Părinți nomazi – interviu cu Tania și Simon

August 2016

Într-o curte mică, străjuită de o salcie bogată și plină de tufe de regina nopții, aflată undeva într-o zonă veche a Bucureștiului, i-am cunoscut pe Tania (28 de ani), Simon (42 de ani) și fetița lor de 1 an și 5 luni, Araliya, într-o după-masă plăcută de vară. La vremea aceea, toți trei se întorseseră recent din Asia, dintr-o călătorie care a durat 8 luni și la care Araliya a participat cap coadă ! M-a uimit curajul lor de a sta plecați atâta timp, cu un copil foarte foarte mic. Practic, la începutul călătoriei, bebele lor avea puțin peste jumătate de an! Și nu au plecat undeva aproape de casă, adică prin Europa, ci peste mări și țări, într-un periplu care a început în India, continuând apoi prin Thailanda, Laos, Myanmar, Malaezia și Indonezia. Mi-am dorit mult să îi cunosc și să stăm de vorbă iar apoi m-am gândit că poveștile lor merită să ajungă și la alți oameni, așa că am profitat de întâlnire si am realizat un interviu de care să vă bucurați cu toții. Familia aceasta îți poate demonta multe prejudecăți legate de ceea ce înseamnă să călătorești cu un bebe iar curajul lor poate fi o sursă prețioasă de inspirație!

Vă invit așadar să parcurgeți interviul de mai jos și să intrați puțin în lumea lor de părinți nomazi. E un interviu lung, dar vă asigur că merită!

Miruna: De unde crezi că ți se trage toată povestea cu călătoritul?

Tania: M-am născut în Bucureşti şi am locuit cel mai mult aici. M-am mutat când eram foarte mică în Italia, un pic, şi nu pot să zic că mi-a plăcut neaparat. Am stat, am venit, am stat şi până la urmă am hotărât eu că vreau să stau cu bunicii și să merg la școală în România. Tot timpul mi-a plăcut aici super mult, de fapt. Părinţii tatălui meu sunt greci de origine; tatăl și sora mea sunt în SUA, unde la anul va fi o eclipsă la care vrem să mergem. Și mama e super călătoare, îi place să călătorească mult. Şi bunicii mei cred că şi-ar fi dorit să nu trăiască în comunism, ca să poată călători. Cam toată familia visa să plece, să vadă, să exploreze. De mică am avut chestia asta iar ai mei m-au luat, m-au plimbat prin România super mult, bunicii şi mama cu prieteni de familie, tot timpul plecam și ne ziceau: ‘’Ar trebui să ne cunoaştem ţara înainte să călătorim în alte locuri.’’

Miruna: Poţi să-mi spui câteva cuvinte despre familia ta din prezent, adică Araliya şi Simon?

Tania: Simon este din Uk – și l-am cunoscut în India, în Delhi, total absurd. Adică într-un oraş mega mare şi crazy, unde eu eram bolnavă nu ieşeam din cameră, iar prietena mea s-a dus la piscină si acolo l-a cunoscut pe Simon. Mai erau şi alte două prietene de-ale noastre din Anglia cu ei, care mai pe seara au venit s-o caute pe ea la noi în guest house; dar ea nu era. Eu i-am tot auzit strigând pe acolo: ’’Anca! Anca!’,’ pe hol, şi, fiind bolnavă, am zis să ies să mă iau de ei că nu intri aşa într-un hostel şi urli după oameni. Dar apoi le-am zis : ’’Hai intraţi şi voi la o ţigară că sunt singură aici, mi-e rău !’’. Simon era cu aceste două prietene, iar el mi-a zis că ştie despre ce e vorba cu stomacul meu şi că trece cu coniac. Deşi în India e greu să găseşti alcool (pe vremea aia era și mai greu), în Delhi unde stăteam noi erau două baruri în zonă şi a zis că mă invită el la un coniac să-mi treacă. După aceea ne-am mai văzut şi a doua zi. Şi în a treia zi eu am plecat iar el m-a întrebat dacă vreau să vină în România să mă vadă. Şi i-am zis : ‘’Da, dacă ai timp şi chef”. Între timp, avem și un copil, despre care am tot vorbit, asta-i amuzant, că am tot vorbit dar nu ne-am plănuit neaparat, ci mai deschideam subiectul din când în când. Apoi am plecat în Sri Lanka şi am găsit o floare pe jos – am întrebat un şofer de rickshaw cum se numeşte, și când a zis ‘’Araliya’’ am exclamat amândoi în acelaşi timp: ‘’Wow, nice name for a girl!’’ şi ne-a rămas numele ăsta în cap. Când am rămas gravidă după un an, eram amândoi: ’’Dacă-i fetiţă, e clar că e Araliya, a venit la noi’’. Şi-a venit! M-am speriat un pic la început, cred că tocmai din cauza stilului de viaţă de a călători şi de-a putea pleca oricând, oriunde. Am fost un pic : ‘’Ah! Ce mă fac?’’

Miruna: Așadar, cum ţi-ai petrecut ultimul an din viață?

Tania: Am fost 8 luni prin Asia cu Araliya după noi. Şi înainte de asta, am tatonat un pic terenul, am fost în Grecia, în Bulgaria şi în Anglia. Am zis s-o ducem în zboruri mai scurte şi să vedem cum reacţionează. A fost bine. Călătoria în Asia a fost plănuită încă de când eram gravidă, am zis că asta facem, odată ce nasc. Aşteptăm să treacă vara, pentru că mi-am dat seama că o să nasc în jur de februarie și am început să plănuim ce-o să facem până în toamnă, iar din toamnă urma să mergem în India şi de acolo în Asia de Sud-Est. Şi cumva, în toată sarcina am lucrat ca să strângem bani și ne-am super focusat.

Ceea ce ne-au uimit pe noi super mult au fost biletele de avion cumpărate în avans, ceea ce nici eu nici Simon nu făceam deloc înainte. Am economisit o grămadă de bani şi am început cumva să ne gândim: ‘’Ce alte lucruri am putea să facem, la care nu ne gândeam înainte şi care ar putea să ne economisească banii pe care i-am cheltui în plus cu ea sau pe un confort un pic mai mare?’’.

Prima călătorie a Araliyei, în Creta
Bulgaria
Aralyia adormită într-o cafenea din Brighton, UK

Miruna: Practic, cum aţi reuşit să adunaţi bugetul pentru călătorie?

Tania: Din treaba cu Bazaar Nomad, care a crescut încet încet. E un fel de pop-up shop, aș vrea să fie și online, doar că m-am lovit un pic de birocraţie şi toate cele. Momentan participăm la târguri şi festivaluri, facem evenimente din când în când, pop-up shops. Mi-ar plăcea să fac ceva permanent într-un loc, cu tot felul de activităţi, dar nu ştiu dacă vreau să fiu prinsă în asta. Mă lovesc de lucruri care mă sperie cumva, pentru stilul meu de a fi…Mama mi-a zis acum 6 ani când am plecat prima oară și am adus lucruri:‘’Uite, te ajut eu să cumperi nişte lucruri şi te ajut să le și vinzi’’. Cumva, am făcut asta de fiecare dată, încet, încet, până când Bazaar Nomad a devenit mai mare. Şi acum am un cerc de oameni care cumpără regulat. Am făcut marketuri şi în Berlin. Spre exemplu www.etsy.com e o platformă care funcţionează ok. La noi nu e aşa cunoscută, dar în afară sunt mulţi oameni care caută pe Etsy atunci când vor ceva hand-made.

Ce aduceţi la magazin?

Tania: Haine, accesorii, textile, home decor uneori. Acuma ne-am axat foarte mult pe copii, am făcut o mini colecţie de turbane după designul nostru. M-am îndrăgostit la un moment dat de ideea de turban, i-am căutat Araliyei, am văzut că nu e aşa uşor de găsit cam cum voiam eu şi am zis ca să le facem noi. Avem colanţi, rochiţe, bluze etc. Pentru băieţei mai puţin, deşi am vrea pe viitor să ne gândim şi la asta. Bijuterii pentru femei, în stilul boho, etnic, pe zona festival wear.

Miruna: Adunaţi toate lucrurile astea din călătorii?

Tania: Da, sau le facem la croitori locali pe principiul fair-trade, croitori care ne sunt recomandaţi de cunoștințe, fără să fie vreo exploatare a forţei de muncă, la scară mică. Adică tot ce avem e ediţie limitată, nu mergem să facem 1000 de bucăţi, ci în jur de 50-100. Cumva, vrem să facem asta, să susţinem comunităţi locale, să găsim lucruri tradiţionale cum e la noi ia, de exemplu genţi din nordul Thailandei sau din Laos, block print-uri din India şi tot felul de mărgele, scoici sau lucruri pe care le fac ei în mod tradiţional…patchwork.

Detalii despre Baazar Nomad se pot găsi aici!

Miruna: Şi cum îi găsiţi pe croitorii ăştia locali?

Tania: Prin cunoştinţe. Am avut noroc, una dintre cele mai bune prietene ale mele locuieşte în Bali de când avea 3 ani, cu familia. Mama ei se ocupă de treaba asta cu textile şi ne-a ajutat foarte mult cu recomandări și contacte. În India i-am căutat, dar e cumva mai uşor decât în Bali. În Bali, lumea îşi ţine croitorii secreţi, e o întreagă chestie. În India, pur şi simplu am mers, ne-am dus, am întrebat din loc în loc.

Miruna: Atunci înseamnă că în călătoriile voastre e şi componenta de muncă, nu-i tot timpul doar aşa fun şi holiday, e o combinaţie, încercaţi să şi exploraţi, să şi munciţi, dacă înțeleg bine.

Tania: Da, clar. Şi Simon face asta de mai multă vreme, adică eu am început acum 6 ani dar el deja o face de 20 de ani. În Anglia e altfel, oricum, e mai simplu să organizezi marketuri. A avut un shop și în Thailanda, pe insula Koh Phanghan, a lucrat și în Japonia 6 ani. Vorbeşte thailandeză şi asta ne-a ajutat super mult acolo. La început, când l-am cunoscut, prietena mea zicea: ‘’Da, încearcă să te cucerească, vorbeşte sigur thailandeză‘’. Apoi când am ajuns şi am văzut că cerea şi aia, şi aia, i-am scris prietenei mele si râdeam, ziceam: ‘’Uite, că e sincer.’’

Miruna: Unde ţi-a plăcut cel mai mult, din toate ţările vizitate?

Tania: In afară de India care-i o chestie aparte, eu n-o pun la socoteală, că India e super special şi m-aş întoarce tot timpul, dar e şi greu, e o relaţie dintr-aia de love and hate, Myanmar a fost o surpriză pentru noi. Nu ne aşteptam să fie oamenii atât de prietenoşi, şi să fie atât de curat,să fie atât de atenţi la detalii. Ca şi cultură şi vibe, a fost minunat! Am stat doar două săptămâni, din cauza acestei planificări de care ziceam, n-am avut libertatea de a fi mai flexibili şi da, vrem să ne întoarcem acolo.

Miruna: De ce călătoria voastră a început în India?

Tania: Păi avem un loc acolo, o familie de indieni, sunt naşii Araliyei. India e double special aşa…Și el e îndrăgostit de India, eu m-am îndrăgostit de India de prima oară de când am fost. India it’s magic! India e specială, e ca o poveste. Nu ştiu, de cum ajungi acolo, mie mi-a deschis foarte multe lucruri şi m-a pus în situaţii în care am crescut foarte mult şi în care mi-am înfruntat frici şi lucruri poate chiar de care mă ţineam prea strâns aşa şi nu voiam să le dau drumul. Şi de fiecare dată când mă duc acolo, e ca o curăţare, ca un întreg trip. Cred că vibraţia locului e altfel.

O mică ceremonie (puja) pentru Araliya, în Himalaya

Miruna: Ce înseamnă ”acasă” pentru tine?

Tania: Acum…aici, unde suntem toţi 3 împreună. Nu ştiu, mie-mi lipsesc mama şi sora mea foarte mult, când sunt pe drum. Suntem foarte conectate. Dar în acelaşi timp, acum mă simt cu Simon şi Araliya acasă, oriunde. Acum învăţ cum să fiu într-o famile a mea. E amuzant…şi greu uneori.

Miruna: Care au fost dificultăţile aşa cu un copil mic la drum?

Tania: Sincer nu prea au fost. Ne-am gândit că îi şi place cumva să călătorească, a venit aşa sub stele de călătoare. Când am avut drumuri, spre exemplu de stat 8 ore de autobuz, chiar dacă s-a plictisit cumva, înţelegea că suntem în mişcare şi că nu avem pe unde să ieşim sau ce să facem acuma şi a fost foarte îngăduitoare.

În Koh Lanta (Thailanda) am făcut o infecţie alimentară, eu şi Simon, de la micul dejun. În 20 de minute după ce am terminat de mâncat, ne-am uitat unul la altul, eu îl vedeam pe el cum se transformă la faţă, şi el mă vedea pe mine, şi eram ‘’ Ooooohh! ‘’. S-a întâmplat, şi ea nemâncând, a fost super ok toată ziua, dar noi n-aveam energie nici să ieşim până la intrarea în bungalow. Și-a dat seama că e ceva în neregulă cu noi. Mergeam la toaletă din 2 în 2 minute, ne târam înapoi în pat. Şi a stat acolo cuminte, s-a jucat cu chestii şi mă mai mângâia pe faţă, dar n-a început să plângă că de ce nu ieşim sau de ce nu o scoatem şi pe ea, a fost super ok cu noi. Eram amândoi ’’Doamne, îţi mulţumim!”, chiar nu ştiam ce-o să ne facem în cazul în care ea urma să se plictisească, că na, am ţinut-o toată ziua în căldură sub un ventilator aşteptând să ne treacă răul. În general, ea s-a adaptat foarte bine peste tot.

Araliya în Jalori Pass, Himachal Pradesh, India

Miruna: Şi cu diversficarea cum a fost, că v-a prins pe drumuri?

Tania: A fost auto-diversificare (BLW). Îi puneam bucăţi în castronel şi o lăsam să încerce. Bucăţi de fructe şi legume. Castraveţi, a mâncat o grămadă de castraveţi. Morcovi, cât mai simplu. Multe sucuri de fructe, băgat fructul în blender şi făcut piure, îl bea cu paiul sau îl bea direct din cană, din paharul meu. Asta a vrut tot timpul şi nu i-am dat apă până la un an, am lăsat-o numai la sân. Nu ştiu exact, am auzit că n-ar trebui să-i dai apă până la un an şi m-am gândit eu că dacă o să-i dau puţin lichid acolo, n-o să strice…gen ananasul băgat în blender sau mango băgat în blender. Știu ca se zice sa nu dai mango la copiii mici dar in fiecare tara in care am fost aveau alte tips and tricks si de multe ori am zis sa mergem si pe mana localnicilor – in Thailanda, spre exemplu nu dau banana la copii mici. Am zis să fie ceva şi sub formă lichidă, în afară de laptele meu, să înţeleagă că mai sunt şi alte lucruri. Şi după aia, apă a băut fără probleme.

După un an, i-am dat şi chestii mai spicy, am vrut să guste să vedem ce părere are. Şi îi place, adică cere chestii mai aromate dar văd că mâncarea europeană, cu gusturile pe care le ştim şi noi de când suntem mici, o atrage mult mai mult totuşi. Şi paste, noodles, egg-noodles, rice-noodles, toate alea i-au plăcut, îi mânca cu mâna, dar nu pot să zic că mânca o porţie. Adică, fiica prietenei mele din Bali mânca o farfurie întreagă, şi era cu 3 luni mai mică decât ea. Atunci am început noi să ne ridicăm semne de întrebare, dacă mănâncă suficient.

Papaya a mâncat cel mai mult şi am citit că-i super bun, asiaticii dau multă papaya copiilor mici. Curăţă stomacul şi dacă ai paraziţi, ţi-i scoate imediat. O mânca cu 2 mâini, la modul ăla…şi nu e cel mai bun fruct. Adică poate fi yummy dar are un gust ciudăţel, nu mă aşteptam să-i placă.

U-Bein Bridge, Burma

Miruna: Ați stat mai mult în zone cu plajă?

Tania: Da, suntem beach people. Am mers şi pe scooter, nu voiam să afle mama de asta. Până la urmă am hotârât să-i spunem, că aveam nişte poze super drăguţe. Îi povesteam soră-mii și-i ziceam: ‘’Să nu-i spui mamei, că nu cred că o să fie foarte încântată, noi pe fiecare insulă o luăm pe Aralyia în mijloc între noi, pe scooter, prinsă în sling!‘’. Odată a văzut nişte motociclete într-un restaurant din Bali şi s-a suit, a pus-o un chelner să se joace cu motocicleta şi ea făcea:‘’Vroom, vroom!’’, că eu cu Simon așa îi ziceam tot timpul când plecam, îi puneam ochelari de soare să nu-i intre nimic în ochi, ochelari de ăia de bebeluş, şi pălăriuţa pe cap, apoi îi ziceam: ‘’Hai, ţine-le pe tine că facem vroom, vroom, vroom, vroom !’. I-am zis lui Simon că o să ne dea ea de gol în curând, că e foarte pasionată de vroom, vroom.’ Dar a fost bine, o ţineam strâns între noi 2. Am un carrier, ca un hamac aşa cu găuri, şi o ţinea fix, rămânea ca o centură de siguranţă între ea şi mine, am avut siguranţa că dacă se întâmplă ceva, eu sunt acolo total lipită de ea, mai întâi păţesc eu ceva decât să păţească ea.

Miruna: Unde a făcut primii pași?

Tania: Eram în Myanmar, într-un loc care se numea Aquarius Inn. Aquarius e zodia ei şi ne-a plăcut nouă super mult acolo. Simon a găsit guest house-ul cu numele ăsta şi avea multe antichităţi adunate peste tot, tot felul de vaze, de chestii de lemn, şi ea a avut siguranţa că are de ce să se sprijine şi a început să meargă între toate chestiile alea. A făcut 3 paşi de Crăciun, de la hamac până la masă, şi am rămas aşa super şocaţi, apoi de Revelion s-a ridicat şi a început să meargă.

Miruna: Deci foarte multe experienţe importante din primul ei an s-au întâmplat în deplasare.

Tania: Da, de asta ne-a părut rău pentru familie că n-au avut ocazia să fie aproape și de asta am făcut mii de poze.

Miruna: Ce planuri aveţi pentru viitorul apropiat? Cum vă vedeţi în următorii ani?

Tania: Aici e mai complicat un pic. Am vrea cumva să continuăm să ne mişcăm şi am vrea o rulotă ca să putem să fim mobili, să avem şi magazinul într-o formă mobilă. Dar în acelaşi timp, simţim nevoia de o bază, n-aş putea să-mi iau doar tot ce încape într-o rulotă şi aia să fie viața noastră. În Bucureşti am multe conexiuni, de aici sunt, aici mă simt cumva ca acasă, dar în același timp aş vrea să fim mai aproape de natură şi încet, încet să putem să ne producem noi ce ne trebuie de mâncat, cât de cât. Adică nu am vrea să rămânem în patternul ăsta de ‘’eşti în oraş, mergi la supermarket’’. Dar pentru asta ne gândim ori la o comunitate cu mai mulţi oameni, ori să mergem să căutăm ceva separat. În România momentan n-am găsit o comunitate în care să vrem să trăim.

Legat de viitor…Simon vânează eclipse şi acum m-a convins şi pe mine să vânez eclipse, aşa a venit el în România prima oară în ‘99, la Eclipsă. În Indonezia am fost la o eclipsă, a fost unul dintre highlight-urile călătoriei şi urmează alta în State la anul şi vrem să mergem acolo, asta e sigur. Şi sunt locuri, da, la care ne gândim. Am vrea să aducem textile din Guatemala şi dacă tot mergem atât de departe, să combinăm câteva ţări.

Miruna: Cum de ați ajuns să alegeți stilul nomad de viață?

Tania: De ce am ales stilul acesta de viata…hmmm pai nici nu stiu exact…unii oameni sunt facuti sa exploreze, sa se miste de colo colo…cred…plus ca traim vremuri in care este mult mai usor sa te deplasezi si sa ai acces la locuri care pana nu de mult pareau indepartate si greu de explorat. Asa pas cu pas, fara calatorii organizate sau mai stiu eu ce 🙂 Pur si simplu ne simtim bine cand suntem in miscare, cand cunoastem culturi, oameni, obiceiuri, mancaruri si cate si mai cate lucruri noi. Plus ca te schimba, te face sa vezi lumea cu alti ochi, sa nu mai judeci asa aspru, sa treci peste anumite prejudecati si frici…cel putin pentru noi asa a fost. Nu pot sa zic ca nu tanjim la un spatiu al nostru stabil uneori…dar de fiecare data se iveste ocazia sa te misti, daca vrei…si de cele mai multe ori noi alegem miscarea 🙂 In anumite privinte mi-ar fi mai usor sa ma organizez daca am sta pe loc insa, din punctul nostru de vedere, avantajele calatoritului sunt mai mari, mai ales pentru Araliya, dar clar si pentru noi.

Vang Vieng, Laos
Bangkok

Miruna: Povestește-mi câteva amintiri semnificative din călătorii.

Tania: Am ramas total impresionata de mancarea din Myanmar. In Mandalay mai ales sunt niste locuri foarte tari in care te aseaza la masa si apoi incep sa vina cu o sumedenie de curryuri, salate, sosuri, orez, muraturi iar tu comanzi doar felul principal cum ar veni si bauturile. Mi se pare interesant sa gusti asa dintr-o multime de feluri traditionale si imi place ideea asta de explora lumea prin papilele gustative. Peste tot pe unde mergem exploram mancarea (fie ea traditionala, fusion sau mega healthy cum e la mare moda in locuri ca Ubud si Koh Phangan unde vin multi turisti in general).

Recomand cu mare drag Café Cous Cous pe Jalan Bumbak in Bali si pentru mancare italieneasca super autentica La Casetta, iar daca treceti prin Delhi, Pahar Ganj, Malhotra si La Festa sunt cele mai frecventate de catre calatorii cu experienta si cele mai safe evident.

Ca plaja am ramas total indragostita de micuta insula Koh Kradan (nu foarte departe de Koh Lanta, Krabi) cu cele 3 mici plaje ale sale (dintre care una cu nisip fin si alb, cu apa cristalina si pesti care iti inoata pe la picioare) si plaja din Koh Phayam mi-a placut foarte mult si recomand aceasta insula parintilor care merg pentru prima oara cu cei mici in Thailanda (este o insula mica, fara masini, doar scootere, plantatii de caju cat vezi cu ochii si o plaja lata si aproape goala chiar si in full season – check Starlight Resort pentru un loc family friendly). Ca orase…din aceasta calatorie Bangkokul mi-a placut intr-un fel dar nu as petrece prea mult timp pe acolo, iar Kuala Lumpur, Jakarta si Denpasar mi s-au parut prea mari si/sau muuult prea aglomerate si poluate. Din toate calatoriile mele am ramas indragostita de Galle (mai ales fortul) in Sri Lanka si Bhuj, Kucchh area in Gujarat, India; Kathmandu, de asemenea, are un loc foarte special in inima mea (nu am mai fost de la cutremur dar sper sa ne intoarcem intr-o zi acolo, si cu Araliya).

Burma, Mandalay
Koh Kradan, Thailanda

Miruna: Tu ce sfaturi le-ai da altor părinţi care doresc să călătorească?

Tania: Păi în primul rând, să nu le fie frică ! Eu am chestia asta, mă panichez destul de repede şi am învăţat, călătorind singură, şi apoi cu Araliya, să nu-mi pun frica asta în faţă pentru că, automat, îmi atrag nişte experienţe care o să-mi demonstreze că nu era nevoie să-mi fie frică, şi mai bine nu le atrag. Deci fără frică! Da, şi precauţiile necesare de igienă, dar nici excesiv, că altfel devine prea overprotective. Cu ţânţarii e nasol, am avut 4 plase de ţânţari. Toate dispozitivele din Europa pentru ţânţari nu funcţionează în Asia, aşa că am renunţat la ele, mai ales că alea asiatice par super toxice. Apoi cu ce se curăţă în Asia toate camerele, eu la asta m-am gândit de mai multe ori, ştii? Eu mi-am luat chestiile mele cu care să-i spăl hainele, dar îţi dai seama că cearşafurile de la hotel sau prosoapele nu le-am putut spăla.

Din cauza faptului ca in cateva dintre locurile in care am fost fusesera sau chiar erau la momentul in care ne aflam noi acolo epidemm de febra Dengue am mai şi avut discuţii între noi, Simon zicea: ‘’Gata, plecăm! Dacă nu suntem în stare s-o protejăm, plecăm!’’ Şi eu ziceam: ’’Da, dar aşa putem să renunţăm de tot la călătorii, ştii? Mai bine găsim o soluţie să nu ne mai panicăm nici noi, şi nici să nu fim delăsători”. Uneori, dacă uiţi o secundă să supraveghezi copilul se poate întâmpla ceva.

Uite, am pus un beţişor parfumat şi Aralyia s-a dus şi l-a luat în mână – asta a fost pentru noi o chestie super nasoală, la modul ăla, nu voiam să ne-o iertăm. Cum am putut să fim atât de aerieni, s-o lăsăm să se ducă să ia ăla direct în mână. Pai da, că s-a trezit cu două arsuri mici…era nasol, vedeai că e un copil rănit cu o arsură şi arsurile nu-s ok la Tropice.

Altădată mi-a luat-o valul din faţă şi acolo m-am panicat foarte tare. Nu erau valuri uriașe, doar unele mai măricele. Ea stătea în genunchi, ne jucam, am văzut că vine valul dar n-am apucat s-o apuc şi ea în secunda doi era deja cu capul sub apă şi vedeam cum ţine ochii deschişi şi toată apa aia cum îi vine peste faţă şi cum se duce. Eu încercam să mă duc după ea şi ea se ducea înapoi cu valul. Ideea e că ţinea gura, nu ca noi care ne panicăm, a ţinut cumva gura și apa nu i-a intrat, s-a format cumva o bulă, ea nu s-a panicat, a stat aşa super cuminte.

Miruna: Simon, tu ce sfaturi ai da părinților care vor să călătorească departe cu copiii?

Simon: Să își planifice cu mare atenție totul, din capul locului, să știe toate direcțiile, să se informeze despre țările prin care urmează să treacă, să își facă o idee despre ele, mai ales dacă nu au mai călătorit înainte pe acolo. În cazul nostru a fost ok, eu am călătorit mulți ani prin Asia, cunoșteam locurile, am fost relaxat în privința asta și cred că relaxarea și starea noastră s-au transmis și la bebeluș. Întotdeauna să aibă un filtru de apă la ei, mai ales dacă se duc în țări asiatice, îl poți folosi oriunde și ești asigurat, ești safe din punctul ăsta de vedere. Țânțarii sunt o mare problemă, mai ales în locurile mlăștinoase…care ar fi mai bine să fie evitate. Oricum, cu cât cunoști mai bine zona și rămâi mai calm, cu atât mai puține momente neplăcute vei avea, și mai puține griji.

Bagan, Burma

Călătoriile Taniei alături de Simon și Aralyia pot fi urmărite pe contul lor de Instagram și pe pagina de Facebook:

https://www.instagram.com/tania.purplepirate/
https://www.facebook.com/nurturingnomads/?fref=ts


Lasă un răspuns