În luna august ni s-a făcut dor de satele montane aflate între munții Bucegi și Piatra Craiului, o zonă în care mergem regulat de câțiva ani și în care avem întotdeauna ceva nou de descoperit.

Vedere dintre munți

Unde se află pensiunea Cetatea Carului

Anul acesta ne-am cazat la Pensiunea Cetatea Carului , aflată în satul Drumul Carului, nu departe de Șirnea și Fundata, în județul Brașov.

Cunoșteam demult acest loc, deoarece am venit adeseori să mâncăm la terasa lor, cu o priveliște deosebită spre masivul Bucegi.

Noi credem că La Cetatea Carului există probabil una dintre cele mai frumoase priveliști de pe terasa unui restaurant din România.

Cam așa ceva

În august 2020 a fost prima dată când ne-am și cazat la pensiune, pentru că ne doream să stăm pe terasă până târziu, la o carafă de vin, privind vârful muntelui scăldat în lumina apusului. Lucru care ne-a ieșit plin.

A fost o călătorie fără copil, în care am mers doar noi, părinții. Însă am observat că erau destule familii cu copii, iar locul cu siguranță este potrivit și în acest sens.

Cum sunt camerele

Au cu totul 11 camere duble, 4 triple, 2 cvadruple și 2 apartamente. Camerele sunt curate, destul de spațioase, au balcoane și vedere către munți. Nimic luxos, dar decent și cu un raport adecvat calitate-preț.

Să țineți cont că nu sunt dotate cu frigidere – pentru noi nu a fost o problemă, dar poate există cititori pentru care acest criteriu este important. Oricum, este bine să știți că nu se permite accesul cu alimente proprii în incinta pensiunii.

Partea cu vedere spre Bucegi

Camerele cu deschidere către munții Bucegi au priveliștea mai spectaculoasă. În nopțile de vară poți sta la povești pe balcon, privind stele căzătoare și bucurându-te de răsăritul de lună de după creasta muntelui.

Aceste camere sunt situate chiar deasupra terasei, așadar până la ora închiderii vei auzi și poveștile celor care mănâncă aici.

Dar terasa este în general liniștită, cu muzică în surdină și cu oameni care se relaxează, nu puși pe chef. Deci este ok din punctul acesta de vedere.

Vedere din cameră, spre Bucegi

Răsărit de soare văzut de pe balconul camerei

Camerele orientate spre Piatra Craiului și parcare au avantajele lor. Ai parte de mai multă liniște, deschiderea cerului nocturn înstelat este mai mare, iar dimineața nu îți bate soarele în geam, încălzind astfel încăperea mai rapid, cum se întâmplă pe partea cu Bucegii.

În orice caz, camerele au draperii groase, care te ajută să dormi liniștit până când dorești.

Noi am stat într-o cameră triplă, pentru că inițial ne-am propus să o luăm și pe cea mică, însă până la urmă am decis să ne premiem cu o călătorie ”adult only”, care să compenseze ultimele luni destul de încărcate prin care am trecut.

Cameră triplă

Cum este mâncarea

Noi am avut demipensiune, care a inclus mic dejun și cină. Micul dejun a fost bogat, cu omletă, brânzeturi, mezeluri, legume, desert cu clătite și gem de casă.

La cină am servit în cele 2 seri petrecute aici următoarele preparate: mămăligă cu brânză și smântână, păstrăv pe grătar și cartofi natur, carne la garniță, plăcintă de mere și tartă cu fructe. Toate bine gătite și gustoase.

Terasa de la Cetatea Carului

Alte gustări reușite încercate de noi de-a lungul timpului la Cetatea Carului sunt clătite brașovenești, limonadă de casă din fructe de pădure, bulz cu mămăligă și ouă ochiuri.

În bucătărie se folosesc multe ingrediente care provin de la mici producători din zonă.

Clătite brașovenești

Bulz cu mămăligă, brânză de burduf și ou ochi

Spațiile exterioare

Pensiunea cuprinde terasa cu vedere la munte, o parcare, o parcelă de pământ aflată în pantă, cu vedere spre satul Moieciu, o mică zonă de joacă dotată cu trambulină, leagăne și masă de ping pong.

Din nou terasa

Există și o pârtie de tubbing, lungă de 90 de metri, unde se poate face săniuș artificial în perioada în care lipseste zăpada și o tiroliană de 135 de metri.

Noi nu am încercat nici una, nici alta, fiind ocupați cu explorarea dealurilor din preajma pensiunii.

Mini-spațiul de joacă aflat în fața pensiunii

Tot pe lângă pensiune

Curtea pensiunii

Alte facilități

În interior, există o sală de mese și încă o sală de jocuri dotată cu masă de tenis, fotbal de masă, air-hockey, darts, șah, table, rummy. Probabil sunt potrivite pentru sezonul rece, când paleta de activități care pot fi făcute afară este mai redusă.

Sala de mese

Cei de la pensiune vă pot organiza contra cost activități variate de petrecere a timpului liber.

Printre acestea se numără: plimbări off road cu bicicleta, în satele din jur; drumeții montane, cu ghid; ședinte de tras cu arcul; călătorii cu mașini off-road; plimbări cu sania trasă de cai; școli de schi.

Noi am încercat pentru prima dată un traseu de mountain biking, alături de cei de la Funsy.ro, cu biciclete electrice. A fost excelent!

Plecarea pe traseu a fost chiar din curtea pensiunii, iar activitatea respectivă a adus plus valoare întregii șederii și amintiri de neuitat.

Bike ride cu Funsy.ro

Explorăm munții cu biciclete electrice

Prețuri și oferte

Pensiunea s-a redeschis la data de 10.06.2020, având în ofertă niște pachete speciale cu demipensiune.

Prețul unui astfel de pachet este de 160 Ron persoană / zi, cu cazare în cameră dublă sau triplă. Prețul pentru cazarea în cameră single este de 235 Ron / persoană / zi.

Pentru copii cu vârste de peste 3 ani se plătește un supliment de masă în valoare de 75-95 Ron / zi, în funcție de vârsta copilului.

Pachetul include cazarea, micul dejun și cina. Micul dejun include 3 feluri de brânzeturi, 3 feluri de mezeluri, omletă, unt, gem, miere, dulceață, ceai, cafea, legume, pâine. Pentru cină există 2-3 feluri din care se poate alege.

Aceste pachete au fost valabile pe perioada verii. Probabil în curând vor fi lansate pachetele pentru vacanța de iarnă, cu o structură similară. În orice caz, vom reveni atunci cu mai multe informații.

Vedere de ansamblu cu pensiunea

Prețuri pentru camere în extra-sezon

  • Cameră dublă – 250 Ron
  • Cameră triplă – 345 Ron
  • Cameră cvadruplă – 345 Ron
  • Suită – 375 Ron

Puteți cere o ofertă personalizată aici.

Bine de știut: pensiunea primește tichete în format imprimat de la Sodexo, Edenred și Cheque Vacances. Se acceptă minim 2 nopți de cazare.

Cameră cu pat supraetajat

Vedere de la geamul camerei în care am stat

Prețuri excursii

Pentru grupuri de 6-8 persoane, se organizează excursii de 1 zi, cu plecare după micul dejun și sosire înainte de cină, în Piatra Craiului sau în Bucegi. Costul pentru ghid este de 200 Ron/zi/grup.

Prețul unei excursii de o jumătate de zi (apr. 3 ore) cu bicicleta electrică este de 120 Ron / persoană. Prețul unei excursii de o zi (6-7 ore) este dublu, adica 240 Ron / persoană. Mai multe detalii găsiți aici.

Noi de regulă explorăm munții pe cont propriu, dar cu bicicletele am avut nevoie de ghidaj

Reguli de prevenție Covid

  • Există dezinfectant aflat la îndemână pe holurile pensiunii.
  • Chelnerii poartă mască și mânuși.
  • Curățenia în camere se face conform recomandărilor oficiale aflate în vigoare.
  • Se ia zilnic temperatura personalului.
  • Se respectă distanța între mese, pe terasă

Noi vă recomandăm să mergeți în timpul săptămânii, când terasa este chiar relaxată, la fel și restul pensiunii.

În timpul săptămânii au fost momente când eram singuri pe terasă

Ce puteți vizita în zonă

Zona este foarte ofertantă din punct de vedere turistic. Cele mai cunoscute atracții sunt castelul Bran (aflat la 9 km), Cetatea Râșnovului (21 km), peștera Dâmbovicioara (17 km), Rezervația de Urși de la Zarnești (17 km).

Am prezentat pe larg zona într-un ghid detaliat de călătorie pe care îl găsiți aici.

Pe munți, pe văi

Peisaje deosebite din zonă

Dacă vreți să pătrundeți în profunzimea zonei, atunci recomadăm să faceți trasee montane în Bucegi și în Piatra Craiului sau o tură cu bicicletele electrice pe dealuri, cum am făcut noi.

Cei de la Funsy.ro se ocupă de trasee cu biciclete electrice, iar turele încep din fața pensiunii.

Ce ne-a plăcut cel mai mult la Pensiunea Cetatea Carului

  • Terasa cu vedere spre Bucegi și mesele servite aici.
  • Vinul băut în tihnă pe balcon, în timp ce priveam stele căzătoare.
  • Răsăritul de lună de după creasta muntelui, privit de pe balcon.
  • Liniștea din pensiune și muzica în surdină care se putea auzi pe terasă.
  • Traseul de mountain biking și posibilitatea de a-l începe chiar de la pensiune, fără să fie nevoie să ne deplasăm în altă parte.

Din balcon am văzut dimineața răsărit de soare și noaptea răsărit de lună

Vom mai veni aici? Cu siguranță. Deja frecventăm locul de vreo 5 ani și ne vom întoarce, pentru că avem multe obiective de descoperit în zonă și trasee montante pe care dorim să le parcurgem.

Pensiunea este o bază bună, aflată la distanță rezonabilă de diferite locuri de interes, cum ar fi Bran, Râșnov, Zărnești, Brașov, Moieciu, Șirnea, Fundata, Peștera, Măgura, Ciocanu, Dâmbovicioara.

Sperăm că v-am oferit un review folositor. Ne puteți sprijini printr-o distribuire a articolului!

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmăriți-ne pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. Avem și cont de Instagram

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Călătorii cu copii și educație în natură – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: