Am fost cu copilul în Sanctuarul de Urși LiBEARty din Zărnești – cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume! Este creat și gestionat de Asociația ”Milioane de prieteni” încă din anul 2005.

Aici locuiesc peste 100 de urși salvați din condiții de captivitate sau de la o viață plină de abuzuri și chinuri.

Am așteptat destul de mult momentul în care am putut vizita acest loc deosebit alături de fetița noastră, deoarece accesul copiilor sub 5 ani nu este permis în rezervație.

În videoclipul de mai sus este Cocolina, a cărei poveste o puteți citi aici.

Iar în timpul mini-vacanței de iarnă cu autorulota prin România am găsit, în sfârșit, cel mai bun moment de a ajunge aici. Avea și vârsta corespunzătoare ?.

Cu o noapte înainte am parcat autorulota pe drumul care duce către LiBEARty, unde am putut să ne bucurăm de o priveliște minunată asupra munților Bucegi și Piatra Craiului.

A doua zi, ne-am prezentat la turul de la ora 11:15, alături de un grup destul de numeros. Toată lumea purta măști.

Cum a fost în timpul turului cu copilul în Sanctuarul de urși LiBEARty

Ghid ne-a fost Maria, care ne-a făcut un scurt instructaj înainte de începerea turului, insistând cu rugămintea de a nu deranja urșii, de a nu-i hrăni și de a nu-i provoca în vreun fel.

Am avut noroc să prindem o zi superbă de februarie, cu soare strălucitor. Turul a durat aproximativ o oră, timp în care Maria ne-a dus pe câteva din aleile sanctuarului și ne-a prezentat o mică parte din locuitorii acestuia.

La începutul turului

Majoritatea poveștilor pe care le-am auzit au fost unele triste, cu urși ținuți în captivitate pe terase de restaurante, hoteluri sau pensiuni, pe lângă cabane sau benzinării, grădini zoologice și chiar la o mănăstire, folosiți pe post de atracții turistice sau pentru amuzamentul personal al stăpânilor.

Am aflat chiar de un caz al unui urs captiv la Uzina de Uraniu din Feldioara (îl cheamă Tex).

Însuși Sanctuarul are la bază o poveste tristă, despre o ursoaică numită Maya, ținută în captivitate în cușca unui restaurant din Bran. Moartea ei a însemnat nașterea Sanctuarului LiBEARty. Puteți citi povestea aici.

Misiunea LiBEARty este de a recupera astfel de ființe chinuite și de a le oferi dreptul la o viață decentă, pentru că în sălbăticie nu vor mai avea capacitatea de a se reintegra vreodată.

Povestea de la finalul turului ne-a pus capac: despre ursul Max, orbit intenționat de fotograful care s-a folosit de el vreme de 9 ani; de asemenea, i-a smuls ghearele și dinții și îi dădea alcool și spray cu piper în nas pentru a sta cuminte la poză

A trăit în LiBEARty 13 ani și din păcate de 2 ani nu se mai află printre noi.

Valențe educative

Acum nu e cazul să credeți că Sanctuarul LiBEARty nu merită vizitat cu copiii din cauza acestor povești triste.

Dimpotrivă, valențele educative ale vizitei pot fi unele foarte puternice, din punctul nostru de vedere.

Tururile ghidate sunt calitative, pline de informații, făcute de oameni profesioniști și dedicați meseriei lor.

Urșii sunt foarte bine îngrijiți, în general liniștiți, ba chiar poți asista și la reprize de joacă, așa cum am văzut noi (am prins chiar o joacă între mamă și un pui – puteți vedea un scurt clip mai jos).

Spre exemplu, în videoclipul de mai sus îi puteți vedea pe Myra (o mămică de 6 ani) și pe fiul ei Arden (2 ani) – urși sălbatici ajunși în grija AMP în iulie 2019, de la lacul Sfânta Ana.

Myra a fost preluată împreună cu cei doi pui ai ei (Enoch și Arden) pentru că fuseseră obișnuiți să ceară de mâncare turiștilor. Ocazie cu care ne putem aminti că hrănirea urșilor și a altor animale sălbatice reprezintă, în esență, o greșeală.

Sanctuarul este acel loc minunat care le oferă  animalelor  ce au avut ghinionul unei existențe pline de abuzuri o șansă la o viață bazată pe respect.

Iar munca tuturor celor care fac posibil acest lucru este absolut admirabilă.

Vizitarea Sanctuarului poate fi un bun punct de start pentru începerea unor discuții cu copiii despre etica ținerii în captivitate a animalelor, despre drepturile acestora, despre abuzurile oamenilor asupra altor ființe cu care împart planeta, despre ce presupune munca de conservare sau de protecție a animalelor.

Cocolina

Cu atât mai impresionantă este munca acestui ONG (Millions of friends – Milioane de prieteni) care se ocupă de întreținerea sanctuarului și salvarea urșilor, cu cât conștientizezi mai bine poveștile incredibile prin care au trecut  animalele pe care le protejează.

Ca idee, organizația nu primește fonduri publice, ci se descurcă din donații, sponsorizări și proiecte sprijinite de organizații partenere.

Sincer, nu pot înțelege de ce nu sunt disponibile fonduri publice pentru o muncă atât de valoroasă, însă aceasta este altă discuție.

Ursul Jean

Ce mai găsiți în Sanctuar

În sanctuar locuiesc și alte animale, cum ar fi lupi trăiți în captivitate, căprioare și ciute (aflate într-un țarc special).

Căprioarele au ajuns la LiBEARty de la alte ONG-uri care se ocupă cu salvarea animalelor, găsite de când erau pui, altele fiind rănite și salvate de cei din rezervație.

Există și ferma educațională ”Hope”, care găzduiește circa 30 de animale domestice ( cai, măgari, capre, purcei vietnamezi, iepuri, rațe).

Sunt circa 70 hectare de pădure de stejar în care toate aceste ființe își duc viața. Există suficienți copaci în care urșii să se cațere și mici piscine pentru bălăceala lor.

Lupul Akiro

Informații utile

1. În primul rând, trebuie să înțelegeți că acesta este un sanctuar, nu o grădină zoologică și nici un observator de urși (pentru a merge cu așteptările setate corect).

2. Nu este permis accesul copiilor mai mici de 5 ani, din motive de securitate. E necesară o copie după un document care să demonstreze vârsta copilului. Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani au acces doar însoțiți de adulți.

3. Sanctuarul poate fi vizitat doar în cadrul tururilor ghidate, în anumite intervale orare, pentru confortul și bunăstarea urșilor.

Sunt disponibile doar 40 de bilete pentru fiecare tur. În timpului programului de iarnă, se organizează, zilnic, 2 tururi, unul de la 10am, altul de la 11:15. Lunea este închis.

Sunt și alte tipuri de tururi, în afara celui clasic, inclusiv tururi VIP. Detalii aici.

Cu copilul în Sanctuarul de Urși LiBEARty – noi am participat la turul clasic

4. Prețul unui bilet pentru adulți este de 50 Ron, pentru copii (5-18 ani) 20 de Ron, iar pentru studenți (18-25 ani) este 35 Ron. În weekend, prețurile sunt puțin mai mari.

Programul de vizitare din alte anotimpuri îl puteți consulta aici. Biletele pot fi achiziționate online, de aici.

Biletele pot fi folosite doar în ziua și la ora pentru care au fost achiziționate. Contravaloarea biletelor achiziționate nu este returnabilă.

5. Taxa pentru aparatură foto-video este de 50 Ron. Taxa foto se achită doar în cazul aparatelor foto profesionale. Pozele cu telefonul mobil sau cu tableta se fac în regim gratuit.

6. Animalele locuiesc în țarcuri înconjurate de garduri electrificate. Supravegheați cu grijă copiii și nu le permiteți să se apropie la mai puțin de 1-2 metri de gard.

7. Rezervația nu este chiar în Zărnești, ci la aproximativ 4 km de oraș. Setați locația pe GPS și nu ar trebui să aveți probleme în a ajunge. Pe jos este ceva mai dificil – va trebui să ajungeți fie cu taxi, fie cu mașină personală.

În cazul în care vă aflați în orașul Brașov, e bine să știți că se ajunge cu mașina la sanctuar în aproximativ 45 de minute. Așadar, este o vizită perfectă pentru un one day trip din Brașov.

8. Puteți consulta aici reguli de conduită pentru vizita în rezevație.

9. La intrarea în rezervație există un magazin de suveniruri, unde se găsesc și automate de băuturi nealcoolice îmbuteliate și cafea. Tot la intrare sunt disponibile toalete (doar aici, în interiorul rezervației nu există).

10. Există un webcam live, cu imagini din rezervație, aici.

Cu copilul în Sanctuarul de Urși LiBEARty

Cum poți ajuta

Sunt mai multe modalități prin care puteți sprijini munca celor de la Asociația Milioane de prieteni.

  • Achiziționând un certificat de adopție care se poate comanda din Shop-ul online al sanctuarului. Detalii aici.
  • Direcționând 3,5% (Declarația 230) către Asociația Milioane de prieteni. Detali aici.
  • Direcționând 20% din impozitul pe profit. Detalii aici.
  • Cumpărând produse din Shop-ul online.
  • Vizitând rezervația!
  • Donând, aici.

Ursoaica Myra

Pe siteul asociației găsiți costurile legate de salvarea unui urs (1000 euro), costurile întreținerii unui urs, pe zi (20 euro) și costul unui desert pentru urs, pe zi (5 euro).

Conform datelor găsite pe site, ”îngrijirea fiecărui urs din sanctuar înseamnă cheltuieli de aproape 7.000 de euro anual, sumă care include hrana, medicamentele, materialele sanitare, întreținerea și reparațiile țarcurilor și piscinelor, facturile de energie și apă, sistemul de supraveghere video, materialele necesare, plata îngrijitorilor, întreținerea mașinilor folosite pentru transportul hranei, asigurarea pazei etc.”

Aceasta a fost experiența noastră cu copilul în Sanctuarul de Urși LiBEARty  din Zărnești. Sperăm că v-am oferit informații folositoare și vă încurajăm să vizitați acest loc!

Puțină odihnă după finalizarea turului, aproape de intrarea în rezervație

Articolul face parte din campania noastră ROMANIA SLOW TRAVEL, în care promovăm tipuri responsabile de turism, oameni și locuri din România.

➡️ Aici găsiți informații despre alte locuri pe care le puteți vizita în destinația ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului.

➡️ O cazare foarte bună din zonă este Hora cu Brazi, despre care am scris aici.

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație în natură
  • Comunități și stiluri alternative de viață

Urmăriți-ne pe Facebook, pentru a fi la curent atunci când publicăm noi articole. Avem și cont de Instagram

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI