Bine ai venit! Noi suntem Kinder Trips (Miruna, Silviu și Noria) – scriem pe acest blog despre educație prin călătorii, ecoturism și drumeții în natură, turism cultural, family travel.

În august 2024 am plecat în cel de-al doilea road trip al verii, la câteva săptămâni după periplul de la Marea Neagră și Mareea Egee, în Grecia și Bulgaria.

Pentru început, urma să lăsăm copila în tabără pentru 5 zile, în timp ce noi rămâneam în satul nostru montan de suflet, adică la Șirnea.

Una dintre cele mai frumoase regiuni din România – zona satelor de la poalele Munților Piatra Craiului

Așa arată mașina noastră pregătită pentru o tură de 3 săptămâni prin România :))

Picnic la sat

În drum spre Șirnea, am aterizat întâmplător la un eveniment comunitar numit ”Picnic la sat”, organizat undeva pe un islaz din Stoenești.

Pur și simplu treceam pe acolo și am scanat rapid din mersul mașinii evenimentul. Mi-a plăcut energia care se simțea, am trecut mai departe și după alte 5 minute de condus am decis să ne întoarcem la fața locului și să coborâm.

Părea prea interesant și nu putea ex-antropologul din mine să meargă mai departe așa pe ignore.

La eveniment se adunaseră oameni din Câmpulung și din împrejurimi. În afară de picnicul colectiv, mai aveau loc tot felul de ateliere creative pentru copii.

Ne-a plăcut să poposim în această „Românie paralela” cum îmi place mie să-i spun, unde e plin de inițiative grassroots și proiecte care aduc valoare societății.

Dar mai greu e să le vezi și să le auzi pe fondul vacarmului general și al vrajbei sociale care se aprinde la cea mai mică scânteie…

Șirnea, printre creste de munți scăldate în Perseide

După popasul la Stoenești, ne-am văzut de drum mai departe și am ajuns la Șirnea, unde ne-am cazat în casa unei cunoștințe din sat.

A dormit și fetița noastră o noapte aici, după care am dus-o a doua zi în tabără la Peștera, un alt sat montan din regiune.

Șirnea este primul sat turistic din România și totodată satul nostru montan de suflet, în care venim de 9 ani, de când copila avea doar câteva luni.

Căsuța unde stăm când venim la Șirnea – jos într-o vale înconjurată de munți

Oriunde se duce găsește o pasăre de salvat :))

Ce puteți face la Șirnea:

  • Odihnă și relaxare la aer curat de munte.
  • Plimbări pe traseele marcate din jurul satului. Dar nu e musai să urmați trasee, puteți să vă bucurați de frumusețea locului pur și simplu dând roată satului pe dealuri.
  • Cules plante medicinale.
  • Explorat alte obiective sau trasee din proximitate.

Culori de Șirnea

Înainte de furtună

Plimbarea de seară, pe dealuri

Noi am vizitat:

  • Cheile Dambovicioarei
  • Cheile Brustureț (cu explorarea parțială a unui traseu montan din Piatra Craiului, care începe de la cabana Brustureț)
  • Peștera Dâmbovicioara
  • Moeciu de Sus și pădurea de unde încep traseele prin Bucegi.

Ceva mai departe de Șirnea se află Râșnov, Brașov, Zărnești și traseele montane din Piatra Craiului, cu plecare din Zărnești.

Moeciu de Sus

Cheile Brustureț

Din nou Șirnea. Se plimbă pe potecile acestea de când a învățat să meargă 🙂

Așa cum vă spuneam, ne-am cazat în locuința unei cunoștințe care închiriază cu circuit închis.

Dar aveți la dispoziție Ursa Mică Glamping cu corturi, bungalouri și restaurant.

La restaurant se poate merge și dacă nu ești cazat la ei, cu rezervare prealabilă, ceea ce am făcut și noi, profitând din plin de posibilitatea de a bea o bere și a servi o cină la câțiva pași de casă.

Terasa de la Ursa Mica Glamping (are și o parte înăuntru).

Acest lucru nu era posibil acum câțiva ani, când mereu eram nevoiți să ne urcăm în mașină dacă voiam să mâncăm în altă parte decât la cazare.

Mai sunt și alte cazări prin sat dar nu le cunoaștem, așa că nu ne putem pronunța în acest sens.

Ursa Mică Glamping văzut din depărtare

Am petrecut cu totul 10 zile la Șirnea, timp în care ne-am bucurat de natură, plimbări în aer liber, liniște, Perseide (pe care le-am mai văzut la Șirnea și în alți ani) și nu în ultimul rând de culesul plantelor medicinale. Tot la Șirnea mi-am petrecut și ziua de naștere.

Avem și 2 filmulețe simpatice cu șederea la Șirnea. Le găsiți aici și aici. Am mai scris pe blog despre Șirnea aici.

Un ghid mai amplu despre satele din regiunea ecoturistică Poarta Carpaților am scris aici.

Șirnea – satul nostru de suflet

Șirnea cea magică

La cules de plante medicinale de pe dealuri. Cele mai bune ceaiuri!

Măgura și festivalul de ”Artă Sacră”

După ce am lăsat copila în tabără la Peștera, am aterizat întâmplător la Festival de Artă Sacră, organizat în satul montan Măgura, unde am petrecut o după-masă magică.

Drumul până la festival a fost alambicat, cumva parcă inițiatic. Festivalul era compus din micro-evenimente care aveau loc în mai multe locuri din sat.

Pe dealurile minunate din Măgura

Ce mă interesa pe mine era concertul cu Miruna și Radu Nagy, muzicieni și „profesori” de șamanism. Dar nu găseam nicidecum Casa Artiștilor din Măgura, unde urma să aibă loc concertul.

Ne-am tot învârtit cu mașina pe culmile din Măgura, ne-am întâlnit cu o bătrână-culegătoare de plante în vârstă de 92 de ani (una dintre cele mai frumoase întâlniri din vacanță această), am făcut drum întors cu ea să o aducem acasă, am intrat în vorba cu 2 fete din Brașov care se plimbau pe poteci după ce și ele căutaseră festivalul, parcaseră mașină și abandonaseră ideea că l-ar putea găsi.

Din nou o secvență din Măgura cea de poveste

Până când în cele din urmă am văzut un domn în vârstă la volan și am știut că el ne va duce acolo. „Știți cumva unde are loc Festivalul de Artă Sacră”?

„Cum să nu!”, a răspuns cu cel mai larg și mai blând zâmbet. „Urmați-mă cu mașină!”

Le-am luat în mașină și pe cele 2 fete (a lor era parcată prea departe) și ne-am pornit din nou la drum, de data asta cu ghizi de nădejde.

Până când am găsit în sfârșit Casa Artiștilor din Măgura – amplasată într-un set up cu priveliști de vis.

Ce mi-a transmis mie festivalul: ideea de diversitate, „eclectism” spiritual și pace care derivă de aici.

Spre exemplu, am văzut reunite în același spațiu următoarele: o superbă capela construită în stil tradițional montan (în care o față se reculegea), o expoziție de sculptură cu tematici creștine, o tarabă cu literatură mistică, un concert de muzică clasică oferit de 2 muzicieni care practică și o formă de șamanism (Roata Medicinei).

Capela montană

Concertul celor 2 muzicieni (harpă și violoncel) pe fundal de copaci care se legănau și foșneau de la vânt a fost ceva deosebit. Deși ei se îngrijorau că le zboară vântul notele, mie mi se părea că îi acompaniază.

Apoi a urcat pe scenă mezzo-soprana Ruxandra Donose venită de la San Francisco, care a cântat intens și minunat (inclusiv o balada românească), iar totul în jur părea o celebrare a spiritului puternic al munților.

Se adunau nori și chiar a tunat, dar nimeni nu părea să se sperie.

Miruna și Radu Nagy

Au mai urcat apoi pe scenă și alți artiști, dar cel mai mult am rezonat cu cei de care v-am povestit mai sus. Am filmat un cântec din recitalul sopranei – îl găsiți aici.

Nuanțele festivalulul mergeau și mai în profunzime decât ce am apucat să observ în cele câteva ore petrecute acolo. Din păcate am prins doar ultima seară dintr-un program de 3 zile.

La anul dacă se mai face clar am veni în mai multe zile. Ne-au plăcut locul, atmosfera, oamenii care urcau până acolo, energia, muzică și felul în care creastă Pietrei Craiului veghea impunătoare totul de la distanță.

Festival de Artă Sacră – Măgura

La întoarcere din toată aventura am mai cules de pe drum 2 autostopisti. El și ea, oameni de munte cu experiență, care făcuseră ceva creste prin Piatră Craiului, cu dormit peste noapte în refugiu. Erau rupți de oboseală și i-am dus la gară în Zărnești.

Oameni simpli cu joburi average (casieră la supermarket și lucrător într-un depozit de materiale), dar care arătau că în timpul liber care îți rămâne poți avea o viață conectată la natură, plină de spirit și de aventuri.

O interacțiune frumoasă la finalul unei zile pline, cu multă hrană pentru suflet. Recunoștință!

Bye, bye Festival de Artă Sacră

Brașov – explorări urbane și concerte

După zilele petrecute la Șirnea și prin alte sate montane din împrejurimi, a sosit timpul să ridicăm ancora și să plecăm spre următoarea destinație: Brașov – o alegere cu care niciodată nu poți da greș.

Ne-am cazat într-un apartament foarte fain din cartierul nostru preferat (Șchei), unde am avut tot confortul necesar (Casa Alemar se numește, dacă vă interesează).

Casa Alemar, Brașov – un apartament în care ne-am simțit foarte bine

După ce ne-am cazat, am pornit imediat în explorare pe jos spre centrul vechi – un traseu urban fluid și plăcut, fără a fi presărat cu obstacole gen gropi, mașini parcate pe trotuar sau alte inconveniente.

Am admirat străduțele din centrul istoric al Brașovului, am dat obișnuita tură în Piața Sfatului, apoi ne-am oprit pe strada Sforii, unde am venit înarmați cu markere Posca, pentru a contribui la arta colectivă de pe pereții celei mai înguste străzi din Europa de Est.

Strada Sforii

Strada Sforii – un mesaj bun pentru noi 🙂

În zilele următoare am vizitat:

  • Sinagoga din Brașov
  • Biserica Neagră
  • Pasajul După Ziduri
  • Turnul Alb (cel mai înalt punct defensiv al cetății Brașovului)
  • Parcul Aleea de sub Tâmpa

Sinagoga din Brașov

Biserica Neagră

Zona ”După Ziduri”

Ne-am bucurat de concerte în Piața Sfatului, în cadrul festivalului Vibes Fest organizat de Agenția Metropolitană Brașov.

Ne-a plăcut mult concertul lui Argatu, pe când Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu nu ne-au dat pe spate. Câteva instantanee video de la aceste concerte găsiți aici și aici.

Vibes Fest

Secvență urbană din Brașov

Un alt loc pe care l-am vizitat a fost Planetariul Brașov, unde am văzut show-ul multimedia ”Dark side of the moon”, organizat de trupa Pink Floyd în diverse planetarii din lume, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea albumului „The Dark Side Of The Moon”.

Show-ul redă cele 10 piese ale albumului ilustrate prin diferite teme vizuale. Din punct de vedere vizual, show-ul era bine realizat și captivant.

Din păcate nu am stat până la final, spațiul era mic iar imaginile prea amețitoare raportat la dimensiunea redusă a spațiului.

Una peste alta, precum vedeți am petrecut ”urban” prin Brașov și nu am profitat de natura din preajma acestuia, întrucât după 10+ zile de stat pe coclauri la Șirnea și în alte sate montane, ne-am dorit puțină agitație de oraș.

Brașov văzut de sus, de la Turnul Alb

Recomandări de locuri bune de mâncat

  • Restaurant ”Sub tâmpa” (în parcul Aleea de sub Tâmpa – aveți de urcat niște scări până la el)
  • Restaurant vietnamez ”Little Hanoi” (lângă Piața Sfatului)
  • Pizzeria della Nonna
  • Gelato Mania – înghețată artizanală italiană (puțin mai departe de centrul vechi, pe drumul spre Schei)

Restaurant vietnamez ”Little Hanoi”

Restaurant ”Sub tâmpa”

Păstrăv cu mămăligă servit la ”Sub Tâmpa”

Waha Festival – 4 zile cu cortul într-o pădure magică

Cireașa de pe tortul acestui road trip prin România a fost mersul la ultima ediție a Festivalului Waha. Mergem de câțiva ani la acest festival, de pe vremea când N. era toddler.

La 1 an și câteva luni a fost prima ei ediție de Waha, a noastră ca părinți de toddler și a mea ca mamă care alăpta, văleu ce vremuri :)).

La ediția din 2024 am bătut recordul de stat în pădure la cort, fără semnal la telefon: 4 zile (până acum stătusem maxim 3 nopți la Waha).

Imagini din tabara de la Waha

A fost cu ploaie, caniculă, somn pe apucate, curcubeu, interacțiuni sociale frumoase, multă artă și creativitate, culoare, concerte, focuri de tabără, dans și o natură superbă.

 

Pentru copila noastră a fost o distracție pe cinste, ca de fiecare dată.

Waha – colorat si creativ!

Ce păcat ca a fost ultima ediție Waha!

Un festival care niciodată nu a fost axat pe hiperprofit si hipercapitalism agresiv, derulat mai mereu fără sponsori (sponsorizat de „mama natură”, cum spun inițiatorii), organizat cu multă muncă și dăruire.

Am scris mai multe despre Waha aici și aici.

Gânduri de final

După Waha am ridicat din nou ancora și am decis să mergem spre casă. Eram cam obosiți, umblam deja de 3 săptămâni pe drumuri și mai aveam ceva treburi profesionale care se cereau rezolvate de acasă, în liniște și pace.

Deși inițial aveam în plan să mai explorăm locuri noi prin județul Harghita, unde ne place mult să călătorim (am scris aici pe larg despre Harghita) am decis să o lăsăm pentru septembrie.

În septembrie aveam planificată colaborarea cu Dimineți în Cerdac, în Piatra Neamț și urma să plecăm într-un nou road trip prin țară, ultimul înainte de începerea școlii, dar unul mai scurt.

Cam aceasta a fost povestea celui de-al doilea road trip al verii 2024 și o las aici în jurnalul nostru de familie, ca să ne amintim cu drag în viitor cum ne petreceam timpul împreună  și să vă inspirăm și pe voi.

One to remember! And many more to come!

Așa cum am mai scris și în alte articole, călătoriile rămân pentru noi un stil de viață și totodată cea mai bună investiție în educația și evoluția noastră ca familie.

Dacă ai ajuns până la final, îți mulțumim că ne citești și te mai așteptăm pe blog!

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Ecoturism și călătorii în familie
  • Turism cultural
  • Educație prin călătorii
  • Educație în natură

Urmăriți-ne pe Instagram și pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. 

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.