Am vizitat Cuibul de la Mare, o agropensiune din județul Constanța, și putem spune că am nimerit în cel mai bun loc pentru primul 1 Mai la mare, cu copilul.

Călătorim împreună cu Noria de când avea 6 săptămâni, însă nu mai fusesem până acum cu ea la mare de 1 Mai.

Nu aveam în plan o vacanță de 1 Mai, dar iată că lucrurile s-au legat firesc, chiar fără o programare anterioară, iar noi am ajuns să îi cunoaștem pe Georgiana, Cosmin, băiețelul lor Rareș și colțul de rai numit Cuibul de la Mare, unde am petrecut câteva zile minunate.

Cuibul de la Mare se află în comuna Corbu din județul Constanța, la aproximativ 5km de o plajă întinsă și sălbatică – plaja Corbu.

O pitică de 3 ani, pentru prima oară la mare de 1 Mai – plaja Corbu se află la apr. 5km de pensiunea Cuibul de la Mare.

Cuibul de la Mare – care este conceptul

Cuibul de la Mare este un loc child friendly, un spațiu bine gândit, care are personalitate și poveste.

Cuibul de la Mare reprezintă proiectul de suflet al Georgianei și al lui Cosmin, doi tineri din Constanța care își doresc să promoveze agroturismul într-un mod aparte, prin crearea unei legături de lungă durată cu toți cei care le calcă pragul și insuflarea sentimentului de ”acasă”.

Noi suntem de părere că acest lucru le reușește foarte bine. Cosmin și Georgiana sunt genul acela de gazde relaxate, care nu supraveghează oaspeții și nu stau cu ochii pe fiecare mișcare a lor, în schimb au grijă ca aceștia să se simtă bine și să nu le lipsească nimic.

Mie personal mi se pare o artă genul acesta de prezență, discretă și săritoare, deopotrivă.

Cuibul de la Mare – în prima seară am fost întâmpinați cu pește prăjit, concert de chitară, hamac și foc de tabără.

Povestea acestui loc magic a început acum câțiva ani, când Georgiana și Cosmin au cumpărat terenul și o casă bătrânească nelocuibilă, pe care au transformat-o cu răbdare și dedicare, până când au ajuns la rezultatul din ziua de azi.

La Cuibul de la Mare, oaspeții se adună seară de seară în jurul focului de tabără, în curte, și stau la povești. Putem spune că aici este mereu o atmosferă de tabără și de comunitate, dar cu toate acestea nu există presiunea de a socializa.

Cuibul de la Mare – în prima seară am fost întâmpinați cu pește prăjit, concert de chitară, hamac și foc de tabără.

Dacă vrei să îți vezi de treaba ta, o poți face liniștit, iar dacă ai chef să schimbi 2 vorbe și să cunoști oameni, ai nenumărate ocazii la dispoziție.

În opinia mea, un astfel de echilibru la o casă de oaspeți este destul de greu de atins. În primul rând, majoritatea cazărilor nu încurajează neapărat interacțiunea între oaspeți și nu facilitează foarte multe oportunități care să stimuleze acest lucru.

Pe de altă parte, atunci când îți asumi un astfel de concept, este bine să le lași oamenilor libertatea de a se simți în largul lor și de a socializa când au ei chef.

Cuibul de la Mare mi se pare că atinge cu succes acest echilibru, iar Cosmin și Georgiana creează în jurul lor o atmosferă de prietenie, degajare, relaxare și totodată atenție față de oaspeți.

Cuibul de la Mare – vedere din curtea relaxantă.

Cosmin este arhitect, la bază, iar Georgiana artist make up. Amprentele de arhitect și artist se văd la orice pas, prin grija acordată detaliilor, armonizării acestora și a modului inteligent în care este structurat spațiul în Cuibul de la Mare.

Cuibul de la Mare sprijină și alte inițiative locale, punând astfel umărul la dezvoltarea comunității.

Spre exemplu, Cosmin și Georgiana achiziționează legumele și fructele de la aprozarul vecinilor, asigurându-le acestora o vânzare de aproximativ 80% a produselor. Peștele și scoicile care se servesc la masă sunt obținute tot din zonă.

Dacă au surplus de oaspeți, îi direcționează pe aceștia către alte pensiuni din comună, fără a cere nimic în schimb.

Cuibul de la Mare – vedere din living.

Cuibul de la Mare – cum sunt spațiile interioare și curtea

Sunt cu totul 6 camere, cu baie proprie, și un bungalou separat, aflat într-o parte a curții. În camere există toate facilitățile necesare (aer condiționat, apă caldă, TV, acces la produse de igienă și prosoape etc). Camerele sunt decorate în stil rustic, cu mobilă de lemn pictată și recondiționată, ștergare, velințe și covoare tradiționale.

Vedere din camera mansardată pe care am avut-o noi.

Toate aceste obiecte au fost achiziționate de-a lungul timpului, de către Cosmin și Georgiana, prin incursiuni numeroase la Târgul de la Negreni, un sat din județul Cluj.

Acest târg are loc anual și reprezintă o sursă sigură de găsit fel și fel de comori. Știu acest lucru din propria experiență, pentru că și eu am mers timp de câțiva ani la acest târg, pe vremea când eram în facultate. Întotdeauna mi s-a părut fascinant târgul de la Negreni.

Alte materiale din care este alcătuită casă sunt reciclate, obținute din tot soiul de șantiere (ex: cărămizile, pe care le veți observa la tot pasul). Lavoarele din băi sunt din lut, realizate într-un stil minimalist și curat.

Cuibul de la Mare – un colțișor din curte.

Există un etaj cu 3 camere mansardate și o mică terasă amenajată cu măsuțe și scaune. La parter se află încă 3 camere, ceva mai spațioase și un living deschis cu bucătărie comună, utilată cu tot ce trebuie, pe care mamele cu copii mici, diversificați, o foloseau din plin.

Nu am apucat să vizităm bungaloul, dar am înțeles că acesta ar fi o căsuță cochetă, cu propria terasă și propriul spațiu de relaxare în aer liber, potrivită pentru familiile care își doresc intimitate totală. Masa poate fi servită și aici.

Terasa casei este răcoroasă, cu unele margini realizate din trunchiuri de copaci, decorată cu tot felul de obiecte interesate, printre care și un vechi cântar pescăresc. Pe terasă sunt amplasate câteva mese cu scaune și bănci; găsești și cărți de răsfoit.

Cuibul de la Mare – vedere dintr-o parte a terasei.

Terasa se continuă cu un mic spațiu verde, unde te poți relaxa la soare, în hamac sau pe șezlonguri. Tot aici oaspeții se adună la foc, seară de seară. Uneori, gazdele organizează și momente artistice în curte, cum a fost, spre exemplu, concertul de chitară pe care l-am prins noi în prima seară petrecută aici.

În curte există și un loc de joacă dotat cu trambulină și jucării, foarte bine amplasat, astfel încât părintele care savurează o cafea pe terasă poate supraveghea în același timp și copilul.

Cuibul de la Mare – vedere spre locul de joacă.

Cuibul de la Mare – vedere de la locul de joacă.

Cuibul de la Mare – cum este mâncarea

La Cuibul de la Mare poți servi 3 mese pe zi. Doamna Doina este bucătăreasa care locuiește aici pe toată durata sezonului și prepară mesele oaspeților. Cosmin și Georgiana îi mai dau câte o mână de ajutor, acolo unde se poate. Spre exemplu, Georgiana este cea care se ocupă de pregătirea deserturilor și vă asigur că face niște prăjituri super reușite!

Micul dejun conține brânzeturi, mezeluri, unt și gemuri de casă, legume, ouă preparate după cum dorește fiecare, zacuscă, lapte și cereale. În fiecare dimineață este servit de Cosmin sau Georgiana, în forma apetisantă din poza de mai jos.

Cuibul de la Mare – Kinder Trips la micul dejun.

Printre felurile de mâncare servite la prânz și la cină se numără pește prăjit cu mămăligă, sosuri pe bază de usturoi și smântână, supă cremă, cartofi la cuptor, frigărui, varză cu cârnați, scoici în vin, saramură etc. Toate delicioase și proaspăt gătite. Se gătește zilnic, la ceaun, la plită și la foc în curte.

Cosmin, Georgiana și băiețelul lor servesc aceeași mâncare precum oaspeții, ideea fiind aceea că se gătește la comun, pentru o familie mai mare. De altfel, sentimentul pe care îl ai în permanență este acela că musafirii sunt un fel de extensie a familiei-gazdă.

Cuibul de la Mare – așa se învârt frigăruile 🙂

Dacă vă hotărâți să mergeți la Cuibul de la Mare, recomandarea este să optați pentru luarea majorității meselor aici, pentru că zona Corbu nu are prea multe opțiuni la acest capitol.

Cu alte cuvinte, nu prea ai unde să mănânci, cu excepția unor cherhanale sau popasuri turistice aflate în Corbu, a altor cherhanale aflate în Vadu (la apr. 15 km distanță), și, eventual, a restaurantelor din localitatea Năvodari.

Dar dacă nu doriți să vă preumblați de colo colo în căutarea hranei, atunci cel mai indicat ar fi să optați pentru luarea meselor la Cuibul de la Mare. Costul pentru 3 mese/zi, de persoană, este de 100 Ron, preț în care sunt incluse și băuturile. Există un dozator de bere din care vă puteți servi oricând, apă, țuică de casă, vin și vișinată.

Cuibul de la Mare – Noria și Rareș, băiețelul lui Cosmin și al Georgianei

Cum ajungeți la plaja din Corbu și ce puteți vizita prin împrejurimi

Cum ieșiți din curte de la Cuib, mergeți în direcția Năvodari, spre ieșirea din localitatea Corbu, apoi faceți stânga din șosea, pe un drum îngust de-a lungul căruia se întind lanuri de rapiță și alte culturi.

Drumul este parțial asfaltat (în prima parte). Apoi cotiți spre dreapta, pe alt drum care merge în paralel cu marea și care este neasfaltat. Sunt mai multe posibilități de a coborî spre mare. Noi am ales drumul abrupt care urmează imediat după un foișor cocoțat pe deal.

Nu vă lăsați descurajați de aspectul abrupt al pantelor, toată lumea le folosește ca să ajungă la plajă. Dacă nu doriți să coborâți la plajă pe drumul ales de noi (cel aflat imediat după pavilion), puteți continua mersul în paralel cu plaja și verifica celelalte 2 căi de acces. Sunt cu totul apr. 5km, de la pensiunea Cuibul de la mare până la plajă.

Vedere spre plaja de la Corbu, din drumul care merge în paralel cu marea.

Plaja Corbu face parte din rezervația Biosferei Delta Dunării. Este o plajă semi-sălbatică, întinsă pe aproximativ 20 de km. Sunt montate toalete ecologice și pubele, există o cherhana unde se poate mânca și un camping.

Din câte am înțeles, vara plaja devine destul de frecventată. Totuși, nu aș crede că veți găsi vreodată aici aglomerația specifică stațiunilor de pe litoralul românesc.

Atenție, sunt și câini ai nimănui pe plajă, însă din ce am văzut sunt pașnici și deloc puși pe harță. Nouă ne-a plăcut mult să petrecem timp cu Noria aici și ne-am reîntoarce oricând.

Kinder Trips pe plaja de la Corbu.

Ne-am simțit tare bine pe plaja de la Corbu!

Sunt și alte locuri frumoase pe care le puteți vizita prin împrejurimi, cum ar fi:

  • Plaja sălbatică de la Vadu (plaja mea preferată din România), aflată cam la 15km de Corbu;
  • Cetatea Istria și lacul Sinoe, aflate cam la 25 de km de Corbu;
  • Lacul Nuntași și lacul Histria, aflate pe drumul spre Cetatea Istria.

Pentru mai multe detalii, citiți articolul de mai jos:

5 LOCURI DE VIZITAT LA NORD DE CONSTANȚA

Cuibul de la Mare – tips and tricks

Din punctul nostru de vedere, cel mai potrivit tip de vacanță pe care îl puteți petrece aici este un sejur de circa 4 zile, în care să combinați relaxarea la Cuib cu mersul la plajă și explorarea altor obiective din zonă. Practic, o mini-vacanță mai activă.

În afară de locurile menționate mai sus, în planificarea unei astfel de vacanțe e bine să țineți cont că la circa 80 km de Corbu se află localitatea Dunăvățu de Jos, în Delta Dunării.

Aici, Cosmin vă poate intermedia legătura cu localnici care organizează excursii cu barca în Deltă, iar dacă vă asociați mai multe persoane, costurile pentru o astfel de excursie de o zi sunt foarte convenabile.

Am explorat zona – aici suntem undeva pe drumul spre plaja de la Vadu.

Am vizitat Cetatea Istria și am coborât pe malul Lacului Sinoe.

Așadar, dacă aveți chef de o escapadă de câteva zile, în timpul căreia să mâncați un pește bun, să fiți pe mâna unor gazde prietenoase, să socializați și să vă faceți prieteni noi în jurul focului, să vă relaxați pe plaje generoase și neîmbâcsite, să mergeți într-un day trip prin Delta Dunării, atunci Cuibul de la Mare reprezintă alegerea perfectă.

Dacă sunteți vegetarieni, nu uitați să anunțați gazdele din timp de acest lucru.

Încă un sfat: cel mai potrivit mod de comunicare cu gazdele de la Cuib este pe WhatsApp – găsiți contactul pe siteul lor. Uneori, emailurile intră în spam și nu sunt observate, iar alteori Georgiana și Cosmin sunt prinși până peste cap cu treburi, ei ocupându-se de absolut tot. WhatsApp este cel mai la îndemână mod de comunicare pentru ei.

Noi am vizitat Cuibul de la Mare în luna mai, timp de câteva zile, și cu siguranță am mai merge tot așa, într-o ieșire scurtă, cu potențial ridicat de încărcare a bateriilor.

UPDATE 2019: în iunie 2019 am vizitat pensiunea pentru al doilea an la rând. Am scris aici cum a fost.

Sperăm că acest material v-a fost de folos!

Stânga – Georgiana, dreapta – Kinder Trips și Rareș.

Pe Kinder Trips scriem despre călătorii cu copii, educație, explorare urbană, comunități și stiluri alternative de viață.

Te invităm să ne urmărești pagina de Facebook și contul de Instagram. 

Dacă vrei să primești pe email articole și resurse de la noi, ne poți lăsa emailul mai jos:

Citește și: