpărături și să mănânci.

Cel mai interesant obiectiv din zonă ni s-au părut Kalloni Saltpans, niște lacuri sărate unde poți observa păsări (inclusiv flamingo care sunt prezenți și vara).

Există și turnuri de observație de unde poți urmări păsările, însă este nevoie de mașină pentru a ajunge aici, Kalloni Saltpans fiind cumva în afara localității.

Kalloni Saltpans

La plimbare prin Skalla Kalloni

Tavari și plaja Krousos

Tavari este un mic sat de pescari aflat în sud – vestul insulei, situat într-un golf semicircular înconjurat de stânci.

Sunt câteva taverne la malul mării și o plajă locală, pe care noi nu am încercat-o, întrucât am mers mai departe la o altă plajă numită Krousos.

Liniște și pace în sătucul Tavari

Pentru a ajunge la Krousos am străbătut în jur de 3-4 km pe un drum neasfaltat și în stare mai proastă, dar gestionabil.

Kroukos este o plajă mai sălbatică, liniștită, cu un vibe foarte plăcut, frecventată de oameni care stau la cort sau la rulote.

Pe plajă găsiți și un mic restaurant ținut de localnici (Kantina).

Plaja Krousos la apus – mai în spate sunt corturi pitite printre pini

Mytilini

Pentru explorarea capitalei nu am avut prea mult timp la dispoziție, doar câteva ore în ziua plecării, în așteptarea ferryboat-ului de Ayvalik.

Pe unde voiam noi să mergem (muzee, ruine etc) era ori închis, ori ceva pauze de masă, în plus era și o zi foarte călduroasă, așa că am lăsat-o baltă rapid cu vizitatul :)).

Ne-am refugiat în terasa de localnici Fish Eye, unde poposisem și la debarcarea din Ayvalik și unde ne-am simțit foarte bine în ambele dăți.

Ultima jumătate de oră petrecută în Lesvos, la Fish Eye, înainte de îmbarcarea pe ferryboatul de Ayvalik

Terasa are o parte aflată pe malul mării (decorată cu teme cubaneze) și o parte înăuntru, cu aer condiționat. Servesc și gustări, tip pizza, club sandwich, clătite etc. Au frappe bun iar staff-ul este prietenos.

Pentru noi a fost primirea perfectă din partea Lesvosului, la fel și o ultimă experiență plăcută înaite de plecarea de pe insulă.

În rest am văzut Mytilini mai mult din mașină, pentru că astea au fost condițiile (era foarte cald în ziua plecării și nici nu am avut la dispoziție o zi separată pentru explorarea capitalei).

Atenție la străduțele înguste, să nu vă blocați cu mașina (nu vă luați musai după Waze, ci mai mult după indicatoare și intuiție).

Mytilini

Recomandări de restaurante și terase

  • Dyonisos (Skalla Kalloni)
  • Remezzo (Sigri)
  • Byzantino (Molivos)
  • Pizzeria Meltemi (Molivos)
  • Cooperativa Femeilor (Petra)
  • Zoypos (Vatera)
  • Paloukos (Tavari)
  • Terasa Fish Eye (Mytilini) – servesc și gustări
  • Barul Congas Beach (Molivos)
vacanta in Lesvos

Cooperativa femeilor – restaurant în Petra

Restaurant Remezzo

Dulciuri de casă preparate la Cooperativa Femeilor din Molivos

Symposion Bar în Molivos, cu limonadă foarte bună!

Feluri de mâncare pe insulă

În afară de felurile clasice care pot fi degustate în Grecia și pe care probabil mulți le cunoașteți deja, în Lesvos puteți găsi următoarele gustări tradiționale:

  • Giouzlemedes – plăcinte cu brânză de inspirație turcească (aromate cu mentă, cel mai adesea)
  • Sfoufgato – omletă cu dovlecei și plante aromatice
  • Chtapodekeftedes – un fel de chiftele din caracatiță
  • Koukia – un fel de salată din boabe de fasole fierte
  • Kolokythokorfades – flori de dovleac umplute cu brânză (sunt delicioase, musai de încercat)
  • Brânză locală Ladotiri
  • Sardine din Golful Kalloni (au un gust anume, datorat caracteristicilor apei din acest golf intern al insulei)
  • Planzeta – o prăjitură însiropată, cu multe nuci, ca un fel de baclava
  • Cod rulat în foi de varză
  • Kremydopita – plăcintă cu ceapă
  • Kiskeki – mâncare de vită cu grâu fiert

Brânză Ladotiri

vacanta in Lesvos

Saganaki cu creveți – neapărat să comandați o porție!

Planzeta – prăjitură locală

Sardine din Golful Kalloni

Giouzlemedes de la taverna Dyonisos (Skalla Kalloni), cu un aluat genial

Flori de dovleac umplute cu brânză

Tips and tricks

Insula este mare (cea de-a treia ca mărime din Grecia, după Creta și Evia). Nu vă faceți planuri că veți vedea absolut tot într-un timp scurt, decât dacă vreți să fiți non – stop în mașină și să alergați de colo colo.

Distanțele pe insulă dintr-o parte în alta pot fi destul de mari (o oră, o oră și jumătate pentru un drum dus). Dacă vreți să fiți cât mai aproape de orice punct, căutați cazare în Golful Kalloni.

Cel mai bine este să împărțiți șederea în 2 locuri diferite aflate pe insulă. Încercați să lăsați timp și pentru relaxare, conectare cu natura și cu energia insulei, nu doar bifat obiective și alergătură non-stop.

Plimbare prin centrul vechi din Molivos

Atenție la incendii! Pot avea loc destul de frecvent în timpul verii.

În iulie 2022 a avut loc un incediu masiv și urât, care a afectat destul de tare zona Vatera și care s-a lăsat cu sute de evacuări de urgență (atât localnici, cât și turiști). Încă mai sunt copaci carbonizați și poți vedea cât de aproape a ajuns focul de locuințe…

Dacă puteți, evitați lunile iulie și august. Noi de obicei mergem în Grecia în iunie sau în septembrie. Anul acesta nu am avut de ales și am venit în Lesvos în prima parte a lunii iulie (4-18 iulie).

Ce e drept, am stat puțin cu spaima de incendii și chiar a izbucnit unul pe durata șederii noastre, însă a fost controlat rapid.

Am cam tresărit când am auzit convoiul de mașini de pompieri trecând pe stradă chiar în spatele casei noastre (incendiul era totuși la vreo 50 km depărtare).

Însă partea bună este că pompierii sunt mereu pregătiți și veghează insula – veți vedea adeseori mașini de pompieri patrulând sau așteptând la post.

Lesvos este un paradis al iubitorilor de Bird watching. Este o întreagă poveste cu păsările, sunt peste 300 de specii de păsări care poposesc sau locuiesc pe insulă.

Lesvos reprezintă un punct nodal important în migrația păsărilor, fiind cumva la interesecția dintre Europa, Asia și Africa.

Prin urmare, pe insulă este popular turismul de tip bird watching, doar că cele mai interesante specii se pot admira mai ales primăvare, drept pentru care iubitorii de păsări vin adeseori în Lesvos în perioada martie – aprilie (când și temperaturile sunt perfecte).

Deși nu era sezonul cel mai bun pentru birdwatching, în fața căsuței închiriate de noi în Koukmos cântau zilnic zeci de păsări, iar din când în când poposeau altele pe balta din apropierea plajei

În iulie și august vă puteți confrunta cu valuri de căldură. Am prins și noi unul, cu o zi absolut groaznică, o căldură de nedescris, iar seara sufla un vânt fierbinte saharian, care ne-a făcut să fim recunoscători pentru paradisul subcarpatic de acasă și pentru grădina noastră răcoroasă (de cele mai multe ori).

Alegeți cu grijă cazarea, să vă asigurați că au aer condiționat care funcționează perfect și care face față la valurile de căldură.

Eventual alegeți o cazare cu multă vegetație în curte (așa am avut noi în Molivos și a contat, erau cu câteva grade mai puțin față de alte locuri).

Pe insulă sunt multe trasee de bicicletă marcate. Însă vara este mult prea cald ca să te bucuri cu adevărat, din punctul nostru de vedere.

De altfel, temperaturile ridicate de pe timpul lunilor iulie și august vor îngreuna explorarea amănunțită a insulei. Când sunt valuri de căldură nu este atât de simplu să vizitezi locuri și să te miști lejer dintr-o parte în alta.

Oportunități de învățare pentru familii și copii

Pentru noi călătoriile reprezintă în primul rând o formă de educație și de investiție în dezvoltarea copilului.

Mai multe detalii despre viziunea noastră găsiți aici și aici.

Prin urmare, ne-am gândit să vă lăsăm o listă cu potențiale subiecte pe care le puteți aprofunda pe insulă, dacă sunteți interesați și de dimensiunea educativă a călătoriilor.

  • Particularități ale insulelor vulcanice și copaci pietrificați. De departe cel mai bun loc unde aveți toate informațiile adunate la un loc este Muzeul de Istorie Naturală din Sigri – un loc foarte bun de învățare și explorare a particularităților geologice ale insulei.
  • Specii de păsări de pe insulă. Cum spuneam mai sus, sunt peste 300 de specii de păsări pe insulă, iar turismul cu scop de a face birdwatching este ceva obișnuit pe insulă. Pentru tururi ghidate și alte informații utile cercetați acest site.
  • Arhitectură locală și obiceiuri tradiționale. Agiassos este un foarte bun loc unde să explorați aceste aspecte. Eventual presărate cu o vizită la Muzeul de Artă Populară (Folk Art Museum) din sat și cu o participare la un atelier de olărit tradițional. Cele mai vizitate localități, sit-uri arheologice și elemente arhitecturale sunt: Molivos, Sigri, Mytilini, ruinele orașului antic Pyrra, mănăstirile Taxiarchis, Limonos, Agia Sion și Agios Raphael, podul de la Kremati, sanctuarul Mesa, apeductul Roman din Moria.
  • Vizită la Muzeul Uleiului de Măsline (Museum of Industrial Oil Production)
  • Istoria castelelor de pe insulă. Cel mai interesant ni s-a părut cel genovez din Molivos. Dar nici castelul din Mytilini nu este mai prejos, fiind una dintre cele mai mari citadele din Mediterană, datând din perioada bizantină. A fost ridicat de împăratul Iustinian la începutul secolului al VI-lea, ulterior gestionat de o familie de genovezi (Gattilusi) și de otomani (insula a fost niște sute bune de ani sub ocupație otomană).

Muzeul de Istorie Naturală din Lesvos

Exemplar de copac pietrificat

Băile turcești din Molivos (mic muzeu renovat)

Clinici și spitale

Principalul centru medical din Lesvos este Spitalul din Mytilini (Vostaneio Hospital). Centre de sănătate mai există în Kalloni, Antissa, Plomari, Polichnitos.

Mai multe detalii găsiți aici. În orice caz, nu uitați să faceți asigurare medicală pentru întreaga familie înainte de a pleca la drum!

Cumpărături

Vă puteți lua de pe insulă:

  • Ulei de măsline (îl recomandăm pe cel de la Cooperative Femeilor, se găsește în shop-urile lor)
  • Plante medicinale (sunt peste tot, dar recomandăm să le luați din Agiassos)
  • Oregano și rozmarin – miros într-un mare fel!
  • Ouzo cu anason
  • Alte produse tradiționale din magazinele Cooperativa Femeilor

Specie de cimbru, cu un miros extraordinar de puternic

Buget

Acesta a fost bugetul nostru pentru cele 2 săptămâni petrecute pe insulă:

  • Cazare 1 (Golful Kalloni, 7 nopți) – 488 Euro
  • Cazare 2 (Molivos, 7 nopți) – 415 Euro
  • Mese, cumpărături, aprovizionări – apr. 1050 Euro (cu mențiunea că ne-am pregătit singuri o parte din mese)
  • Benzină și taxe de drum (cu plecare din nordul județului Dâmbovița) – apr. 350 Euro
  • Ferryboat dus întors și taxă de port – 168 Euro

Sperăm că v-am oferit un ghid util.

Găsiți și un album de Stories din Lesvos, la noi pe Instagram. Se numește Lesvos 2023 și îl puteți accesa aici. 

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Ecoturism și family travel
  • Educație prin călătorii
  • Educație în natură

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: