În miezul verii 2018, ne-am aventurat cu copilul în pădurea virgină Glodeasa, aflată în județul Prahova.

Noi suntem adepții educației în mijlocul naturii și când e vorba de explorare în aer liber, nu ne dăm în lături!

Articolul pe care îl citești face parte din proiectul nostru de călătorie numit Romania Slow Travel.

Proiectul a demarat în vara anului 2018. Prin intermediul lui încercăm să descoperim tihnit România, împreună cu fetița noastră.

Cum am ajuns în pădurea Glodeasa

Am ajuns destul de greu în pădurea Glodeasa. Drumul până acolo nu era marcat, iar informațiile găsite pe internet nu au ajutat prea mult.

Am întrebat din om în om. Unii se uitau lung la noi, alții ne cam luau la mișto. Doar căutam o chestie care conținea cuvântul ”virgină”, ce ne așteptam.

După ceva bâjbâială, să vezi și să nu crezi: ultima porțiune care te conducea către intrarea în pădure (vorbim de câțiva zeci de metri) era marcată cu o plăcuță pe care scria Strada Biosferei ??.

Drumul către pădurea virgină Glodeasa – Str. Biosferei.

Hai că asta a fost bună: să dai de o stradă marcată în mijlocul naturii :)). După ce am bâjbâit  pe tot felul de coclauri. Ce să zic, bine că am nimerit-o cumva.

Am parcat mașina aproape o stână improvizată, unde ciobanii locuiau în rulote. S-au uitat și ei lung la noi, după care și-au văzut de treabă.

Cum ne-am simțit în pădurea virgină Glodeasa

Am pătruns în pădure și am început să mergem. Pe măsură ce înaintam, m-au cuprins tot felul de sentimente. În primul rând, simțeam pur și simplu viața la tot pasul. Ceva atât de viu și de prezent, încât îmi vine chiar greu să descriu în cuvinte.

Percepeam faptul că în jurul meu coexistă diverse forme de viață, fără să îmi dau prea clar seama ce anume. Sentimentul era deopotrivă minunat și copleșitor.

Vedere din pădurea virgină Glodeasa.

Ulterior, când m-am documentat despre ce sunt pădurile virgine, am aflat că într-adevăr ele găzduiesc mii de specii de plante și animale. Am simțit cu claritate acest lucru, la cel mai mic pas pe care îl făceam. Efectiv era viață peste tot, călcai pe viață, ca să spun așa.

Dar era și moarte: copaci căzuți sau intrați în descompunere. Însă până și moartea părea vie în această pădure virgină! Oricât ar suna de paradoxal, fix așa mi se părea.

Tot în documentarea realizată după plimbare, am aflat că lemnul mort al copacilor căzuți hrănește ecosistemul încontinuare, pentru mult timp, și găzduiește diverse specii din pădure. Deci exprimarea mea cu ”moarte vie„ nu e chiar exagerată.

Fragment de copac căzut, în pădurea virgină Glodeasa.

Un soi de ciupercă descompusă.

Senzațiile cele mai pregnante pe care le aveam erau de mister, libertate pură, vechime, viața de demult încapsulată în copaci.

Și introspecție. De parcă mergând, am fi pătruns adânc undeva, către ceva.

Mi-a plăcut foarte mult acest tip de introspecție și recomand oricui o plimbare tăcută printr-o pădure virgină. Nu știi cu ce fel de gânduri te vei întâlni.?

La plimbare prin padurea virgină Glodeasa. 

Nu știu ce gânduri aveau Noria și Silviu. Ale mele erau destul de adânci 🙂

În același timp, simțeam și o oarecare teamă de sălbăticiuni. Mergeam cu ochii în patru, eram conștienți de orice mișcare, atenți la orice foșnet.

La Silviu teama era mai accentuată, cumva mi-o transmitea și mie.

Din acest motiv nu am înaintat prea mult în pădure, mai ales că eram și cu fetița. Am mers cam un kilometru , după care ne-am întors. Eu aș fi mers mult și bine, mă simțeam ca acasă, cumva.

Aici făceam un picnic pe final, undeva aproape de intrarea în pădure.

Îmi doresc foarte mult să explorez cu orele o astfel de pădure, iar data viitoare cred că voi apela la un ghid.

Noria era la rândul ei fascinată de tot ceea ce întâlneam pe drum. Cel mai mult i-au plăcut acest țânțar de apă și vârtejurile lui psihedelice.

Alte detalii utile

Glodeasa se află în județul Prahova (în nord, la graniță cu județul Brașov), în comuna Valea Doftanei.

Este o pădure seculară de fag și brad, cu arbori care au 200-300 ani și înălțimi de 40-45 m. Are peste 500 de hectare și face parte din Munții Baiului.

Noi am ajuns aici din Comarnic, mergând spre localitatea Valea Doftanei, apoi Teșila – Trăisteni.

Acesta a fost traseul nostru până în pădurea virgină Glodeasa.

Citește mai jos ce poți vizita în Comarnic și în Valea Doftanei:

 ÎN VIZITĂ LA COMARNIC, CU FAMILIA

La capătul satului Trăiesteni faci dreapta (spre cătunul Valea Neagră), pe Calea Mocăniței, până când ajungi la o interesecție cu troițe – reper important. Acolo faci stânga, pe Calea Brașovului.

Și la un moment dat din nou stânga, pe strada Biosferei, ha ha. Toate aceste ”străzi” sunt drumuri forestiere înconjurate de natură, din toate părțile.

Coordonate GPS: 45°23′54″N 25°43′33″E.

Drumul spre pădurea virgină Glodeasa – la troițe faceți stânga!

Din Calea Brașovului faci stânga pe Str. Biosferei (marcată prin indicator), mai mergi niște zeci de metri și ajungi la intrarea în pădure.

Așa arată pe hartă.

Prin pădurea virgină Glodeasa – cu ghid sau fără ghid?

Noi am mers fara ghid, însă nu ne-am aventurat prea mult în pădure. Este o arie virgină și prin urmare locuită de multe sălbăticiuni (lucru care era clar scris și pe un panou aflat la intrarea în pădure).

Dacă vreți să explorați în profunzime pădurea, cel mai indicat ar fi să mergeți ori în grup mai mare, ori cu cineva care cunoaște bine natura și muntele, în general.

O astfel de persoană poate fi:

  • Cineva de la Ocolul Silvic aferent zonei (încercați să dați un telefon, poate merge).
  • Un prieten pădurar sau unul familiarizat cu muntele.

Alternativa este să vă bucurați de pădure mai pe la marginea ei, în apropierea locului de parcare.

Alte recomandări

  • Dacă mergeți fără ghid și nu sunteți buni cunoscători ai muntelui, nu vă aventurați așa departe într-o pădure virgină!
  • Vizitați o pădure mai cunoscută! Spre exemplu, pădurea Sinca din județul Brașov, care a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Aici există și potecă amenajată.

Intrarea în pădurea virgină Glodeasa.

Detalii despre pădurea virgină Glodeasa.

Vrei să afli mai multe lucruri despre pădurile virgine din România?

Am scris un material separat, cu diverse amănunte biologice sau legate de protecția pădurilor virgine în România. Click mai jos:

ÎNVĂȚĂM DE LA NATURĂ – CE ÎNSEAMNĂ O PĂDURE VIRGINĂ?

Sperăm că ți-a plăcut acest articol. Ne poți sprijini printr-o distribuire!

Educație despre natură – alte resurse utile

Am creat câteva resurse legate de educația despre natură, care îți pot fi de folos. Detalii aici:

➡️ CĂRȚI DESPRE NATURĂ ȘI BIODIVERSITATE

➡️ POSTER PRINTABIL CU 10 IDEI DE JOACĂ ȘI EXPLORARE ÎN PARC

 

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri  de viață.

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Educație în Natură și Călătorii cu Copii – aici publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber.

CITEȘTE ȘI: