Am petrecut câteva zile cu autorulota în Bulgaria, în sânul naturii, în campingul Silistar, aflat în rezervația naturală Strandja.

Aici găsiți un material detaliat despre ce presupune o vacanță cu copilul în autorulotă, care sunt costurile și aspectele de avut în vedere.

Am ajuns în Silistar parcurgând ultima bucată din sudul litoralului bulgăresc, pe șosele cu vedere la mare, printre păduri, râuri care se varsă în mare și dune de nisip.

Aici, aici și aici am scris despre aventurile noastre cu autorulota, înainte de a ajunge în camping Silistar.

Cu autorulota în Bulgaria

Cu autorulota în Bulgaria – pe drum, în sud

Cu autorulota în Bulgaria

Plaja Duni, la sud de Sozopol

Cu autorulota în Bulgaria

Cu rulota în Bulgaria – admirăm dunele întâlnite pe drum

În camping Silistar ne-am conectat imediat la ritmul de locuit în pădure, mers la plajă, gătit, pus copilul la somnul de după-masă și din nou plajă plus plimbare seară până la căderea întunericului.

Apoi cină simplă la lumina de lumânări?. Organismul nostru cerea din plin acesta conectare cu natura, pentru câteva zile la rând. Ne fusese tare dor de acest lucru.

Cu autorulota în Bulgaria

Drumul spre plajă, din camping Silistar

Cu autorulota în Bulgaria

Camping Silistar, Bulgaria

Cu autorulota în Bulgaria

Plaja Silistar la plimbarea de seară

Cu autorulota în Bulgaria

Nu am dus lipsă de activități. Cu jucării gratuite, așa cum ne place 🙂

Cu autorulota în Bulgaria – cum a fost în camping și pe plaja Silistar

Am nimerit plaja Silistar într-o perioadă cu valuri mari și vibrație de ocean. A fost spectaculos, chiar dacă nu am putut înota.

În schimb am stat la mal așteptând să se spargă valurile uriașe, în urletele de bucurie ale Noriei și ale altor copilași care făceau același lucru împreună cu părinții lor. Când se spărgeau valurile, copiii erau învăluiți de apă din cap până în picioare, chestie care le stârnea cea mai pură bucurie.

Cu autorulota în Bulgaria

Cu autorulota în Bulgaria – pe plaja Silistar

Cu autorulota în Bulgaria

Seara, pe plaja Silistar

Cu autorulota în Bulgaria

Construcții din bețe

Cu autorulota în Bulgaria

Plimbare de seară, cu zmeu

Plajă era vegheată de salvamari și destul de plină, chiar dacă ne aflăm în extrasezon și chiar dacă e o plajă destul de îndepărtată, fiind ultima din sudul Bulgariei, situată la câțiva kilometri de granița cu Turcia.

Ne-am plantat aici și nu am explorat prea multe pentru că am vrut să ne odihnim și pentru că e destul de greu să alergi de colo colo cu autorulota, o dată ce te-ai așezat într-un loc.

Cu autorulota în Bulgaria

La ceas de seară

Cu autorulota în Bulgaria

Jocul cu elemente ale naturii

Cu autorulota în Bulgaria

Drumul spre plaja – aici este gura de vărsare a râului în mare

Cu autorulota în Bulgaria

Spre plajă, din camping

Campingul avea un preț foarte convenabil: 10 leva / persoană pe noapte, iar copiii sub 7 ani nu plăteau. Deci am plătit 20 leva zilnic, o familie de 3 persoane, cu rulotă (apr. 50 Ron).

Cu autorulota în Bulgaria

Imagine din camping Silistar

Cu autorulota în Bulgaria

Relaxare în camping

Am dat o raită prin satul Sinemorits – singură explorare pe care am făcut-o.

Am decis că vom reveni în zonă pentru a explora pe îndelete toate plajele, localitățile, traseele pe falezele înalte și abrupte, rezervația Strandja. Cei cu simț de aventură au toate șansele să îndrăgească zona, credem noi.

Cu autorulota în Bulgaria

O surată rulotă 🙂

Cu autorulota în Bulgaria

Cu autorulota în Bulgaria – Sinemorits

Cu autorulota în Bulgaria

Tot Sinemorits

Noi deja am îndrăgit această zonă și ne pare super bine că am făcut, în sfârșit, cunoștință cu sudul litoralului bulgăresc! Oare de ce ne-a luat atâta timp??

??Proiect de călătorie derulat în parteneriat cu Joy2Wander.

Cu autorulota în Bulgaria

Plaja Silistar

Cu autorulota în Bulgaria

Noria și cuvintele ei preferate 🙂

Cu autorulota în Bulgaria

Terapie în natură

Cu autorulota în Bulgaria

Apusul pe plaja Silistar

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram!

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: