În august 2022 am vizitat orașul Cracovia, în timpul unui road trip prin Slovacia și Polonia. Unul dintre muzeele vizitate a fost Fabrica lui Schindler.
Poate că unii dintre voi ați văzut deja filmul „Lista lui Schindler” și ați auzit de fabrica de vase emailate care a aparținut afaceristului Oskar Schindler.
Ca idee, filmul cu pricina este unul de top, câștigător a șapte premii Oscar (în regia lui Steven Spielberg). Îl puteți viziona pe Netflix, aici.
Și chiar ar fi bine să o faceți, înainte de a vizita acest loc istoric care a devenit Fabrica lui Schindler.
De ce să mergi la Fabrica lui Schindler
Din punctul meu de vedere, acest muzeu este un must, dacă te interesează să afli informații despre trecutul orașului, să ai o experiență cu adevărat educativă și să înțelegi Cracovia dintr-o perspectivă istorică.
Iar în Cracovia istoria și realitățile celui de-al doilea război mondial reprezintă ceva ce pur și simplu nu poți băga sub preș sau ignora cu desăvârșire.
Fabrica lui Schindler este un obiectiv potrivit mai degrabă pentru copiii mai mari (eventual cei care deja studiază istoria la școală sau au pasiuni în acest sens).
Pentru fetița mea, informația sigur ar fi fost prea densa și nu cred că era pregătita pentru ea. Nici la Auschwitz nu ne-a dat prin cap să mergem cu ea – la doar 7 ani consider că este prea devreme, iar unele cunoștințe / experiențe trebuie facilitate la momentul potrivit.
Tur ghidat sau vizită pe cont propriu?
Am vizitat muzeul în cadrul unui tur ghidat (în grup), pentru care am plătit ceva mai mult față de biletul obișnuit. Am achiziționat turul online de aici.
A fost bine că am ales un astfel de tur, pentru că am beneficiat de explicațiile ghidei care mi-au îmbogățit experiența și am putut adresa întrebări.
A fost și mai puțin bine, pentru că ghida ne tot zorea (având și ea multe de spus / prezentat) și nu puteam studia în voie informațiile expuse, filmele și miile de poze.
În concluzie, aș merge de minim 2 ori: o dată pe cont propriu, o dată cu tur ghidat. Oricum, muzeul este complex și clar merită mai mult de o vizită.
Ce am învățat la acest muzeu
Schindler era un cetățean german (originar din Cehia), membru al Partidului Nazist, ba chiar și colaborator al serviciilor secrete germane (spiona mișcări ale trupelor poloneze).
A fost totuși capabil de fapte nobile, reușind să își salveze muncitorii evrei de la deportare (și moarte) în lagărele de concentrare.
De ce în fabrica lui munceau numai evrei? Simplu, din motive absolut mercantile: îi angajase inițial pentru a nu îi plăti ca atare, ei fiind cetățeni de ”rang inferior”, pe care îi puteai folosi cum doreai (mai ales dacă erai o persoană cu trecere și influență, cum era Schindler). Precum vedeți, personalitatea acestui om de afaceri era una complexă…
În fosta sa fabrică funcționează în prezent un muzeu de artă contemporană și unul de istorie, pe care l-am vizitat eu, în timp ce restul familiei s-a plimbat prin oraș.
Înainte de cel de-al doilea război mondial, în Cracovia locuiau în jur de 64 000 de evrei. Mai puțin de 10% au supraviețuit războiului și lagărelor de concentrare (în jur de 3000 – 4000, mulți dintre aceștia supraviețuind cu ajutorul lui Oscar Schindler).
Începând cu anul 1941, evreii din Cracovia au fost evacuați cu forța din casele lor și relocați în Podgorze, care a devenit un ghetou controlat de politie și păzit cu garduri cu sârmă ghimpată și porți, complet izolat de alte părți ale orașului.
La rândul lor, pentru a se face loc ghetoului, au fost evacuați mii de cetățeni polonezi (forced displacement).
În ghetou și din ghetou se intra / ieșea doar cu permis special. Din expoziție face parte un tramvai în care evreii aveau acces doar dacă prezentau acest permis special.
Oamenii stăteau foarte înghesuiți în ghetou (enorm de multe familii într-un singur apartament sau într-o singură cameră).
Nu aveau voie să aducă în ghetou mâncare de afară. Primeau hrană doar pe rație și, evident, insuficientă.
Standardul nutrițional stabilit de autoritățile ocupante era de 250-300 calorii/zi. Ce se strecura totuși înăuntru se strecura cu mari riscuri și dificultăți.
Erau forțați să poarte banderole cu steaua lui David, care să ateste că sunt evrei.
Totuși, așa cum am aflat din muzeu, în ghetou funcționau câteva cafenele unde aveau loc din când în când spectacole (ironic, nu?).
Acest ghetou a fost un fel de mic preview la ororile și mai mari care au urmat: deportarea evreilor în lagărele de concentrare de la Auschwitz și Dachau (a căror construcție se finaliza în tot acest timp cât evreii din Cracovia au fost ținuți cu forța în ghetou).
În afară de povestea lui Schindler și a ghetoului evreiesc, am mai aflat multe informații istorice legate de perioada în care Cracovia a fost sub ocupație germană (1939 – 1945).
Practic, muzeul găzduiește o expoziţie permanentă numită „Cracovia: Ocupaţie 1939-1945” – așadar, putem spune că este un muzeu de istorie în toată regula, nefiind dedicat strict poveștii lui Schindler.
O fotografie care m-a impresionat
Mi-a atras atenția fotografia de mai jos, făcută în ghetoul din Cracovia. Protagoniștii sunt evrei și poartă banderola cu steaua lui David.
Fotografia m-a impresionat prin optimismul pe care îl degajă. Cu orori nemaivăzute în istoria omenirii profilându-se la orizont și personaje practic condamnate, care găsesc totuși puterea de a zâmbi și de a trăi o secundă de fericire.
În completare la ceea ce am scris mai sus, în muzeu am găsit și următoarea mărturie:
„What a contrast! În some apartments în the ghetto – the prayers, the cry and the moans of the orphaned and right across the wall – the music, the vodka, the intemperance without restraint. It îs going to be our turn în a few hours from now on, the participants think. The OD men will drag us out to the Optima yard. Leț them at least drag us dazed with alcohol, with a sense of having our basic lust satisfied. For what can we accomplish with our bare hands? What can we do with a sea of evil? (doctor Julian Aleksandrowicz).
Regizorul Roman Polanski a locuit în ghetoul din Cracovia, copil fiind (dar a reușit să scape de acolo). Am găsit și o mărturie de-a lui:
„During its first months, despite the occasional periods of terror, the ghetto was some kind of a city within a city, where people would go about their business, flirt, get married, entertain guests, pay visits„. (Roman Polanski, 8 years).
Alte informații utile
Daca vă interesează istoria și vreți să înțelegeți mai bine cum au stat lucrurile cu evreii din Polonia, vizita la Fabrica lui Schindler este obligatorie.
Muzeul este foarte bine pus la punct, plin de informații variate, cu foarte multe fotografii și documente de epocă, cu materiale video care rulează în fundal, din care poți învăța mai multe decât din manualele plictisitoare de istorie.
În muzeu sunt 2 etaje și 11 camere cu diverse tematici, toate bogat ilustrate sau amenajate. În fiecare dintre aceste încăperi se încearcă recreerea atmosferei cracoviene din timpul războiului și al ocupației naziste asupra Poloniei.
Poți vizita chiar și biroul lui Oskar Schindler, care a rămas intact. Pe frontispiciul muzeului apare un citat din Talmud: „Cine salvează o viață, salvează întreaga lume”.
Iar la finalul vizitei, nu poți ieși de acolo decât impresionat și recunoscător că trăiești în vremuri de (relativă) pace.
Remarcabil este și efortul autorităților locale de a transforma acest complex industrial într-un veritabil muzeu (a fost inaugurat în 2010).
Aici găsiți informații despre diverse tipuri de bilete care se pot lua, iar aici orele de funcționare a muzeului.
În funcție de experiența aleasă, biletele costă între 2 și 73 Euro. Biletele nu pot fi achiziționate și la fața locului, fiind necesar să fie rezervate în avans.
Ghid de călătorie în Cracovia
Găsiți aici ghidul nostru detaliat de călătorie în Cracovia
Pe Kinder Trips scriem despre:
- Family travel
- Educație prin călătorii
- Educație în natură
Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole.
Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.
Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:
Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!