Salutare. Ți-am adunat la un loc câteva informații utile pentru o vacanță cu familia la Băile Olănești.

Olănești este o stațiune balneoclimaterică înconjurată de munți, aflată la o altitudine de circa 450m și la o distanță de apr. 20 km de Râmnicu Vâlcea. Aici există 32 de izvoare cu proprietăți terapeutice, din care 24 sunt funcționale.

În Olănești se practică turismul balneoclimateric, adeseori subvenționat de stat, motiv pentru care locul atrage destule persoane de vârsta a treia.

Am descoperit însă că Olănești este un loc perfect pentru turiștii de orice vârstă, inclusiv pentru cei care au doar 4 ani, cum este fetița noastră.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – iată-i pe cei mai mici turiști ai stațiunii!

Noi am petrecut aici aproape o săptămână. Nu am încercat izvoarele. În schimbam folosit combinația de aer curat, plimbări în natură, mâncare bună și spa, care ne-a priit din plin.

Din păcate, ca atâtea alte locuri deosebite din România, Olănești se află într-o stare de semi-paragină. Ici și colo vezi construcții abandonate sau case nerenovate. Totodată, bazinele publice cu apă termală care au fost cândva deschise, nu mai există.

Așadar, dacă vii în Olănești cu gândul că te vei putea scălda în ape termale, ia-ți adio de la această speranță. În  Olănești se găsesc doar izvoare cu proprietăți terapeutice. Iar bazine cu apă termală se află în stațiunea învecinată Călimănești – Căciulata.

Din fericire, natura minunată din oraș și din preajma acestuia, împreună cu câteva inițiative locale (private) țin locul în picioare și atrag turiști în permanență.

Case părăsite din Olănești, care ar putea fi restaurate și reintegrate în circuit.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Aici stau pe malul unui lac, unde vara înfloresc nuferi. Lacul se află la un sfert de oră de mers pe jos, față de centrul localității.

Vacanță cu familia la Băile Olănești – unde stai

Olănești nu duce lipsă de hoteluri și pensiuni. Noi am încercat Pensiunea Noel și ne-am simțit tare bine aici. Unde mai pui că raportul între preț și calitate este unul foarte bun.

Citește mai jos un review detaliat pe care l-am scris despre Noel:

➡️ UNDE NE CAZĂM CU COPIII LA OLĂNEȘTI

Vacanță cu familia la Băile Olănești

 Pensiunea Noel

Vacanță cu familia la Băile Olănești – unde mănânci

Majoritatea locurilor de cazare din Olănești asigură și masa. Sunt și câteva localuri centrale deschise. Noi am găsit deschise 2, când am mers iarna: restaurantele care aparțin de Pensiunea Rubin și Pensiunea Europa. Am cumpărat de la unul dintre ele o pizza și a fost în regulă.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – terase centrale pe care le-am găsit deschise

Restaurantul Pensiunii Noel este deschis și celor care nu sunt cazați aici, cu excepția momentelor în care pensiunea se închiriază în totalitate (de Revelion, de Paște etc).

În articolul despre Noel am povestit și cum a fost mâncarea aici. Recomandăm!

Vacanță cu familia la Băile Olănești

 Ora mesei la Noel, cu calamari și salată

În stațiune mai există magazine și marketuri, bancomate și un izvor cu apă de munte, cu gust obișnuit, aflat la intrare pe strada Forestierilor (este cunoscut sub numele de Izvorul din Forestier), unde îți poți alimenta peturile.

Vacanță cu familia la Băile Olănești – unde te relaxezi

În Olănești există centrul de agremenent numit Tisa Spa Resort, un complex întins pe două etaje. La parter și la etajul 1 se află piscine sau tobogane de apă. Iar etajul 2 este rezervat zonei de spa și tratamentelor de relaxare.

Găsești toate detaliile necesare mai jos:

➡️ RELAXARE LA TISA SPA RESORT

Vacanță cu familia la Băile Olănești

 Zona de spa de la etajul al doilea al complexului Tisa Spa Resort

Vacanță cu familia la Băile Olănești – ce vizitezi

În oraș, ai următoarele obiective pe care poți să le vizitezi sau unde poți să te relaxezi:

Parcul Central

Aici găsești bănci pentru odihnă, pavilioane, un mic loc de joacă şi mese de şah.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – imagine cu Parcul Central, iarna

Biserica de lemn „Sfântul Pantelimon”

Se află pe strada Horea nr. 4. Găsești mai mult detalii despre acest monument istoric aici:

Vacanță cu familia la Băile Olănești -

Vacanță cu familia la Băile Olănești – Biserica lemn ”Sfântu Pantelimon”

Aleea Izvoarelor și Izvorul 24

Este o pietonală reușită, care te conduce spre izvoarele cu proprietăți terapeutice. Din centrul stațiunii o vei găsi foarte ușor, intuitiv.

Nouă ne-a plăcut tare mult plimbarea, iar aleea mi s-a părut spectaculoasă, datorită naturii care o înconjoară. Pot spune că este una dintre cele mai frumoase pietonale urbane în care m-am plimbat prin România!

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – aleea care duce spre Grupul Central de Izvoare

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – scurt popas

Pentru a ajunge la Izvorul 24, aflat ceva mai departe, din centru, ții drumul drept înainte, pe malul râului Olănești. Aleea este pavată, iar pe traseu există balustrade și bănci. Arhitectura Izvorului 24 este una modernistă. Găsești mai multe detalii aici.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

O parte din alee virează la stânga, din centru, spre Grupul Central de Izvoare

Vacanță cu familia la Băile Olănești

O parte merge înainte, spre Izvorul 5 și Izvorul 24. Poate și spre altele, nu am reușit să memorăm ordinea lor

Vacanță cu familia la Băile Olănești

 Izvorul 24 și arhitectura sa cu iz modernist

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Din loc în loc, mici podețe leagă aleea pietonala de șoseaua pe care circulă mașini

Vacanță cu familia la Băile Olănești

 Dacă nu am urmat un tratament cu apă, nu ne-a rămas decât să ne jucăm la izvoare 🙂

Lacurile cu nuferi

Le găsești în parcul care se pare că aparține de MAPN, pe Aleea Lacurilor. O dată ce ai ajuns în zona Vilei Plopu, mai ai doar câteva minute de mers până la lacuri. Noi le-am găsit înghețate, dar chiar și așa a fost foarte frumos.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – un ”sitting spot” perfect!

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – detalii ale naturii, în preajma Lacurilor cu nuferi

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – detalii ale naturii, în preajma Lacurilor cu nuferi

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – detalii ale naturii, în preajma Lacurilor cu nuferi

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – drumul care duce spre Lacurile cu nuferi

Plimbarea poate fi continuată prin pădure până la Sanatoriul Olănești sau până la fosta vilă de protocol a soților Ceaușescu. Nu vei putea ajunge fix până la vilă (intrarea fiind păzită), ci doar până la o răscruce de drumuri: stânga duce spre vilă, iar dreapta duce spre satul Tisa, prin pădure (traseu pe care dorim să îl încercăm la vară).

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vacanță cu familia la Băile Olănești – spre Sanatoriu

 Intrarea nu este interzisă, așa cum se precizează pe semnul roșu, doar că nu vei putea ajunge chiar în dreptul fostei vile de protocol

Vacanță cu familia la Băile Olănești

O metodă foarte bună prin care am convins-o pe N. să își găsească resurse suplimentare de energie: plimbarea cu bățul 

Băile Olănești – drumeții pe lângă oraș (trasee medii)

Mănăstirea Comanca

Din Olănești sunt cam 2 kilometri până la mănăstire. Poți ajunge pe jos sau cu mașina. Mănăstirea se află cam 1 km și jumătate mai sus de Izvorul 24. Ea poate fi un pretext pentru o plimbare splendidă în natură. Drumul se parcurge atât pe jos, cât şi cu maşina.

 Fundaţia mănăstirii Comanca este realizată din piatră zidită, iar clădirea decorată cu brâuri de cărămidă.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Drumul cu mașina spre Mănăstirea Comanca

Satele Tisa, Gurguiata și schitul Bradu

E un traseu ceva mai solicitant, lung de aproximativ 7 km, cu porțiuni de urcuș susținut (din câte am înțeles, pentru că nu l-am încercat, fiind iarnă). Ca să intri pe traseu, trebuie mers în capătul aleii de la Izvoarele 8-13.

Se poate ajunge cu mașina în satele Tisa și Gurguiata, chiar și la schitul Bradu (cu un vehicol mai de teren). Noi preferăm drumeția în natură, iar cu prima ocazie abia așteptăm să facem aceste plimbări!

Vacanță cu familia la Băile Olănești -

 Peisaje de pe trasee

Băile Olănești – drumeții pe lângă oraș (trasee lungi)

Parcul Național Builă Vânturariță se află la o aruncătură de băț de Olănești, iar acolo ai o sumedenie de obiective turistice naturale de vizitat sau trasee de parcurs. Iată câteva dintre acestea:

  • Cabana Cheia
  • Cheile Cheia
  • Cheile și Vârful Folea
  • Peştera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) de la Bistriţa
  • Poiana cu ghiocei bogaţi (Leucojum vernum) de la Prislop
  • Arcada naturală Casa de Piatră de la Pătrunsa
  • Poienile cu orhidee din Valea Cheia

Mai multe detalii despre traseele și obiectivele din Parcul Național Builă Vânturariță găsești aici. Sugestii și recomandări de drumeții găsești și pe acest site.

Iar aici am scris despre un road trip prin Oltenia, în care fac referire și la Parcul Builă Vânturariță.

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Cheile Bistriței, în Parcul Național Builă Vânturariț

Vacanță cu familia la Băile Olănești

 În centrul stațiunii găsești oferte cu excursii gata organizate

 Băile Olănești – alte obiective aflate în zonă

Dacă vrei să te aventurezi ceva mai departe, ia în calcul următoarele obiective:

  • Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor Costeşti
  • Rezervaţia Naturală Slătioara
  • Rezervaţia Naturală Mlaştina Mosoroasa din Băile Olăneşti
  • Salina Ocnele Mari
  • Șoseaua Transalpina
Vacanță cu familia la Băile Olănești

Vizită la Salina Ocnele Mari, unde există chiar și o expoziție de artă!

Vacanță cu familia la Băile Olănești

Mici detalii de demult, observate prin stațiune

Vrei să ne susții blogul? 

➡️ Poți distribui articolole noastre!

➡️ Poți achiziționa produse din Shop-ul nostru!

➡️ Urmăriți-ne pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. Avem și cont de Instagram.

➡️ Urmăriți proiectul nostru de călătorie Romania Slow Travel, prin intermediul căruia încercăm să ne descoperim țara pe îndelete.

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: