Acest articol a fost scris de Claudia Liuțe Byrne, mamă de gemeni, care la începutul lui 2019 a împachetat toată casa și s-a mutat cu familia în Copenhaga. De curând, Claudia a lansat blogul www.dupanastere.ro, singura platformă din România care își propune să aducă sănătatea mamei în prim plan, prin informare, sprijin și advocacy.

Prima vizită în Copenhaga a fost prin 2015, în interes de serviciu. Nu aveam copii, eram o foodie înrăită și voiam să descopăr locurile cunoscute de localnici, să am experiențe mai puțin mainstream și să fac poze vrednice de Instagram.

Însă când am revenit la începutul acestui an, împreună cu gemenii mei, am găsit un oraș prietenos și ludic. Deși danezii nu sunt cel mai călduros popor, sunt politicoși, calmi și pun mult preț pe hygge (pronunțat hiuga).

Acest concept, care a cunoscut ceva faima internațională în ultima vreme, înseamnă orice-ți aduce senzația de confort, de “coziness”.

Astfel, danezii petrec mult timp împreună cu familia (și își permit să facă asta deoarece au cea mai scurtă săptămâna de muncă full-time din Europa – 37,8 de ore), gătesc împreună, iubesc lumânările și designul minimalist și stau mult în natură.

Pleacand de la hygge, danezii și-au construit o capitală primitoare pentru familii, în special pentru membri cei mai mici ai acestora.

În continuare voi vorbi despre ce face din Copenhaga probabil cel mai prietenos oraș pentru copii (apropos de reclamă la berea lor de export).

1. Transportul

Orice oraș frumos devine urât când nu-ți dă voie să-l vezi. Părinții, în special cei de copii mici, vor înțelege ce vreau să spun.

Copenhaga nu are problema asta, așadar nu faci doi pași fără a te intersecta cu cel puțin un copil. Copiii sunt perfect integrați în societatea daneză și asta și datorită faptului că te poți deplasa extrem de ușor cu ei prin oraș.

Numărul bicicletelor depășește numărul mașinilor, iar semafoarele sunt calibrate pentru a prioritiza bicicliștii pe timpul orelor de vârf.

Bicicliștii merg nestingheriți lângă mașini, pe piste speciale. Părinții își duc și își iau copiii de la creșe, grădinițe și școli în remorci atașate la biciclete, indiferent de vreme, chiar și pe ninsoare

Claudia cu cei doi gemeni, folosind Chriastiania Bike

Autobuzele, metrourile și trenurile au rampe speciale pentru cărucioare și spații destinate parcării și ancorarii lor în interior.

Există lifturi pentru a ajunge ușor în stațiile subterane și nu-ți trebuie decât un bilet pentru a folosi orice mijloc de transport în comun pe perioada unei ore. În orice stație sunt afișate minutele până la sosirea următorului tren/metrou/autobuz (se și respectă).

În Copenhaga se merge cu bicicleta pe orice fel de vreme.

2. Locurile de joacă

Locurile de joacă din Copenhaga merită un articol doar al lor. Să le luăm pe categorii:

Locurile de joacă mici, “de cartier”

Au propriile lor jucării, deci nu trebuie să te cari cu toată suită de lopatele, găletușe, mașini și păpuși de acasă. Sunt gândite astfel încât să se integreze perfect în arhitectură orașului. Spre exemplu, dacă locul de joacă este amplasat lângă șina de tren, va avea tema feroviară. Materialele folosite sunt aproape exclusiv lemn și metal.

Loc de joacă cu temă feroviară – se vede și cum trece trenul, în dreapta

Locurile de joacă mai mari au personal dedicat, remunerat sau voluntar, care supraveghează copiii și îi implică în activități artistice (există o căsuța cu măsuțe, unde se găsesc hărții, creioane, cretă, lipici, plastilină, etc.). Gratuit!

Și da, nu va mirați când vedeți copii danezi jucându-se singuri, fără vreun părinte prin preajma. Copiii sunt învățați să fie independenți de mici, iar părinții au încredere în comunitatea din care fac parte, să fie responsabilă față de copii și de siguranța lor.

Un loc de joacă oarecare, într-un cartier.

Curtea scolii din fața casei unde locuiește Claudia.

Există și locuri de joacă practice și educaționale

Copenhaga are un parc destinat educației rutiere, unde copiii începând cu vârstă de 2 ani pot învăța regulile de circulație, semnele pe care le fac bicicliștii atunci când schimbă direcția de mers sau cum să se asigure atunci când trec stradă.

În Fælledparken din cartierul Østerbro, există un loc numit The Tower Playground, unde copiii pot învață despre istoria orașului și se pot juca un fel de leapșa electronică pe acoperișurile clădirilor iconice ale orașului (copiate în miniature pentru acest parc).

Fælledparken – fotografie preluată de aici.

Locurile de joacă interioare

Sunt absolut necesare pentru climă daneză unde se împletesc și patru anotimpuri într-o singură zi. Majoritatea sunt gratuite, se desfășoară pe mai multe niveluri și includ cel puțin o cafenea și o biblioteca.

De asemenea, având în vedere că plouă foarte mult în Copenhaga, e bine de știut că majoritatea muzeelor și cam toate bibliotecile publice au activități speciale pentru copii.

3. Parcuri și natură

Copenhaga este împânzită de parcuri mici și mari. Până și cimitirele sunt gândite că niște parcuri și mereu poți vedea oameni plimbându-se sau la picnic.

Merită dată o raită și prin cimitirul Assistens, unde este înmormântat Hans Christian Andresen sau în cimitirul Bispebjerg pentru o plimbare printre cireși.

Și că tot veni vorba, la sfârșitul lui aprilie are loc festivalul sakura (flori de cireș) în parcul Langelinie, unde un weekend întreg sunt organizate activități tipic japoneze, inclusiv pentru copii.

Parcul Superkilen, care a adunat tot felul de elemente din zonele de unde provin imigranții care stau în cartier.

La capătul metroului în sud, Amager park se desfășoară pe o suprafață de 20 de kilometri pătrați de câmpii, păduri și mlaștini și găzduiește zeci de specii de animale și păsări cu care pot interacționa copiii.

Grădina zoologică este în mijlocul orașului, la fel și cea botanică. Plajă, cu locurile de joacă nautice, este la 10 minute de mers cu metroul de centru.

Loc de joacă de la malul mării, la 10 minute de centru

Pentru a atrage oamenii în pădurile și mlaștinile de la marginea orașului, artistul Thomas Dambo a sculptat șase statui masive în lemn, cunoscute sub numele de Cei Șase Giganți. Astfel, familiile dornice de drumeții se pot bucura de natură, provocându-și copiii să găsească Giganții.

4. Distracție

Cel mai vechi parc de distracții din lume, Bakken, se află la doar 7 stații de tren de centrul orașului, în Kalmpenborg. Nu va speriați, asta înseamnă doar 10-15 minute de mers! Deschis în 1583, Bakken este înconjurat de o pădure imensă, împânzită de piste de biciclete, unde trăiesc cerbi și căprioare cu care poți interacționa liber.

De partea cealaltă a șinelor este o plajă cu nisip fin, unde să nu va mirați când veți vedea oameni de toate vârstele făcând plajă nud și sărind în apă marii chiar și în timpul iernii. Saună de pe plajă este gratuită și obligatorie după o astfel de incursiune.

Bakken – fotografie preluată de aici.

Grădinile Tivoli merită vizitate, deoarece sunt cel mai faimos parc de distracții din Danemarca, punctul de inspirație pentru parcurile Disney. Există activități și distracții pentru toată lumea, de la bebeluși la cei mai vârstnici, iar vara există aproape în fiecare zi un concert în aer liber de văzut.

Experimentarium este un centru pentru învățarea și înțelegerea științelor prin experimentare, aflat la 6 kilometri de centrul orașului.

Dispus pe trei etaje, are expoziții interactive precum “Bubblearium”, unde poți face cele mai mari și interesante baloane de săpun, sau “Idea Company”, unde poți construi prototipuri pentru propriile invenții.

Experimentarium

Experimentarium

Află mai multe despre ce poți face cu copiii în Copenhaga:

VACANȚĂ CU COPIII ÎN 2019 – 3 ORAȘE PE CARE SĂ LE VIZITEZI

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri  de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: