Vă invităm să aflați din acest articol cum a fost la Hora cu Brazi, o pensiune de poveste, aflată în orașul Zărnești din județul Brașov.

Când o vezi din strada Râului 34-36, nu îți dai seama ce priveliște de vis ascunde în spate. Nu-i nimic, dacă vă rezervați câteva zile aici, aveți timp să o descoperiți pe îndelete.

Mai întâi de toate, trebuie să știi că acest articol face parte din proiectul ROMANIA SLOW TRAVEL, inițiat de blogul nostru, proiect prin care încercăm să descoperim tihnit țara noastră.

Le mulțumim celor de la pensiunea Hora cu Brazi pentru susținerea proiectului!

Iată un mic preview: în spate se vede pensiunea albă, cu balcoane, înconjurată de un peisaj deosebit.

Cine se ocupă de Hora cu Brazi

Hora cu Brazi este o afacere de familie, în care sunt foarte activi Răzvan și Andreea, doi tineri pe care i-am cunoscut acum ceva timp la un festival de dub&reggae din România.

Nu am vorbit prea multe atunci, țin însă minte că am băut un suc de mere delicios, care era produs tot de ei, la ferma pensiunii.

În august 2018, s-au aliniat astrele și am putut, în sfârșit, să îi vizităm.

Răzvan Munteanu este și președintele Asociației Ecoturistice Zărnești Piatra Craiului, care mișcă diverse proiecte utile în zonă.

În opinia noastră, în România sunt destui tineri care fac lucruri valoroase și mențin țara pe linia de plutire, fiecare în felul său. Răzvan și Andreea sunt doi dintre aceștia.

Apropo, puteți citi mai jos un alt material de-al nostru, despre minunata zonă ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului:

➡️ LOCURI DE VIZITAT CU FAMILIA – ZONA ECOTURISTICĂ ZĂRNEȘTI – PIATRA CRAIULUI

Hai mai bine să vă povestim câte ceva despre Hora cu Brazi.

Zona ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului. Lume de basm, fără filtru.

Cum a fost la Hora cu Brazi – ce zic alții

Începem prin a vă spune că au un scor foarte bun pe Booking (9.5), susținut de numeroase comentarii pozitive.

Mai mult, au fost vizitați incognito de niște jurnaliști de la The Guardian, care s-au plimbat prin zonă și s-au cazat la Hora cu Brazi. Apoi au scris articolul acesta, după care au început să curgă non-stop rezervările. Sunt mulți străini care se cazează aici.

De altfel, am observat un număr ridicat de turiști străini care descoperă întreaga zonă ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului și fac trasee pe munte. Un semn bun pentru turismul din România!

Cum a fost la Hora cu Brazi: frumos și relaxant. Ai de ce să vii aici, după cum se observă 🙂

Cum a fost la Hora cu Brazi – incinta pensiunii

Pensiunea este amplasată la circa 1-2 km de intrarea în Parcul Național Piatra Craiului, mai precis de Cheile Zărneștiului.

Practic, ea se găsește la poale de munte, ceea ce face cadrul natural înconjurător unul deosebit.

Sunt 18 camere care compun pensiunea. Toate sunt spațioase și curate, mobilate simplu, dar cu tot ce ai nevoie.

Există balcoane pentru fiecare cameră. Unele au vedere în spatele pensiunii, spre coline și peisaje superbe, fiind un pic mai scumpe.

Update august 2020: mai nou, la Hora există și 3 apartamente + 1 cameră dublă superioară, care compun ultimul etaj.

Noi am avut vedere în spate 🙂

Altele au vedere spre parcare, stradă și munții Bucegi. Nici peisajul de aici nu e chiar mai prejos, iar în schimb, poți avea parte de cele mai frumoase răsărituri.

Prețul camerelor

Toate camerele sunt duble, dar se pot folosi și în regim single. Pentru rezervarea unei camere single, se scade 10% din prețurile de mai sus.

Preț cameră dublă cu vedere la oraș –  între 150 – 180 Ron/noapte, în funcție de perioadă.

Preț cameră dublă cu vedere munte – între 170 – 230 Ron / noapte, în funcție de perioadă.

Preț cameră dublă superioară, dotată cu jacuzzi, pat matrimonial, canapea extensibilă – între 290 – 310 Ron / noapte, în funcție de perioadă.

Pentru un pat suplimentar costul este de încă 30 Ron.

Cazarea în apartament cu vedere la munte este 270-280 lei/noapte, iar în apartament cu vedere la oraș este 290-300lei/noapte.

În camere există calorifere cu auto-reglaj; noi nu le-am încercat, mergând aici în miezul verii.

Nu sunt frigidere în camere, iar uscătoarele de păr se solicită de la recepție. Apartamentele și camera superioară sunt situate la etajul al treilea al pensiunii. Nu există lift.

Cam așa ceva (fotografie preluată de pe websiteul pensiunii).

Cum a fost la Hora cu Brazi – alte spații aferente pensiunii

  • Un restaurant unde poți servi masa, chiar dacă nu ești cazat aici.
  • O fermă proprie, compusă din văcuțe, câteva zeci de oi, purcei și păsări domestice, la care se mai adaugă 2 cai și 3 ponei cu care se plimbă copiii.
  • Un iaz cu păstrăvi, care ajung pe masa ta :).

Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere din restaurant

Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere spre domeniile fermei.

  • Spații exterioare de joacă și de relaxare (foișoare, mobilier de grădină, balansoar).
  • O sală de agrement, cu mese de biliard, aflată la parterul pensiunii
  • Un loc de odihnă, la parter, în prelungirea restaurantului, cu canapele, jucării de pluș și televizor.
  • O pajiște mare și o pădure de brazi (”Hora”), care nu aparține pensiunii, dar este ușor accesibilă din curtea acesteia.

Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere din spatele pensiunii, unde Noria își făcuse prieteni 🙂

Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere de la spațiul de joacă

Cum a fost la Hora cu Brazi – vedere de la spațiul de joacă

Cum a fost la Hora cu Brazi – inspecție, la căsuță 🙂

Cum a fost la Hora cu Brazi – inspecție, la trenuleț

Cum a fost la Hora cu Brazi – spațiu interior de relaxare, cu masă de biliard (fotografie preluată de pe websiteul pensiunii)

În pădurea cu brazi, accesibilă din curtea pensiunii.

Wifi-ul este diponibil în toată pensiunea.

Atenție! Dacă pleci în plimbare spre pădurea de brazi, nu uita să îi anunți pe cei de la pensiune, pentru a opri curentul electric, deoarece pe traseu sunt câteva gărdulețe electrice pentru animale.

Nu este cazul să te sperii și să eviți pădurea! În principiu, gărdulețele nu sunt periculoase pentru oameni, dar mai bine ar fi să anunți excursia.

Doar nu vrei să ratezi o așa relaxare în pădurea de brazi! (hamacul este din dotarea proprie).

Hora cu Brazi – cum este mâncarea

Din discuțiile cu Răzvan, a rezultat că mâncarea servită la pensiune provine într-un procent ridicat de la ferma pe care o administrează familia lui (peste 70%).

Astfel, la Hora cu Brazi puteți gusta produse de casă precum precum zacuscă vinete, brânzeturi, drob, șuncă, dulceață, pâine, lapte, unt, păstrăv, cârnați, pui, murături etc.

Nu e puțin lucru ca atâtea alimente să provină din producția proprie a fermei unei pensiuni! Evident, toate sunt gustoase!

Cum a fost la Hora cu Brazi – cu multe produse locale, din producția fermei proprii.

Prețuri mic dejun (update 2020)

În trecut exista micul dejun tip bufet, însă din cauza situației actuale (pandemie), momentan acest lucru nu este valabil.

Prețul este de 35 Ron / persoană. Micul dejun este consistent și bogat, iar după părerea noastră, porția este suficientă pentru un adult și un copil. La cerere, se pot adăuga și produse extra.

Aveți de ales între 3 tipuri de mic dejun, dintre care unul este vegetarian. Se bifează alegerea cu o zi înainte.

Prânz și cină (update 2020)

Se comandă din meniu, a la carte. Tot din cauza situației actuale, varianta cu demipensiune, care exista anterior, nu mai este valabilă.

Pentru prânz și cină există meniuri pentru copii, în care porțiile sunt la jumătate, la fel și prețul.

La Hora cu Brazi consumi produse de la animale care trăiesc fericite!

Alte informații utile (update 2020)

  • Fiecare masă de  la restaurant este rezervată pe cameră. Tot ce consumi se contorizează aici, iar la final se plătește.
  • Mesele pot fi repetitive, dar trebuie să ții cont de faptul că sunt produse locale, sigure și gustoase. Până la urmă, câte tipuri de alimente poate produce o fermă? Noi zicem că sunt suficiente!
  • Micul dejun, prânzul și cina se servesc numai într-un anumit interval. Respectiv:

08:30-11:00 – micul dejun
12.30-15.30 – prânzul
19.00 – 21.30 – cina

  • Pe vremuri de pandemie, au pus la punct un sistem eficient de colectare a comenzilor pentru masă, în care poți alege în avans felurile de mâncare dorite, astfel încât ei să știe cum se organizează pentru mic dejun, prânz și cină, evitând aglomerația la bucătărie sau întârzierile în servire.
  • Mesele se servesc afară, în foișoare sau pe terase, cu distanța corespunzătoare între familii.
  • Există și posibilitatea de room service.

Zona de bufet

Un extras din meniu, ca să îți faci o idee despre prețuri

Cum a fost la Hora cu Brazi – variantele de meniu pentru copii

Hora cu Brazi – alte activități conexe

Cu ajutorul celor care se ocupă de pensiune, poți beneficia de:

  • Plimbări cu căruța trasă de cai (prin împrejurimile fermei și chiar până în satul Măgura).
  • Închiriere biciclete (cu sau fără ghid).
  • Plimbări cu poneiul, pentru copii (prin curtea pensiunii).
  • Trasee montane în Piatra Craiului (se pot rezerva și ghizi locali). Cei de la pensiune te pot direcționa, cu siguranță, spre cei mai buni ghizi locali :).
  • Foc de tabără (în curtea pensiunii).
  • Muzică folk (anual, spre finalul lunii august, Hora cu Brazi organizează un festival de folk, pe domeniile sale).
  • Plimbări cu sania trasă de cai (dacă vii iarna în zonă).

Cum a fost la Hora cu Brazi – Răzvan îi plimbă pe copii cu poneiul. Noria nu a fost interesată de această plimbare, în schimb o puteți vedea acolo în spate, la iepurași 🙂

Cum a fost la Hora cu Brazi – cald și bine, la focul de tabără 🙂

Recomandări de excursii în preajma pensiunii Hora cu Brazi

Platoul ”Hora cu Brazi”

Aici e simplu de ajuns. O iei chiar prin curtea pensiunii, pe o potecuță. În 10 minute ai și ajuns în pădure, printre brazi.

Nouă ne-a plăcut foarte mult să stăm cu hamacul la răcoare, timp de vreo 2 ore. Dacă vreți, puteți să vă aventurați și mai mult în plimbare, pe la poale de munte.

Nu uitați să anunțați personalul de la pensiune, atunci când vreți să urcați ”la brazi”, pentru a opri curentul electric care trece prin gărdulețele pentru cai.

Cum a fost la Hora cu Brazi – pe potecă, în drum spre pădurea cu brazi accesibilă din curtea pensiunii

Tot pe drum spre pădurea cu brazi. Vine o vreme când și părinții au nevoie de ajutorul copiilor, nu? 🙂

Cheile Zărneștilor

Se află la mică distanță față de pensiune (circa 2 km). Dacă mergeți cu mașina, parcați la barieră și continuați pe jos, cât doriți. Este drum drept, din care se deschid, la un moment dat trasee montane.

Noi am mers circa o oră dus și o oră întors cu Noria (3a6l). Mai mult nu a rezistat.

Noria, explorând Cheile Zărneștilor

Popas de mâncat struguri, în Cheile Zărneștilor

Plaiul Foii

Plaiul Foii este un fel de prelungire a orașului Zărnești. Ajungi acolo mergând pe un drum pitoresc (asfaltat), pe la poalele Pietrei Craiului.

Pe drum te poți opri să vizitezi și Centrul de Vizitare Parcul Național Piatra Craiului, găzduit într-o clădire inedită.

Copiii se vor distra aici, cu siguranță! Sunt diverse spații expozitionale, care includ o machetă tridimensională a masivului Piatra Craiului, machete de peșteri și stâni, diorame și diverse exponate.

Centrul de Vizitare Parcul Național Piatra Craiului

Centrul de Vizitare Parcul Național Piatra Craiului

Apoi poți lua masa la cabana Plaiul Foii sau la Restaurant Padina Craiului, aflat vizavi de Centrul de Informare Turistică.

Mergi până la capătul Plaiului Foii și parchează mașina la barieră, după care poți intra în pădure pentru o plimbare.

Restaurant Padina Craiului

Trasee montane

Cei care sunt antrenați pot încerca, desigur, unul din numeroasele trasee montane în Piatra Craiului. Noi încă nu ne-am simțit pregătiți să urcăm pe munte cu Noria.

Alte informații utile

Taxa de vizitare a Parcului Național Piatra Craiului este de 5 Ron/7 zile, de persoană. Pentru Noria nu am plătit. Alternativ, se poate face abonament de 20 lei/sezon, în perioada 1 mai-31 octombrie. Biletul se taie chiar la intrarea în parc, fiind acolo o persoană care va încasa.

Distanțe între Zărnești și alte orașe

  • București – Zărnești – 215 km
  • Târgoviște – Zărnești – 116 km
  • Pitești – Zărnești – 118 km
  • Ploiești – Zărnești – 115 km
  • Craiova – Zărnești – 237 km
  • Constanța – Zărnești – 400 km
  • Sibiu – Zărnești – 150 km
  • Cluj – Zărnești – 320 km
  • Timișoara – Zărnești – 420 km
  • Brașov – Zărnești – 30 km

Pentru cei care nu au mașină, Zărnești este un oraș ușor accesibil cu trenul.

Vom publica mai multe informații despre zona ecoturistică Zărnești – Piatra Craiului în următorul nostru material! Rămâi pe aproape!

Zărnești, Plaiul Foii

În loc de concluzie

Hora cu Brazi reprezintă, cu siguranță, genul de loc unde sunt șanse mari să revii an de an. Cum de altfel fac multe dintre familiile cu care am intrat în vorbă, la pensiune.

Locația se potrivește de minune familiilor iubitoare de natură și aer liber, dornice de explorări și aventură. Curtea pensiunii este perfectă pentru odihnă, iar dacă vrei plimbări sunt numeroase alternative, nu departe de Hora cu Brazi.

Sperăm că v-am oferit un articol detaliat, folositor și plin de inspirație.

Alte detalii găsiți pe websiteul lor.

Dacă v-a plăcut acest articol, ne puteți sprijini printr-o distribuire! ???

Dacă vrei să afli și despre alte cazări child friendly din România, le găsești în materialul de mai jos:

VACANȚĂ CU FAMILIA ÎN ROMÂNIA – SUGESTII DE CAZĂRI CHILD FRIENDLY

 

 

Pe Kinder Trips scriem despre:

  • Călătorii cu copii
  • Educație alternativă
  • Natură și explorare în aer liber
  • Comunități și stiluri de viață

Urmărește-ne pagina de Facebook și contul de Instagram.

Dacă vrei să rămâi în legătură cu noi și să primești articole direct în inbox, ne poți lăsa emailul mai jos:

Nu uita să te înscrii în grupul nostru privat de Facebook!

Se numește Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă și publicăm în mod frecvent resurse despre natură și educație în aer liber. Îl găsești aici.

CITEȘTE ȘI: