De 20 de ani am o relație contradictorie cu Bucureștiul. Ba mă simt plină de entuziasm, vreau să fac chestii aici (și chiar fac), îi văd părțile bune sau resursele. Ba mă apucă ciuda pe acest oraș, lehamitea și dorul de ducă.

În momente cum sunt cele din urmă, Bucureștiul mi se pare un oraș îmbătrânit înainte de vreme, copleșit de mașini și poluare, o capitală est europeană cu aere de „mic Berlin”, în care totul rămâne de fapt o spoială de fațadă.

Mi-am dedicat aproape jumătate din viață studiilor urbane (inclusiv în București), proiectelor de inovare sau educație urbană, care au avut scopul de a crea/identifica/agrega resurse și de a deschide porți către schimbare socială.

De câțiva ani încoace am luat pauză de la atâta acțiune și am intrat într-un proces intens de retrospectivă, reflecție și analiză. Atât în plan intern, cât și în plan profesional.

Perspective noi.

De când am devenit mamă, am lăsat-o mai moale cu proiectele și activările urbane, însă pasiunea mea pentru orașe și pentru observarea dinamicilor care se creează aici nu a dispărut niciodată.

Recent, am fost cu fetita mea într-un scurt tur urban prin București. Am întrezărit din nou acel București posibil, la care am visat adeseori și pe care l-am vizualizat în momentele bune de ”legătură urbană”: orașul-grădina.

Vă zic sigur că nu ar fi o utopie chiar atat de mare, pentru ca Bucureștiul a mai fost cândva un oraș-grădină, așa cum reiese atât din documente istorice, cât și din jurnalele călătorilor de secol XIX.

Mi se pare uimitor câte contraste păstrează acest oraș și cât e de puțin cunoscut chiar de către locuitorii săi.

Cum oare ai putea îndrăgi ceva ce nu cunoști, ceva cu care nu ai dezvoltat o relație autentică, ceva care îți rămâne profund necunoscut, deși locuiești chiar în sânul lui? Stau și mă tot întreb, de ani de zile.

O bucățică de București, desprinsă din alt film.

Și încă una.

Într-o după-amiază caldă de primăvară, am străbătut alături de fetița mea străzile cu nume de capitale aflate în spate la Piața Victoriei.

Veneam de la Muzeul Hărților, de la un atelier care încurajează grădinăritul în rândurile copiilor. Voi scrie și despre asta, în curând.

Magnolia din curtea Muzeului Național al Hărților

Doi pași mai încolo de bulevardul cel aglomerat, am pătruns în universuri paralele, cu grădini spațioase între blocuri, lalele, busuioc, mărgăritar și liliac.

Cu zone care ar putea deveni mici piațete pietonale. Cu țesuturi urbane atât de diferite, coexistând totuși în același loc (cum ar fi dacă am începe să ne raportăm la acest lucru ca la o resursă?). Cu potențial la tot pasul!

Cartierele Bucureștiului sunt în general îngrămădite, cu o mulțime de neajunsuri, dar totuși freamătă de viață, cumva.

”Laleaua dintre blocuri” – specie urbană 🙂

Grădină aflată la doi pași de bulevardul zgomotos, pe unde trece tramvaiul, duduind din răsputeri.

Tot printre blocuri

O să ziceți că e o zonă centrală aparte cea prin care ne-am plimbat noi. Vă asigur că în București surprizele urbane și universurile paralele coexistă de când lumea, în orice cartier!

Una peste alta, potențialul urban de aici rămâne uriaș. Bucureștiul e un teren fertil, din care s-ar putea crea minuni, în termeni de inovare/revitalizare urbană și dezvoltare comunitară.

Din păcate, la fel de uriașe sunt prostia, ignoranța, nepăsarea și lipsa de viziune a celor din administrația publică (cei din funcții-cheie, probabil sunt destui funcționari care își fac treaba cum pot ei mai bine).

Colțuri de București

Gândăcei, furnici etc

Și chiar nu îmi dau seama, oare cât trebuie să mai aștepte acest oraș până când va fi iubit de locuitorii săi și mai ales de cei care îl conduc?

Aceasta este concluzia mea, după ani de zile de cercetări și intervenții urbane: în primul și în primul rând, Bucureștiul are nevoie de iubire, ca de un prim strat vital în jurul căruia s-ar putea genera organic evoluție, inovare și dezvoltare.

Muguri, semințe, resurse, posibilități

PS: fetița mea a găsit o ceapă căzută pe jos într-o grădină dintre blocuri și a fost mega fericită. De parcă a găsit un ou de aur ?.

Dacă mă gândesc bine, o ceapă găsită pe jos într-o mare aglomerare urbană poate fi un ou de aur, în felul ei. Ne-a pisat la cap să punem ceapa în salată și ne-a monitorizat să vadă dacă o facem. Și nu am avut încotro. Am mâncat-o!?

Dacă vrei să citești și despre alte explorări urbane de-ale noastre, trebuie să știi că avem o campanie întreagă pe această temă! Click pe linkul de mai jos:

➡️ DESCOPERĂ BUCUREȘTIUL CU KINDERTRIPS!

Pe Kinder Trips scriem despre:

• Călătorii cu copii
• Educație alternativă
• Natură și explorare în aer liber
• Comunități și stiluri  de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:

CITEȘTE ȘI: