Pentru un timp, vom lasă în urmă munții noștri dragi, dealurile, pădurea și barajul. Vom pleca cu copilul în sudul Spaniei, pentru a explora pe îndelete tărâmul fermecat al Andaluziei.

La finalul anului trecut ne-am hotărât să ne facem un cadou și ne-am rezervat această călătorie, despre care v-am povestit în articolul lansat la începutul lui 2020.

Am ales să vizităm Andaluzia iarna pentru că vrem să ne concentrăm pe istorie, arhitectură, cultură, gastronomie și explorare urbană, mai puțin pe plaje.

Pe noi dacă ne prinde o plajă în mrejele ei, nici că ne mai mișcăm de pe ea, așa că dacă vrem să descoperim pe îndelete țările mediteraneene, ne-am gândit că mai bine o facem iarna ?.

Cu copilul în sudul Spaniei – pe unde vom umbla?

Vom sta aproape 3 săptămâni, din care am rezervat cazare doar pentru prima săptămână, în Malaga. Apoi ne mutăm în alte părți, însă am evitat să batem totul în cuie, pentru a avea flexibilitate.

Vom închiria o mașină pe toată durata șederii, inclusiv în Malaga, deoarece ne dorim să descoperim împrejurimile orașului și eventual să vizităm o comunitate de worldschoolers din zonă.

Inițial ne-am dorit să stăm o lună întreagă, într-un singur loc, de unde să facem road trips cu mașina.

Insă la un calcul mai atent al numărului de km necesari pentru a ajunge peste tot unde ne doream, am renunțat la idee, pentru că nu voiam să fim chiar într-o goana continuă. Dar nici să stăm prea mult pe loc.

Așa că am redus proiectul de călătorie la aproape 3 săptămâni, cu stat în orașe diferite. Am făcut acest lucru chiar dacă am pierdut reducerea consistentă pe care am fi avut-o dacă stăteam o lună într-un singur loc rezervat pe Air BnB și ne-a rezultat o ședere mai scurtă, raportat la bugetul disponibil.

Însă avem mai multă libertate de mișcare iar pentru noi este bine așa. În același timp, Noria a început să meargă de câteva luni la cursuri de teatru, balet, pian și pictură și nu voiam să stăm prea mult plecați, ca să nu rateze așa multe ateliere.

Ne dorim să vedem cât mai multe locuri în acest road trip și să luăm pulsul Andaluziei, deoarece ne bate gândul ca la un moment dat să petrecem mai multe luni în Peninsula Iberică.

Noria este acum mai maricica, mai conștientă, mult mai rezistentă la mers pe jos, mai dornică să exploreze și să învețe.

Astfel, am considerat că a sosit timpul unei astfel de vacanțe, în care să ducem travelschooling la un nivel nou.

Am intrat în 2020 cu nerăbdarea acestei călătorii în suflet. Pe mine (Miruna) mă va ajuta să mă reconectez cu fragmente din trecutul meu (am povestit aici), pe lângă bucuria de a trăi cu familia momente, călătorii și experiențe noi.

Încercăm să transmitem la cald în Stories pe Facebook și Instagram. În principiu ne dorim să petrecem mai puțin timp pe net și în schimb să ne conectăm mai bine cu locurile, să le înțelege cât mai în profunzime.

Astfel, la întoarcere ne propunem să vă oferim articole cât mai consistente, așa cum v-am obișnuit.

Sperăm să fim sănătoși și să se lege toate armonios!

Later edit

Centralizăm toate articolele despre călătoria în Andaluzia aici.

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: