Orice părinte care a mers la vreun festival de muzică înainte de a avea copii, va duce cu siguranță dorul unor astfel de evenimente.

Vestea bună este că viața nu trebuie să se schimbe radical o dată cu sosirea bebelușilor, împiedicându-vă astfel să vă mai bucurați de distracțiile din trecut.

Trebuie doar reorganizată și reprioritizată – este loc pentru toate, dacă vreți cu adevărat.

De asemenea, va trebui să învățați să vă raportați diferit la ceea ce știați voi că înseamnă ”distracție”.

În primul an de bebelușie noi nu ne-am aventurat la vreun festival cu fetița noastră. Dar apoi am cunoscut destui părinți au făcut-o, din plin, chiar de când copilașii aveau doar câteva luni! Asta ca să vedeți că se poate.

În cel de-al doilea an, nici o frică nu ne-a mai reținut, așa că am mers la două festivaluri românești, despre care puteți citi mai jos:

CU COPIII LA FESTIVAL – 4 ZILE ÎN PĂDURE, LA WAHA

CU TODDLERUL LA FESTIVAL – ONE LOVE GATHERING

La unul din ele am atacat direct cu artileria grea și am campat în mijlocul pădurii, toți 3 – ceva ce ni se părea destul de irealizabil cu doar puțin timp în urmă.

Așa că iată un mini-ghid de supraviețuire cu copilul la festival, bazat pe experiențele trăite de noi. Sperăm că va fi de folos proaspeților părinți dornici de evadare!

1. Dacă sunteți părinți de toddleri sau bebeluși, alegeți festivaluri mai mici și mai underground, pe cât posibil amplasate în natură.

Amânați festivalurile mari până la momentul în care copiii vor crește și responsabilitățile vor fi mai ușor de gestionat.

Waha Festival, 2016

2. Organizați-vă, în măsura posibilităților, o mini-bucătărie mobilă.

Nu vă bazați neapărat pe mâncarea găsită la festival, mai ales dacă aveți un copil încă micuț, care trebuie hrănit sănătos și variat.

Iată din ce se compune mini-bucătăria noastră mobilă pe care am plimbat-o de colo colo toata vara:

  • un primus micuț și butelii de gaz;
  • un set de vase de camping procurat de la Dechatlon;
  • un ibric pentru cafea și un ceainic;
  • o oală electrică (pe care o folosim atunci când există curent electric);
  • o lădiță de plastic în care depozităm fructe și legume (avem una neagră, luată de pe stradă, din fața unei piețe);
  • un mini-mobilier de bucătărie, care a fost cam scump, dar care face toți banii, pentru că ne-a permis să gătim pe el și să depozităm alimente pe rafturi; foarte ușor de montat și de strâns, necesită doar spațiu în mașina;
  • masă și scaune de camping;
  • și bineînțeles, de-ale gurii.

Știu, sunt o grămadă de chestii, dar credeți-mă că îți fac viața mult mai ușoară prin campinguri sau pe la festivaluri, mai ales atunci când ești cu un copil după tine și, la fel de important, îți asigură autonomie: mănânci ce vrei, cât vrei, atunci când vrei.

3. Să aveți o pereche de căști pentru copii, destinate atenuării zgomotului. Le-am folosit destul de des.

Play on some music, just a reggae music! One Love Gathering, 2016

4. Dacă stați la cort, să aveți neapărat pentru toată lumea șosete groase și sac bun de dormit, plus haine de ploaie, chiar și o căciuliță pentru copii.

După prima noapte friguroasă și umedă petrecută în 2016 la Waha, dacă nu am fi fost pregătiți cu tot ce trebuie, sigur am fi strâns și ne-am fi dat plecați urgent.

Tabăra de la Waha Festival, din 2017

5. Evitați să vă setați așteptările prea sus! Distracția nu va fi ca pe vremuri, dar va fi – cu picătura și porția, însă ca părinte înveți să apreciezi aceste momente.

Mersul la festival nu trebuie să însemne neapărat ”party hard” și dănțuială până în zori, as it used to be.

Sunt multe alte lucruri de care te poți bucura: natură, oameni, socializare sau pur și simplu de felul în care copiluțul va descoperi, va explora tot felul de lucruri noi și își va face prieteni.

Community Stage, Waha Festival, 2016

6. În formula de familie, noi petrecem destul de mult timp ”la bază”, pe lângă cort.

Astfel, un hamac, o masă și scaune de camping devin obiecte foarte utile pentru părintele care trebuie să păzească somnul de prânz al copilului sau care trebuie să aștepte să fiarbă supa 😀

7. Să aveți o păturică ușor de cărat de colo colo, pentru stat în diverse alte locuri, altele decât pe lângă cort sau în cameră.

Waha Festival, 2016

8. Evitați să vă amplasați cortul prea aproape de scene! La Waha, în 2016, noi l-am avut destul de aproape de scene și acest lucru ne-a afectat odihna (nouă, că Noria a dormit dusă). Dacă am fi mers în pădure puțin mai în spate, ar fi fost perfect, acolo sunetele ajungeau doar vag și era chiar liniște. Știm pentru la anul!

9. Pregătiți-vă să dormiți puțin! Aduceți la voi stocuri de cafea, ceaiuri verzi și negre etc. Tentația să plecați la distracție noaptea, după ce copilul adoarme, va fi mult prea mare.

Per ansamblu, sunt șanse mari să plecați osteniți la finalul celor câteva zile de festival, dar o să merite, pentru că, în același timp rămâi cu amintiri frumoase, cu oameni noi cunoscuți, cu care probabil te vei întâlni și la anul, în marea familie a festivalierilor, cu o energie nouă și cu o stare frumoasă, care o să vă mai țină 😉

Waha Festival, 2016

10. Verificați dacă festivalul are zonă destinată activităților pentru copii. Dacă are, atunci veți avea un reper zilnic și cu siguranță o să mai întâlniți destui părinți cu copii, iar socializarea va merge ca unsă 🙂

One Love Gathering, 2017

10. Nu vă faceți prea multe griji! Copiii vor iubi această experiență. Iar bucuria lor merită orice efort 😉

Disclaimer: Am primit și feedback potrivit căruia nu ar trebui să promovăm Waha sau alte festivaluri ca fiind child friendly, din cauza zgomotului care îi poate afecta pe copii. În cazul nostru și al cunoscuților noștri, experiența a fost în general una pozitivă. Dar fiecare trebuie să decidă în cunoștință de cauză și să ia în calcul toate aspectele necesare. Noi lăsăm loc și feedback-ului negativ, ca să fie corect.

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:

Citește și: