Iunie-Iulie 2015

Alegerea noastră pentru prima vacanță cu bebe (la vârsta de 4 luni) a fost 2 Mai, un sat liniștit de la Marea Neagră, frecventat de foarte multe familii cu copii. Eu merg în 2 Mai de peste 25 de ani – aici am petrecut la rândul meu multe vacanțe împreună cu familia.

Cum ne-am pregătit pentru această primă încercare:

În primul rând, nu am avut așteptări mari, nu am plecat la drum cu speranța că va fi o vacanță ca pe vremuri, când eram doar noi doi, cu responsabilități minime și posibilități infinite de distracție sau de relaxare. Singurul lucru pe care ni l-am dorit a fost ca N. să rămână sănătoasă, să nu trebuiască să colindăm vreun spital sau vreun cabinet medical, iar în rest, fie ce-o fi, cum o fi. Și a fost nesperat de bine!

Am stat  în casa unei doamnei unde mergem deja de câțiva ani și unde cele mai mari avantaje sunt faptul că plaja se află la o aruncătură de băț iar curtea este una spațioasă, plină de flori, iarbă și copaci, inclusiv smochini.

Cum ne-am petrecut timpul:

În primele zile ne străduiam să fim toți 3 cât mai devreme pe plajă, unde intram în apă cu rândul, în timp ce N. trăgea un pui de somn. Apoi ne-am lenevit și am început să coborâm cu rândul doar la baie în prima parte a zilei, iar pe N. am scos-o la plajă mai mult după-amiezile. Și desigur, la nelipsita plimbare de seară, când plaja este cuprinsă de starea aceea genială de liniște și chill out, condimentată cu aer sărat și sunet de valuri.

Bebelina de 4 luni s-a adaptat foarte bine la toate schimbările, aerul de mare i-a priit, a dormit și a mâncat mai bine decât acasă, a luat în greutate și în lungime. Era extrem de curioasă vizavi de tot ce se întâmpla în jur, a urmărit totul cu ochișorii mari din marsupiul în care am purtat-o zilnic.

La plimbărica de seară

Pui de om întâlnind pentru prima dată marea

Nu vă imaginați că totul a fost lapte și miere. N-avea cum. Au fost și câteva nopți de nesomn intense, câteva zile cu vecini care aveau copii zgomotoși, dimineți în care ne trezeam în urletele respectivilor copii, o toxinfecție alimentară care s-a lipit de Silviu și care a ținut o zi și o noapte, niște lucrări de renovare pe la casele alăturate. Dar per ansamblu, cele peste 2 săptămâni de vacanță cu bebe au fost mai mult decât mulțumitoare. Am avut parte și de relaxare, și de odihnă, și de plajă. Cu rândul și nu toate deodată, dar am avut.

Deși inițial nu am vrut să vină și părinții noștri cu noi, la un moment dat s-au hotărât ai mei subit să vină în concediu tot la 2 Mai și astfel au apărut și ei în schemă în a doua parte a șederii. Tare bine ne-a prins, pentru ca astfel am putut să ne plimbăm, să înotăm și să luăm masa doar noi doi – clipe de aur. Dacă în trecut astfel de momente erau dintre cele mai banale, acum am știut să le apreciem la adevărata lor valoare și să ne bucurăm la maxim de ele. Ba chiar am apucat să dăm o tură până în Bulgaria, la Tyulenovo, unde Silviu a sărit de pe stânci iar eu am înotat în apă limpede și adâncă. A fost super ieșirea – îmi doream tare mult să ajung aici, încă de vara trecută, dar atunci eram însărcinată și nu mă aflam într-o formă prea grozavă.

Tyulenevo, Bulgaria

Ce mi-a mai plăcut în această ședere:

  • Erau destule mame care alăptau fara nici o grija pe plajă, ceea ce făceam și eu.
  • Zilele înnorate, care au fost superbe și în care plaja se golea iar atmosfera era super relaxantă.
  • Răsăritul la care m-am trezit de bunăvoie și m-am plimbat cu N. pe plajă (nu cele la care ma trezeam cu japca).
  • Faptul că în fiecare seară veneau delfinii aproape de mal. Silviu i-a tot văzut, cred ca avea un ochi special doar pentru ei.

Din punctul meu de vedere, ingredientele cheie din toată această vacanță au fost: așteptările reduse cu care am plecat (astfel încât să nu te frustrezi) și mai ales implicarea tatălui.

Cum s-a implicat tatăl:

  • Dimineața, cândva între 6 și 9, după o noapte cu multiple treziri pentru alăptat, o prelua el pe N., astfel incat să mai pot dormi eu câteva ore și recupera din somn.
  • Avea grija de fetiță atunci când eu făceam sesiunile zilnice de înot, ba chiar apucam să stau și puțintel la plajă; unul din obiectivele mele a fost să pierd cel puțin 1 kilogram din cele acumulate în timpul sarcinii; l-am pierdut, yeeeei!
  • Daca N. începea să se agite în căruț, atunci când ne aflam la masă și tocmai ne venea mâncarea, mă lăsa pe mine să mănânc prima, în timp ce el o distra pe fetiță; apoi o preluam eu;
  • Seara târziu, după ce o alăptam, dacă nu adormea imediat la sân, Silviu o lua și o plimba, pentru ca eu, ruptă de oboseală, să pot trece mai repede la somn;
  • Tot Silviu s-a ocupat de tot ce înseamnă cumpărături, făcut pofte și tot el a gătit în zilele în care nu mâncam la terasă.

Așadar, taților, implicați-vă și lăsați mămicile să respire! În afară de alăptat, nu există nici un alt lucru legat de îngrijirea copilului pe care să nu îl puteți face 😉

***Despre ce înseamnă 2 Mai pentru mine, puteți citi mai multe aici:

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, metode inovatoare de educație, spații de joacă, antropologie și explorare urbană Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos: