În februarie 2021 am avut prima experiență de mers iarna cu autorulota prin România. A fost cea de-a treia călătorie cu autorulota de la Joy2Wander.

Iarna cu autorulota prin România – traseu

Am călătorit împreună cu fetița noastră într-o mini-vacanță de 4 zile prin județele Dâmbovița și Brașov. Am preferat să stăm doar off camping, pentru a ne bucura de natură cât mai mult.

Erau și unele camping-uri deschise sau pensiuni în curtea cărora puteai parca, cum ar fi spre exemplu Pensiunea Râșnov.

Însă noi ne-am organizat în așa fel încât să stăm doar pe cont propriu.

Iarna cu autorulota prin România

Din ultima călătorie cu autorulota, care a fost tot off camping, la mare, știam deja că dacă ne organizăm bine și economisim, resursele ne ajung pentru 3-4 zile de autonomie.

Autorulota poate fi închiriată de la Joy2Wander. Noi îi recomandăm cu încredere – sunt serioși, vă pot ajuta la configurarea traseelor și au vehicule bine întreținute.

Detalii despre toate informațiile de ordin tehnic și logistic utile într-o călătorie cu autorulota am oferit în acest articol detaliat.

Nordul județului Dâmbovița

În prima noapte am poposit undeva în nordul județului Dâmbovița, pe dealurile din Brebu, undeva în preajma pensiunii Potcoava.

Din acest loc am avut parte de o frumoasă priveliște spre crestele înzăpezite ale munților Leota. Ne-am mai bucurat și de un soare nemaipomenit de blând pentru începutul de februarie în care ne aflam.

Munții Leaota, văzuți din jud. Dâmbovița

Am explorat dealurile subcarpatice din zonă si am mers să vizităm o pădurice de pin. Noi îndrăgim tare mult pinii, pentru că mereu ne aduc aminte de vegetația mediteraneană.

Pe dealurile din nordul județului Dâmbovița, la umbra pinilor

Un mic popas

Parfum de pini

În plimbare am avut multe popasuri pentru joacă și construit căsuțe de spiriduși.

Cine ne urmărește de ceva timp, știe deja că suntem foarte pasionați de educația și joaca în natură, pe care le punem în practică și le facilităm pentru fetița noastră cât de des putem.

Cine o găsește, să se bucure de ea!

Pauza de joacă în natură

Zărnești – Piatra Craiului

Următoarele 2 zile le-am petrecut în destinația ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului, pe care o documentăm detaliat pe blog din 2018.

Am parcat într-un loc superb, cu o panoramă largă spre Munții Bucegi și Piatra Craiului. Locul se află undeva pe drumul care duce spre Rezervația de Urși LiBEARty din Zărnești.

Iarna cu autorulota prin România – Zărnești

Am prins și aici un soare strălucitor de februarie

Noaptea vederea era la fel de captivantă, deoarece puteam observa cum se întinde salba luminată de localități montane: Brasov, Rasnov, Bran, Zărnești, Moieciu de Jos.

Am vizitat Sanctuarul de Urși LiBEARty din Zărnești, un loc pe care îl recomandăm cu drag. Aici am scris detaliat despre această experiență.

În Rezervația de Urși LiBEARty

Am putut chiar să ne organizăm astfel încât Noria să nu rateze ședința de la cursul online de astronomie, la Astroclubul Bucuresti.

Aveam deja pregătit laptopul încărcat, cu baterie care rezistă 2-3 ore.

Curs de astronomie cu super priveliște pe geam 🙂

Râșnov 

Ultima parte a vacanței am petrecut-o în zona Râșnov. Aici am campat pe o stradă oarecare, în fața casei unor cunoscuți pe care doream să îi vizităm.

Acești oameni au niște proiecte foarte frumoase:

➡️ Magazinul online de haine pentru copii Lilutesa.
➡️ Proiectul de locuire alternativă și sustenabilă, pe care îl puteți urmări online, aici: Viața pe îndelete.

Fotografie preluată de pe pagina de Facebook Viața pe îndelete

În Râșnov nu aveam cum să ratăm o vizită la Dino Park, cu cea mică, pentru a o mia oara ?. Despre Dino Park am scris pe larg aici.

La Dino Park

Tot în Râșnov i-am vizitat pe prietenii dragi de la Schubz – Centrul de Educație pentru Dezvoltare Durabilă. Mai precis pe Ioana ?. Îi puteți urmări pe Facebook, aici.

Sunt o inițiativă foarte faină care promovează programe de învățare experiențială și sperăm să punem bazele unor frumoase colaborări în viitor.

Fotografie preluată de pe pagina de FB Schubz

Cheile Râșnoavei

Înainte de a pleca spre casă, am făcut un popas în Cheile Râșnoavei, o zonă dragă nouă pe care nu o mai revăzusem de foarte mulți ani.

Ne-am bucurat să regăsim mirosul jilav si proaspăt de pădure aproape ieșită din iarnă.

Pădurea aproape ieșită din iarnă

Am facut o mică drumeție, am admirat pereții din Cheile Râșnoavei și niste cățărători temerari pe acești uriași stâncoși.

Sunt locuri pe care le știm demult, dar mereu le vedem în altă lumină, în alt anotimp și mereu descoperim o perspectivă nouă din care să le privim.

Cheile Râșnoavei

Un loc perfect pentru joacă în natură

Micuța fotografă – aparatul este de pe siteul www.crestemsicalatorim.com

După periplul nostru iarna cu autorulota prin România, în zona prin care ne-am plimbat a venit o urgie cu viscol, ger și polei, pe care din fericire am evitat-o la marele fix.

Iarna cu autorulota prin România – Cheile Râșnoavei

Costuri și alte detalii logistice

Așa cum am menționat deja, găsiți o mare parte din aceste informații într-un articol mai vechi de-al nostru, în care detaliem tot ce trebuie să știi pentru o călătorie cu copilul în autorulotă.

Dintr-o călătorie mai veche cu autorulota

În plus, vă putem spune că nu am avut absolut nici o problemă cu căldura în autorulotă. A fost cald și bine, chiar mult prea cald pentru temperaturile cu care suntem noi obișnuiți.

Nu prea suportăm să dormim noaptea la mai mult de 21 grade într-o încăpere, drept pentru care am ajuns chiar în situația să ne trezim să dăm căldura mai încet ?.

S-a stat lejer în pijama!

Cu mâncarea ne-am auto-organizat în cea mai mare parte. Am avut suficiente provizii la noi și am gătit.

Când am stat în Zărnești, am comandat pizza de la prietenii Capizza, cu livrare în vârf de deal, la hotelul nostru de mii de stele ?.

Precum observați, avem destui prieteni în aceste zone, un motiv în plus să le îndrăgim și să revenim în ele adeseori, fără să ne plictisim. Și cum am putea să ne plictisim, când mereu ne simțim aici ca acasă?

Legat de costuri, închirierea unei autorulote în extrasezon costa 100 Euro / zi. În plus, se mai plătește taxa de igienizare, care este 85 Euro.

Iarna cu autorulota prin România – cel mai frumos loc al șederii noastre – Zărnești

Linkuri utile

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație în natură
  • Comunități și stiluri alternative de viață

➡️ Urmăriți-ne pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. Avem și cont de Instagram

➡️ Dacă vrei să ne susții, distribuie articolele noastre sau cumpără produse din micul nostru Shop anexat blogului.

➡️ Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: